De ieri și de azi: Bunicii Bucureștilor (amintiri)

Recomandări:

Bunicii Bucureștilor (amintiri)

Festivalul “Luna Bucureștilor” – organizat în perioada 1935 – 1940 cu scopul de a promova oportunitățile pe care le oferea în acea perioadă Bucureștiul și pentru a crea premise pentru dezvoltarea comerțului, industriei, culturii și turismului – a fost considerat cel mai important eveniment anual din Capitală. 
 
Luna Bucureștilor” era considerat ca fiind un eveniment potrivit pentru “afirmarea unui obicei vechi românesc: cinstirea bătrânilor”. La manifestările organizate cu acest prilej erau invitați și cinstiți cei mai bătrâni locuitori din acea vreme ai urbei de pe Dâmbovița. Reporterul Alex F. Mihail al revistei “Realitatea Ilustrată” nu putea să nu profite de acest prilej pentru a descoase pe câțiva dintre “bunicii Bucureștiului”. Vom afla pentru început, de la Moș Iancu, din strada Sinagogii, câteva dintre amintirile sale din vremurile lui Mihai Vodă Sturdza și ale lui Cuza Vodă, dar și câteva sfaturi prețioase pentru a ajunge la adânci bătrânețe”:

NUNTA DE DIAMANT


În str. Sinagogii am dat peste soții care se pregăteau să-și serbeze nunta de diamant, fiind pe pragul celui de-al optulea deceniu al căsătoriei lor. E vorba de Iancu și Sarah Altersohn, cu cea mai lungă căsnicie din București, care însă nu s'au prezentat la concurs. Bătrânii s'au căsătorit în primul an după sosirea lui Carol-Vodă la București.


Strada Sinagogii - 1935
Iancu și Sarah Altersohn

Când am pășit în idilica lor locuință, din fundul curții, mama-mare, în ale cărei trăsături regulate se mai pot citi urmele frumuseții de odinioară, bandaja cu grije la mână pe moș Iancu.
- S’a lovit la un deget! - îmi explică infirmiera improvizată.
Imediat după asta alergă sprintenă la bucătărie - era ora prânzului - ținând să-și servească ea personal la masă tovarășul de viață.
- Să nu crezi tot ce-ți va spune Iancu... - aruncă o vorbă, în treacăt.
- Cum, eu sunt mincinos!? Te-am înșelat vreodată? - ripostă oarecum ofensat soțul.
- Apoi să judece domnu... Acu’ 70 de ani, când ne-am logodit, mi-ai dăruit broșa asta și lănțișorul, pe cari le mai port și azi la gât. ‹‹E aur curat, tot atât de veritabil ca și părul tău bălai!›› - mi-ai spus atunci, făcând pe grozavul. Și când colo ‹‹aurul›› tău s’a albit. Era numai argint poleit…
- Dar și părul tău de aur - răspunse moșul zâmbind - s’a argintat și el…
În urma acestei riposte glumețe, reprezentanta sexului guraliv se declară învinsă, lăsându-ne să să stăm de vorbă.”

DIN AMINTIRILE LUI MOȘ IANCU


„Moş Iancu a apucat și pe Mihai Vodă Sturdza, pe care evreii din Nordul Moldovei îl numeau ‹‹Roș-Împărat››, pentru că avea părul bronzat. El este acela care-a întemeiat orășelul Mihăileni, de la vechea frontieră spre Bucovina, colonizându-l mai ales cu evrei. 
 
A mai văzut alaiul lui Cuza Vodă, trecând pe ulițele noroioase ale Bacăului, într'o caleașcă condusă de surugii călări pe opt cai înaintași. Domnitorul, în călătoria ce făcea prin Moldova, urma să fie găzduit în casele boerului Docan. Surugiii, după obiceiul lor, goneau ca vântul. Când ai cotit peste podețul din fața curților boeruiui băcăuan, roțile de dinainte au luat tot podețul, prea șubred, iar caleașca a rămas în șanț. Speriați că s'a întâmplat o nenorocire, s'au repezit toți slujitorii din ogradă și chiar boerii, care așteptau în ceardac. În cele din urmă l-au ridicat pe umeri pe Vodă și astfel l-au dus pe sus, până în casă. 
 
Un doboșar - de altfel singurul care era în tot Bacăul, spune Moș Iancu - fusese pus de boerul Docan să stea la poartă și să bată toba când o sosi Domnitorul. Cuza-Vodă, făcând mult haz de această întâmplare și de primirea neașteptată, dădu un semn cu mâna doboșarului, ca să înceteze. Dar nu-i putu potoli zelul. Plin de entuziasm, doboșarul nu observă ordinul Domnitorului, continuând să bată mereu cu mare larmă, până ce Vodă intră în casă. Așa se călătorea pe acea vreme, așa erau ulițele orașelor de provincie și chiar ale celor două Capitale... - ne spune Moș Iancu.”




CUM SE AJUNGE LA ADÂNCI BĂTRÂNEȚI


„Moș Iancu povestește multe. Vom spicui poate, altă dată, din amintirile sale. Deocamdată relevăm că bătrânii din Str. Sinagogii nu s'au despărțit nici o zi, în cursul lungii lor căsnicii; se culcă devreme, se scoală de dimineață. Asta-i regula vieții lor. N'au pierdut nici o noapte în petreceri fără de rost, afară de câteva seri cu prilejul unor evenimente în familie: căsătorii, etc. N'au ținut niciodată și nu țin nici azi vreun fel de dietă. Mănâncă de toate: carne și legume... Nu și-au făcut nici când vreo analiză medicală.

- Dar și părul tău de aur...
 
- Nu e bine ca omul să știe când e bolnav! - îmi spune cu filosofie moș Iancu. Eu și cu baba mea spunem mereu că suntem sănătoși... Și poate de aceea și suntem! Când începi să te vaiți și să te cocoloșești, nu e bine... Am auzit că este un doctor mare la Paris, care vindecă pe bolnavi, punându-i să spuie că sunt sănătoși... Cred că dacă dimpotrivă ar sili pe un om sănătos să zică, în fiecare zi: ‹‹Eu sunt bolnav! Eu sunt bolnav!›› și dacă l-ar mai îndopa cu doctorii, omul s’ar îmbolnăvi la sigur .
- Deci ce sfaturi dai d-ta tinerilor, ca să ajungă sănătoși până la adânci bătrâneți? - am întrebat pe Moș Iancu.
- Trebuie să muncești, să nu fii leneș, să nu-ți frămânți sufletul invidiind pe alții, să nu pierzi nopțile, să fii cumpătat în toate și mai presus de toate să-ți spui, în fiecare zi, ca o rugăciune: ‹‹eu sunt pe deplin sănătos, nu mă doare nimic!››.”
 

 
Sursa: articolul “De vorbă cu moșnegii” – semnat Alex F. Mihail – publicat în numărul din 21 august 1935 al revistei “Realitatea Ilustrată

5 comentarii :

  1. Ceva mai recent, un articol apărut în ziarul Libertatea, pe 28 aprilie 2008: Iata-l pe cel mai batran roman!
    Stejaru, Tulcea. Un loc in care timpul pare sa se scurga altfel. Un petic de pamant in care oamenii simt si traiesc fiecare clipa cu bucurie in suflet. Un taram destinat parca nemuritorilor. Aici l-am intalnit pe mos Tanase Tanase, un batranel simpatic, ce a ajuns la venerabila varsta de … 114 ani. El este cel mai batran roman… Batranul are zeci de nepoti, 24 de stranepoti si alti sase stra-stranepoti. Vreo 80 in total.
    Mos Tanase spune ca nu e ceva neobisnuit.”Sa fim veseli, sa mancam gratar si sa mai luam cate-un gat de tuica. Dar neaparat sa nu lipseasca painea facuta la cuptor, nu asta de paie care se gaseste acum, si branza proaspata de oaie cu smantana. Ăsta e marele secret”, povesteste cel mai batran roman.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pare ca "marile secrete" sunt în esenta - azi ca si ieri - sa duci o viata cumpatata si cat mai aproape de natural si de natura. Si sa alungi stresul si rautatea din viata. Simplu, nu? :)

      Ștergere
  2. Da,cumpătarea în toate si bucuria sufletului ca ești în viața.

    RăspundețiȘtergere
  3. Stră-străbunica soţului meu - a fost într-o vreme cea mai bătrână femeie din România. Verişoară cu Vasile Alexandri, membră a familiei Capşa, a murit la 114 ani în 1962, după ce a luat timp de 62 de ani de la statul român, pensie ca profesoară. Asta da, performanţă. Se ştia că nu trecea o zi fără să bea un păhărel cu vin de Cotnari. Iar carnea? Când se tăia porcul, sau păsările, la o petrecere. Deci, viaţă echilibrată. S-a stins de bătrâneţe, nu de vreo boală. Acuma? Păi dacă se preconizează ca femeile să iasă la pensie la aceeaşi vârstă cu bărbaţii, dacă muncesc dublu ca ei - şi la serviciu, şi gospodărie, şi creşterea copiilor, şi mai şi suportă agresiunile soţului - deoarece nu există legi RADICALE în acest sens, nu mai apucă pensia, nu mai ajung longevive, ba din contră, mor în floarea vârstei. De multe ori prin suicid. De... suntem în secolul vitezei când totul este alert, ne grăbim să ajungem mai repede la LINIA FINALĂ. Şi totuşi... să învăţăm ceva de la strămoşii noştrii. Sau din filozofia chineză: „Nu-ți fie teamă că înaintezi prea încet. Teme-te dacă te oprești”. Sun Tzu

    RăspundețiȘtergere