De ieri și de azi: Invitație la un “Bal-Musette” interbelic

Recomandări:

Invitație la un “Bal-Musette” interbelic

Vă invit să petrecem câteva ore într-un "club din alte vremuri”. Vom merge împreună la o sală de dans în care - fără să aibă parte de luxul localurilor “din centru” și nici de refrenele la modă cântate de celebrele jazz-banduri ale vremii – se întâlneau și dansau bucureștenii de rând în perioada interbelică. Pentru aceștia “duminica era ziua feerică a libertății, când își puteau întrebuința timpul numai după fantezia lor”. Vom pleca însoțiți, bineînțeles, de un reporter interbelic pe care îl vom numi și noi Rex”, pentru că așa își semna articolele publicate în paginile revistei “Ilustrațiunea Română”:
 

Povestea unui bal interbelic


- Dansați, domnișoară?
- Mersi.
Perechea începe să se învârtească în ritmul deochiat al unei armonici stridente, mânată diavolește de Costică Arapu, cel mai celebru armonist din Capitală. Cântă un fox-trot și perechile dansează un vals romantic amestecat cu o bătută autohtonă. Desigur ca aceasta nu se petrece nici la Valadolid”, nici la „Bombonieră". 


Cum se fac cunoștințele...
 
Suntem în unul din cele mai renumite localuri populare, la completul” unde dansează oltenii, găzarii, precupeții, servitoarele și fetele din cartierele învecinate. E o vastă baracă de scânduri, împodobită cu brad și foiță tricoloră. Lămpi electrice voalate de fumul gros al țigărilor luminează o mulțime de indivizi cari se sucesc pe loc, în timp ce, de pe un scaun din mijlocul localului, Costică Arapu nu obosește până dimineața cântând când din armonică, când din gură, când din ghitară. În jurul lui, fiecare dansează ce vrea și ce știe. Dintr'o singură privire, cuprinzi 20 de perechi cari dau din picioare, fiecare după fantezia sau știința ei în ale dansului. Se întâmplă uneori ca domnișoara să danseze într'un fel și cavalerul într'altul. Dar asta nu are nici o importanță în înghesuiala cea mare, unde niciodată nu știe cine te-a călcat pe bătătură.


Ca să intri în sala de dans trebuie să plătești 5 lei la intrare. Altă taxă nu se ia, nici consumații nu există. Când dansatorilor li se usucă gâtul din pricina prafului ridicat din podele, se reped până la cârciuma de peste drum, unde-și ung laringele cu o dușcă zdravănă de rachiu de izmă. Apoi, cu inima căptușită, vin să danseze mai cu foc. Cu cât crește numărul paharelor, cu atât crește și pasiunea dansului. Așa că, la o anumită ora, dansatorii se dedau la cele mai fantastice fantezii: umblă de-a bușilea, sar peste armonist, rămân prostiți în fața zidurilor de scândură sau se încaieră frumos, ca și cum ar dansa. Fără nici un gând rău, proaspeții veniți dansează între ei, bărbați cu bărbați, fete cu fete.
- Numai așa de boală, să se vadă cum știm noi să ne folosim picioarele.
După vreo oră, când oboseala picioarelor se ridică la cap ca o căldură binefăcătoare, relațiile dintre dansatori devin prietenești. Se petrece ca într’o  mare familie, în care sunt atât de multe rude, încât nu le poți cunoaște pe toate. Din domnișoară raporturile trec imediat la Ileano”, ca să urmeze apoi un Fă!” bărbătesc și o ciupitură măiestrită.
 
"Faimosul" Costică Arapu
încinge atmosfera
 
O fată timidă și chioară, deși a plătit intrarea, stă stingheră, rezemată de perete, ca să nu împiedice dansatorii. Ce-i drept, pe lângă că are un ochi cu albeață, mai are și gura strâmbă. Dar sub foița cu care și-a înroșit obrazul și buzele nu se cunoaște cât e de urâtă. Un taxator de la S.T.B. (notă: Societatea de Transport București), la fel de timid și el și fără pereche, o privește cu jind: cel puțin picioarele îi sunt întregi și are un bust cum nu au toate frumoasele de-aici. Cu toată timiditatea, S.T.B.-istul se apropie de fata proastă și chioară:
- Sunteți din București, domnișoară?
În contactul cu lumea din tramvaie, tânărul a învățat să vorbească așa cum se cuvine cu o domnișoară pe care nu o cunoști. De câte ori nu a fost el martor în tramvai la asemenea începuturi de idile, când domnul care a plătit biletul până la Obor coboară împreuna cu partenera întâmplător întâlnită, la Grădina Icoanei. Fata chioară, mândră că un tânăr cu uniforma atât de frumoasă îi adresase cuvântul, răspunse rușinată, privind cu ochiul sănătos spre picioarele ei strânse în pantofi cu șireturi:
- Nu, din Moldova!
- Aa! - se miră bucuros băiatul, deși știe că spune un neadevăr - Eu tot din Moldova sunt!
 

O idilă la bal


Idila se încheagă ușor. După câteva minute, chioara și setebistul dansează strâns, iar fata  își lasă romantic capul pe pieptul lui, pe care strălucește, pe o placă de metal, un număr impresionant. După dans, când rachiul devine un stimulent pentru țopăiala viitoare, perechea se întoarce exuberantă la bal”, unde și ceilalți dansatori își ridicaseră entuziasmele la același diapazon.
 
În ringul de dans
 
Armonica lui Costică Arapu zicea acum o bătută autentică și năstrușnică, care furnica picioarele. Se ridicase praful ca un nor galben și dansatorii nu mai osteneau. Fiecare cânta ce-i trecea prin cap, de la o mamă, dulce mamă, până la am un lemn și patru bețe". Petrecerea la balul” din Calea Moșilor e acum în toi. Peste câteva minute va degenera într'un amestec cumplit de dansatori, ca apoi să se transforme într'o învălmășeală cumplită. Femeile vor țipa ca la baie, pumnii se vor repezi în aer ca proiectilele, capetele vor suna lovite ca dovlecii. Pricina bătăii obligatorii de la urmă nimeni nu o cunoaște. Dar e fatală, ca muzica, ca rachiul, ca dansul.
 
În zori, un bătrân filosof mătură sala de dans de praf și de sânge. Clientela abia așteaptă seara, ca să reînceapă balul cotidian.”


Sursa: articolul “Bal-Musette bucureștean" - semnat “Rex” – publicat în  revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 22 ianuarie 1936


6 comentarii :

  1. Distracţile astea populare, la îndemâna păturii mijlocii, au rămas şi în timpul întemeierii Republicii Populare, apoi cea Socialistă, că la cea Comunistă nu s-a mai ajuns datorită FARSEI din 89.
    Regizorul Geo Saizescu a realizat în 1967 filmul „La balul de sâmbătă seara”, compozitorul Ion Vasilescu a scris melodia cu acelaşi nume – respectiv „La balul de sâmbătă seara”.
    De fapt, după unele surse se spune că acele REUNIUNI STUDENŢEŞTI de sâmbătă, de la Casele de cultură a studenţilor erau organizate săptămânal, cu scopul de a se controla activitatea tineretului. Lucrurile se desfăşurau cam la fel, dar, la alt nivel intelectual.
    După alte surse se spune că iniţial au fost făcute în Sâmbăta Mare REUNIUNI în şcoli, pt. a împiedeca tineretul să meargă la Slujba de Înviere.
    Din acele timpuri, şi până acum a rămas de referinţă Clubul de la Fac. de Arhitectură unde existau nu numai baluri deosebite dar se şi formase un adevărat NUCLEU DE CULTURĂ.
    DOAR pt. protipendadă , în anii interbelici, până prin 1970 a existat restaurantul Mon Jardin (pe locul actualului hotel Dorobanţi) deosebit de select, cu ţinută de seară obligatorie, cu ring de dans şi cu grădină vestită pt. ETICHETA sa. Aici, s-a cântat jazz chiar începând din 1950 deşi era considerat STIL MUZICAL DECADENT. Din formaţie făceau parte muzicieni de prestigiu ca Sergiu Malagamba, Iancsi Korosi şi Johnny Răducanu.



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să nu uităm nici de celebrele "Discoteci" din anii '80 și nici de balurile care încă se mai organizau prin Ardeal și la care cântau formații în vogă. Compact (cu "Fata din vis") sau Semnal M (cu "Bal la Apahida") erau poate cele mai "vânate" formații pentru organizarea acestor evenimente...

      Ștergere
    2. Ei, astea au apărut mai târziu când lucrurile au început să se mai normalizeze. Eu mă refeream la perioada următoare ELIBERĂRII ŢĂRII DE CĂTRE PRIETENII... CAZACIOC şi mai ales instalarea CELUI MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI. Cam cu 20 de ani mai târziu de timpul când ROMÂNII SCEPTICI scriau pe garduri lozinci electorale, SUCULENTE. Cum ar fi :"Măriţi producţia de kkt, pt. guvernul democrat". Am amintit pt.că tot vorbeşti "De ieri şi de azi"... Azi lozincile se citesc PERIODIC în pieţe, la fiecare PIRUIETĂ a guvernului

      Ștergere
    3. O idee pentru un viitor articol: lozincile care au aparut imediat dupa anul 1945... Si poate cateva texte ale unor scriitori celebrii, in ton cu lozincile atasate. :)

      Ștergere
  2. Cred că era frumos.. La urma urmei era mișcare, voie bună, puteai cunoaște un posibil partener de viață, și era și ieftin.. Mă întreb ce s-ar putea face mai mult astăzi? E mai interesant acum cu una sau două animatoare cu urechi și codiță de iepuraș?.. Sau e mai mult când se merge la dans doar să-ți etalezi o toaletă, de gust incert?.. E mai bine fiindcă poți cumpăra un suc din banii cu care s-ar sătura pe o săptămână niște oameni cu posibilități limitate?.. Eu nu știu.

    RăspundețiȘtergere