De ieri și de azi: "Master-Plan" interbelic

Recomandări:

"Master-Plan" interbelic

Societatea românească din prima jumătate a secolului trecut nu era nici pe departe una perfectă. Implementarea marilor proiecte de dezvoltare și de modernizare a României era însoțită și atunci de mari scandaluri de corupție. Cu toate acestea, planul pentru crearea unei infrastructuri moderne de drumuri și de căi ferate (ceea ce am putea numi astăzi Master Planul de Transport”) era gândit de cei ce se aflau la conducerea statului. Și era pus în practică.



Rețeaua de drumuri și de căi ferate construită începând cu domnia Regelui Carol I – proiect continuat și după Marea Unire – este în bună măsură cea pe care o utilizăm și astăzi. E interesant să reamintim că, atunci când i s'a propus principelui Carol de Hochenzollern tronul Principatelor Unite, acesta, uitându-se pe hartă, i-a spus lui Ion Brătianu: România e destinată unui viitor strălucit. Pe teritoriul ei va trece șoseaua Angliei spre Indii!”. Nu a fost doar o constatare vizionară. Trei sferturi din rețeaua feroviară pe care o România o deține astăzi a fost construită în timpul domniei Regelui Carol I (din păcate, pe multe tronsoane se circulă astăzi cu viteze mai mici decât atunci). Tot în aceiași perioadă a fost derulat un program de anvergură de pietruire a drumurilor. Într-un singur an, în România acelor vremuri, se pietruiau mai mulți kilometri de drum decât totalul kilometrilor de autostradă construiți în România după 1989. 



Proiectele începute în timpul domniei primului rege al României au fost continuate și după Primul Război Mondial. Unul dintre cele mai importante proiecte de construcții de drumuri din perioada interbelică a fost construcția autostrăzii Londra-București-Istambul”, arteră europeană care urma să permită parcurgerea cu automobilul a distanței Londra-Istambul în doar 24 de ore”. E adevărat că termenul de autostradă e pretențios dacă ne referim la accepțiunea pe care o dăm astăzi acestui cuvânt. Era vorba de șosele cu o singură bandă pe sens dar asfaltate ca’n palmă” și care făceau parte din marele proiect european. Este de menționat că porțiunea românească a acestui proiect era aproape finalizată în anul 1936, în timp ce în Ungaria, Bulgaria, Grecia și Turcia se înregistrau întârzieri importante. Finalizarea aproape în totalitate a porțiunii de pe teritoriul României Mari din traseul autostradei europene” – una dintre cele mai importante căi de comunicație rutieră și azi - este consemnat în articolul “Autostrada Londra-București-Istambul”, publicat în revista “Ilustrațiunea Română”, numărul din 14 octombrie 1936:


În momentul de față, această șosea internațională, care traversează Europa de la Apus la Răsărit, e fapt împlinit. Mai sunt prea puțini kilometri de asfaltat pentru ca această autostradă, care leagă Londra de Istanbul în mai puțin de 24 ore pe uscat, să fie realizată. Șoseaua, prin toate statele prin care trece, e construită conform unui tip standard, stabilit întro conferință internațională de turism.

La noi în țară șoseaua internațională parcurge aproape 650 kilometri, între Episcopia Bihorului și Giurgiu, prin cele mai frumoase priveliști românești. Pentru turismul nostru, șoseaua aceasta e de un folos imens. Călătorul străin, chiar numai în tranzit prin țara noastră, are ocazia să vadă diferitele aspecte ale pământului românesc, de deal, de munte, de vale, de pădure, de oraș și de sat. E foarte greu ca cineva să rămâie nepăsător față de aceste minunate frumuseți pe care le posedă pământul românesc și să nu se mai întoarcă pentru a studia în amănunțime și a străbate, de la un capăt la altul, țara aceasta cu nenumărate posibilități turistice.


Șoseaua internațională vine de la Budapesta, străbătând pusta ungurească de la Szolnoc la Artand (notă: Ártánd este un sat din județul Hajdú-Bihar, Ungaria), și șoseaua ajunge la Borș, stația de frontieră românească. Prin Ungaria șoseaua nu a fost încă asfaltată, nu e încă o autostradă. La Episcopia Bihorului, unde se face revizia bagajelor, șoseaua e asfaltată ca în palmă. Cei 7 km. care despart Episcopia Bihorului de Oradea Mare sunt un drum minunat de-a lungul Crișului Repede, care însoțește șoseaua internațională până în capitala Crișanei. La 15 kilometri de frontieră călătorul străin găsește un oraș frumos, cu hoteluri și restaurante occidentale, cu teatre, cinematografe, statui, muzee și o mișcare pe străzi, ca la Budapesta.

De la Oradea la Tileagd, șoseaua asfaltată își continuă drumul prin aceeași vale a Crișului Repede, pe care a urmat-o de la frontieră. De la Tileagd la Aleșd, șoseaua nu e gata încă, dar va fi peste cel puțin un an de zile. E o distanță de numai de 20 de kilometri, care se va împlini foarte lesne. De la Aleșd, de unde începe din nou autostrada, ea străbate văile munților Apuseni, prin locuri de o frumusețe sălbatică, cum au prea puține tări din Europa. Șoseaua străbate Borodul, Ciucea, Huedinul, Gilăul, trece prin Cluj și urcă dealul Feleacului. Se află acum în inima Transilvaniei. De la Feleac la Turda șoseaua nu e gata. De la Turda la Diciosânmartin (notă: azi Târnăveni) autostrada se lucrează acum și automobilistul are ocazia să vadă pe o distanță de 15 km. cum “se toarnăo autostradă. Trece apoi prin Aiud și Teiuș, ca în apropiere de Alba Iulia să înceapă din nou autostrada. Aici sunt câteva priveliști minunate până la Sibiu, unde pe o distanță de încă 20 de km. se lucrează la autostradă. De aici, pe coastele munților, prin locuri pe care nici pana cea mai măiastră nu le poate descrie, autostrada trece prin Avrig, Voila, Făgăraș, Șercaia, Vlădeni și Codlea până la Brașov. De aici, străbătând renumita vale a Prahovei, prin Predeal, Azuga, Bușteni, Sinaia, Comarnic, Câmpina, Ploiești ajunge la București.

Din Capitală, autostrada pleacă prin Jilava până la Giurgiu, de unde trece Dunărea cu bak-ul la Rusciuk. De aici până la Istanbul, nu e gata decât o foarte mică porțiune din autostrada internațională. De la București, o altă ramnificație a autostradei pleacă, prin Popești, Budești și Oltenița, trece Dunărea la Turtucaia și își continuă drumul la Constanța, pentru cei ce vor să facă drumul la Constantinopol pe mare. De la Ploiești până aproape de Urlalți s'a făcut asfaltarea unei noi șosele internaționale, de mai mic interes, prin Buzău, R. Sărat, Focșani, Bacău, Roman, Hârlău, Botoșani, Dorohoi, Cernăuți, trece spre Polonia prin Lwow și Varșovia, legând România de țările baltice.

Importantă pentru noi, este autostrada Londra-București-Istanbul, care, avându-se în vedere dezvoltarea exceptională din ultima vreme a autoturismului, va aduce, prin tranzit, un impresionant număr de turiști, care vor depinde de felul nostru de a-i primi ca să se mai întoarcă la noi.


3 comentarii :

  1. Deviza regelui GERMAN – Carol I a fost: „Totul pentru ţară! Nimic pentru mine“. În cei 48 de domnie, şi-a respectat-o ad literam, nu a fost obişnuita PROMISIUNE ELECTORALĂ, practicată cu obstinaţie de TOŢI parlamentarii postdecembrişti, cu locuri de vază în lista FORBES autohtonă şi averi pitite în PARADISURI FISCALE.

    Sunt ENORM de multe de semnalat, pe plan istoric, economic, social, sub domnia sa România a cunoscut un proces de occidentalizare şi detaşare de sfera de influenţă a Orientului. De la cucerirea Independenţei Ţării – faţă de Imperiul Otoman, elaborarea primei Constituţii care a permis dezvoltarea și modernizarea țării, an de an ţara a făcut paşi importanţi pentru a se alinia statelor dezvoltate europene. Amintesc: înființarea Monetăriei Statului şi baterea primelor monede - leu, înfinţarea Academiei Române (căreia i-a lăsat prin testament 600.000 lei); Înfnţarea Societăţii Filarmonicii, fondarea mai multor Universităţi şi şcoli, înfinţarea a 40 de spitale rurale, înfinţarea „Observatorului Astronomic“ cu planetariu; a Bănci Naţionale a României - a 16-a bancă centrală din lume .
    Şi lista rămâne deschisă. Dar, pt.că articolul vorbeşte despre prima autostradă română, nu trebuie uitat că tot Carol I a determinat dezvoltarea unei infrastructuri feroviare. Dacă în 1866 – la depunerea jurământului, în România nu exista nici UN SINGUR KM de cale ferată, în 1914, la moartea sa au existat 3.800 de kilometri, asta însemnând construcţia a cca 80 km. pe an. (Atenţie politicieni contemporani, cu licitaţii măsluite). Pentru a se face legătură între Fetești și Cernavodă (Dobrogea câştigată) a decis construirea podului Anghel Saligny peste Dunăre.
    Pentru a se folosi facilităţile fluviale a înfinţat Societatea Naţională de Navigaţie Maritimă „România (13 nave de stat şi 7 private) , moment important în dezvoltarea flotei comerciale româneşti, apoi prima instituţie naţională de navigaţie civilă, N.F.R - Navigaţia Fluvială Română.
    Şi lista rămâne deschisă, dar şi atât este mai mult decât suficient pentru politicienii care serbează cu pompă şi alai, inaugurarea fiecărui km. de autostradă. De fapt ar trebui să serbeze în fiecare an CÂŢI KM. AU RĂMAS INTACŢI, FĂRĂ GROPI SAU PUR ŞI SIMPLU NEFUNCŢIONALI PRIN ALUNECĂRILE DE TEREN, din cei 570 de kilometri construiţi în anii postdecembrişti ( ca o curiozitate, asta însemnând 3 cm de cap de locuitor).

    RăspundețiȘtergere
  2. Deviza regelui GERMAN – Carol I a fost: „Totul pentru ţară! Nimic pentru mine“. Ca să fiu cârcotaș voi spune că a fost și puțin pentru el, pe ici pe colo (scandalurile financiare care au marcat cosntruirea primelor căi feratea aproape că erau să îl silească pe Regele Carol I sa abdice). In mod cert insa a fost un vizionar care a iubit tara al carei conducator a fost și care a reusit sa modernizeze in mod spectaculos vechiul regat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dorinţa de abdicare nu a fost că ar fi fost implicat într-un scandal PENAL ( la modă în zilele noastre când „cine-mparte, parte-şi face”) ci datorită „disputelor politice înverşunate între liberali şi conservatori”, viaţa politică, instabilitatea guvernamentală. În perioada mai 1866-martie1871, s-au format 10 guverne şi au existat peste 30 de remanieri.
      Ce a declanşat din plin scandalul antimonarhic a fost Afacerea Strouisberg – consorţiul austriac necinstit căruia i s-a concesionat execuţia magistralei feroviare Roman- Vârciorova, dar, se pare că acesta avea alte preocupări mai puţin elevate, respectiv a cam băgat mâna până la umăr în fondurile statului român. Toate-s vechi şi noi îs toate.
      Iar pe fondul acestui scandal, apoi a nemulţumirii ţăranilor amăgiţi cu promisiuni deşarte ( la modă în toate timpurile), propunerea lui Carol I de a i se acorda propriei soţii – Elisabeta, o dotă anuală de 300.000 de lei, NU vine în contradicţie flagrantă cu dictonul său „Totul pentru ţară! Nimic pentru mine“. Să nu fim cârcotaşi... banii erau pt. soţie nu pt. buzunarul propriu... (se poate ?) ci ca o compensaţie că nu-i putea oferi o dragoste romantică cu parfum de micşunele ci o realitate cu miros de praf de puşcă...

      Ștergere