Pe la
începutul secolului trecut, Bucureștiul deja era apreciat ca fiind capitala eleganței din Estul Europei. Un eveniment de senzație precum apariția primelor
rochii pantaloni nu putea trece așadar neobservată în lumea mondenă.
Constantin
Bacalbașa surprindea momentul în volumul memorialistic "Bucureștii de altă dată" (vol.
4, 1911-1914): „Un
croitor parizian a pus la modă rochia-pantalon, iar agenții săi în București,
ca și în alte orașe ale țărei, au îmbrăcat femei-manechinuri pe care le-au
însărcinat să circule pe stradele principale. Era reclamă. Dar publicul
bucureștean – ca pretutindeni de altfel – n-a voit să admită moda cea nouă, iar bietele
manechinuri au fost fugărite pe străzi și, dacă erau ajunse, erau
maltratate, iar pantalonii sfâșiați.
Îmi
amintesc de o scenă destul de comică petrecută pe Piața Teatrului. O femeie
destul de tânără și frumușică apare într-un superb costum; pantalonul ținea
locul rochiei. Deodată o mișcare se face în public și huiduielile izbucnesc.
Femeea trece parcă n-ar fi fost vorba de ea! Însă valurile mulțimei încep
să spumege. Derbedei se adună repede la auzul huiduielilor și femeea este
înconjurată. Văzând pericolul, manechinul iuțește pasul, dar câțiva
trecători mai aprinși și mai indignați împotriva noului costum, se reped asupra
ei. Aproape să fie sfâșiată. Cu mare greutate intră într-un gang unde, ajutată
de câțiva domni, dispare.”
Revista "Furnica" despre rochiile pantalon
Revista "Furnica" nu
putea să rămână nici ea insensibilă la polemica iscată în societate de această încercare de a fi impusă o "modă
senzațională". Redactorul "Tararascon" consemna cu umor
evenimentul în numărul din 10 martie 1911: „Domnii
Cască-gura, Pierde-vară și alții ca ei, s’au dedat la manifestațiuni ostile
împotriva a două femei cari se plimbau pe stradă îmbrăcate cu ultima noutate a
modei: așa numitele rochii-pantaloni. O cocoană la București a fost
huiduită și n’a scăpat să fie linșată de mulțime decât fugind cu o birjă,
ajutată de un domn amabil și civilizat. O altă cuconiță, la Galați, a căzut și
mai serios victimă a furiei poporului care i-a sfâșiat veșmintele de
pe ea.
”Același "Tarascon" sesiza și care era de fapt adevărata miză a
"problemei": „În
gestul grosolan al domnului Cască-gura de azi care manifestează împotriva rochiilor-pantaloni, eu văd în definitiv instinctul de conservare al
sexului tare ce-și apără privilegiile care au început sa-i fie așa de
aprig disputate de sexul celălalt. (...) Și atunci, vai de cei ca domnul
Cască-gura! Atunci se va dovedi că, din punct de vedere al inteligenței și
rațiunei, mulți bărbați ar merita să fie îmbrăcați cu rochii, ba încă cu malancoave!”
"Dacă femeile au început să maimuțească pe bărbați, adică noi de ce nu ne-am izmeni?" desen de A. Murnu - "Furnica" (17 martie 1911) |
Nu la fel de îngăduitoare este însă Leny, redactor al rubricii "Cronica modei", publicată în revista "Moda nouă
ilustrată" (numărul din 1 martie 1911): „Pentru
că toată lumea se ocupă de foi-pantalon sau de foile crețe jos la tiv, cu atât
mai mult eu, nu-i așa? Dar va asigur că nu o pot aprecia. Moda are multe
capricii ce e drept, dar acest fel de fustă e un capriciu cu totul deosebit și
chiar ridicul. Se zice că moda e în legătură cu starea socială și că ea
traduce aspirațiunile femeilor și pare a fii un adevăr că fusta-pantalon
vrea să dovedească o încercare a femeilor la trecerea masculinizărei. Da, dar admirați
contradicția și ilogismul! Pe când această rochie ne dă aparența unei
moderne amazoane lăsată larg și strânse jos, ea are două expresii cari se opun
una față de alta.”
Mița Biciclista - un fan al rochiilor-pantalon
Maria
Mihăescu (alias Mița Biciclista) – un personaj celebru al epocii - era bineînțeles un fan al rochiei-pantalon: „Când apărea pe Calea Victoriei,
aristocrații de la Capșa, burghezii de la Oteteleșanu și boemii de la Kubler
abandonau politica și șvarțul ca să admire superbul exemplar ciclist. Bicicleta
cu ghidon de argint era a unei suple și elegante fiice a Evei, cu zulufi negri, cu
pantaloni de catifea mov strânși pe picior, cu bluza corai din care fluturau
mâneci înflorate, cu ghete înalte și cu o caschetă de mătase albă, înfășurată
în voal alb, din care răsăreau încrucișate două ace mari a la Madame Butterfly”.
(Alexandru Predescu - „Vremuri vechi bucureștene”)
Maria Mihăescu - alias "Mița Biciclista" |
Moda rochiilor-pantalon nu "a aprins" în România anului 1911. Primul pas fusese însă făcut. Peste aproape două decenii, prin anul 1927, aflăm din ziarul „Viitorul” că o femeie ar fi fost reținută în București pentru că a fost surprinsă mergând pe stradă îmbrăcată în pantaloni, fapt încă nepermis chiar și în acea epocă târzie, deoarece pantalonii erau „îngăduiți femeilor doar la călătorie și exerciții de manej”. Curajoasa doamnă a scăpat doar cu o amendă pentru... atentat la pudoarea publică.
Pantalonii pentru femei sunt acceptați definitiv abia în anii ’50, astăzi pantalonul fiind la fel de util și de purtat ca și o pereche de ciorapi. Marile și micile case de modă se întrec în fiecare sezon în a oferi modele și croieli care încântă prin originalitate și care încearcă de asemenea să evidențieze feminitatea.
"Moda are multe capricii.."....
RăspundețiȘtergerearticol interesant..distractiv chiar..merita citit...5*****...
Multumesc pentru apreciere.Daca ti-a placut, arata-l si prietenilor tai. Poate o sa le placa si lor.
RăspundețiȘtergereinteresant si documentat. o perioada fascinanta!
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru apreciere. interesant si:
RăspundețiȘtergerehttp://cristinalincu.wordpress.com/
Foarte dragut! Merita citit pt ca poate aduce zambete!
RăspundețiȘtergereAurora
Legea care interzicea femeilor din Franta sa poarte pantaloni ,data la 1800, a fost abrogata ANUL TRECUT-la 31 ianuarie 2013! Reactia oamenilor la nou,mai ales cand e vorba de asa-zisa morala,e deplorabila-in fond, mai repede ridici fusta decat dezbraci pantalonii,daca e...Ce-ar zice oamenii aia care fugareau manechinele pe strazi daca ar vedea fundurile goale de azi...
RăspundețiȘtergereDaca citesti si :
RăspundețiȘtergerehttp://deieri-deazi.blogspot.ro/2014/04/presa-din-1911-desprerochia-pantaloni.html
o sa vezi o caricatura in care o domnita nu are dacat niste ciorapi. Si cand te gandesti ca cel care a desenat caricatura credea ca ceva atat de "vulgar: nu urma sa se intample niciodata...
Prima femeie care şi-a permis cu toată dezaprobarea societăţii să poarte nu numai pantaloni, dar şi costum şi pălărie bărbătească, a fost scriitoarea franceză George Sand (1804-1876). Tot ea a mai avut în afara scrisului deosebit de prolif, iniţierea unui obicei necunoscut femeilor până atunci – fumatul. Şi în sfârşit, urând făţărnicia, a avut curajul să-şi schimbe amanţii, aşa fără reticenţă, în văzul lumii. Ei nu au trecut doar pasager prin budoarul ei, ci au fost legaţi de o îndelungată prietenie consemnată prin scrisori. Evident, nimic nu e veşnic... Aşa, după divorţ sunt consemnaţi Alfred de Musset (în 1833), apoi doctorul lui - Pietro Pagello (1834) Frederich Chopin (1838 până la moartea lui în 1849) şi gravorul şi autorul dramatic Alexandre Manceau, cu care a rămas timp de 15 ani, până la moartea sa în 1865 .
RăspundețiȘtergereCu Marlene Dietrich, din anii 1930, orice oprelişte a căzut şi noua modă a intrat în drepturile ei, evident, adoptată de femeile cu multă personalitate
Iar cea care a impus pantalonul ca fiind o parte a modei feminine si care dovedit ca şi femeile pot purta pantaloni, fără a pierde din graţie şi feminitate a fost inegalabila Coco Chanel.
RăspundețiȘtergereinteresant si articolul si comentariile!
RăspundețiȘtergereInseamna ca vei reveni pe aici, Arcidalia!
ȘtergereFoarte interesant, exprima gradul de cultura crestina si de pudism, repect fata de societate si mai ales pentru sexul frumos si gingas. Erau alese oile de capre.
RăspundețiȘtergere