Mărțișorul: de la o firfirică găurită la pandantivul cu briliante

Mărțișorul - un micuț obiect prins în piept cu un șnur alb-roșu - simbol al primăverii, al renașterii naturii și al speranței, dăruit celor dragi pentru a le aduce noroc. “Mărțișorul e un simbol al focului și al luminii, deci și al soarelui. Poporul nostru îl cunoaște și îl ține în mare cinste, și îl poartă copiii, fetele și mai rar nevestele și flăcăii, fiindcă el e crezut ca aducător de frumusețe și de iubire” – spunea George Coșbuc.

Legenda Mărțișorului

 

“Iată legenda mărțișoarelor, pe care gentilele noastre cetitoare le vor purta cu atât drag luna Martie: Zeul Marte, fiul Junonei, îmbrăcat în haine scumpe de resboiu, pe când mergea spre Roma, ca să ducă feciorilor săi, Romul si Remus, stindardul roșu al războiului și cel alb al pacei, zărește eșind din undele mărei pe Venera, și înmărmurit de frumusețea ei se repede la dânsa, o cucerește cu iubirea și cu puterea de zeu al resboiului, iar din această dogoare a dragostei lor se naște amarnicul Cupidon. Din fundul infernului, de la soțul ei Vulcan, Venera fură o medalie pe care era săpat chipul amantului său Marte și la despărțirea lor, frumoasa zeița îi sfâșie marginele steagurilor, răsucește între degete cele două fire destrămate alb si roșu, și își anină de gât mărțișorul ca să’i stea pe sân până ce el, iubitul ei, se va întoarce. Mii de ani trecură d’atunci; femei și fecioare pe inima lor, între sânuri rotunde și albe, își anină la 1 Martie mărțișoare purtătoare de noroc.” (conform unui articol publicat de "Foaia populară" – numărul din 1 martie 1898 - semnat Heidel):

Mărțișorul de la o firfirică găurită la pandantivul cu briliante

Aceasta este doar una dintre legendele care au rămas referitoare la nașterea "milenarului firicel împletit". Simbolul s-a împământenit și a traversat secolele. Victor Bîlciulescu ne rezuma astfel evoluția tradiției mărțișorului de-a lungul primei jumătăți a secolului XX în volumul său “București și bucureșteni de ieri și de azi” (1945):

 

Reclamă la mărţisoare - 1937

 

“Mărțișorul, care pe vremea copilăriei mele era tradiționalul crainic al primăverii și nu valora mai mult de o băncuță de cincizeci de parale, sau o firfirică cum i se zicea pe atunci, s’a modernizat treptat, până ce a ajuns astăzi să nu mai fie firfirica de 50 de parale, și aceia străpunsă ca să i se petreacă șiretul de care se lega de brățara mâinii, ci giuvaericaua ce se cheamă pandantiv, care pentru unele pungi reprezintă zeci de mii de lei, pandantivul trebuind să fie alcătuit din aur sau platină și câteodată chiar surmontat de o piatră scumpă ce începe de la safir, trece prin rubin, smarald, sare câteodată chiar peste diamante și nemerește chiar briliantul.

 

Într-un magazin de mărțișoare de pe Calea Victoriei  - 1932

Pe vremea copilăriei mele, mărțișorul acesta de 50 de parale se purta la brățara mâinii în toată luna lui Martie, iar la 1 April se cumpăra de el alviță (…). Astăzi mărțișorul nu se mai poartă toată luna lui Martie, ci numai două-trei zile și se păstrează frumos în cutiuța lui de catifea, la rând cu toată giuvaericaua, și nu se scoate decât la recepții, serate, baluri, ospețe, premiere sau alte asemenea ocaziuni, unde se poate scoate în evidență strălucirea pietrelor rare."

Bătaia halviței

Tot Victor Bîlciulescu își amintea despre un vechi obicei - astăzi uitat - bătaia halviței:

 

 

"La lăsata Secului, membrii familiei se strângeau și atârnau de un cui din tavan, legat cu o sfoară, un boț de halvița în care ascundeau un mărțișor – de obicei un bănuț găurit de argint sau de aur. Unul dintre participanți, de obicei tatăl, imprima boțului de halviță o mișcare circulară, astfel încât să treacă prin fața fiecăruia. Toți cei prezenți se străduiau să oprească cu gura mișcarea halviței și să muște din ea. Premiul îl câștiga cel care reușea să muște bucățica în care era ascuns mărțișorul. Iar premiul – chiar acesta – mărțișorul."

- Nenorocitule! De când mă țin după tine să te
prind. Ce înseamnă asta?
- Ce să fie nevastă... Fiindcă azi e 1 Martie
mi-am atârnat și eu un mărțișor...

Umor de mărțișor

Revistele din epocă nu puteau să nu găsească în moravurile vremii legate de obiceiul mărțișorului motive de a face haz:

În loc de mărțișor

“- Decât să’ți iau, iubita mea,

Un mic obiect de tinichea

Care se stric’așa ușor,

Decât să’ți cumpăr Mărțișor,

N’ai prefera un Mercușor?

…Nevasta mi’a spus că preferă

Și, ca o bună menajeră,

S’a mulțumit ca la 1 Marte,

Când mărțișoare se împarte,

În loc de un anost suvenir,

Să dau solvabilul meu gir

Ca la "Mercur" la băcănie

Să cumpere pe datorie!”

("Furnica" – 1 martie 1912

   semnat: “Gospodin”)