Modă şi stil la sfârşitul secolului al XIX-lea

Sfârșitul secolului al XIX-lea a fost o perioadă de occidentalizare a întregii societăți românești, care pendula între modelul francez și cel german mai cu seamă, dar care prelua și elemente din modelul englez sau din cel italian. 

 

Bineînțeles că toată această frământare prezentă în societatea românească se regăsea și în evoluția modei acelor vremuri. Tot mai mulți croitori și coafori din occident, în special francezi și germani, își făceau simțită prezența în marile orașe ale Regatului. Tonul modei era dat tot de marile capitale europene (Paris, Viena, Londra) - dar hainele  erau comandate tot mai des la sucursale ale marilor case de modă europene deschise la București sau la Iași. Bineînțeles, Parisul era încă etalonul modei și bunului gust. De fiecare dată când o doamnă admira într-un magazin o rochie sau o pălărie, negustorul făcea precizarea că este vorba de “un model șic – din Rue de la Paix”. George Costescu descria în lucrarea sa “Bucureștii vechiului regat”, cu lux de amănunte, moda de la sfârșitul secolului al XIX-lea:

Moda pentru doamne și domnișoare

Rochiile cu malankof (un schelet făcut din oase de balenă  purtat sub jupe cu rolul de a le ține înfoiate), care se mai purtau încă pe la 1870, au început să fie înlocuite de “cucoanele mai tinere” cu fuste de pânză scrobită puse câte două-trei, unele peste altele. Taliile rochiilor treceau puțin peste cingătoare și aveau mânecile lungi și largi, iar la gât se încheiau până sus cu un rând de nasturi. La gât și la mâneci rochiile erau “chenărite cu dantelă  îngustă”.

Rochii de preumblare - "Moda parisiană" - 1898

 

Prin 1878 aceste fuste au fost reduse la una singură, îmbrăcată  peste coapsa corsetului rigid, la care nu se renunțase încă, iar “jupele rochiilor au fost și ele restrânse din croială, la atât cât cereau deschizăturile pașilor în mersul întins. În schimb înfoiala a fost făcută  pe-afară  prin două  șorțuri de stofă la fel cu a fustei, drapate în față  și în spate și printr-un volan de două palme, încrețit și cusut peste marginea de jos a fustei.” Tot atunci a crescut puțin și “scobitura din dreptul gâtului”, mânecile s-au strâmtat, iar la talie se purtau “șiruri spumoase de dantelă lată sau de mousselină plisată – podoabă ce se numea jabot“.

Rochii de bal - "Moda parisiană" - 1898

 

Prin 1885 au dispărut și șorțurile de jupe care au fost înlocuite cu volane, “cucoanele nevoind încă să renunțe  nici la silueta înfoiată a vremurilor de mare luxurie, nici la distanța aceea respectuoasă  pe care forma toaletelor o impunea încă galanteriei bărbaților”. Toaletele aveau așadar și rolul de a ține bărbații la o oarecare distanță.

 

Peste încă  vreo zece ani, volanele aplicate au rămas specifice doar rochiilor de seară, tăietura costumului feminin  “s-a lipit și mai mult de trup”, garniturile adăugate au dispărut și ele, iar fustele au început să fie croite drept și au fost scurtate “doar până aproape de glesne”. Talia era mereu accentuată, fiind una dintre simbolurile frumuseții, alături de coafură. Lenjeria feminină era albă, din țesături fine, împodobită cu broderii și dantelă, lucrată la igliță (numită frivolites) sau cu acul (points de Venice). Ciorapii se purtau la început până la genunchi, apoi până deasupra lor, și erau susținuți de jartiere elastice, fastonate în “frou-frou” și împodobite cu ghirlande mici de flori de câmp lucrate “în mătăsuri colorate sau cu câte un trandafir de catifea sau chou de panglică”.

Încălțămintea la modă erau pantofii escarpins (scobiți) – purtați la rochiile de seară – și ghetele cu carâmb înalt, cu 16-20 de nasturi și cu tocuri de lemn învelite în piele, înalte de doar 5 cm. Se purtau mănușile lungi și perlele erau în mare vogă. Coafurile preferate de doamne seara erau cocurile clasice, “care niciodată nu se demodează”. Ziua, capul era acoperit cu pălării mici, cu rol mai mult de accesoriu. Evantaiele  erau considerate încă un semn de distincție.

Moda pentru domni

Bărbații, asemeni celor de azi, erau mai conservatori. Stilul vestimentar al îmbrăcămintei pentru bărbați a rămas unul sobru și demn. Fracurile sau redingotele și pantalonii bine croiți caracterizau ținuta oricărui domn la modă. Cele mai întâlnite accesorii erau bastoanele subțiri din lemn și pălăriile. Bărbații își lăsau de regulă mustață  și purtau favoriți.

Domni din înalta societate

Moda masculină impunea purtarea redingotei negre sau albastre chiar și în zilele de lucru, precum și a pantalonului negru sau de culoarea oului de rață. Pe cap se purta jobenul (țilindrul) sau melonul (cipagul). La gât se purtau cravatele din mătase neagră, fără lustru, înnodate “cu nod de fundă, de plastron sau de regată”. Artiștii și intelectualii purtau “La Valliere, pe care le înnodau în fundă mare și moale, în jurul gulerelor albe, tari și înalte, nerăsfrânte nici la colțuri și care le țineau gâtul înțepenit”. Se purtau doar cămăși albe, cu “pieptul și mânecuțele cămeșei întărite în scrobeală și lustruite”. Ciorapii purtați în zilele obișnuite erau de culoare gălbuie, iar cei pentru ținutele de gală erau obligatoriu negri. Mănușile purtate erau albe ca zăpada (glaceẻ). 

Citește și: Războiul malancoavelor

 

“Din ținuta domnilor mai făceau parte: ceasornicul cu capace care se purta în buzunarul vestei și cu lănțișor petrecut prin chiotoarea nasturilor de pe piept, până la buzunarul opus unde la capătul lanțului se punea un creion mecanic, un medalion cu vreo fotografie dragă și uneori cutiuța cu tabac de tras pe nas; - apoi tabachera de tutun și țigaretul de fildeș, de chihlimbar, de abanos sau de sidef; în sfârșit, bastonul, neîncovoiat și cu mâner de aur, de argint, de fildeș, de baga ori de sidef, dacă nu chiar de vreun crâmpeiu de corn de cerb.” Uneori mânerul bastonului era detașabil și avea atașată o lamă de stilet, fiind folosit pentru autoapărare (baston cu șiș). 

Citește și : Rochia pantalon în Bucureștii anului 1911

Surse: 

- George Costescu - "Bucureștii vechiului regat” - 1944 

- colecția revistei “Moda parisiană” -  numere din anul 1898.