Povestea Mariei Ciucurescu – actrița favorită a marelui Caragiale

Numele Mariei Ciucurescu (n. 6 august 1866 - d. 11 februarie 1939) – o mare actriță care a jucat pe scenele noastre – este și el - din păcate, unul aproape uitat astăzi. Am găsit foarte puține informații despre cariera acestei mari actrițe în mediul online: doar câteva menționări răzlețe ale unora dintre prezențele ei pe scenă sau în filmele de început ale cinematografiei românești. Cu toate că Maria Ciucurescu a fost una din actrițele favorite ale genialului Caragiale, cel care “a  fost destul să o vadă de câteva ori ca Maria Ciucurescu să capete roluri peste roluri și să rămâie una din admirațiile lui Caragiale, din casa căruia nu avea voie să lipsească în anii din urmă, ori de câte ori venea de la Berlin. Mult îi plăcea  lui Caragiale să stea de vorbă cu eroina comediilor sale!” (cf. articolului “Maria Ciucurescu”, publicat în revista “Luceafărul”, numărul din 16 noiembrie 1913).

Maria Ciucurescu în anul 1913

Victor Eftimiu despre Maria Ciucurescu

 

Un alt mare dramaturg român, Victor Eftimiu, avea să sintetizeze, peste decenii, cariera actriței: “Maria Ciucurescu, a fost, incontestabil, cea mai mare actrița de comedie pe care am avut-o, cea mai firească, cea mai frumoasă, cea mai caldă, cea mai catifelată. Un humor care n’avea nimic vulgar, o mândrețe de priviri șirete, înecând în farmec de voluptate cuvântul spus atât de limpede, un mers grațios, o melancolie care înnobila momentele celei mai deslănțuite comedii, o feminitate specific românească, - iată ce a însemnat trecerea Mariei Ciucurescu pe scenele țării.” (Victor Eftimiu în volumul memorialistic “Fum de fantome”, publicat în anul 1940).

Maria Ciucurescu alături de Trupa Antonescu în turneu prin Transilvania în anul 1913
(revista "Cosînzeana", numerele din 19 și 26 octombrie 1913

 

Maria Ciucurescu - debutul

 

Născută în vara anului 1866, în Ardeal, undeva pe Valea Gilortului, Maria Ciucurescu “a avut de luptat din copilărie cu sărăcia, apoi cu dificultățile pe cari teatrul românesc le-a întâmpinat în desvoltarea sa”. Când avea vreo 7 ani, familia ei s-a stabilit în Dobrogea. S-a măritat foarte tânără, iar la 15 ani a debutat pe scena teatrului din Brăila, alături de trupa Burienescu, în “Baba-Hârca”. În 1884, la doar 18 ani, regăsim numele artistei pe afișele bucureștene ale reprezentațiilor de la grădina Racșa, unde a atras atenția publicului prin talentul și prin frumusețea sa, astfel că Direcțiunea Teatrului Național din București a angajat-o ca elevă și a înscris-o la Conservator. 

Portret din "Universul Literar" - 21 martie 1911

Maria Ciucurescu - o carieră de excepție

 

Din acest moment rolurile au venit unul după altul – sute de roluri memorabile într-o carieră de 50 de ani pe scena Teatrului Național. Amintesc doar câteva, din anii de început: Martina din “Doctorul fără voie”, Toaneta din “Bolnavul închipuit”, Dorina din ”Tartuffe”, Frosina din “Avarul”  - roluri care au făcut din Maria Ciucurescu “un stâlp al teatrului clasic al lui Molliere, Regnard, Corneille”. 

 

Rolul memorabil, cel care avea să o impună definitiv, interpretarea ce avea să fie una de referință pentru toți actorii ce aveau să îl joace mai târziu, a fost cel al Vetei din “O noapte furtunoasă“. În numeroase cronici teatrale interbelice ale unor puneri în scenaă ale acestei piese de teatru am găsit referiri la interpretarea, considerată de referința, a Mariei Ciucurescu.

Maria Ciucurescu în rolul Vetei
 din "O noapte furtunoasă"

 

Iată cum o caracteriza "Universul literar" pe Maria Ciucurescu, într-un articol publicat la rubrica „Galeria marilor artiști”, în numărul din 21 martie 1911: “De ani de zile publicul nostru știe că are la Teatrul Național în d-na Maria Ciucurescu unul din cele mai de preț elemente de comedie și nici un fel de omagiu ce i s’ar aduce n’ar putea egala scânteietorul d-sale talent și adânca simpatie de care se bucură între toți cunoscătorii de teatru”. 

 

Într-o altă cronică, publicată în revista "Luceafărul", numărul din 16 martie 1916, se menționa: “În Otilia din Spini, Maria Ciucurescu a schițat în câteva trăsături toată influența dezastruoasă a vieții ușoare din București asupra unei fete din fundul Transilvaniei. Și a pus atâta farmec personal în creația sa, încât a fost necontenit întreruptă de râsetele și salvele de aplauze ale publicului.” 

 

De asemenea, o altă cronică apărută în "Ilustrația săptămânală", numărul din 1 martie 1926: “D-na Maria Ciucurescu și-a sărbătorit patru decenii de splendide triumfuri teatrale, jucând Scrisoarea pierdută. Marea noastră comediană a fost aclamată de o sala în delir. Minunata satiră  a lui Caragiale a trăit încă o izbândă, grație acestei interprete, care azi, ca și acum atâția ani – înfățișează  în teatru cel mai delicios talent de comedie”.

 

Alte roluri care au rămas în amintirea contemporanilor săi: Safta Bălțescu din “Copila din flori”, Zoe din “Lizi”, Coana Zinca din “O căsnicie”, Smărăndița din “Rămășagul”, Anica din “Sburătorul”, Cerșetoarea Frochard din “Două orfane” sau Baroana din “Punctul negru”.

O să închei citând un alt pasaj din evocarea actriței, semnată de Victor Eftimiu: “Maria Ciucurescu a iubit, a fost iubită, a trăit viața din plin, a cunoscut bucuriile de mamă și de bunică, s’a risipit cu dărnicie și-a rămas tânără  până’n cele din urma clipe. Tânără mereu și surâzătoare, imagine întârziată din acea strălucită pleiadă de mari actori, cari credeau în menirea lor și-și  făceau din teatru năzuință și răsplată – așa a trecut Maria Ciucurescu printre  noi și nimeni dintre noi n’o va uita, căci n’au fost mulți dintre cei ce ne-au dăruit atâtea zâmbete, atât râs sglobiu, atâta senină desfătare și-o calitate atât de rară a patimei și-a meșteșugului actoricesc.” (Victor Eftimiu în volumul “Fum de fantome”, publicat în anul 1940, la un an după moartea în 1939 a actriței).

Atât am reușit eu să recompun din biografia marii actrițe. Un puzzle de cronici și de evocări. Poate că totuși ar trebui să facem mai multe pentru a redescoperii poveștile marilor actori ai scenei românești, astăzi aproape uitați.