Relațiile dintre bărbați și femei au fost și au rămas în esență aceleași de-a lungul timpului. Întrebările despre flirt, iubire, bani și relațiile dintr-un cuplu nu s-au schimbat nici ele. Revista "Moda șic ilustrată" încerca pe la începutul secolului trecut să își îndrume cititoarele pe drumul iubirii. Pentru că sfaturile date cititoarelor în anul 1915 de "Tanti Clara" și de "Sylvie" mi se par de bun simț și actuale chiar și pentru noi, cei de azi, o să vi le spun și vouă:
Răspuns D-rei Lucia D. Loco:
"Mă
întrebați dacă flirtul e periculos. Da și nu. Depinde de temperament, de
voință. Adeseori sunt mici împrejurări care pot transforma un flirt inocent
într’o mică tragedie. O fată, în zilele noastre, mai ales dacă a învățat puțină
carte, crede că poate să cunoască bine lumea dar în fond nu judecă decât numai
aparențele și aparențele sunt atât de înșelătoare. Te crezi puternică pe
tine însuți și ți se pare că ajunge un surâs ca să domini pentru vecie pe un
tânăr flușturatec, care întrebuințează un întreg arsenal de viclenie.
A flirta e uneori
o trecere de timp frumoasă, dar cu condiția să nu iei niciodată flirtul în
serios, să nu pui nimic din inima și sufletul tău, să pui doar judecata la
mijloc, și încă multă judecată, gata oricând să rupi firul acela slab ca firul
de păiangen ce te leagă de persoana cu care flirtezi. Nu, altfel
flirtul e periculos, nu mai e flirt, e dragoste, și poate plasată acolo unde nu
trebuie, căci în majoritatea cazurilor, nu cel cu care vei flirta te vei
mărita. Amatorii de flirturi sunt celibatarii care au oroare de căsătorie,
care vor să se amuze cu prea puțină cheltuială. Flirtează cu acei
oameni, dar nu-i iubi, căci ar fi să arunci mărgăritare de prisos. Ascultă
pe cineva care știe ceva în privința aceasta." Sylvie (“Moda șic ilustrată” – numărul din 10 februarie 1915)
IUBIRE ȘI BANI
Răspuns
unei cititoare:
IUBIRE ȘI BANI
"Da, draga mea doamnă, ai dreptate, cu bani mulți ce nu se poate face...
Toate, în adevăr. Poți să ai palate mărețe, automobile, lachei galonați, poți
să dai serbări, să călătorești în toată lumea, să-ți satisfaci orice capriciu.
Da, e drept, dar un singur lucru nu are nici o legătură cu banii și acela e
scump: iubirea. D-ta încurci aceste două noțiuni, care nu au nimic în comun.
Cum! Crezi că ți-ai iubi mai mult bărbatul dacă el ar câștiga mai mulți bani? E
o absurditate. Singură D-ta îmi spui, că ești mândră de soțul D-tale, că e un
om care te iubește deși nu aveți copii, care ar fi o legătura mai mult, îl
iubești și D-ta. Dar ce dorești mai mult? E idealul unei căsătorii. Mai
mulți bani te-ar face fericită! Oh, nu scumpă doamnă, e o eroare, e un miraj
fermecător pentru clipele când se întâmplă să rătăcești puțin prin pustiul
gândurilor D-tale, e fenomenul căruia italienii îi zic “fata morgana”. E o
înșelăciune.Fericirea în viață e să muncești, nu să te bucuri de roade pentru care nu ai
muncit. Și ce fericire mai mare alta, decât atunci când sunt doi la muncă sau
când cel puțin unul ajută pe celălalt cu vorba, cu sfatul. Iubirea! Dar
când în menajul D-tale ai cea mai mare comoară din lume și D-ta visezi comori
ce nu au nici inimă, nici cap.
Vei avea milionul. Ei și?
Vei avea palatele, automobilele, lachei, dar vei avea și grijile, prietenele
false, frica de a nu fi furată, grija de a conduce un palat, tu care nu puteai
să-ți conduci bine o cămăruță, deoarece rătăceai cu gândul prin stele. Nu,
astfel de visuri au doar unele fete moderne și mai târziu nici ele. E așa de
greu să fii iubită numai pentru tine! Întreabă-ți prietenele și vezi câte
sunt într-adevăr iubite de bărbații lor. Căci nu ajunge ca o femeie să aibă tot
ce-i trebuie în casă, nu-i ajunge ca soțul să se poarte delicat, sufletul ei
cere iubire adevărată. Nu, uită asemenea vise care nu au ce să caute în mintea
unei femei inteligente."
RELAȚIA ÎNTRE BĂRBAT ȘI SOȚIE
RELAȚIA ÎNTRE BĂRBAT ȘI SOȚIE
Vrei să ai liniște în căsătorie? Fii politicos!
"Iată
două ființe care se iubesc, care prin urmare nu se cunosc câtuși de puțin, căci
fiecare crede pe celălalt cea mai perfectă ființă din lume. Și-au consultat
sentimentele, nu și caracterele, deși pe caractere se întemeiază o bună
căsătorie. Cele două ființe care au dus fiecare o viață independentă,
trebuie să caute să se completeze reciproc, să se unească, ca să poată ajunge
la acea unire absolută necesară unei bune căsătorii. Dar această
modificare nu se poate face dintr-o dată și bineînțeles, la început vor fi
câteva ciocniri, care pe urmă vor fi evitate cu mare grijă. Când iubești în adevăr pe cineva, poți ușor să renunți la mici preferințe.
Trebuie să menajezi amorul propriu, care vorba lui Voltaire, e un “balon umflat
cu vânt din care ies furtuni când îl înțepi”. Când iubești pe cineva nu-l
lovești, e evident. Femeia trebuie apoi să-și asculte bărbatul, dar nici acesta
nu va face pe micul tiran. El să caute să obțină totul, dar fără să
poruncească. Adevăratul menaj fericit e o adevărată tovărășie, în care
contractanții nu trebuie să se bănuiască, nu trebuie să săvârșească acțiuni
fără știrea celuilalt.
Femeia poate să dea păreri bărbatului său, dar întâi trebuie să cunoască
caracterul, meseria sau profesiunea. Trebuie să observe, dacă nu cumva greșind
acesta nu-i face rău în ochii bărbatului în loc să-i facă bine. Ceea ce
trebuie izgonit dintr’un menaj e orgoliul, mândria și uneori încăpățânarea.
Orgoliul și încăpățânarea duc la discuțiuni care numai pentru întărirea unui
menaj nu sunt. E foarte natural ca femeia să se modeleze mai iute după
spiritul bărbatului, admițând că bărbatul său este un om inteligent.
E drept că mulți bărbați au mici defecte care împiedică buna înțelegere. Așa de
pildă, domnul care după cină trebuie neapărat să se ducă la cafenea sau la
club. Ce să facă soția? Să se ducă și ea la o prietenă. Dar un copil mic, ce nu
poate fi îngrijit de o servitoare, ce reclamă numai îngrijirea mamei o împiedică. Soția aceasta e amenințată să devie o rea soție și cu drept cuvânt.
Plăcerea de a flirta e periculoasă și pentru soț și pentru soție, flirtul e o
adevărată crimă când ești căsătorit, flirtul duce la o tragedie conjugală. Femeia
măritată trebuie să fie puțin cochetă… cu bărbatul său, drăguță și amabilă cu
toți ceilalți bărbați. A fi cochetă cu alții însemnează a lăsa ici și colo, azi și mâine, câte ceva din demnitatea ei personala și a soțului ei. Dar
dragostea între soți nu trebuie să meargă nici până la ridicol, așa de pildă,
când soții se află între străini se vor feri a-și da numirile de acasă, se vor
feri de a-și face recomandațiuni ce nu se fac decât acasă. Tineri sau în
vârstă, cei doi soți trebuie să aibă totdeauna aceiași demnitate, trebuie să
pară doi buni tovarași inteligenți și muncitori." Tanti Clara (“Moda șic ilustrată” – numărul din 10 decembrie 1914)
Interesante articole si cel de ieri si de azi
RăspundețiȘtergereMultumesc.Sper sa spui la fel si despre cele ce vor urma.Bine ai venit pe blog...
RăspundețiȘtergereIntr-adevar, nimic nou sub soare ...fundamental, omul e acelasi....
RăspundețiȘtergereO alta forma dar aceiasi esenta umana, nu-i asa?
RăspundețiȘtergereFemeile erau mai intelepte in urma cu 100 de ani? Cred ca da...unele notiuni de bun simt par demodate azi si nici scoala nu mai are edificare in fata copiiilor in ceea ce priveste bunul simt...maniere..
RăspundețiȘtergeresunt multe de spus.
Felicitari pentru munca ! Excelente articolele!
Nu as fi atat de categorica in a afirma ca femeile erau mai intelepte acum un veac. Poate doar ca limitarile erau mai mari si ca morala societatii in care traiau mai stricta. Acum totul e mai liber. Libertatea are avantajele si...dezavantajele sale. !
RăspundețiȘtergereTe mai astept pe aici, Maria!
Flirtul...un joc placut dar, destul de periculos!
RăspundețiȘtergereA flirta e uneori o trecere de timp frumoasă, dar cu condiţia să nu iei niciodată flirtul în serios... spunea strabunica. :)
RăspundețiȘtergereEu cred că tanti Clara, ori era bătrână, ori era bărbat. Unul dintre aceea care nu aveau un post bine retribuit. Și când nu prea ai bani de mofturile nevestei, te oțărăști. O faci pe educatorul. Să nu cumva să mai pățească și altul ca tine. Când consoarta vrea toalete ultimul răcnet, vacanțe pe Coasta de Azur, un apartament, măcar cu trei camere și o mașină care să nu semene cu harabaua ta
RăspundețiȘtergere... Dar asta e viața. Dacă era femeie, a uitat cum era atunci când avea, să zicem, douăzeci de ani. E acră, soțul se duce la cafenea, în cel mai fericit caz. Plozii, nu ai ei, firește, a ficăsii, sau a fiului puturos, plozii o urlă în cap, s-ar duce la un teatru, la o sorea(!), și nu se poate. Lasă să plătească și altele la fel, de ce ar trebui să fie ea unica scârbită de viață.
Și dacă nu era nici una nici alta, era un prost, care nu știe ce e un flirt și gata.
Sau poate ca era totusi bunica bunicii noastre? :))
ȘtergereFoarte frumos articol. Mi se pare corectă recomandarea pentru un demnitate în momentul ieșirii în lume.. Totuși, flirt e parcă altceva..
RăspundețiȘtergereUn joc cu... sentimentele?
Ștergere"O fată, în zilele noastre, mai ales dacă a învăţat puţină carte, crede că poate să cunoască bine lumea dar în fond nu judecă decât numai aparenţele şi aparenţele sunt atât de înşelătoare." Si azi, la fel! Numai motivele pentru care "invata mai putina carte" difera.
RăspundețiȘtergereȘi poate că nici măcar motivele nu diferă prea mult. :)
ȘtergereTe mai aștept pe blog, Adriana!