“Alegeri în 1911” sau “Ce s-a schimbat în România în ultima sută de ani”

Am evitat multă vreme să scriu articole despre viaţa politică a vremurilor trecute. De ce? Pentru că, în bună parte, lumea politică de astăzi este o copie a celei din prima jumătate a secolului trecut. O copie nereuşită însă, care a preluat doar năravurile, fără a “crea” o clasă selectă de mari oameni politici. Citind articolele din gazetele de ieri am deseori impresia că ele sunt de fapt publicate pe site-urile de știri de azi. Multe dintre acestea sunt atât de actuale încât, dacă le-am transcrie și nu am preciza data publicării, ajustând uşor exprimarea sau ortografia şi schimbând câteva nume de partide sau de oameni politici apărute în text, puţină lume şi-ar da seama că sunt scrise acum 100 de ani. O sa încerc azi un experiment, ajutat de câteva texte publicate în revista “Furnica” în anul 1911 – în timpul campaniei electorale. Să vedem ce-o sa iasă!

29 decembrie 1910:

În urma demisia guvernului liberal prezidat de I.I.C. Brătianu s-a format un guvern conservator condus de P.P. Carp. “Furnica” scria despre părăsirea puterii de către liberali:

Romanţa de adio

“Mă duc!... Şi patru ani, Putere,

N’or să te vadă ochi-mi’trişti!

Tu mă trădaşi, ca o muiere,

Cu bunii mei amici carpişti.

În van am încheiat cartele

Cu ei!... Au fost mai diplomaţi:

Eu le fui frate în răzbele,

Azi ei nu vor să-mi fie fraţi! (...)

Tu, după patru ani, Putere,

Ştiu bine, iar o să mă chemi;

Dar, pân’atunci, câtă durere!

Ce chin în cursul astei vremi!...

...Mă duc, Putere dragă... Însă,

Când m’oi chema iaraşi la sân,

În braţe n’ai să mai fii strânsă

Ca azi!... Atunci voi fi bătrân...”
(Tarascon - “Furnica” din 6 ianuarie 1911)

Au urmat mişcările obişnuite din societatea românească - de ieri şi de azi: funcţionarii publici numiţi de liberali, deşi teoretic inamovibili şi în acea vreme, au fost înlocuiți de noua putere, conservatoare:

Corul funcționarilor:
- Curios! Suntem inamovibili și totuși de mișcăm!

Părăsirea puterii de către liberali a fost însoţită bineînţeles de trădări. Membrii partidului care nu vroiau să renunţe la putere săreau dintr-o barcă politică în alta (erau numiţi pe atunci “transfugi politici”):

Candidatul transfug

“Pentru partid, e-adevărat,

Eu niciodată n’am luptat;

Dar dacă’n timpuri de război

deviza mea fu “Înapoi !”,

Când este vorba de plăcinte,

Eu strig energic: “Înainte !”

Şi d’aia azi, cum aţi aflat,

Sunt candidat de deputat!

Nu’s muncitor, nu’s talentat,

Nu sunt măcar nici... devotat,

Deoarece în zece ani

De zece ori schimbai macazul;

Pe-ai noştri “hoţi”, “mişei”, şnapani”,

Eu îi numeam!... Dar azi necazul

Meu a trecut. M’au împăcat:

Sunt candidat de deputat !”
(Kiriak Napardajan - “Furnica” din 20 ianuarie 1911)

Bineînţeles că migraţia politică a fost însoţită de critici vehemente şi de acuzaţii de trădare. Se vehicula chiar, din ce în ce mai des, hotărârea de a se adopta o lege care să interzică trecerea “dintr-o barcă politică într’alta”. Din păcate, după alegerile din februarie 1911, politicienii au uitat să emită un astfel de act legislativ. Şi mereu, problemele urgente impuse de guvernarea ţării, au amânat decizia politică de a interzice migraţia politică. 

Transfugul

“Contra transfugilor politici

Aud azi fel de fel de critici.

Ba că transfugul e-o lichea,

Ba-i şarpe încălzit la sân....

Să-i legi de coad’o tinichea!

Slugoi ce vinde pe stăpân!...

Să cread’aşa gogoşi solemne

Hamali sau tăietori de lemne!

Dar eu, om cult, care nu sug

Din biberonul DOICEI-STAT,

Întotdeauna pe transfug

Pân’la pământ l’am salutat .

Transfugul ce-i la urma urmei ?

Oaie ieşind din frontul turmei!

Când face-o oaie-aşa ceva,

Ea face-un mândru gest! Declar

C’admir pe oaia ce nu vrea

Să mai urmeze pe măgar!...

Ş-apoi, din alt punct de vedere:

Higiena oare nu ne cere

Să primenim cămaşa des?

Transfugul ledăpând păreri,

Convingeri, cred c’aţi înţeles:

Îşi schimbă rufele de ieri!

Transfugul pe de altă parte,

De’un vechi partid când se desparte,

Îl doare’n suflet – biet martir!

Noul partid se’ncearcă’n van

Să şteargă crudul suvenir

Svârlindu-i un groscior ciolan!

Vedeţi, că’n orişice privinţă

Transfugul este o fiinţă

Interesantă’n orice caz.

Nu merită nici un afront

Când, practic schimb’al său macaz

Politicesc, taman la pont!

El, în a zoologiei scară,

E-o speţa intermediară:

Şi rozător - şi parazit,

Transfugul e un animal

Simbolizând desăvârşit

Morala-n timpul actual!”
(Contele de Tekir-Ghiol

“Furnica” – 10 februarie 1911) 

A fost fixată data alegerilor: 16 februarie 1911. Partidele şi-au desemnat candidaţii şi... a început campania electorală. Bineînţeles, candidaţii aleşi de partide erau cei mai patrioţi, cei mai cinstiţi şi cei mai competenţi dintre români:

 

 -D-le Prefect am venit să-ți cer
pentru bărbatul meu un simplu scaun de deputat
 și dumneata îmi oferi o cogeamite canapea!...

Campania politică şi desfăşurarea alegerilor din 1911 e deja un alt subiect, pe care ar fi păcat să nu îl “dezvolt” separat. Vă fac doar puţin curioşi, sper: iată cum caracterizează campania electorală şi alegerile din anul 1911 revista “Furnica”, în articolul semnat Gheorghe Biciuşcă: “Aşa poreclita “alegere a reprezentanţilor Naţiunei de către voinţa liberă a poporului Suveran” a fost întotdeauna în România o sfruntată “minciună convenţională”. (...) Regretăm sincer alegerile bajbujuceşti, cu bande de ciomăgaşi, cu morţi care votează, cu şarlatania “suveicei”, cu conştiinţe cumpărate sau violentate”.

O noua metodă de a aduce oamenii la vot în... 1911

Sursa informaţiilor şi a caricaturilor: numerele din ianuarie – martie 1911 ale revistei “Furnica” citite din colecția digitală a Bibliotecii Digitale a Bucureştilor.