Bacalaureatul de altădată

Nu se putea să nu caut în presa interbelică și informații despre bacalaureatul de altă dată. Eram convins că voi găsi diferențe majore între modul în care se organiza examenul în perioada interbelică și procedura din România de azi.  

 

Pe vremea bunicilor „se făcea carte"

 

Pe vremea bunicilor „se făcea cu adevărat carte”, nu-i așa? Primul articol citit mi-a adus și prima deziluzie: „«Uf, bine că am scăpat!» auzi mai în toate părțile și un oftat de ușurare iese din pieptul celui care îți vorbește de examen." «A fost greu, nespus de greu, nespus de greu mai ales că avea necaz pe mine» și începe să-ți povestească de ce stă rău cu profesorul, care mai în toate cazurile, cu mici excepții, apare în mintea elevilor săi prea sever la examene, prea rău și le poartă necaz din cursul anului.”

De la început se creionează o cu totul altă imagine decât cea la care ma așteptam. Citesc mai departe. Poate că prima impresie a fost una greșită. Dar: „Peste 2 zile încep examenele de bacalaureat în toată țara. Aici e hopul cel mare. Dacă scapă aici, e bun scăpat. Și de aceea alergări, intervenții, rugăminți, promisiuni la profesori și la oamenii zilei. Părintele trebuie să-și treacă feciorul, politicianul trebuie să-și servească alegătorii, iar profesorii strânși între amenințări și promisiuni trebuie să facă așa cum e bine. Nu-i groază mai mare ca de acest examen. Și nici intervenții mai mari nu se fac la alt examen ca la bacalaureat. Un nou rând de bacalaureați (între 4 și 6 mii) vor lua diplomele în sesiunea aceasta. Câți din aceștia pot să spună că au luat bacalaureatul prin munca lor cinstită, prin ei înșiși, fără să aibă nevoie de cartea de vizită a d-lui deputat, senator sau prefect cutare, sau de protecția unui domn' profesor din comisie, intervenționistul. Nu se face nimic în țară la noi până nu te ploconești, nu te rogi, nu dai bacșiș, nu promiți și nu alergi. Și e trist că intervenționismul acesta a intrat și în școală, acolo unde nu trebuia. De aceea avem atâtea sute de mii de absolvenți, de aceea avem câte 10 candidați pentru un loc vacant. Ce ne vom face mai târziu ‹‹Dumnezeu știe!››”.

Bacalaureat cu și fără mască
(stânga 2020, dreapta 1937)

Cu coada ochiului caut data publicării gazetei din care citesc. O găsesc: 29 iunie 1930. Mă întreb, ca de atâtea ori: „Ce s-a schimbat cu adevărat în România în ultimii 100 de ani?”. Mă mai întreb de asemenea dacă ar fi de schimbat ceva în articol pentru a putea fi publicat azi. Răspunsul e fără echivoc: nu. Textul e atât de actual încât doare. 

 

"Intervențiile" în România interbelică

 

Pentru ca senzația de frustrare să fie completă, o altă tară a societății zilelor noastre e „analizată” în același articol: politizarea învățământului, a justiției, a instituțiilor statului:

„Și e mai trist după cum arată un domn magistrat în ziarul «Neamul Românesc» că intervenționalismul a intrat și în magistratură. Articolul sfârșea prin cuvintele: «Lăsați justiția să-și urmeze cursul ei, domnilor politicieni!» Iată unde am ajuns. A trebuit să se ridice glasul unui magistrat, contra politicienilor, cari după ce s'au vârât în administrație, școală, vor să între și la justiție. Mai este armata. Să ne ferească Dumnezeu să între și acolo. Atât ne mai trebuie, și ne-am prăbuși în adâncuri de prăpăstii. Trebuie scoasă politica cât mai curând din școală și din alte instituții de stat. Până acum am văzut oameni în locuri și demnități pe care nu meritau să le ocupe potrivit culturii și muncii lor. De aceia o nouă viață începe pentru noi Românii: începe așezarea edificiului pe temelia pusă de înaintașii noștri. Se cere muncă cinstită de la toți, fără să ne gândim la noi mai întâi, la interesul personal și de moment, ci la interesul general: la fericirea supremă a țării.”

Despre iubirea de muncă cinstită

 

Urmează concluzia reporterului interbelic (reporter din păcate rămas anonim – articolul fiind nesemnat). Și speranța lui că viitorul va rezolva problemele semnalate. Cu părere de rău îi transmit, în gând, că totul a rămas la fel ca și la data la care a scris articolul. Din păcate, dacă s-a schimbat ceva, sigur nu e vorba de o schimbare în bine:

„De aceea generației de școlari care termină anul acesta școala, trebuie să i se sădească în suflet încă de pe băncile școalei iubirea de muncă cinstită. Ajunge cu atâta politică, cu atâta paradă de vorbe goale, căci am văzut și încă se vor vedea rezultatele, la care am ajuns. Când fiecare din noi nu va avea ca scop decât propășirea țării în primul rând, când fiecare dintre noi va fi demn de postul și funcțiunea pe care o ocupă, când fiecare va ajunge la o situație numai prin muncă cinstită, atunci și numai atunci vom învinge. Credem și așteptăm această biruință. Viitorul  ne-o va dovedi-o.” (pasajele citate aparțin articolului „Sfârșit de an școlar” publicat în numărul din 29 iunie 1930 al ziarului „Cultura poporului”)

 

O să închei cu o știre care are ca subiect examenul de bacalaureat. Poate că o să vă descrețesc puțin frunțile. Sau poate că nu...

„Cincisprezece zile de închisoare, pentru că a pălmuit pe un profesor. N. Dumitriu, funcționar din Cluj, i-a dat două palme profesorului Silviu Cosma de la liceul de fete Regina Maria din Cluj, pentru că  a dat o nota mică surorii sale la bacalaureat. Profesorul l-a pârât, iară tribunalul l-a judecat pe dl N. Dumitriu la 15 zile închisoare.” (cf. ziarului „Unirea poporului” - numărul din 11 Decembrie 1927)