Pagini

Politica privind datele cu caracter personal:

File din cartea vrăjilor

Practicarea diferitelor forme de magie nu este, așa cum am putea fi tentați să credem, proprie societăților înapoiate din punct de vedere educațional, de ieri. Toate “ingredientele” necesare pentru dobândirea “cunoștințelor” sau pentru practicarea diferitelor forme de magie sunt disponibile în mai toate librăriile și “magazinele specializatede azi din întreaga lume. Tendința oamenilor de a îmbrățișa practicile magiei era proprie și societății interbelice și despre o “carte de specialitate” care circula în acea epocă o să vă vorbesc astăzi. După cum v-am obișnuit însă, o să o fac prin intermediul unui articol apărut în luna iulie a anului 1935 în săptămânalul “Realitatea Ilustrată”. 
 

File din Cartea magică

 
Articolul “Cartea magică” transcrie “câteva din ciudatele remedii, pe care le prescrie "Biblia Vrăjilor" – o carte publicată de un anume George Hohman în anul 1820 și care se bazează pe scrierile călugărului Albertus Magnus, renumit  vrăjitor din Evul Mediu. Precizez că reproduc descrierea acestor practici doar pentru a vă satisface curiozitatea. Nu vă recomand însă să încercați puterea acestor vrăji. În primul rând pentru că vă va fi greu să faceți rost de “ingredientele” necesare: pui de catâr, inimă de șoarece de câmp sau ochiul drept al unui lup. Dar nu numai din această cauză…


 

FARMECE, RITURI MAGICE, DESCÂNTECE ȘI TALISMANE PENTRU ÎNDEPĂRTAREA TUTUROR RELELOR


Pentru înălbirea unui cal negru:


“Apa în care a fost fiert un pui de catâr înălbește calul negru, dacă este frecat sau spălat cu ea.”

Pentru durerea de dinți:


“Scoateți o mică brazdă de iarbă, dimineața, înainte de răsăritul soarelui, mai înainte de-a vă fi spălat, suflați asupra ei de trei ori și puneți-o la loc, întocmai cum a fost mai înainte.”

Pentru a ținti bine:


“Luați inima unui șoarece de câmp și puneți o bucățică din ea între glonte și praful de pușcă; fiecare împușcătură va merge apoi în plin. În vreme ce încărcați pușca, trebuie pomenită Sfânta Treime și veți avea grijă să nu isprăviți cu pronunțarea cuvintelor, mai înainte de-a fi încărcat.”

George Hohman - Albertus Magnus
 

Pentru câștigarea unui proces:


“Spuneți: M'am dus înaintea casei judecătorului, și la fereastra lui au apărut trei morţi: unul n'avea limbă, altul n'avea plămâni, iar al treilea era mut și orb. Dacă vă duceți după aceste cuvinte înaintea judecătorului, acesta nu va mai avea nici o putere împotriva dvs.”

Pentru a face un câine să rămână pe lângă casă:


“Scurgeți câteva picături de sânge dintr'un deget, dați-l câinelui să-l mănânce în ceva și puteți fi siguri că va rămânea. Sau zgâriați cele patru colțuri ale mesei la suprafață. Mâncați întotdeauna cu cuțitul cu care ați făcut zgârieturile și dați apoi câinelui rămășițele.”

O vrajă împotriva câinilor răi:


“Acela care poartă o inimă de câine în partea stângă, nu va fi lătrat de niciunul din aceste animale; toți sunt muți față de el.”

Pentru îndepărtarea unei dureri:


“Luați fâșia de pânză cu care a fost pansată o rană și puneți-o în apa ce pare a avea o pojghiță de cocleală; dar aveți grijă să nu împrăștiați cocleala, decât atunci când nu vă mai temeți de durere.”


George Hohman - Albertus Magnus

Pentru confecționarea unei vergele de rabdomant:


“În prima noapte de Crăciun, între ora 11 și 12, să rupeți o cracă tânără, numai de un an, către soare-răsare, în numele sfintei treimi. Când întrebuințați nuiaua la căutarea aurului, a ferului sau a apei, veți proceda în modul următor: luați nuiaua care trebuie să fie bifurcată ținând în câte o mână fiecare din cele două ramificații, în așa fel încât partea groasă să stea în sus; dacă această ultimă parte se lasă spre pământ, puteți fi siguri că acolo se găsește ceea ce căutați. În tot acest timp trebuie să spuneți următoarele : Arhanghele Gavril, te rog în numele lui Dumnezeu cel Atotputernic, să-mi arăți dacă este apă aici sau nu! Procedeul acesta se repetă de trei ori.”

Pentru îndepărtarea durerilor și pentru vindecarea rănilor cu trei nuiele:


“Cu aceste nuiele și cu sângele lui Christ îndepărtez durerea și puroiul. Trebuie să tăiați o bucățică dintr'o ramură tânără, către răsăritul soarelui, rupând-o apoi în trei; frecați cu ele rana, începând cu aceea care v'a căzut mai întâi în mâna dreaptă și repetați cuvintele de mai sus, de trei ori; apoi înfășurați bețișoarele într'o bucată de hârtie albă și puneți-le la un loc cald.”

Un bun remediu pentru ulcere, excrescențe și alte boale:


“Rădăcina de gherghină pusă pe gât, vindecă ulcerele apărute aici; este bună pentru vătămăturile creierului, vindecă negii, dacă sucul ei este fiert cu miere și apă de băut; împrospătează și vindecă plămânii, dând o respirație parfumată. Dacă e sădită într'o vie, într'o grădină sau într'un câmp, crește abundentă. Rădăcina este bună pentru acei cari vor să planteze viță, sau să cultive pomi. Copiii mici cari o poartă la gât sunt blânzi, iubesc frumosul și devin veseli.”


Pentru a ne pune la adăpost de neșansă:


“Dacă vă coaseți în mâneca dreaptă, ochiul drept al unui lup, totul vă va merge din plin.”

Diferite remedii:


“Pierderile la cărți pot fi prevenite legându-vă o inimă de liliac de brațul drept, cu o ață roșie. Pomii legați cu fire de ață roșie iau asupra lor răceala unui bolnav. O mână de mort trecută peste un semn din naștere, îl face să dispară. Un ou fiert în apă de ploaie, adunată înainte de răsăritul soarelui și lăsat apoi să fie mâncat de furnici, va împiedeca pe o persoană bolnavă de-a se prăpădi.”

George Hohman - Albertus Magnus

Pentru amuțirea bârfelilor:


“Planta heliotrop sau floarea soarelui au proprietăți minunate dacă se culeg în Zodia Leului, în luna lui August și sunt înfășurate într'o frunză de dafin. Dacă o persoană o poartă apoi asupra sa, nu va mai auzi decât lucruri plăcute ; iar dacă s'a comis vreun furt prin preajma sa și se culcă cu planta sub cap, va vedea peste noapte chipul celui care l-a făptuit. Dacă e pusă într'un loc unde se adună multe femei, într'o biserică de pildă și dacă una dintre ele și-a pierdut cinstea, vinovata nu se mai poate mișca de pe locul acela, decât trasă de cineva. Minunea aceasta a fost dovedită.”

Pentru tuberculoză:


“Îți ordon să ieși din os în carne, din carne în piele și din piele în lumea largă (repetați aceasta de trei ori).”


Pentru îndepărtarea tusei măgărești:


“Tăiați trei bucle din părul unui copil care nu și-a văzut niciodată tatăl și atârnați-le de gâtul copilului care suferă de tuse măgărească, înfășurate într'o bucată de pânză neînălbită. Ața cu care este legat părul trebuie să fie de asemeni neînălbită.”

Un paragraf miraculos din cartea lui Albertus Magnus:


“Unde ni se spune că dacă prefaceți o broască mare în cenușă și puneți cenușa în apă, părul cade de pe orice parte a corpului, unsă cu acest amestec, și nu va mai crește.” 
 
George Hohman - Albertus Magnus

Pentru îndepărtarea frigurilor:


Scrieți pe un petec de hârtie cuvintele de mai jos  și înfășurați apoi biletul într'o frunză lată de platan, apoi legați-l de buricul celui care suferă de febră repetând:

Potmat Sineat
Potmat Sineat
Potmat Sineat

Pentru vindecarea căldurilor rele:


Scrieți succesiunea de litere de mai jos, coaseți hârtia într'un petec de pânză și țineți-o la gât, până când vă trece febra:

Abaxa Catabax
Abaxa Catabax
Abaxa Cataba
Abaxa Catab
Abaxa Cata
Abaxa Cat
Abaxa Ca
Abaxa C
Abaxa
Abax
Aba
Ab
A

Pentru îndepărtarea negilor:

 
Frigeți picioare de pui și frecați negii cu ele; apoi îngropați-le sub uluci.”

 
Sursa: articolul “Cartea magică” - publicat în revista  “Realitatea Ilustrată” - numărul din 10 iulie 1935
 


5 comentarii: