În vizită Coana Filofteia - “cititoarea de destine”

Ne vom continua astăzi drumul început mai demult prin lumea farmecelor, a cântecelor și a descântecelor. Vom poposi în casa unei adevărate Cassandre din perioada interbelică: vestita Coana Filofteia, “fiica nelegitimă a unui fakir authentic”, cea care știa să facă minuni și să dezlege cele mai enigmatice enigme. 

 

 

Nici de data asta nu vom pleca singuri ci, așa cum ne-am obișnuit deja, însoțiți de un reporter al revistei  “Realitatea Ilustrată”: “J. de S.” Pătrundem așadar în lumea mahalalei de altă dată și o întâlnim pe Coana Filofteia într-o “casă veche, ascunsă în fundul unei curți gloduroase, printre tufe de liliac și îmbălsămată de busuioc înflorit. Pe dreapta niște ziduri pustii, îmburuienite, rânjesc hidos la trecător ca niște ghizde părăsite ale unui puț uriaș. Ruinele își au legenda lor: voise câinele de proprietar să zidească clădire nouă și s’o dea afară pe Coana Filofteia, care-i făcea tărăboi în curte. Dar nu i-a ajutat Dumnezeu. Pe la jumătatea lucrului zidurile s’au surpat, așa din senin, și proprietarul a fost prins între dărâmături... Și, astăzi, interiorul pereților dărâmați servește ca loc de farmece nocturne...”

 

O firmă bătută în cuie pe ușa veche de lemn și o inscripție scrisă cu creta care poruncește vizitatorilor să nu intre până nu primesc răspuns. Reporterul - și noi împreuna cu el – se conformează. Bate discret la ușă și așteaptă ca cineva să-i deschidă:

 

Imagine în globul de cristal al Coanei Filofteia (stânga)
Ghicind în "nisipul de India" (dreapta)

 

“La apariția mea, Cassandra contemporană, o femeie destul de frumoasă poate, dacă n’ar fi ținut trăsăturile încruntate, mă invită să iau loc într’un jilț secular, scuzându-se cu o grație forțată, că are pe altul venit înainte, la consultație. Decis să’nfrunt toate capriciile aventurii mele, m’am așezat cuminte ca un copil, pe jilțul tocit, deasupra căruia o icoană dată cu busuioc veghea parcă să nu se deplaseze ceva din „locul mistic”... Pe o măsuță triunghiulară, a cărei formă nu știu dacă avea ceva comun cu Sf. Treime, o carte groasă, cu file tuberculoase, voia să fie un tratat vechi de chiromancie, iar deasupra ei o candelă roșie, ca o ventuză își consuma untdelemnul cu pâlpâiri nimbice. Încă două scaune, un cuier simplu fixat în perete și o canapea de culoarea mărului pe care trândăvea o mâță pestriță cu perspective materne, completau mobilierul...

În sfârșit, Coana Filofteia a terminat consultația și a ieșit să-și conducă clienta, o doamnă între două vârste, elegant îmbrăcată, care nu’și poate stăpâni admiraţța: „Mi-ai spus lucruri extraordinare și dacă se confirmă n’am să te uit, fii sigură!...”

 

- E adevărat că clienții vă păstrează recunoștință, coană Filofteia, după ce se îndeplinesc prezicerile? - o întreb eu, în timp ce pătrund în camera de consultații.

- Priviți scrisorile acestea, scumpe domn!... Aveți permisiunea de a face uz de ele. Totuși, din discreție profesională, vă rog să nu citiți semnăturile!

Prezicătoarea îmi întinde un vraf de plicuri multicolore de toate categoriile. Unele pe hârtie de lux, elegante, fine, parfumate, altele pe hârtie comercială; câteva chiar cu fraze de impresionantă recunoștință și mulțumiri, defilează pe sub privirile mele... Și mă gândesc ce mai articol de situație aș face, să le pot divulga!... Aș revoluționa capitala!... Dar sunt secrete profesionale și, din respect pentru bunăvoința Coanei Filofteia, trebuie să trec cu vederea...”

CÂTEVA DESTĂINUIRI

“Camera în care am pătruns acum nu e cu mult mai fățoasă decât „salonașul”, dar trădează oarecare “originalitate”. Pereții au dimensiuni neregulate și sunt împodobiți cu tablouri mistice colecționate din diverse reviste ilustrate. O fereastră mare formată din două geamuri crăpate lasă să pătrundă în interior lumina roșiatică a amurgului roșcat cu miros de busuioc. Masa lângă care mă poftește ghicitoarea pare un obiect antic și e mai înaltă decât cele obicinuite. Deasupra ei, fixată în perete, o policioară acoperită cu catifea roșie, de aceiași culoare cu fața de masă, susține un glob uriaș de sticlă, un vas cu nisip, o lupă, câteva ghioace scorojite ca niște ciuperci state la soare și mai multe feluri de cărți pentru ghicit. Coana Filofteia găsește, probabil, că sunt prea curios, dovedind atâta atenție în a-i cerceta locuința. Se așază brusc la masă și mă invită să iau loc în fața ei.

O ghicitoare în "transă magnetică" (stânga)
Ghicitul în palmâ (dreapta)

- Prin ce mijloace, Coană Filofteio, pătrunzi d-ta tainele destinului ? - o întreb eu, iscoditor și rușinos, ca o fecioară în preajma măritișului.

- Prin tot ce vedeți pe policioara aceasta. Mai presus de ele însă, este puterea de pătrundere cu care m’a’nzestrat Dumnezeu din naștere... La vârsta de zece ani am fost capabilă, prin instinct, să descopăr pe autoarea unui furt făptuit în casa părintească. O voce lăuntrică îmi spunea că o vecină a noastră e hoața și, fără să aștept alte dovezi, a doua zi, m'am repezit la ea și i-am spus în față:  „D-ta ești hoața! Să ne dai lucrurile înapoi!... Te-am văzut eu când le-ai luat!...” Într’adevăr vecina a venit la mama cu lucrurile și i-a cerut iertare... Mai târziu, printr’un vis ciudat, am prezis o mare nenorocire, care se  va abate asupra lumii întregi. Nici un an n’a trecut și-a isbucnit răsboiul mondial...

La ghicitoare

Astăzi mi-am însușit, prin studii speciale, diferite intermediare. Ghicesc în palmă, în nisip de India, în cărți, în glob și mai ales în pete de cerneală. Acesta din urmă pot spune că e un procedeu original și este sigur. Consultatul n’are decât să-mi facă treisprezece pete de cerneală pe aceeași bucată de hârtie și voi citi în ele cele mai ascunse evenimente din viața lui...

- Acum, dați-mi, vă rog, mâna!... Așa... Ați avut o cumpănă în viață... Sunteți energic, sentimental, parolist... și cheltuitor. Veți moșteni o rudă bogată și vă veți căsători de mai multe’ ori... Din prima căsătorie...

- Pe legea mea, coana Filofteia îmi spunea lucruri înspăimântătoare pe care mi-e penibil să le mai dau în vileag...”

ȘI CÂTEVA PREZICERI GENERALE...

“- Spune-mi ceva despre țară, în general - o invit eu în cele din urmă - aș vrea să știu ce ne mai rezervă sfârșitul acestui an...

Sibyla modernă zâmbește satisfăcută că are prilejul să se-afunde într’un domeniu mai important. Ia vasul cu nisip de India și-l răstoarnă pe o bucată de mușama roșie. Trage niște linii cabalistice cu un toc, apoi se scuză pentru câteva minute, dispare în altă cameră și reapare îmbrăcată în rochie de gală și cu mâinile încărcate de bijuterii.

- Când e vorba de chestiuni naționale și politice, pretextează, foarte sincer, coana Filofteia, trebuie să fiu îmbrăcată așa cum cer împrejurările. Fasoane de cărturăreasă rafinată, gândesc eu, dar tac și mă prefac c’o aprob cu admirație.

Ghicitul într-un glob de cristal

- Sfârșitul acestui an - începe coana Filofteia - va fi bogat în evenimente politice. O schimbare e pe cale de a se înfăptui, dar nu o schimbare radicală... Undeva departe, la o adunare de personalități cu vază, România va avea succes mare. Un om cunoscut de la noi, parcă va stăpâni această adunare (într’adevăr, trei zile după aceea, Titulescu era ales președinte la Liga Națiunilor)...

- Mulți dușmani se vor preface că ne iubesc, în fond, vor nutri aceeași ură poporului nostru... Pe ici, pe colo, se va vântura ideea războiului, dar va fi înăbușită. Răsboi mare nu vom avea, în curând...

- Dar iarna, cum se arată?

- O iarnă aspră, cu zăpadă multă... Văd undeva, un incendiu mare, care va mistui bogății importante... Va muri un personagiu cu vază în lumea politică. Doi militari și doi oameni de teatru se vor retrage din activitate... În fața judecătorilor va veni o afacere senzațională... Vom primi vizita câtorva personalități străine...

"Cade dragoste la drum de zi..."

    

Dacă n’o opream, coana Filofteia era în stare să continue până a doua zi. Faptul că mă interesam îndeaproape de situația țării o făcuse desigur să vadă în mine cine știe ce deputat sau... viitor ministru.

 

La plecare, vânzătoarea de secrete mă conduse până la ușă și avu grijă să-mi spună pe departe că nu-i plac vizitele prea dese din partea acelorași persoane, deoarece e foarte obositor să repete lucruri odată prezise. Am aprobat-o și de data aceasta și m’am îndreptat spre poartă, strângând în mână o ramură de busuioc sfințit, pe care coana Filofteia mi-o dăruise ca să-mi poarte noroc...”

Sursa: 

 

- articolul “Am fost la ghicitoare” - semnat “J. de S.” – publicat în  revista “Realitatea Ilustrată”  - numărul din 2 octombrie 1930  - citită din colecția digitală a Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga “ Cluj Napoca