Teatrul în epoca marilor clasici: cronicile unei stagiuni interbelice

Perioada interbelică a reprezintat cu siguranță o perioadă de definire a identității noastre ca neam, de “schimbare la față a României”, îndeosebi prin mijloacele creației culturale, dar nu numai. Lumea interbelică a teatrului nu a fost nici ea străină de această extraordinară efervescență culturală. Am încercat de mai multe ori să aduc în paginile blogului instantanee din lumea teatrului românesc – încercând să recompun chipuri și destine ale unor actori din acea perioadă – unii dintre ei aproape uitați astăzi. 

 

Pentru a vă face o imagine mai de ansamblu a vieții teatrale românești interbelice am "adunat" pentru voi câteva cronici - nu toate elogioase - publicate în săptămânalul “Realitatea Ilustrată” în prima jumătate a anului 1935 - cronici semnate “Monsieur de la Palisse”. Numele oamenilor de teatru – dramaturgi, regizori, actori, scenariști - care se regăsesc în aceste cronici teatrale spun aproape tot ce este de spus despre această epocă a teatrului românesc. Mai bine decât aș putea să o spun eu:

“Nădejde” de Henri Bernstein la Teatrul Național

“O premieră interesantă a constituit reprezentarea ultimei piese a lui Henri Bernstein - "Nădejde" - la  Teatrul Regina Maria. Am admirat un Bernstein reînnoit - deși după noi nu se'nvechise niciodată, care a scris o lucrare parcă anume făcută pentru reabilitarea dialogului în teatru. Audierea acestei piese constituie o adevărată încântare: dialog firesc, s'ar putea spune, "de toate zilele“, construcție de adevărat arhitect teatral, acțiune, atâta cât e, condusă cu măiestrie, "loviturile" - specialitatea de altădată a autorului -  reduse minim. Un ansamblu cum rar se vede în teatrul românesc a dovedit o pătrundere desăvârșită a piesei bernsteiniene. Doamna Lucia Sturdza Bulandra, doamna Romanne, - artistă română care și-a făcut ucenicia la Paris - domnii G. Storin și Tonny Bulandra au fost, fără exagerare, magistrali în rolurile lor.” (“Realitatea Ilustrată” - 13 februarie 1935)

Scenă din piesa "Nădejde" de Henry Bernstein

“La Calul bălan” la Cărăbuș

“Compania "Cărăbuș" de sub direcția d-lui C. Tănase cunoaște un succes fără precedent cu celebra operetă "La Calul bălan" de Miller și Benetzky, în versiunea românească a d-lui N. Kirițescu. Celebra operetă care s'a jucat în străinătate ani de-a rândul se joacă în fiecare seară la marele teatru Eforia de pe B-dul Elisabeta. Decorurile sunt executate cu o artă desăvârșită de către pictorii Feodoroff, Caramanlau și Rohrhoffer. 

Grupul picolilor din actul II a operetei "La Calul bălan"
(în mijloc, impozant, Constantin Tănase)

 

Costumele sunt executate în marele ateliere de la Paris și Londra cât și în atelierele "Cărăbușului". Printre principalii interpreți, în frunte cu marele nostru comic C. Tănase, sunt d-nele Olga Solomoneanu, Lulu Savu, Maud Mary, Lisette Verea, Joujou Pavelescu, surorile Martinescu, Tantzi Grigoriu precum și d-nii V. Chicideanu, Giugaru Sandi-Huşi, Radu Popea, Milică Milian, Marcel Emilian, F. Glodariu, Roman, Dinescu, Trestian, etc. În Opereta "La Calul Bălan" se prezintă publicului d-na Reverelly, vestita cântăreață tiroleză și trupa Edelweiss din Innsbruck, care imprimă acestui spectacol o notă originală. Orchestra mărită este pusă sub conducerea maestrului Dendrino iar grandiosul balet a fost pus la punct de maeștrii Floria Capsali și Nicols. Regia se datorează domnului Soare Z. Soare. Dl. C.Tănase pleacă în turneu la 1 Martie cu fastuoasa revistă intitulată "Tănase are cuvântul" iar apoi va vizita principalele orașe din țară și cu celebra operetă "La Calul bălan"." (“Realitatea Ilustrată” - 30 ianuarie 1935)

Dl. C onstantin Tănase şi 
d-ra Lulu Savu  într-o scenă
din actul II a operetei "La Calul bălan"

“Alhambra Cucereşte”

“D-nii Vlădoianu și Constantinescu au dobândit un nou mare succes în prima zi a Crăciunului cu ultima lor revistă „Alhambra Cucerește" .Noua producție a fecunzilor autori și directori ai glorioasei „Alhambra" este de la început până la sfârșit o continuitate de spirit luminos și tineresc, de grație, de trouvailleuri amuzante, de melodie și de fast. Sentimentalismul duios, alternează cu cel mai perfect humor, care la rândul lui face de multe ori locul scenelor de mare desfășurare. Este adevărat, d-nii Vlădoianu și Constantinescu au norocul unui ansamblu strălucit - cel mai bun ansamblu din câte au apărut vreodată pe o scenă de revistă la noi, Marilena Bodescu, inepuizabilă cu verva pe care o întrebuințează în rolurile ei, acumulând de data aceasta prin excelenta mască pe care și-a făcut-o în "Gâgă". Mia Apostolescu s'a dovedit din nou a fi cea mai talentată subretă a revistei noastre și în același timp vedeta cea mai răsfățată de public. „Alhambra Cucerește" i-a oferit din plin prilejul să dezvăluie drăcescul ei temperament, trecând cu o artă de strălucită comediană prin filiera diferitelor roluri pe care le-a interpretat. În „Carioca" Mia Apostolescu a recoltat aplauze triumfale care i-au adus trisarea cupletului.

Scena finală din  "Alhambra Cucerește"

 

Silly Vasiliu - agreabilă cântăreață, Lulu Nicolau - apariție seducătoare, Virginica Popescu - de la rol la rol mai drăgălașă, Nutzi Pantazi, Annie Călinescu, Florica Demian, completează fericit batalionul vedetelor feminine. În fruntea distribuției masculine C. Toneanu ne-a făcut excelenta surpriză a reapariției sale în câteva roluri mult aplaudate. Stroe și Vasilache, acești răsfățați ai publicului nostru au avut, alături de Mia Apostolescu, marele succes al serii. Meritul lor este cu atât mai mare, cu cât scenele de succes și le-au compus (melodie și text) singuri. „Dă-mi o regală fără carton", compoziția lor, a fost bisată. C. Antoniu a dovedit din nou excelente însușiri vocale. O carieră frumoasă îl așteaptă cu siguranță pe acești admirabili tenori, care lipsea revistei noastre. I. Talianu și C. Groner, mai în vervă ca niciodată, au recoltat numeroase aplauze în scenele în care au apărut. Insinuantele melodii ale d-lui I. Vasilescu au contribuit desigur și el la marele succes al revistei “Alhambra Cucerește” pornita pe o lunga serie de spectacole.” (“Realitatea Ilustrată” - 09 ianuarie 1935)

“Capitularea Titinei” la Teatrul Vesel

“Încă o farsă (a câta Doamne?) de astă dată la Teatrul Vesel: „Capitularea Titinei". Nici mai proastă, nici  mai bună decât puzderia celor reprezentate în actuala stagiune bucureșteană. Aceleași “încurcături”, cusute cu ață albă, aceiași intrigă copilărească, cu desnodământul întrevăzut de la prima scenă. Să  fie oare acest soi de spectacole pe gustul publicului? De bună seamă, de vreme ce este atât de intens cultivat, ba Teatrul din Palatul Eforiei i s'a consacrat, se pare, cu totul. Și, după toate probabilitățile, această “Titină” va obține succes, fiind  interpretată de actori talentați ca d-nii Ion lancovescu, Mișu Fotino, d-na Tanți Cutava, etc. După cum am prevăzut reprezentațiile cu piesa lui Pirandello „Ca înainte, mai bine ca înainte", cu concursul d-nei Maria Ventura, obțin un succes strălucit, s'ar  putea spune unic în analele teatrului românesc: absolut toate aceste spectacole s'au dat cu “casa închisă”.” (“Realitatea Ilustrată” - 28 martie 1935)

Scene din comedia  „Capitularea Titinei“
cu Ion lancovescu,  Mişu Fotino și Tanţi Cutava

“Dridri” la Teatrul Național

"Reprezentarea piesei “Dridri” la Teatrul Național a prilejuit o situație poate unică, în istoria universală a teatrului: o mamă care joacă în piesa fiului. Într’devăr, autorul recentei premiere a Teatrului Național, dl. I. Cantacuzino, este fiul d-nei Maria Filotti. Vă închipuiți cu câtă devoțiune și-a servit mama actriță, fiul, autor! De altfel, nu numai din acest punct de vedere, d. I. Cantacuzino este cu adevărat un debutant norocos: să debutezi sub auspiciile faimei d-nei Maria Ventura este un lucru foarte rar pentru scriitorul român de teatru. Și marea noastră artistă, dotată cu o rară conștiinţă profesională, a pus la contribuție resursele marelui său talent, în redarea vieții scenice eroinei. D. A. Pop Marțian, interpretul lui Vasile Alecsandri, personagiul central al piesei, i-a fost un demn partener, reușind să facă din acest rol, greu de jucat, - pentru că este scris pe o muche de cuțit,- o adevărată creație.

Scenă din "Dridri" de la Teatrul Naţional

 

D. Paul Prodan a arătat tot interesul piesei, încredințând montarea ei d-lui Soare Z. Soare, care cu prețiosul concurs al d-lui Traian Cornescu a făcut lucrării d-lui Cantacuzino un cadru fastuos. Deși lipsită de ceea ce se’nțelege prin dinamism dramatic, “Dridri” este o piesă care vădește realele însușiri de scriitor de teatru ale d-lui I. Cantacuzino” (“Realitatea Ilustrată” - 3 aprilie 1935)

“Simunul” la Teatrul Regina Maria

“Un succes meritat îl obține la Teatrul Regina Maria piesa lui Lenonard (?) “Simunul“. E într’adevăr ceea ce se numește un “spectacol”, adică rezultanta unor temperamente artistice în colaborare. Regisorul Victor Ion Popa și-a găsit lucrarea dramatică a cărei montare se încadrează viziunii sale plastice. “Simunul” își desfășoară acțiunea într’un cadru picturii adecuat. Interpretarea, în frunte cu d. G. Storin, d. Al. Finți, d-nele Margueritte Romanne, Beatha Fredanow realizează unul dintre cele mai omogene ansambluri apărute pe o scenă românească.” ( “Realitatea Ilustrată” - 3 aprilie 1935)

"Simunul" la Teatrul Regina Maria

“Ploaie” de Somerset Maugham la Teatrul Comedia

“Suntem se pare în zodia pieselor... tropicale. După „Simunul", iată „Ploaie" de Somerset Maugham la Teatrul Comedia. Și în pofida acestor asemănări izbitoare de climă cele două recente premiere se clasează printre spectacolele interesante ale stagiunii, pe sfârșite. Maugham este desigur unul din cei mai abili scriitori de teatru contemporani. Dintre scriitorii moderni englezi este poate cel mai gustat, în afara “Insulei” poate pentru că nu face atâta caz de acel spirit anglo-saxon, care sperie atât de mult pe “continentali”.

George Vraca (stânga) și G. Timică (dreapta) în "Ploaie"

 

“Ploaie” este o satiră, pe alocuri destul de usturătoare, contra ipocriziei nu religioase, ci a multor din așa zișii slujitori ai bisericii. Spectacolul de la Teatru “Comedia” este, cum am spus, interesant. „Ploaie” este cunoscut publicului și din cinematograf. Să dea Dumnezeu să nu aibă soarta lui “Miss Ba”, “Dineu la ora opt”, “Grand-Hotel” și altele care, deși meritau să fie văzute pe scenă, au fost ocolite de numerosul public care le văzuse la cinematograf. Ar fi păcat, mai ales că d. G.Vraca și d-na Mania Antonov au jucat frumos” ( “Realitatea Ilustrată” - 10 aprilie 1935 )