O noapte la “Simplon”

Acum câtva timp am petrecut împreună câteva nopți prin prin tavernele ale Bucureștiului interbelic. Am fost aruncat o privire în “Café New York” și în “Clubul ambulanților”, am aplaudat un spectacol de “varieteu familiar” în localul lui Nea Nae Florian. Bucureștiul interbelic era însă înțesat de o puzderie de localuri în care cei cu mai multă sau cu mai puțină dare de mâna puteau să petreacă:

Intzy, Didi si Nona,  la o masă, 
cu consumatori ai Simplonului

Bucureștiului interbelic, noaptea

“O bună călăuză, noaptea în București, te informează precis despre ceea ce poţi vedea la diferite ore. La această oră târzie, cred ca n'am avea cine știe ce vedea.

- Din contra, spuse “detectivul". Acum sunt petrecerile în toi. În centru avem varieteurile Carlton Bar, Chat Noir, Alcazar, cu “numere artistice" care s'au epuizat şi cu acea binecunoscută clientelă cosmopolită care întreţine viaţa acestor localuri. Avem apoi Zissu, unde a cântat până mai adineaori Moscopol, cu atmosfera selectă şi îndeajuns de misterioasă, în care se cufundă într’o bizară promiscuitate lumea bună cu elita interlopilor. Apoi, Herăstrăul cu “peştele viu" şi cu mămăliguţa caldă, cu icre negre şi cu şampanie; localurile de periferie cu mult mai interesante şi mai animate decât cele centrale şi în sfârşit…  la Pitpalac.

"Bruderschaft" românesc la Simplon

-  La Pitpalac, la ciorbă de burtă, în piaţă, la Mitică Dona?

- Da...

- Dar acum unde crezi că am putea merge?

- La “Simplon", în Câmpineanu, local pe care nu vi l'am pomenit. Un local curios, care ziua este cafenea, iar seara varieteu, bineînţeles cu artiste şi cu program nou, program schimbat...”

O romanța sentimentală "La peștele viu" - din tunelul
 de sub "Hotel de France"

Să ne petrecem așadar seara la “Simplon”, însoțiți de neobositul reporter Ion Tik și de prietenul lui “detectivul”, bun cunoscător al lumii petrecerilor de noapte bucureștene:

LA “SIMPLON”

“Ne urcarăm într-o maşină şi pornirăm pe strada Câmpineanu. În drum oprim la câteva localuri de petrecere, pe care le recunoaştem uşor după mirosul de grătar şi de mititei. Aceași veselie “la toartă", aceiaşi oameni cari petrec în sunetul muzicei naţionale. Doar o variantă de decor şi de chelneri. Ici şi colo, instantanee amuzante. În preajma unui asemenea local, “o bandă" de oameni cari 'au chefuit se desfată pe seama unui ambiţios care ţine morţiş să se urce sus pe un felinar. Cu anevoie omul ajunge în vârful felinarului, de unde agită pălăria rostind un scurt şi hazliu discurs, care se termină destul de reverenţios:

- Bonsoir, popor!

Cineva din bandă trage un foc orb dintr'un pistol de alarmă. Oratorul se sperie, cade la piciorul felinarului. Aşa cum a rămas uluit de atentat, pare un Charlie Chaplin în situaţii... tragice.

Un vardist buimăcit de somnul pe care i l-a stricat detunătura, anchetează în hazul celor de faţă.

- Nici un mort şi nici un rănit; poți încheia proces-verbal, spuse unul dintre delicvenți.

Iată-ne ajunși la “Simplon". Pe Câmpineanu nici țipenie de om. Câte o siluetă -  vr’un întârziat - se strecoară grăbită spre stația de mașini din piața Teatrului Național. Intrarea varieteului, care ziua este o cafenea-sadea, este blocată de o perdea de pluș mare, groasă, roșie, conturând un fel de marchiză în care garderobiera păzește pălăriile și “face ochi dulci", alunăreasa și florăreasa  își fac socotelile, picolii așteaptă bilețelele de dragoste, iar artistele aranjamentele discrete ale  conchistelor... Marchiza de pluș de la intrare constituie în orice caz cel mai discret colț al “Simplonului", unde se adăpostesc toate tainele vieții acestui local de noapte. După înserare, varieteul Simplon pare un local de mâna a doua, totuși destul de curat și destul de bogat în... artiste. Câteodată, ca în mai toate localurile asemănătoare, numărul artistelor este mai mare decât numărul... clienților.

Sosim tocmai spre sfârșitul petrecerii. La mese artistele își cultivă până în ultima clipă a plecării clientela. Varieteul, deși “familiar", este lipsit de familii. Sunt numai domni cari petrec în tovărășia artistelor. Numerele “artistice" s'au sfârșit de mult. Stelele localului sunt acum simple femei de petrecere, care îndeamnă cu deosebită măiestrie, la consumație... Fac, bietele fete, tot ce le stă în putință ca cei câțiva consumatori să înghită vagoane de mâncare și de băutură. Ochiul stăpânului priveghiază de la distanță, autoritar și aspru, cum “lucrează" fetele. Dar cum pot ele stimula dacă "numărul clientilor” este așa de redus!

- Criză, domnule. Criză în toată legea și la noi, îmi spunea una dintre artiste. Ne mulțumim și cu suta de lei, gajul seral ce ni se plătește. Rar cade la plasă câte unul mai chiabur, căruia să-i strecurăm câteva sticle de șampanie...”

MARIETTE & COMP.

“De cum am intrat în local, Marietta, favorita clienților, ne-a întâmpinat grațios, oferindu-ne o masă și talentul de a ne antrena la vorbă, la petrecere. Marietta este româncă neaoșă, specialistă în dansuri naționale. Pe vremuri, când era mai tânără și mai sveltă, a făcut, ca mai toate artistele de varieteu, turul centrelor orientale, încercând o celebritate pe care n'a găsit-o. Resemnată și probabil amărâtă, s'a întors în țară.

- Am încercat și cu norocul în larga lume - îmi spunea Marietta cu oarecare melancolie. Dar, precum o vezi, m-am întors la ai mei.

- Și, desigur, în meseria ta, ai văzut multe...

- Am văzut și am trăit eu însumi multe. Atât de multe încât ați putea scrie un roman tot atât de interesant și de senzațional, cât cele pe care le cetiți dv., produsul fanteziei romancierilor...

Ion Pribeagu - cunoscutul umorist
într-un "varieteu familiar"

Simpatică, brună, destul de robustă, Marietta știe să povestească, ba încă cu un colorit frumos. Mi-a povestit romanul ei, precum desigur, în lungile nopți petrecute în local, l-a povestit atâtor oameni pe cari trecutul și viața ei sbuciumată îi interesa cu mult mai puțin decât vinul din pahare și veselia pe care o afectează prin nenumărate trucuri profesionale. În timpul povestirei, alte câteva artiste luară loc la masă să-și asculte “colega" spovedindu-se. Dar Marietta schimbă deodată cursul conversației.

- Știți ceva? Mai bine băutură, decât povești despre morții cari nu se mai întorc de la groapă.

Și dintr'odată dansatoarea - o clipă dusă pe gânduri - isbucni în acea veselie exuberantă caracteristică “acestor păsări captive" silite să cânte când trebuie să plângă sau să vorbească de dragoste când nu mai au nimic de sperat. Marietta, în mijlocul  “camaradelor" se bucură de oarecare  ascendent, pentru că “directorul artistic o apreciază" iar publicul îi acordă un fel de simpatie nemărturisită pentru că are, spre deosebire de toate celelalte ceva... românesc. De aceea și… “libertățile" care întovărășesc sburdălnicia și exuberanța silită a acestei artiste sunt cu mult mai mari decât ale tuturor. Sărind într'un picior se strecoară la mese împărțind cu o excesivă generozitate “ochi dulci", șoapte, glume, vorbe drăgăstoase sau curtenitoare. La fiecare masă consumă. Orice i se oferă și rareori ceea ce poftește. De poftit ar pofti ea întregul bufet cu mâncări și băuturi, dar consumatorii, deși în general oameni cari nu prea prețuiesc valoarea banilor, “nu mai sunt ca mai'nainte": se constrâng și ei după mersul crizei...

În cele din urmă Marietta revine, pentru a reîncepe firul întrerupt… pentru necesitățile profesiunei.

- Așadar, Marietta, tu ești fată voiajată…

- M-am dus să-mi câștig pâinea printre străini.

- Desigur pe urma unei aventuri dragoste...

Marietta devine iar gânditoare. În vâltoarea acestei vieți sbuciumate, aventurile nu sunt decât capitol de roman care se desfășoară în cadrul acestui cabotinaj presărat de mizerii, de bucurii și adeseaori de întâmplări extraordinare. Câteva duzini de amoruri nefericite, câteva voiajuri cu peripeții emoționante, câteva străluciri aparente în contrast cu mizeriile vieței de toate zilele alcătuiesc “istoria dansatoarei" cu care se fălește “Simplonul" de astăzi. Pe măsura efectului băuturei pe care Marietta o înghite în silă -  un wischy de 99° - ea povestește din ce în ce mai aprins fragmente din viața ei chinuită, frânturi din “viața de petreceri" pe care o invidiază sau o doresc atâția oameni... Este destul de încântată că mai sunt oameni cari se intereseaza de trecutul și de situația ei de acum. Ne-a făgăduit că, a doua seară, la “producție", ne va arăta ce știe în materie de dans.”

CUM SE PETRECE LA SIMPLON

“La ora târzie în care ascult spovedania Mariettei, aștept mai repede cântecul cocoșilor decât melodia vre'unei cântărețe. Totuși, din norii de fum ai unei mese de consumație, se deslușeste chipul palid, istovit, al unei cântărețe care face efortul unei romanțe englezești. Un viorist imită în acompaniament sunete de havaiană; dar cheflii râd și glumesc atât de tare încât vocea de abia se mai aude. Greu să pot desluși ceva. Cântăreața, enervată, se suie pe masă. Cineva răstoarnă peste pantofii de mătase, decolorați, un pahar cu vin negru. Dar artista, fără să dea importanță unei asemenea glume, scoate sunete supraomenești, stridente, metalice și totuși voalate de răgușala cronică a lungilor nopți de petrecere.

Didi și Nona

Chef și veselie. Consumatorii și artistele, istoviți peste măsură, au ajuns la saturația băuturei care a avut timp să se acrească în gâtlejuri. Prietenul meu, care cunoaște bine localul, mă documentează asupra cătorva dintre vedetele “Simplonului":

- Uite pe Didi și Nona, dansatoare care devin cameleonic franțuzoaice, englezoaice, nemțoaice, după nevoile... clientelei. Una blondă, alta brună și amândouă drăguțe; nici nu bănui că sunt românce. lată o alta care-și coase, colo în colț, rochia de voal, ruptă adineaori: Este „Intzy", Intzi Helmein, dansatoarea veselă, radioasă, sglobie chiar când n'are în poșetă cei douăzeci de lei pentru tramvai...

- Cum este cu putință să n'aibă câțiva lei?

- Câțiva o fi având; dar câte “artiste" care beau șampanie nu sunt nevoite să petreacă "cu stomacul gol” de câteva zile?

- Dar cele două care moțăie cu jobenele pe cap cine sunt?

- Duo Visconti. Cea mică dansează “cu temperament". Artista descinde dintr-o nobilă și cunoscută familie. "Temperamentul"-  vai temperamental nebunatec, sglobiu peste măsură a aruncat-o în vârtejul tuturor a vânturilor.... Dacă această “fată"  ți-ar povesti scurta și viforoasa ei viață, ai rămâne uimit de ceea ce se poate petrece în sufletul unei dansatoare care totuși mai râde și joacă.

Alte artiste, cu farduri multicolore și cu pieptul și cu mâinile încărcate de bijuterii false, stau gânditoare, fumând ca niște locomotive... “

Sursa: articole din ciclul “Bucureștiul petrece nopți” - semnată Ion Tik - publicate de săptămânalul “Ilustrațiunea Română” – numerele din 28 mai 1931 și 3 iunie 1931 - disponibile online în Bibliotecii Digitale a Bucureștilor.