Poveşti vieneze

Sunt unul dintre turiştii care nu pleacă la drum fără o temeinică “documentare” prealabilă despre locurile pe care urmează să le viziteze. Ştiu că poveştile locurilor în care urmează să ajung dau farmec şi savoare călătoriei. Întotdeauna am în bagaje ghiduri turistice şi cărţi de călătorie – căile cele mai comode de a afla informaţii despre locurile pe care urmează să le “explorez”. Tocmai de aceea m-am bucurat mult atunci când am aflat că o cititoare a blogului meu este Julia Maria Cristea – autoarea unor carti de călătorie fermecătoare.

Spun fermecătoare pentru că autoarea nu se rezumă la a descrie locurile vizitate – ci pentru că adaugă “ingredientele” care de obicei lipsesc: poveştile şi legendele acestor locuri. Vă voi oferi în continuare trei poveşti vieneze – selectate de Julia Maria Cristea (colaboratoare din anul 2004 al revistei virtuale Agero Stuttgart) din volumul “Viena, drumuri, popasuri, poveşti”. Dar v-aş ruga să nu rataţi nici mult mai “balcanica” poveste româno-vieneză din finalul articolului – povestea apariţiei acestei fermecătoare cărţi:

Legenda Basiliskului

“ Pe Schönlaterngasse, o străduţă mică din apropierea lui Roternturnstrasse, la numărul 7, s-a petrecut (se zice) acţiunea uneia dintre cele mai populare legende vieneze „Basiliskenhaus”. Pe faţada casei, datând din 1740 deasupra uşii este figura din piatră a unui animal fabulos - Basilisk, cunoscut şi în folclorul românesc sub numele de Vasilisc. El are capul şi picioarele ca de cocoş, corpul ca un şarpe, coadă cu solzi, te ucidea cu privirea sau cu respiraţia lui otrăvită, s-a născut dintr-un ou de cocoş...aici povestea este mai lungă şi complicată, şi în sfârşit locuia în fântâna casei şi a putut fi omorât doar când i s-a pus în faţă o oglindă...E interesant că în analele Vienei, a rămas nu numai legenda Basiliskului ci şi un autentic proces intentat în 1474 unui cocoş, condamnat la ardere pe rug datorită faptului că a ouat un ou. Astfel, s-a „dovedit” că este precis un Basilisk...Legenda presupusului monstru se datorează lui Plinius cel Bătrân (cca 23-79 e.n.), care l-a descris pentru prima oară în cartea sa „Historia naturalis”...”

Cavalerul şi arta falsificării banilor

“ Vorbind despre infracţiuni şi felul cum erau pedepsite, nu pot să nu amintesc că Viena a avut faima de a fi fost locul unde s-a născut şi a trăit cel mai genial falsificator de bani, care a făcut cele mai perfecte bacnote din istoria criminalităţii.

Este vorba despre cavalerul Peter von Bohr (1773-1847) – o personalitate a timpului său, cunoscut om de afaceri, unul dintre cei care au făcut parte dintre cei 53 de membrii întemeietori ai băncii Österreichischen Spar-Casse (1819) şi a Societăţii vapoarelor cu aburi de pe Dunăre. Una dintre fetele sale era căsătorită cu ministrul de finanţe - contele Wallis, el personal era bun prieten cu cancelarul Metternich, în palatul său din Praterstrasse până şi împăratul (al cărui consilier financiar era),venea în vizită. Mai deţinea palatul Kottingbrunn din Baden şi Rosseg în Kärnten, deci un om ultra bogat, cu aspiraţii de a intra în rândurile marii nobilimi. Crème de la crème...

În spatele marilor averi se ascund şi mari secrete. Este un fapt constatat pe toate meridianele...

Se spune că Peter era bun prieten cu prinţul Franz Orsinni, un cartofor notoriu, care şi-a tocat la poker, nu numai averea personală ci şi a prietenului său, care-i tot împrumuta bani pentru a-i salva onoarea. Se apreciază că i-ar fi dat în guldeni contravaloarea a cca 4,8 milioane euro, ceea ce l-a făcut „să ajungă la fundul sacului”. Ce era de făcut? Trecuse de 60 de ani, iar soţia lui era cu 25 de ani mai tânără şi foarte frumoasă...În aceste condiţii focul dragostei trebuia întreţinut...Fiind un desenator, gravor şi siderograf excelent, şi-a aranjat în dormitorul şi camera sa de lucru, un atelier unde producea – cu hârtie realizată tot de al, bacnote de 10, 100 şi 500 de guldeni. Se apreciază că ar fi difuzat pe piaţă bacnote a căror contravaloarea ar fi fost în jur de 14 milioane de euro. Culmea ciudăţeniei, genialul şi talentatul falsificator era orb de un ochi, iar cu celălalt vedea foarte prost. În sfârşit, „ulciorul nu merge de multe ori la apă”, într-un târziu, a fost prins. Soţia sa a mers la cumpărături cu o bacnotă falsă de 100 de guldeni, vânzătorului i s-a părut ciudat ca pentru câteva mărunţişuri să schimbi atât de mulţi bani...Au fost arestaţi, Peter condamnat la închisoare pe viaţă, averea confiscată iar soţia care a declarat că nu ştia nimic, a fost lăsată liberă.. Peter a murit un an mai târziu, la 74 de ani, Din cercetările ulterioare a reieşit că începuse mult mai devreme să practice această „meserie artistică”. Despre această întâmplare neobişnuită, au fost scrise patru romane şi turnat un film.

Falsificatori de bani au existat de când există banii. Pe prima bacnotă din lume, editată în anul 1024 în China ( dinastia Ming) scria: „cine va falsifica această bacnotă i se va tăia capul”. Şi în Austria pentru acest delict a existat până în sec. XIX inclusiv, pedeapsa cu moartea. Dar...nu pentru nobili...”

Duhuri, fantome, vampiri – înfiorătoarea Vienă

“ Dacă vă plac poveştile de groază, cu fantome, făpturi malefice, răzbunări a unor forţe supranaturale, „Femeia neagră”, „Femeia albă”, duhuri necurate, vampiri, cranii de morţi furate, „aure” misterioase şi multe alte grozăvii, trebuie să aveţi norocul să fiţi în Viena într-o zi de 13 (indiferent luna). Atunci aveţi ocazia să participaţi la un tur cu ghid „Raising the Spirits” prin oraşul vechi, unde vi se prezintă toate aceste grozăvii. Sau, în fiecare marţi, un alt tur de groază – „Geister, Gespenster, Vampire – gruseliges Wien” (duhuri, fantome, vampiri – înfiorătoarea Vienă).

Un loc deosebit al groazei este Michaelerplatz. Aici a fost un cimitir în jurul bisericii. Se spune că oasele celor îngropaţia aici, doar în parte au fost depuse în catacombele bisericii, o bună parte au fost fără pietate zdrobite, şi folosite la facerea pavajului...iar spiritele lor neliniştite hălăduiesc...Se spune că în acele vremuri, se furau capetele morţilor – astfel cel a lui Haydn (care a locuit in Michaelerhaus) a fost furat din mormânt de doi membrii a grupului „Gall’schen Schedellehre” anume Peter şi Rosenbaum şi de abia în 1952 a fost pus lângă schelet, iar pentru capul lui Beethoven (când a fost transmutat în Cimitirul Central) s-a oferit suma de 1000 de guldeni.. .

Pe locul unde este actualul palat Ferstel, prin anul 1500, un ucenic de brutar din Regensburg, a ucis bestial întreaga familie a meşterului. Pentru aceasta a fost condamnat la moarte prin spintecare, de jos în sus, singurul caz de execuţie de acest fel existent în analele Vienei. Fantoma lui cutreieră şi astăzi locul...Brrr...

În apropiere de Schottenkloster, circulă fantoma „Femeii albe” . Se spune că Berta von Rosenberg ar fi avut un bărbat beţiv, brutal, afemeiat, care o snopea zilnic în bătaie. La moartea lui, în loc să plângă şi să-l jelească, s-a îmbrăcat în alb şi a făcut un chef de pomină, ca să-şi serbeze eliberarea. Pentru această „faptă îngrozitoare”, ea a fost pedepsită, încă din 1476, de la moartea ei nu-şi găseşte liniştea, şi umblă de năucă în nopţile fără lună, pe străduţele sau prin pivniţele întunecoase...

Se spune că şi la Schönbrunn fantoma lui Sisi umblă noaptea prin palat...probabil că nu-şi găseşte liniştea deoarece toată viaţa a preferat să cutreiere Europa, în loc să stea la casa ei... Sunt numai câteva din multele poveşti de groază...dacă aveţi nervii tari, ascultaţi-le...”.


Poveste româno-vieneză în lectura autorului

“ M-am bucurat nespus când în 2001 editura Vremea, mi-a comandat un ghid despre Viena, oraşul în care locuiesc de la începutul anilor 80. L-am scris cu pasiune şi dăruire, Viena - La vecchia Signora nobile di Europa - (batrâna nobilă doamnă a Europei), cum au definit-o italienii, are multe de spus celor care vor s-o cunoască... Am scris şi trimis manuscrisul spre corectură, aşteptând acceptul editurii şi trimiterea contractului, aşa cum se procedează. Si mare mi-a fost mirarea - nu, stupefacţia, când am vazut cartea gata editată, "operată" după principiul "Patului lui Procust", cu numeroase greşeli - cea mai importantă fiind schimbarea numelui meu - Julia Maria Christea, aşa încât să nu mă pot bucura de recunoaşterea virtuală a unei munci efectuate, de cea materială- nici nu a intrat în discuţie, de cinci ani beneficiile vânzării acestui ghid al Vienei, care s-a reeditat de nenumărate ori, fiind afacerea exclusivă a editurii VREMEA. No comment !?

Asta este avantajul sa fii român, departe de ţara ta, eşti tratat ca atare, deoarece se ştie că timpul şi distanţa nu-ti permite să umbli prin tribunale pentru a-ţi apăra drepturile! Aşa încât, am scris un nou ghid al Vienei şi am folosit aceeaşi poză a căţelului meu, apărută pe ghidul pe care editura VREMEA şi l-a facut singura cadou... pe munca mea, pentru a avea cel putin satisfacţia că în felul acesta se va şti că eu - Julia Maria Cristea sunt autoarea primului ghid, editat cu numele schimbat, pentru a nu putea avea nicio pretenţie.”(cf. articolului: “O nouă apariţie editorială: Viena - drumuri, popasuri poveşti - Ghid turistic - Julia Maria Cristea, Viena” ).

De acelaşi autor:

Carţi de călătorie:

- În Ţara Surâsului

- Rapa Nui

- El condor pasa

- India magică

- Irlanda, bere, recorduri şi ruine

- E lung pământul, ba e lat

- Hai hui pe meridiane

- Hoinar prin lume

Etnografie:

- Sărbători, tradiţii, ritualuri, mituri

Poezie:
- Cântecele vieţii 

Roman:

- Loredana