"Ocupații" ciudate în Bucureștiul interbelic

Orice se poate spune despre români dar că nu sunt inventivi nu. Ca dovadă, o să vă vorbesc astăzi despre oamenii cu ocupații insolite din Bucureștiul interbelic. Ocupații care se mai regăsesc și azi prin unele locuri. Să redescoperim așadar aceste “meserii și ocupații ciudate”, după cum le numea în articolul publicat în revista “Realitatea Ilustrată” (numărul din 13 februarie 1935) mai vechiul nostru prieten, reporterul Alex F. Mihail:

“SPITALUL DE URGENȚĂ"

“Prin unele străzi periferice ale Bucureștilor sunt gropi și hopuri îngrozitoare. Sunt anumite puncte, pe unde nu-i zi de la Dumnezeu să nu se frângă o osie, să nu se rupă o roată sau să nu se întâmple alt accident de acest fel. Am găsit, în str. Baicului, la o asemenea răspântie pustie, pe un meșteșugar rotar-fierar. Atelierul lui este intitulat “Spitalul de urgentă". Sunt obligați să-l cunoască toate căruțele de pâine, sifoane, oțet, cărămidarii și căruțații de nisip, precum și birjarii care se încumetă să treacă pe acolo. 

 

Căruță parcată la "Spitalul de urgență"

 

Unii localnici susțin că  dacă nu se pavează strada Baicului și cele vecine, ar fi o influență ocultă, nefastă, a proprietarului “spitalului de urgență al căruțelor, din cartierul citat. Se spune că un cismar, ajuns primar într'o stațiune climaterică, așternea în fiecare vară câte un strat proaspăt de pietricele colțurate pe drumurile pe unde treceau vizitatorii. Gheata cea mai solidă nu rezista nici două săptămâni…”. 

Nimic nou sub soare, nu-i așa? Știm cu toții vulcanizările de azi, așezate în “locuri strategice”, asemeni “spitalelor de urgență” din România de ieri.

“ȘMECHERII  LOCALURILOR”  DE NOAPTE

“Prin localurile de noapte din București, în special la cele din centru, veți vedea indivizi suspecți, fără meserie, musafiri nelipsiți de pe la mese. Din ce trăiesc și cine sunt? Dacă sunt voinici și sdraveni, atunci să știți că sunt cei cari fac “poliția" localului; dau afară pe câte un indezirabil sau iau la bătaie pe cel care-ar protesta că e scumpă consumația. Atleții aceștia sunt anume angajați de patronul localului, care fără concursul lor n'ar putea să-și facă afacerile. 

 

Deschizător de sticle de șampanie

 

Pe lângă gări, sunt localuri suspecte, pe unde se joacă cărți sau alte jocuri de noroc. Atletul respectiv se amestecă și el printre jucători, ca și cum ar fi o persoană străină, intervenind de câte ori interesele patronului sunt periclitate sau șmecherii lui sunt pe cale de-a fi demascați.

 

În localurile de noapte veți vedea uneori câte-un filfison, care face mare chef cu prietenii, cerând, sgomotos, să i se dea numai o anumită șampanie. Acesta e un agent plătit de fabrica de șampanie respectivă, care înțelege să-și facă în acest chip reclamă, pentru “marca" ce vrea să o lanseze.”

Din nou e vorba de ocupații care s-au perpetuat până în epoca noastră. Cluburile, localurile de noapte sau stabilimentele în care se joacă la ruletă, “păcănele” sau la alte asemenea “jocuri de noroc”, colcăie de astfel de specimene.

“POETUL" CARE DEDICĂ VOLUME

“Cunosc un “poet" care n'a făcut în viața lui o poezie și câțiva “ziariști" cari nu-s capabili să scrie o informație, dar care totuși au reputația de “băieți deștepți" (notă: este vorba de “băieții deștepți” și de “ziariștii” din anul 1935 – fără nici o legătură cu cei de azi…). “Poetul” dedică volume marilor industriași, pe cari apoi îi tapează.

- Va să zică, tot scrie ceva - va obiecta poate cineva.

 

"Client de taxi profesionist" în Bucureștiul interbelic - taxiurilor
nu le era permis să ajungă în centrul orașului decât "ocupate"

 

Eram, într'o zi, în biroul proprietarului unei mari fabrici, când se prezentă “poetul" cu cinci, șase volume frumos legate și dedicația tipărită pe copertă. Atât tipărise: numai coperta! Restul erau niște volume vechi, cumpărate de pe la anticari. Răsfoind cărțile, am cunoscut imediat că sunt versuri de Carol Scrob, ofițerul-poet, care și-a avut succesele sale, prin anii 1880. De altfel, în josul unei pagini am și găsit tipărit numele lui Carol Scrob, cum obișnuiesc editorii. “Poetul", în graba lui, neglijase acest amănunt, uitând să scoată afară foile care îl dădeau de gol.

Am citat mai sus pe “ziariștii" care nu știu să scrie o informație. Aceștia sunt indivizii care trăiesc, cum se spune, în “marginea presei”. Semnează articolele scrise de alții, bieți proletari intelectuali, unii foarte talentați, dar care n'au simțul practic al vieții. “Ziaristul" dibăcește portițele lui, dosnice, pe unde poate pătrunde pe la diferite gazete. Apoi are o mare îndemânare de-a scoate subvenții de pe la autoritățile oficiale, de pe la diferite alte instituții. Din când în când, grație reputației ce și-a format, mai scoate câte o revistă (scrisă bineînțeles în întregime de alții), sau mai dă câte o dibace lovitură cu câte un șantaj. “Așa trăiesc deștepții", la București!“

DOMNUL CARE LICITEAZĂ

“Tipul acesta și-a strâns un mic capital inițial, cine știe prin ce mijloace, și citește toate rubricile din ziare, unde se anunță licitații. Se prezintă la aceste licitații, depune garanția necesară,  apoi licitează. De multe ori o licitație e un fel de aranjament fictiv între câțiva complici, aranjament de pe urma căruia, iese păgubit statul sau comuna. Dar domnul care “licitează" vine, pe neașteptate, să strice toate socotelile. Atunci i se dă o “filodormă" și e convins să se retragă de la licitație și astfel omul nostru iese cu câștig de la toate deși niciodată nu ia parte la dânsele.”

Muncitorul pe picioroange

Uite că am găsit și o ocupație fără echivalent în zilele noastre. Sau poate mă înșel? Poate că e vorba de bunicii “băieților deștepți” din lumea licitațiilor moderne – care găsesc mereu mijloace mai mult sau mai puțin igenioase – dar întotdeauna legale, nu-i așa? – de trucare a licitațiilor publice. 

 

 

O să mă opresc astăzi aici. Nu o să vă mai spun despre “cel care ține loc în tren”, despre “cel care aduce taxiurile în stație” sau despre “falsul epileptic care îmbrăcat în frac și joben, gesticulează disperat pe trotuar arătând firma unei prăvălii”. Poate voi face asta într’un articol viitor.

 

Sursa: articolul “Meserii și ocupații ciudate” – semnat Alex F. Mihail – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 13 februarie 1935 - disponibil în colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor