Orice
se poate spune despre români dar că nu sunt inventivi nu. Ca dovadă, o să vă
vorbesc astăzi despre oamenii cu ocupații insolite din Bucureștiul interbelic.
Ocupații care se mai regăsesc și azi prin unele locuri. Să redescoperim așadar aceste “meserii și ocupații ciudate”, după cum le numea în
articolul publicat în revista “Realitatea
Ilustrată” (numărul din 13 februarie 1935) mai vechiul nostru prieten, reporterul Alex
F. Mihail:
“Prin
unele străzi periferice ale Bucureștilor sunt gropi și hopuri îngrozitoare.
Sunt anumite puncte, pe unde nu-i zi de la Dumnezeu să nu se frângă o osie, să
nu se rupă o roată sau să nu se întâmple alt accident de acest fel. Am
găsit, în str. Baicului, la o asemenea răspântie pustie, pe un meșteșugar
rotar-fierar. Atelierul lui este intitulat “Spitalul de urgentă". Sunt
obligați să-l cunoască toate căruțele de pâine, sifoane, oțet, cărămidarii și
căruțații de nisip, precum și birjarii care se încumetă să treacă pe acolo.
Unii localnici susțin că dacă nu se pavează strada Baicului și cele
vecine, ar fi o influență ocultă, nefastă, a proprietarului “spitalului de
urgență al căruțelor, din cartierul citat. Se spune că un cismar, ajuns primar
într'o stațiune climaterică, așternea în fiecare vară câte un strat
proaspăt de pietricele colțurate pe drumurile pe unde treceau vizitatorii.
Gheata cea mai solidă nu rezista nici două săptămâni…”.
Nimic
nou sub soare, nu-i așa? Știm cu toții vulcanizările de azi, așezate în “locuri
strategice”, asemeni “spitalelor de urgență” din România de ieri.
“ȘMECHERII LOCALURILOR” DE NOAPTE
“Prin
localurile de noapte din București, în special la cele din centru, veți
vedea indivizi suspecți, fără meserie, musafiri nelipsiți de pe la mese.
Din ce trăiesc și cine sunt? Dacă sunt voinici și sdraveni, atunci să știți că sunt cei cari fac “poliția" localului; dau afară pe câte un
indezirabil sau iau la bătaie pe cel care-ar protesta că e scumpă consumația.
Atleții aceștia sunt anume angajați de patronul localului, care fără concursul
lor n'ar putea să-și facă afacerile.
Pe lângă gări, sunt localuri
suspecte, pe unde se joacă cărți sau alte jocuri de noroc. Atletul
respectiv se amestecă și el printre jucători, ca și cum ar fi o persoană
străină, intervenind de câte ori interesele patronului sunt periclitate
sau șmecherii lui sunt pe cale de-a fi demascați.
În localurile de noapte
veți vedea uneori câte-un filfison, care face mare chef cu prietenii,
cerând, sgomotos, să i se dea numai o anumită șampanie. Acesta e un agent
plătit de fabrica de șampanie respectivă, care înțelege să-și facă în
acest chip reclamă, pentru “marca" ce vrea să o lanseze.”
Din
nou e vorba de ocupații care s-au perpetuat până în epoca noastră.
Cluburile, localurile de noapte sau stabilimentele în care se joacă la ruletă,
“păcănele” sau la alte asemenea “jocuri de noroc”, colcăie de astfel de
specimene.
“POETUL" CARE DEDICĂ VOLUME
“Cunosc
un “poet" care n'a făcut în viața lui o poezie și câțiva “ziariști" cari
nu-s capabili să scrie o informație, dar care totuși au reputația de “băieți
deștepți" (notă: este vorba de “băieții deștepți” și de “ziariștii” din anul
1935 – fără nici o legătură cu cei de azi…). “Poetul” dedică volume marilor
industriași, pe cari apoi îi tapează.
-
Va să zică, tot scrie ceva - va obiecta poate cineva.
"Client de taxi profesionist" în Bucureștiul interbelic - taxiurilor nu le era permis să ajungă în centrul orașului decât "ocupate" |
Eram,
într'o zi, în biroul proprietarului unei mari fabrici, când se prezentă
“poetul" cu cinci, șase volume frumos legate și dedicația tipărită pe
copertă. Atât tipărise: numai coperta! Restul erau niște volume vechi, cumpărate
de pe la anticari. Răsfoind cărțile, am cunoscut imediat că sunt versuri de
Carol Scrob, ofițerul-poet, care și-a avut succesele sale, prin anii 1880.
De altfel, în josul unei pagini am și găsit tipărit numele lui Carol Scrob,
cum obișnuiesc editorii. “Poetul", în graba lui, neglijase acest amănunt,
uitând să scoată afară foile care îl dădeau de gol.
Am
citat mai sus pe “ziariștii" care nu știu să scrie o informație. Aceștia
sunt indivizii
care trăiesc, cum se spune, în “marginea presei”. Semnează articolele scrise
de alții, bieți proletari intelectuali, unii foarte talentați, dar care n'au
simțul practic al vieții. “Ziaristul" dibăcește portițele lui, dosnice, pe
unde poate pătrunde pe la diferite gazete. Apoi are o mare îndemânare
de-a scoate subvenții de pe la autoritățile oficiale, de pe la diferite alte
instituții. Din când în când, grație reputației ce și-a format, mai scoate câte
o revistă (scrisă bineînțeles în întregime de alții), sau mai dă câte o dibace
lovitură cu câte un șantaj. “Așa trăiesc deștepții", la
București!“
DOMNUL CARE LICITEAZĂ
“Tipul
acesta și-a strâns un mic capital inițial, cine știe prin ce mijloace, și
citește toate rubricile din ziare, unde se anunță licitații. Se prezintă la
aceste licitații, depune garanția necesară, apoi licitează. De multe ori o
licitație e un fel de aranjament fictiv între câțiva complici, aranjament
de pe urma căruia, iese păgubit statul sau comuna. Dar domnul care
“licitează" vine, pe neașteptate, să strice toate socotelile. Atunci i se
dă o “filodormă" și e convins să se retragă de la licitație și astfel omul
nostru iese cu câștig de la toate deși niciodată nu ia parte la dânsele.”
Uite
că am găsit și o ocupație fără echivalent în zilele noastre. Sau poate mă
înșel? Poate că e vorba de bunicii “băieților deștepți” din lumea
licitațiilor moderne – care găsesc mereu mijloace mai mult sau mai puțin igenioase – dar întotdeauna legale, nu-i așa? – de trucare a licitațiilor
publice.
O să mă opresc astăzi aici. Nu o să vă mai spun despre “cel care ține loc în tren”, despre “cel care aduce taxiurile în stație” sau despre “falsul
epileptic care îmbrăcat în frac și joben, gesticulează disperat pe
trotuar arătând firma unei prăvălii”. Poate voi face asta într’un articol
viitor.
Sursa: articolul “Meserii și ocupații ciudate” – semnat Alex F. Mihail – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 13 februarie 1935 - disponibil în colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor
Important este sa fie legal desi uneori nu pare a fi!
RăspundețiȘtergereIar legile să fie corect făcute - nu cu destinaţii precise sau portiţe scăpate cu voie.
RăspundețiȘtergereSigur ca "important e sa fie totul legal", dar din toate cele enumerate, nimic nu este cu adevarat legal; toate sunt aranjamente intre diferite "personaje", aranjamente de pe urma carora sa poata scoate bani frumosi.
RăspundețiȘtergereSi inca ceva apropo de aceste "aranjamente": imi amintesc un film al lui Charlie Chaplin in care el era geamgiu si, ca sa faca bani usor intr-o lume in care te descurcai foarte greu, isi trimitea pustiul sa sparga cate un geam, apoi trecea el "ca din intamplare" pe acolo si repara ceea ce stricase acesta. Parca seamna cu meseriile ciudate prezentate in articol, nu? :)
RăspundețiȘtergereStiu si eu filmul - are un farmec aparte. Filmele lui Chaplin aveau un gust dulce-acrisor. Triste si amuzante in acelasi timp...
RăspundețiȘtergereCat despre meseriile "ciudate" - sa stii ca mai sunt si acum ateliere de vulcanizare in zonele cu..."probleme".
Mie mi se pare că licitațiile de astăzi au și mai mulți șmecheri. Unii care licitează și nu se știe de ce nu reușesc să ajungă la obiectul licitat, de multe ori e vorba de o lucrare de anvergură și de unde ar ieși mulți bani. Nu câștigă și depun contestații. Cel care chiar ar fi în stare să facă ceva, e dat la o parte.. Scriitorii ratați.. Păi e simplu : fondează o editură, știu eu una - - Saga - - se cheamă, unde oricine plătește 60 de dolari, poate tipări o cărticică. Pe urmă au reviste și fără să-ți ceară acordul, iau de la tine și de la alții ceea ce scrii, revista se face și tu ca prostul îi mulțumești că te-a băgat în revistă, el ia banii și râde.. Toată suflarea e fericită. Sunt mulți, în toate domeniile, un caricaturist ai putea spune că nu prea e văzut ca artist, te înșeli! – se fac bani buni, lumea râde, revista se vinde ca pâinea caldă. Chiar dacă e pe pdf, și de acolo iese un câștig..
RăspundețiȘtergereCei cu creier? Eh, se știe : n-au noroc și nici cap de negustor..
Mi-a plăcut mult articolul, spune adevăruri care se perpetuează..