Pagini

Politica privind datele cu caracter personal:

Biserica Stavropleos şi blestemul clopotelor

Fără doar și poate, unul dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult din București este Biserica Stavropoleos. Sufocată azi între construcțiile monumentale care o înconjoară, reușește totuși să supraviețuiască și să impresioneze.  
 
Biserica Stavropoleus - fără cupola cu care
 a fost înzestrată la începutul secolului XX
 
Construită în anul 1724 în stilul brâncovenesc prin stăruința arhiereului Ioanichie Stavropoleos, biserica a fost înzestrată de acesta și cu numeroase proprietăți care urmau să îi asigure veniturile. Printre acestea, un han și treisprezece "prăvălii”, cele mai multe dintre ele cu etaj”, situate pe străzile Stavropoleos, Lipscani și pe strada Germană. Inițial, bisericuța nu avea o cupolă, așa cum se poate vedea într-o gravură de la mijlocul secolului al XIX-lea. Construcția a fost înzestrată cu o turlă în timpul lucrărilor de renovare conduse de arhitectul Ion Mincu la începutul secolului XX.

Văduvită azi de "toate acareturile”, biserica rezistă încă așa cum au clădit-o înaintașii noștri. Puțină lume mai știe însă frumoasa legendă a clopotelor bisericii Stavropleos. Eu am găsit-o povestită cu har în paginile revistei „Ilustrațiunea Română”:
 

Biserica Stavropleos - scurt istoric


Puțini dintre bucureștenii ce trec de sute de ori pe zi prin spatele Poștei Centrale, vor fi știind că îngrămădită între palatele monumentale ale unor institute de credit, se află unul din cele mai prețioase juvaieruri artistice ale Capitalei noastre. Biserica Stavropoleos, vizitată mai mult de străinii veniți de peste hotare, care cunosc din cărți și “baedekere" adevărata însemnătate artistică a acestui  monument istoric, este foarte puțin cunoscută de locuitorii autohtoni. Împodobit cu frescele ale celor mai talentați zugravi bisericești, interiorul acestei biserici a fost renovat de marele arhitect Ion Mincu iar de atunci nu s'a mai făcut nimic pentru reparare, din lipsă de fonduri. Comorile de artă, argintăriile și cărțile au fost duse la diverse muzee, și chiar în vechea casă a bisericii s'a alcătuit un muzeu și un atelier de sculptură.

Mănăstirea Stavropoleos în vechea ei înfățișare

Și iarăși puțini bucureșteni  își vor fi aducând aminte că biserica aceasta avea aproape în stradă o clopotniță cu patru clopote. Unul mare și ceva mai nou, iar trei mici, cu sunet de argint, cari s'au pus din dania boierului Stavrake Clococenu, cum iscălește el pe acte în anul de grație 1812, adică în anul când Basarabia a trecut în robia rusească. Ienachie Stavropoleos, călugărul după numele căruia se trage numele bisericii e, după câte se pare, strămoșul boierului Clococeanu. Acesta a lăsat cu limbă de moarte dispoziția așezării celor trei clopote mici, de aramă, care au dăinuit multă vreme. Acum, după dărâmarea clopotniței însă, nu se mai știe de soarta lor.


Biserica Stavropoleos azi

Stavropoleos, a cărui piatră de mormânt cu litere chirilice se află astăzi în curtea bisericii ce-i poartă numele, venise la noi în țară de mulți ani, ajungând negustor bogat. Când a simțit că i se apropie sfârșitul a îmbrăcat rasa călugărească și a purces la clădirea acestei biserici, pentru care a adus pe cei mai buni meșteri zidari din țară și din străinătate. 



Biserica Stavropleos - blestemul clopotelor

 
Din averea lăsată moștenire a lăsat cu blestem, ca nepoții săi să îngrijească de biserică, și să’i facă o clopotniță cu clopote multe și frumoase. Boierul Clococeanu, unul dintre moștenitori, uitând de blestemul călugărilor, s'a pus pe trai bun cu banii moșteniți. Dar într'o bună zi, fiica lui cea mai mare, Ileana, s'a aruncat în heleșteul de la via Târca, dinspre Dudești-Cioplea și s'a înecat. Pasă-mi-te iubea Mira fără nădejde pe o beizadea, căreia nu-i păsa de ochii ei frumoși. Speriat de acest tragic avertisment de dincolo de mormânt, boierul Clococeanu s'a cumințit și din marea lui avere a comandat la un vestit clopotar trei clopote mici de aramă iar când a fost gata de turnat, nefericitul boier a lăsat în metalul topit să curgă lacrimi din ochii lui îndurerați, ca să sune bine a jale clopotele blestemului.

Biserica Stavropleos - în dreapta se poate vedea
vechea clopotniță cu cele "trei clopote de aramă"

Când au sunat prima oară clopotele Clococeanului, s'au adunat oameni din șapte mahalale să le audă căci sunau mai jalnic decât doina cea mai jalnică. Sunetul era curat ca lacrima Clococeanului și adânc, cum e adâncul în care a pierit frumoasa Ileana, cea nefericită. Legenda spune însă că clopotele acestea au adus nenoroc celor ce le-au făcut și neamul lor a decăzut până a pierit aproape de tot.

 
Legenda aceasta romantică am auzit-o într’o seară din postul Sf. Paști, când vegheam alături de economul Ilarion al mănăstirei Neamț, răposat de mult întru Domnul. Era o seară limpede de April, cu stele multe pe un cer neted de nori. Și povestea molcomă a starețului Ilarion, care se retrăsese din vâltoarea lumei pentru o pricină de dragoste, mi-a rămas ascunsă, într’un colț al inimei cu tot decorul acela maiestos al nopții de April, al munților și al luminițelor din mănăstirea întunecată. De Paștile anului 1935 vizitând monumentul de artă de la Stavropoleos, mi s'a deșteptat amintirea de demult a legendei economului Ilarion.” 

 
Sursa: articolul “Biserica Stavropoleos -  Legenda clopotelor” – semnat “I.” – publicat în numărul special de Paști 1935 al revistei Ilustrațiunea Română”  - citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor


9 comentarii:

  1. Cu toată frumusețea lor, cu toate istoriile lor, multe din locurile și lucrurile pe care le admirăm și azi și le vom admira probabil și mâine au în ”sufletul lor” ascunse povești de dragoste. Pentru oameni, pentru Dumnezeu… dar multă iubire! Fără de care nimic nu se poate clădi!… La mai multe povești… că le iubim!

    RăspundețiȘtergere
  2. Iar povestile de dragoste ascunse in spatele locurilor sau a lucrurilor sunt acel ceva care le da farmec. Daca pierdem povestile pierdem si o parte din farmec, nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu siguranta le vom pierde in ritmul acesta tumultuos al vremurilor ce par a ignora trecutul atat de frumos si plin de farmec.
      Pacat ca "istoria" aceasta va sterge tot ceea ce a fost candva minunat!

      Ștergere
  3. In aceasta biserica a fost botezata nepoata mea Daria. La Multi Ani ! Odorica

    RăspundețiȘtergere
  4. Multi ani buni si ei, si tie, si noua :) !!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Si în Viena exista o biserica cu o legenda asemanatoare - Mariahilfer Kirche (Biserica Maria care ajuta)
    În urma cu peste 350 de ani, pe acest loc îndepartat de oras, se afla un cimitir cu o mica capela din lemn. În 1668 a fost înlocuita cu o biserica din piatra care a fost incendiata de catre turci în 1683. Reconstruita de catre printul Paul Esterhazy în 1688, ea a devenit un deosebit de important si iubit loc de pelerinaj în cinstea Fecioarei Maria. (...)
    În turnul stang se afla „Schustermichel-Glocke” (clopotul cizmarului Michel), greu de 4445 kg. datand din 1720. Numele este datorat unei vechi legende legate de aceasta biserica.

    Povestea spune ca prin jurul anului 1700 un cizmar numit Michel tinea chiar langa biserica un mic birt. Afacerea îi mergea de minune, practic nu mai prididea sa-si serveasca musterii care, din zori si pana-n noapte veneau sa bea si sa manance în birtul sau, asezat chiar pe drumul de trecere al negutatorilor.
    Se spune ca Dumnezeu sau diavolul, încearca virtutile sau slabiciunile oamenilor.
    Asa se face ca într-o noapte a venit la Michel un necunoscut, care i-a încredintat spre pastrare o caseta cu bani, spunandu-i s-o tina timp de un an de zile, pana la întoarcerea lui din calatorie. În caz ca nu va mai veni, dupa un an sa predea caseta bisericii.
    Un an de zile, Michel s-a ferit sa deschida caseta, dar, fiindca necunoscutul nu a mai revenit, ispita a fost prea mare.
    Si cum ocazia face pe hot, cand a vazut ce comoara i s-a dat în pastrare, Michel si-a uitat si cinstea si legamantul, si-a însusit tot continutul, nemai dand bisericii nici un ban.
    Prea mult însa nu a putut sa se bucure de hotia sa, caci foarte curand s-a înbolnavit si a murit, dar, pe patul de moarte chemand preotul, si-a marturisit pacatul si a restituit bisericii bani furati, cerand ca din ei sa se faca un clopot care sa poarte numele lui, astfel încat oamenii sa-si aminteasca povestea si sa stie ca necinstea – mai devreme sau mai tarziu – este întotdeauna pedepsita.
    Din cartea Viena – Drumuri, popasuri, povesti de Julia Maria Cristea

    RăspundețiȘtergere
  6. Blestemul clopotelor sau clopotele care mântuiesc. Frumoasă povestea, Multumesc mult ca ne-ai împărtășit-o d-nă Julia Maria Cristea. Le recomand tuturor cititorilor mei în cautare de povești frumoase să îți citească cărțile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aceiasi recomandare o am si eu. Merita sa va faceti timp pentru lectura acestora!

      Ștergere
  7. Am o istorie care vorbeste despre bani insusiti necinstit si ghinionul care l-au adus.
    Pe malul Dunarii intr-o localitate, a murit un om f bogat si "econom" ca sa nu spunem zgarcit, care avea o suma mare de bani ascunsi in curtea lui. A murit de atac cerebral fara sa mai poata vorbi.
    Dupa deces copii lui s-au luat la cearta pe mostenire si fiindca banii nu ii gaseau s-au apucat sa vanda ce mai ramasese din gospodaria omului. Apoi au impartit banii intre ei si s-au risipit in lume.
    Cel care a cumparat gospodaria a gasit se pare banii caci repede si-a putut face casa de caramida, apoi si-a cumparat motocicleta (un souperlux la acea vreme) dar nu s-a putut bucura orea mult de acest lucru caci el a murit de cancer, sotia s-a imblonavit si cam in 5 ani s-au risipit si cei ramasi care incotro. Se pare ca banii fusesera ascunsi cu un blestem de catre batran si fiindca omul si i-a insusit in mod necinstit, nu prea a avut parte de ei. Este o intamplare adevarata.

    RăspundețiȘtergere