"Noi, suntem cetățeni, domnilor, suntem onorabili..."

"Ce sunteți d-voastră, mă rog? Vagabonți de pe uliță? nu... Zavragii? nu... Căuzași? nu... D-voastră, adică noi, suntem cetățeni, domnule, suntem onorabili... Mai ales noi suntem stâlpii puterii: proprietari, membrii Comitetului permanent, ai Comitetului electoral, ai Comitetului școlar, ai Comitetului pentru statuia lui Traian, ai Comițiului agricol și etetera. Noi votăm pentru candidatul pe care-l pune pe tapet partidul întreg... pentru că de la partidul întreg atârnă binele țării și de la binele țării atârna binele nostru..." (Trahanache – via I. L. Caragiale)

Clasa politică
" Jucați - zic ciulinii - jocul vă convine
 Numai peste dracu' vedeți să nu dați"

Ne ducem azi veacul într-o Românie modernă, frumoasă și… profund democratică. Ca și în oricare altă democrație autentică, suntem chemați periodic la vot. Suntem rugați atunci să alegem pe cei mai buni dintre politicienii care evoluează pe scena politică. Ca să vedeți cât de mult a evoluat societatea românească din 1880 până azi, am cules pentru voi câteva parodii din foaia umoristică “Ciulinul – Ridendo castigantur mores”. Rămâne totuși să răspundem – atunci când vom mai fi întrebați - la eterna întrebare a cetățenilor ușor turmentați: Și totuși noi… cu cine votăm!?

AM VRUT SĂ ȘTIU CE’I POEZIA

Am vrut să știu ce’i poezia

Ş’am întrebat p’un deputat,

El mi-a răspuns: e meseria

De’a fi mișel și om de stat.

Am vrut să știu ce e poetul

Ş’am întrebat pe Stolojan,

El mi-a răspuns: este bugetul

Ce’ndoapă azi orice golan.

Am vrut să știu ce e natura

Pe Muierescu am întrebat,

Și mi-a răspuns: e creatura

Ce câțiva ani a numărat.

Întrebând iar ce’i fantezia

Și pe burtosul Radu Mihai,

El mi’a răspuns: e pușcăria,

Unde se’nchid hoții de cai.

Vroind să știu ce e o muză,

Am întrebat și pe Cernat,

El mi-a răspuns: o călăuză

Care te duce la spânzurat.

Și mai vroind să aflu’n fine

Ce e sublimul, am întrebat

Pe Gogu, care fără rușine

Mi-a spus ca este a fi bogat.

(Max - în revista "Ciulinul – Ridendo castigantur mores" - 2 iunie 1883)

CÂNTEC POPULAR

Țara

În deal la Mitropolie,

E curat menajerie:

Cu lupi, tigri, urși și lei,

Furioși ca niște smei.

Rosetti

Lasă, fie cum o fi

Și să fure cum or ști.

Ţara

Astăzi țara românească

E în mâna calicească;

Căci miniștri, senatori

Sunt ai țării vânzători.

Rosetti

Las’ să vândă cât or fi

Căci ca mâine or plesni.

Țara

Fără frică toți azi fură,

Fură ca hoții și jură;

Fac avere din senin

Și sug sânge de creștin.

Rosetti

Furați toți câte cevași,

Trageți hora măi pungași.

Camera deputaților

     

Țara

Ia vedeți cum sorb cu sete

Paragrafele secrete,

Și cum trage de la buget

Haita lui Papá-Ruset.

  Rossetti

  Las’ să soarbă mii și mii

  Trageți hora papugii.

Țara

Le-o veni și lor odată

Zi de plată și răsplată,

Să plătească ce-au furat

Poate cu vârf și îndesat.

   Rosetti

   Ura, ura la golani,

   Trageți hora pehlivani.

(Dună - în revista "Ciulinul – Ridendo castigantur mores” - 2 iunie 1883)

Abatorul politic

SATRAPILOR  ȚĂRII

Și țipă pruncu’n mamă și mama se bocește

Văzând cum cei puternici prefac totul în praf:

Cum schingiuie poporul, cum țara sărăcește,

Cum viciul, sub dânșii, se’tinde, se lățește

Și cum ca și bandiții au ca deviză: JAF!

Și țipă pruncu’n mamă și mama disperată

Privește, l’aste hidre născute în păcat,

Cum seamănă în cale sămânță depravată,

Cum crima o lățește și ura cea turbată,

În sânul tinerimii virtuoase a’nfiltrat!

Și țipă pruncu’n mamă și mama cu durere

Suspină văzând starea la care s’a adus

Sărmana Românie – dar neavând putere

Se scutură cu groază și geme în tăcere,

Căutând la viitoru’i ce’n negură a apus!

Și țipă pruncu’n mamă și mama ca și dânsul

Țipând, își smulge părul, cerând un ajutor!

Dar nimenea nu vine ca să’i aline plânsul

Căci nimeni nu aude pe robul şi pe’nvinsul,

Când plânge’n disperare cerând un protector!

Și țipă pruncu’n mamă și mama tot bocește

Văzând cum cei puternici prefac totul în praf,

Cum schingiuie poporul, cum țara sărăcește,

Cum viciul sub dânșii se’tinde, se lățește,

Și cum ca și bandiții au ca deviză: JAF!

(Cocargea - în revista "Ciulinul – Ridendo castigantur mores" – 21 aprilie 1885)

Citește și:

Frunzuliță de trifoi, nu e criză… e crizoi