„Am cunoscut-o pe femeia în roșu” (Povestea Anei Cumpănaș - alias Anna Sage)

Știați – sau poate nu – că unul dintre cei mai celebri jefuitori de bănci ai perioadei interbelice din Statele Unite ale Americii - John Herbert Dillinger – a fost ucis de către agenții federali americani în urma colaborării cu o curtezană originară din România. 

 

 

Ana Cumpănaș pe numele ei adevărat – Anna Sage sau „Femeia în roșu” după cum era cunoscută în Statele Unite – s-a născut într-un sat din Banat – Lunga, comuna Comloșul Mare, județul Timiș - în anul 1889. Povestea este celebră și am mai scris despre ea pe paginile blogului. O găsiți aici: Ana Cumpănaș sau „Femeia în roșu”. Am citit însă un articol cu titlul „Am cunoscut pe femeia în roș” publicat în 13 noiembrie 1935 de revista „Realitatea Ilustrată” și câteva fotografii inedite ale Anei Cumpănașu (Ana Suciu după cea de-a doua căsătorie). Așa că nu puteam rata ocazia de a citi articolul și de al rezuma pentru voi:

Ana Suciuc (Ana Cumpănaș) - Femeia în roșu

 

„(...) Chicago e un oraș de petreceri, un oraș vesel, plin de atracțiuni, un oraș al desfătărilor. Fiind mult mai întins decât New-York-ul, paza strictă a regulamentelor severe e mai greu de făcut, iar posibilitatea de a ține ascunse localuri de petreceri nepermise, mult mai ușoara, în Chicago. În 1931 am făcut cunoștința în Chicago cu d-na Ana Suciu, nume care în traducere americană e Anna Sage. Avea o vilă frumoasă, luxos mobilată în Kenmore Avenue, un bulevard locuit de marii bogătași ai Americei. Doamna Sage, o femeie de 32 până la 35 ani, frumoasă, vorbea încă destul de bine românește, după 20 (spunea ea) - 25 de ani (după socoteala noastră) de când plecase din Banat, de unde era originară.

Ana Suciu -  alias Anna Sage sau "Femeia în roșu" 
pe coperta revistei "Realitatea Ilustrată" în anul  1935

Viața îmbelșugată, cele două automobile, toaletele scumpe, nu se puteau explica din venitul unui mic magazin pe care-l avea la Gary, orășel de lângă Chicago, și am aflat mai târziu, că doamna Sage era proprietara unui “speak-easy", situat tot în Gary și unde se ducea în fiecare seară. „Speak-easy" se traduce pe românește “a vorbi lesne, cum îți vine", și denumește un local în care se permite vizitatorilor ceea ce legea nu permite: alcool (pe vremea prohibiției) și băuturi foarte tari azi, jocuri de noroc, stupefiante, etc. 

 

Vizitatorii sunt din lumi felurite: odrasle de oameni bogați, care caută senzații, aventurieri, escroci care trăiesc din înșelăciuni la joc, naivi care vin aici ademeniți de femei frumoase sau invitați de cunoștințe dubioase, gangsteri, care numai în  asemenea localuri sunt în siguranță, femei ușoare.

"Lady in red" în "Realitatea Ilustrată"

Treburile doamnei Sage au mers din ce în ce mai bine, până când un șef de poliție nou n'a voit să fie orb și surd, ca predecesorul său, și a descoperit taverna. Legile americane sunt foarte drastice: d-na Sage a fost arestată, averea ei confiscată și cuibul distrus. 

După obicei, poliția, cea dintâi, face cercetările. Când instrucția e gata, inculpatul vine în fața instanțelor judecătorești. Învinuitul suportă după caz trei grade de cercetări: gradul I e simplu: vina e recunoscută, complicii sunt arestați, totul e clar, cercetarea e o formalitate. Gradul al doilea se aplică atunci când inculpatul nu vrea să-și denunțe complicii sau nu mărturisește imediat crima. Cel anchetat e supus la chinuri mai ales de ordin moral: e hărțuit cu interogatorii lungi, i se arată în culori negre ce-l așteaptă în cazul că n'ar voi să recunoască, de bunăvoie, acuzările; e mințit că i s'au întâmplat nenorociri în familie ca o consecință a faptelor lui și altele de acestea. Gradul al treilea înseamnă adevărate cazne: inculpatul nu e lăsat să doarmă, e chinuit cu lumină prea puternică, cu valuri de apă, cu o gamă întreagă de suplicii rafinate, care fără a produce vreo rănire vizibilă, pot nenoroci un om pe viață.

Casa lui Dillinger -  fotografie din "Realitatea  Ilustrată"

Cu doamna Sage poliția n'a fost nevoită să meargă atât de departe. Aflând de la începutul cercetărilor de gradul II că Dillinger era printre obișnuiții casei ei, a încheiat cu dânsa o convenție: d-na Sage avea să fie eliberată, i se vor restitui bunurile confiscate, ba chiar își va redeschide acel “Speak-easy" care-o îmbogățise. În schimb, d-na Sage avea să predea în mâinile poliției pe Dillinger.

Medicii luând masca mortuară a lui Dillinger
fotografie publicată de "Realitatea Ilustrată" 
numărul din 13 noiembrie 1935

Poliția americană obișnuiește să încheie asemenea tranzacții. D-na Sage a ieșit din arest. Toată lumea era convinsă c'a isbutit să cumpere pe polițiști. Obișnuiții localului s'au întors cu toții, bucuroși de dibăcia femeii care le permitea să-și reia petrecerile. Dillinger s'a lăsat așteptat cam mult, atât încât poliția își pierduse aproape răbdarea, detectivii fiind mereu amânați. În cele din urmă sosi și el. D-na Sage n'avu încotro și trebui să se achite de obligațiunile luate. Ea a fost “femeia în roșu", care a arătat detectivilor pe Dillinger ieșind din cinematograf: “Ecce Homo". 

Detectivii au țintit și Dillinger a căzut mort. Dușmanul public No. 1 nu mai exista. Dar el avea numeroși prieteni și aceștia au hotărât să-l răzbune. Doamna Sage s'a ținut prevăzătoare departe câtva timp. Acum se înapoiază în țară. Mulți dintre bandiții lui Dillinger s'au ucis între ei. 

 

În România d-na Suciu va putea să trăiască în liniște, depănând mereu amintirile vieții aventuroase pe care a dus-o și a rolului important pe care l-a jucat în omorârea celui mai temut gangster.”