Pagini

Politica privind datele cu caracter personal:

Industria amintirilor

O întreagă industrie trăiește din nevoia oamenilor de cumpăra obiecte - mari sau mai mici, mai scumpe sau mai de duzină - de prin toate locurile pe care le vizitează. Mici fleacuri care să le aduca aminte de locurile prin care au fost în vacanță. Lucruri drăguțe cumpărate pentru cei dragi rămași acasă – daruri mărunte menite să răspundă la întrebarea nerostită de colegi sau de prieteni la întoarcerea dintr-o călătorie: “Ce cadou mi-ai adus?”. 


O piață a nimicurilor, a fleacurilor drăgute, a micilor obiecte uitate mai apoi prin sertare și care de multe ori au doar o valoare sentimentală. Vorbim tutuși de o piață anuală de aproape 3 miliarde de dolari. Să mai spunem și că turiștii au alocat doar într-un singur an mai mult de 400 de milioane de ore în căutarea de statuete, iconițe, fulare, magneți, vederi, brichete și de alte asemenea “fleacuri”.

Iconițe sfințite de la Notre-Dame

Această “industrie a amintirilor” nu s-a născut - așa cum am putea fi tentați să credem - în ultimele decenii. Ea exista și era importantă deja în perioada interbelică. Aproape nici o deosebire față de industria suvenirurilor din zilele noastre. Diferă poate doar mica inscripție ascunsă de pe spatele “iconiței sfințite” cumpărate din fața marilor catedrale. Dacă atunci scria mic “Made in Tchechoslovakei", astăzi - de cele mai multe ori - scrie “Made in China”. Ceva totuși e diferit în a lumea de azi a suvenirurilor. Nu o să vă dezvălui încă “misterul”. Deosebirea esențială o s-o găsiți singuri în ultimul paragraf al articolului “Industria amintirilor” – semnat de Sandu Vornea și publicat în anul 1935: “(…) Există o industrie întreagă, care se ocupă cu producția standardizată de antichități. Toate orașele care conțin antichități veritabile sunt invadate de asemenea obiecte fabricate în serie, ce se vând foarte scump, deși nimeni nu se mai lasă azi convins, că sunt într’adevăr vechi.”

VOIȚI O BRICHETĂ, O CAMEE, O CRAVATĂ?

"Există materii sintetice care imită la perfecție fildeșul sau lava. Cameea romană, o artă în care antichitatea a strălucit, se fabrică azi la mașini moderne: cameele, care înainte se săpau pentru a se realiza acele profile fine ca niște efigii de monedă, azi se toarnă în tipare și se scot sute și mii de același fel. Brățări, cercei și inele de acest fel inundă piața italiană sau grecească. În toate porturile Mediteranei, mărgeanul artificial oferă nenumărate obiecte de podoabă: sunt – toate - de sticlă roșie. În unele țări, unde chibritul nu este un monopol de stat, brichetele se vând cu 50-60 de lei bucata, ca de pilda la Malta, în timp ce la noi sau în Franța, aceleași brichete sunt taxate atât de scump de stat, încât prețul unui asemenea obiect se ridică la 500-800 lei. Nimic n'ar fi mai ușor, decât să aduci un astfel de cadou, dar la vamă, dacă te prinde cu o brichetă neștampilată de stat, plătești o amendă extraordinară.

Ce mi-ai adus din Veneția?

În Italia, de la Veneția, Florența și până la Neapole, și se vând superbe vase de sticlă sau vaporizatoare, și negustorul te asigură că-ți oferă un obiect de Murano, unde se fabrică sticlărie ca o dantelă fină. Pe un astfel de vaporizator, când ajungi cu el acasă, descoperi că scrie : “Made in Tchechoslovakei". Tot în Cehoslovacia sunt fabrici numeroase care produc așa zisul mozaic venețian, mozaic ce nu este câtuși de puțin format din pietricele puse una lângă alta, ci sunt brățări sau alte obiecte turnate în tipare și apoi colorate, dânduli-se un aspect de mosaic vulgar.



Mătasea formează obiecte de cadou pentru călătorul care vizitează Japonia, Malta, Spania... Din cauza dumping-ului japonez, la Malta metrul de mătase se vinde cam cu 60 lei, dar și acest articol este scump taxat la vamă. Cine se duce în Spania, trebuie să aducă negreșit, soției sau flirt-ului său, un șal spaniol. Aceste șaluri spaniole, când sunt veritabile, sunt excesiv de scumpe. Pentru pungile mai modeste, șalul spaniol e o legendă, care se reduce la un fel de basma ceva mai mare, cu broderii de un prost gust execrabil.

Neapole orașul tartarugii
și al suvenirurilor
din vechiul Pompei

- Stiți ce este “tartaruga"?
La Neapole, am vrut să cumpăr o tabacheră de bagá.
- “Veritabile Tartaruga! ".
Ce să fie acest ciudat “tartaruga"? Așa numesc italienii carapacea de broască țestoasă, acea scumpă bagá, care are o ciudată proprietate: ea se deosebește de obiectele de același fel, făcute însă din celuloid, fiindcă obiectele de bagá nu iau foc. Negustorul ne cere o sumă extraordinară, peste de 1000 lei, pe o nenorocită de tabacheră, care susține că e din “tartaruga", adică din bagá. Într’adevăr, scoate un chibrit, îl aprinde, plimbă prin flacăra lui tabachera, care nu ia foc. Te convinge, dacă nu să-i dai 1000 lei, dar să-i oferi câteva sute după tocmeli interminabile.
Tot la Neapole am avut apoi ocazia să vizităm o industrie ciudată, deasupra căreia era scris: “Fabrică de Tartaruga". Or, noi știam că broaștele țestoase nu se fabrică în uzini. Ni s'a arătat acolo procedeul ce se utilizează pentru ca obiectele foarte ieftine de celuloid, care imita bagaua “să fie făcute neinflamabile”: se ia o placă foarte subțire de bagá, care se lipește deasupra celuloidului cu o presă specială. “Foița de tartaruga" e însă atât de fină, încât are o valoare cu totul redusă. Operația e simplă, iar fabricantul te lămurește:
- Tabachera care v'a fost vândută, într’adevăr nu ia foc pe din afară, dar dacă ați încerca să-i puneți interiorul pe o flacără, ar arde imediat."

ÎN BAZAR

"După cum se vede, aceste industrii ale cadourilor, au ajuns la un rafinament deosebit. Dar patria acelor fleacuri de tot felul, ce se aduc din voiaj, este Constantinopolul, sau mai bine zis era, fiindcă azi bazarul din Constantinopol, după reformele lui Kemal, care au distrus culoarea locală a Stambulului, nu mai este decât umbra bazarului de odinioară. De unde, acum câțiva ani, bazarul era un orășel întreg pe ale cărui ulițe te pierdeai, tras de mâini de toți negustorii, care nu te lăsau până nu cumpărai ceva, azi bazarul se reduce la 2-3 tarabe, sau modeste expoziții de suveniruri orientale, înșirate pe niște lăzi. E o tristă decadență. Aici erau cei mai abili negustori din lume. Ei se țineau după turist și nu-l slăbeau până când nu-l făceau să intre în prăvălia lor.

Prin Constantinopol, 
în căutarea unui fes

- Domnule, veniți numai să puneți piciorul pe pragul prăvăliei, ca să-mi meargă bine pe ziua de azi. Nu veți cumpăra nimic, dar nu puteți să-mi refuzați această șansă: numai ca să-mi meargă bine...
Vrând, nevrând, te ducea în pragul prăvăliei, te împingea înăuntru, te așeza pe scaun, îți oferea cafea și țigare și începea să-ți arate toate minunile Seraiurilor, arme arnăuțesti cu prăsele de sidef, papuci albanezi cu ciucuri, narghilele turcești, străvechi călimări de alamă, pentru purtat la brâu, țesături orientale și toate nimicurile industriei moderne de antichități, toate acele fleacuri care nu servesc la nimic, nimănui, dar pe care toți le cumpără. Azi, trebuie să ajungi până la Smirna sau pâna la bazarul din Cairo ca să mai găsești ceva din aspectul de odinioară al bazarului din Stambul."


UNDE SE MAI GĂSESC FESURI ?

"Cei care vin de la Cairo aduc uneori mici cameleoni, care se plimbă ades pe punțile vapoarelor noastre, și sunt striviți de pasagerii ce-i calcă din nebăgare de seamă... Din Franța se aduc cadou, parfumuri. Un cadou mai rar, e maimuța de la tropice; la Malta sunt prăvălii întregi unde se vând turiștilor canari, papagali și cărți de joc. Un canar: 300 lei; cărțile de joc, 30-40 lei. În Germania, în Anglia, în Cehoslovacia, s'a ivit o industrie întreagă pentru fabricarea miciior cadouri, suvenirurilor orientale sau antichităților trucate. Cheltuiești mult la Neapole, în Sicilia, pe Coasta de Azur, la Atena sau la Alger, ca să aduci prietenilor câte un mic obiect, lipsit în sine de orice valoare și de orice gust. După ce ai pierdut la aceste cumpărături și din cauza schimbului și ajungi la Constanța, după marile emoții de la vamă, constați, pe strada principală a portului românesc, că există nu una, ci douăzeci de prăvălii, unde se vând exact aceleași statuete ca cele de la Pompei, exact aceleași vaporizatoare de Murano, fabricate “în Tshechoslovakei",  aceiași papuci turcești, narghilele, tartaruga, țigarete, mozaicuri venețiene și șaluri spaniole după care tu ai fost până la Stambul, la Cairo, la Pompei sau la Barcelona.

Centrul orașului Constanța, in magazinele căruia găseai
- mai ieftin decăt oriunde - toate suvenirurile 
cumpărate cu greu prin marile bazaruri europene

Culmea este că aici, la Constanța, fiind mai aproape de Cehoslovacia, care e patria acestor suveniruri, toate aceste obiecte se vând mulf mai ieftin, decât în Italia sau în Turcia! Ba dacă vrei azi să găsesti un fes, un veritabil fes turcesc, cum nu se mai găsește la Istambul, fiindcă Kemal pedepsește cu moartea pe negustorul care ar mai îndrăzni să vândă un fes, ei bine la Constanța poți cumpăra câte fesuri vrei...”

Sursa: articolul “Industria amintirilor” – semnat Sandu Vornea – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 27 februarie 1935 – citit din colecția Blbliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” Cluj Napoca

2 comentarii:

  1. Eu m-am lecuit de acest obicei .Cumpar putine ,...numai pentru mine si asa pierd mai putin timp.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dar totusi cumperi... Macar un magnet sau o carte postala. Un fleac care sa iti aduca aminte!

    RăspundețiȘtergere