Ella Negruzzi – prima femeie avocat din România

Deși pare greu de crezut astăzi, în urma cu doar 100 de ani femeile din România duceau încă o luptă acerbă pentru a cucerii dreptul de a activa în domenii rezervate până atunci exclusiv bărbaților. Prezențele feminine în lumea justiției – femeile avocat, procuror sau judecător – sunt astăzi obișnuite. Acum un veac însă, într-o lume dominată politic, economic și social de către bărbați, lupta unei femei – Ella Negruzzi - care încerca să își facă din avocatură o profesie năștea polemici aprinse în societatea românească. Ea continua lupta dusă anterior de Sarmiza Bâlcescu, românca căreia – deși a fost prima femeie doctor în drept din Europa – nu a i s-a acordat niciodată dreptul de a pleda în instanță.

"Cazul d-nei Ella Negruzzi"

 

Elena (Ella) Negruzzi (n. 1876, Hermeziu, jud. Iași – d. 1949, București) a fost fiica scriitorului și omului politic Leon C. Negruzzi. A urmat cursurile Facultății de drept din Iași și, în urma absolvirii acestora, a solicitat în anul 1913 să fie admisă în Baroul Iași.  

 

 

"Gazeta Ilustrată" consemna astfel evenimentul în numărul din 27 aprilie 1913: "prin admiterea d-nei Ella Negruzzi în baroul Iași, s'a deschis în România o nouă carieră femeei. Avem și noi o femeie avocat. Greu a fost numai începutul, - nu va trece mult și imitatoarele se vor număra cu zecile. Înscrierea în barou a d-nei Ella Negruzzi - căreia îi urăm din toată inima isbândă în nobila misiune de a apăra pe cei slabi și desmoșteniți - o putem considera ca definitivă. Căci, nu încape îndoială, Curtea de apel, sesizată de protestarea unui număr de avocați din Iași, va respinge apelul, confirmând hotărârea consiliului de disciplină. Gestul avocaților în chestiune, oricât ar fi el de lipsit de cavalerism, e foarte explicabil: e manifestarea instinctului de conservare, îmboldit de teama ca femeea să nu-i dispute bărbatului și locul din pretoriul justiției."

Ella Negruzzi în "Gazeta Ilustrată" - 27 aprilie 1913 

Deși acceptată într-o primă fază, cererea d-nei Ella Negruzzi de a fi primită în baroul Iași a fost respinsă la Curtea de apel – motivul invocat fiind acela că neavând dreptul de a vota, fiind femeie, nu putea fi nici să profeseze în calitate de avocat. Decizia baroului din Iași a născut polemici aprinse în societatea românească. Părerile erau împărțite. Presa vremii consemna pe larg evenimentul și dezbătea „cazul d-nei Ella Negruzzi”. 

 

Am ales pentru voi câteva pasaje dintr-un articol semnat de G. Ranetti și publicat de revista “Furnica” în anul 1914. Marele publicist critica – cu umor bineînțeles – respingerea cererii formulate de Ella Negruzzi de a fi primită în barou: “Curtea de Casație secția I a respins recursul doamnei Ella Negruzzi contra deciziei Curții de Apel de la Iași care anulase înscrierea sa în baroul local. Va să zică bărbații sunt politicoși și galanți cu damele numai în tramvai, unde le cedează locurile lor pe bancă cu plăcere (și încă ș’atunci când ele sunt tinere și nostime!) sau prin saloane, unde nici un reprezentant al sexului mustăcios n-ar comite crima de-a ieși pe ușă înaintea unei cuconițe (ah, pardon… après vous madame!); dar când e vorba să recunoaștem meritele unei femei, dreptul ei elementar de a’și întrebuința și valorifica în lupta vieței talentul, cultura, munca, spre a se putea hrăni și a fi în același timp folositoare societății, atunci noi bărbații îi opunem un non possumus absolut. Și, mă rog, pentru ce? (…) Dacă s’a dovedit de atâtea ori că femeile pot fi scriitoare geniale (rugăm pe madam Smara să nu crează că ne permitem să facem aluzie la dumneaei), savante ilustre, medici eminenți, etc., de ce oare n’ar fie ele’n stare să profeseze și avocatura, mai cu seamă că – pe lângă studiile ușurele ce necesitează – principala calitate ce se cere unei persoane în aceasta carieră e tocmai marele defect ce-l atribuim noi femeilor: limbuția. Pentru ce nu?“ (articolul “Cazul D-nei Ella Negruzzi” – semnat "Tarascon" – publicat în revista  “Furnica” - numărul din 13 februarie 1914)

Ella Negruzi - prima femeie care a pledat în instanță în România

 

Au urmat aproape șase ani de procese până când Ella Negruzi și-a recâștigat dreptul de a pleda în instanță, devenind astfel prima femeie avocat din România. A profesat ca avocat în barourile Iași, Covurlui (Galați) și București.  

 

Ella Negruzzi a fost întreaga sa viață o militantă activă pentru acordarea de drepturi sociale, economice, politice sau culturale femeilor. Mai mult decât atât, Ella Negruzzi a fost în perioada interbelică un avocat eminent dar în același timp și un om politic activ, membru al Partidului Național Țărănesc, fiind una dintre primele femei alese în funcția de consilier local în București. 

 

Vă propun în încheiere un interviu acordat în anul 1933 reporterului W. Şerban al revistei “Ilustrațiunea Română” de către Ella Negruzzi cu ocazia “Jubileului de 10 ani al femeii-avocat”: 

LA D-NA ELLA NEGRUZZI

“Cine nu cunoaște acest nume? Îndrăzneala de a pătrunde în avocatură, într'o vreme când femeia era încercuită de granițe trasate de prejudecăți stârnea comentarii răutăcioase pe toate buzele. Lupta care a dus la izbândă a fost dârză. Un suflet mare se afirma, croind o largă pârtie pentru cele care vor urma. Soneria cochetului apartament din str. Cometa 13 vibrează prelung. Mărturisesc că încerc oarecari emoții. O tânără subretă cu chipul voios deschide fără întârziere. Intru în vestibul. Dintr'o cameră alăturată răspund voci vesele, întovărășite de triluri de râs. Vasăzică prima noastră femeie avocat nu e o specialistă pedantă, în creierul căreia tronează numai textele de legi ? O ușă se dă în lături și maiestuoasă, cu chipul totuși încărcat de blândețe și comunicativitate, apare patroana casei.

D-na Ella Negruzzi - fotografie din revista
 "Ilustrațiunea Română" (22 februarie 1933)

- Ce doriți d-voastră ?

Îi explic scopul vizitei.

- Sunt mulțumită că și presa ia parte la jubileul nostru.

Într'o cameră caldă, luminoasă, tapetată cu covoare ce odihnesc privirea, d-na Ella Negruzzi prinde a depăna amintirile:

- Înscrierea în barou am făcut-o în 1923 la Iași, fiind admisă de comitetul de disciplină cu majoritate de voturi. La debut, Burada, primul președinte, a ținut un frumos discurs. Debutul l-am avut alături de maeștrii Dissescu și Take Ionescu în procesul Amira, având ca adversar pe dl. Rosenthal.

- Ați avut emoții?

- Foarte mari.

Educația primită acasă juca un rol important. Emanciparea femeii era în concepția multora de atunci, ceva utopic. Vremurile s'au schimbat. Astăzi abia ne putem da seama de rolul important pe care-l are o femeie, ca apărătoare. Orice s'ar spune de lipsa de logică a femeii, totuși fiind mai sentimentală și mai subiectivă, se identifică cu cauza într’atât, încât găsește în sufletul ei motivele temeinice pe care să-și sprijine apărarea.

- Cariera întâmpină greutăți?

- Destul de mari. În primul rând din cauza unei concurențe adesea neloiale și poate și din cauza mândriei, care caracterizează pe femeie... Ea nu cere... Clientela trebuie să-i se propună.

- Aș dori să-mi povestiți o întâmplare anectodică de la bară.

D-na Negruzzi surâde.

- La debut, pledând contra d-lui Rosenthal,  domnia sa a spus: Pe cine nu-l lași să moară, nu te lasă să trăiești...

- Ce credeți despre viitorul femeii avocat?

- Neavând mari posibilități să se manifeste la bară, ea își îndreaptă activitatea spre secretariat. Acele tinere avocate care se disting, se pun ele singure în valoare.

Stau doar de câteva minute alături de această demnă luptătoare a cauzei feminine și cutele sincerului ei suflet s'au și deschis. Capăt siguranța că'n el nu întâlnești cotituri sau asperități. Îți explici atunci de ce femeile năpăstuite, bogate sau sărace, spre ea se îndreaptă.”

(articolul “Jubileul de 10 ani al femeii-avocat” – semnat W. Şerban – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 22 februarie 1933)