De vorbă cu prințesa Martha Bibescu

Prințesa Martha Bibescu (n. 28 ianuarie 1889 – d. 28 noiembrie 1973) a fost incontestabil o femeie frumoasă, talentată și cultă – una dintre cele mai admirate personalități ale aristocrației europene a secolului XX. Admirată pentru talentul literar sau bârfită pentru numeroasele sale aventuri amoroase, prințesa Martha Bibescu a fost mereu o prezență fascinantă în viața publică europeană. Frumusețea și inteligența ei sclipitoare au impresionat personalități precum Marcel Proust, Winston Churchil, Charles de Gaulle sau Antoine de Saint-Exupery. Nu o să încerc să fac o biografie a talentatei scriitoare franceze de origine română. O să redau doar un interviu acordat de Martha Bibescu în anul 1936 revistei “Ilustrațiunea Română”. Un interviu care ne dezvăluie câteva amănunte interesante din biografia și din personalitatea prințesei:

 

Martha Bibescu
acordând  interviul  reporterului "Ilustrațiunii Române

Un interviu cu prințesa Martha Bibescu

“Seară de decembrie plumburie. Cer întunecat și trist. Mașina pătrunde greu prin ceață. Farurile luminează o șosea rar străbătută de care, cu imense clăi de fân. Întuneric profund. Frig. Până și radiatorul mașinei a înghețat.

- Mai e mult până la Mogoșoaia?

- Mergeți la castel, la Domnița noastră?

- Da.

- Poftiți să vă arăt drumul!

Un țăran de prin partea locului ne conduce până la poarta castelului. Tabloul se schimbă brusc. O alee bine luminată ne arată calea, un lacheu stilat deschide o ușă de fier forjat. Ne împresoară miros de ambră. Două drapele se înclină din înaltul scării de marmură, spre noi. Ne înclinăm spre ele. Sunt steagurile lui Bibescu Vodă. Străbatem câteva săli cu arhitectură de palat voievodal. Pașii lacheului abia îndrăznesc să atingă mozaicul auriu. Flori albe în vase și alte flori în vaze înalte, dau un aer primăvăratec și se prind cu flăcările jucăușe din cămin, să strice atmosfera solemnă a încăperii. Solemnă e numai clipa când lacheul anunță:
- Prințesa, vine îndată.

Prințesa Martha Bibescu

Într’adevăr, doamna Martha Bibescu nu se lasă așteptată. Apariție împletită din vis și lumină. Mlădioasă și fină, autoarea volumelor “Pays des saules", “Catherine-Paris" și “Perroquet vert" pentru a nu reaminti decât de cele mai cunoscute, se așează pe o banchetă din fața căminului, ne oferă cu un gest grațios o bomboană, apoi ne vorbește simplu, într’o limbă armonioasă, românească presărată cu arhaisme, care în gura ei au un farmec deosebit.

 

Martha Bibescu nu e o inactuală, deși trăiește într’un castel îndepărtat, la adăpost de larma vieții cotidiene, cu micile ei cancanuri și sinuozități. E la curent cu tot ce se petrece în afară și înăuntrul țării. Urmărește tot ce se scrie, cunoaște toate manifestările vieții culturale de la noi și de aiurea.

- Am început să scriu la vârsta de 18 ani - își deapănă molatec Prințesa firul amintirii - în urma unei călătorii făcute în Persia. Primul meu volum se intitula: “Cele opt paradise” și a fost premiat de Academie (notă: e vorba de volumul ”Le Huit Paradise”, publicat în anul 1908, și premiat de Academia Franceză). Au urmat apoi “Povestea celor mai mari bucurii din lume”, “Izvor", “Catherine-Paris", “Papagalul verde" ș.a.

- Cu "Izvor" a venit și consacrarea?

- Cartea a fost tradusă în mai toate limbile. Dar eu nu aș putea spune nimic despre nici una din lucrările mele. Cum pot să știu ce valoare are produsul inspirației mele, spontane, pure, netulburată de nici o veleitate? Criteriul cel mai bun e interesul pe care îl stârnește. Sacrificiile material pe care le fac editorii, încrederea pe care o au în rezultatele reale ale operelor ce sprijinesc, ecoul în rândul cititorilor și al publicului. lată balanța cu care măsor eu greutatea unei opere literare. Cum aș putea altfel să mă judec singură, obiectiv, fără părtinire?

Palatul de la Mogoșoaia
proprietate a prințesei  Martha Bibescu (1936)

Spre deosebire de alții, Prințesa Bibescu recunoaște că izvorul inspirației sale e pur românesc:

- Scriu în limba franceză pentru că mama mea, născută Mavrocordat, măritată Lahovary, în urma pierderii unui copil și-a părăsit conacul din România, stabilindu-se la Paris, pe când eu aveam numai vârsta de cinci ani. Așa se explică de ce limba în care îmi exprim gândurile e cea franceză. Sunt convinsă că asta nu poate aduce decât servicii unui scriitor de origine românească. Scriind într’o limbă universală, poți fi tradus și citit în lumea întreagă, înlesnind astfel cunoașterea spiritului autohton, de către cei care nu-ți știu limba. Și cred că toți tindem spre universalitate... “Catherine-Paris", de pildă, e singura carte neamericană, reținută de “Biblioteca ambulantă" care alege anual numai 12 lucrări. Neputând fi tradusă, nu ar fi devenit atât de populară încât americanii să-și schimbe un proverb al lor “Când o americană a fost bună pe acest pământ va intra în paradis", cu “va intra în Paris". Se știe că eroina romanului “Catherine-Paris" iubește Parisul ca pe-o ființă omenească, socotindu-l paradisul ei pământesc.

Rog apoi pe grațioasa gazdă să facă “le tour du propriétaire" și ochii mei avizi nu mai pot cuprinde atâtea frumuseți ale trecutului, reînviat de mâinile fine, ca două porumbițe albe și totuși atât de energice, ale Prințesei. Se pare că o zână bună a redeșteptat castelul adormit, populându-l cu relicvele străbunilor celor două familii de martiri și eroi. Iată portretul lui Brâncoveanu, pus la loc de mare cinste, iată și fresca familiei Brâncoveanu de la mânăstirea Horezul, căpătând viață de culori și de lumini picturale, grație broderiei d-nei Nora Steriade. Ici, buzduganul lui Bibescu-Vodă, colo, sabia de soldat a celuilalt Bibescu, înrolat ca simplu soldat în războiul de la ‘77. Epoletul însângerat, mantia ciuruită, capelele purtate pe arșița sau ploile câmpului de luptă, sunt evocările unor vremi de glorie, car nu pot fi tăgăduite.

1931- Prințul Valentin Bibescu
după ce a depus o coroană de flori
la mormântul Eroului Necunoscut

În linie descendentă, prințul Valentin Bibescu urmează calea trasată de străbunii săi, folosindu-se de mijloacele pe care i le pun la îndemână ultimele descoperiri ale epocei noastre. Cariera aviatică a prințului e, fără îndoială, o continuare în timp a dinamismului moștenit. Întrebată cum se împacă firea ei contemplativă cu acest dinamism, Martha Bibescu răspunde:

- Ador avionul. Cea mai bună dovadă e ultimul meu roman, scris în avion.

Ne întoarcem la secolul de care ne îndepărtaseră hrisoavele, pergamentele cu peceți și paftale, culese cu îngrijire de prin poduri colbuite, de mâna ctitoriței muzeului de mâine.

Prințesa Martha Bibescu (dreapta)
  la Londra în anul 1938
primită  de către contesa de Oxford-Asquit

- O țară care nu are cultul trecutului, nu poate avea tradiție.

Din acest respect pentru tradiție a răsărit din ruine castelul minune de la Mogoșoaia, pentru care secolele viitoare vor trebui să poarte recunoștință scriitoarei cu renume mondial, care în loc să se complacă în reuniuni mondene, strânge în castelele de la “Mogoșoaia" și “Posada" comori pentru viitorime. Un pictor tânăr lucrează, în sala de recepții, la copiile unor tablouri vechi. Colecțiile castelului se completează și se vor completa, atâta vreme cât va trăi zâna cea bună, activă, iubitoare de frumos.

 

Visul feeric s'a sfârșit. Afară ninge cu fulgi mari. Mașina se pierde din nou în noapte. Închidem ochii. Sub pleoape, din povestea celor 1001 de nopți, n'a rămas decât chipul prințesei, luminat de flăcările căminului, care se amuză să deseneze în jurul capului ei o aureolă aurie.”

Martha Bibescu - pe lacul Mogoșoaia

Palatul de la Mogoșoaia a fost primit în dar de Martha Bibescu de la soțul ei, prințul Valentin Bibescu. Îndrăgostită de acest loc, Martha Bibescu a investit toţi banii obținuți din vânzarea cărților sale "Isvor, ţara sălciilor" și "Catherine-Paris" pentru a-l restaura. Prințesa a părăsit palatul abia după venirea comuniștilor la putere și după ce a primit garanția că, după confiscare, clădirea urma să fie trecută pe lista monumentelor istorice UNESCO. 

Voi mai adăuga -  în final - doar o informație: Academia Franceză i-a conferit Marthei Bibescu, în anul 1954, "Marele Premiu de Literatură pentru întreaga operă" și că un an mai târziu, Academia Regală de Limbă și Literatură Franceză a Belgiei a ales-o ca membru. În 1962 a fost decorată cu Legiunea de Onoare. Martha Bibescu a murit la Paris în 28 noiembrie 1973, la vârsta de 87 de ani. 

Sursa: articolul “O oră cu prințesa Martha Bibescu” – semnat “S.C.” – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 5 ianuarie 1936 – citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor

 

 (articol publicat în: ianuarie, 2015; ultima actualizare: noiembrie, 2022)