Păpuşele franţuzeşti, să tot stai să le priveşti! (teatrul de păpuși de altădată)

Una dintre primele forme de teatru practicate în Țările Române a fost teatrul de păpuși. Artiștii ambulanți din secolele trecute străbăteau bâlciurile organizate la marginea târgurilor și dădeau “reprezentații de teatru” cu ajutorul unor personaje-păpuși care “jucau” într-o lădiță – numită “chivot” în Muntenia și “hârzob” în Moldova - care se prefăcea în “scenă”:

 

Păpușari în vremea lui Vodă Calimachi

 

“O cutie mare de scânduri, numită lada păpușilor sau hârzob (cu lungimea cam de-un metru, înălțimea și lățimea de 50 cm.) era scena teatrului. Înlăuntru era îmbrăcată în piele de iepure iar pe dinafară cu hârtie, în spatele căruia jucau păpușile, trase de sfori de păpușari. Aceștia erau de obicei doi și cu țiganul lăutar, trei. Ei cutreierau străzile lașului sau ale Bucureștilor, strigând:

Păpușe, păpușe!

Păpușele franțuzești,

Tot să stai să le privești!”

Teatrul de păpuși - personajele de altădată

 

Lăzile păpușarilor ascundeau personaje precum celebrul Vasilache, Marioara (sau Gacița) – soția lui, Ileana – ibovnica, țiganul, turcul, evreul sau… Napoleon Bonaparte (greu de crezut, nu-i așa?). Scenetele jucate cu ajutorul acestor păpuși cu fața intens colorata ironizau obiceiuri sau metehne ale societății. Spectatorii se amuzau de asemenea și pe seama autoritățile vremii – poliția, preoții, boierii sau domnitorii. Tocmai de aceea au fost emise la începutul secolului al XIX-lea chiar “norme” care limitau drastic “libertatea de exprimare” a păpușarilor (spun asta fiindcă tot e la modă să vorbim despre asta în zilele noastre):

 

„Păpușile nu vor purta haine militare și nu vor fi asemănătoare unei persoane, ci obișnuite, și nici nu vor întrebuința vorbe murdare sau atinse de guvern ori de vreo persoană“. În spațiul public era așadar interzisă folosirea vorbelor murdare. Dar la reprezentațiile date prin casele boierilor, nu…

Vasilachi și Gahița - zilelor noastre

Teatrul de păpuși - „de-a dreptul” sau „pe înconjuratele”

“Și apoi, de-i chema vreun boier în curte - la zile mari, de Crăciun, de Paște, la nunți și la botezuri, privea firește și Vodă la păpușe, uneori chiar Doamna și Domnițele ei - de erau poftiți să intre zic. Păpușarii întrebau întâi cum vreau boierii să joace păpușile: cu perdea sau fără perdea, adică să le fie vorba „de-a dreptul” sau „pe înconjuratele”. Ferească Dumnezeu, nu se poate spune ce auzeau boierii și chiar Vodă la chefuri, când cereau păpușarilor să vorbească fără perdea”.

Dragi îmi sunt oițele / Dar mai dragi fetițele

 

Îl voi lăsa acum pe scriitorul Constantin Gane să vă povestească o scenetă jucată în “hârzobul păpușelor”. Una în care se vorbea “pe încojuratele”, bineînțeles:

 

“Mai întâi, păpușile acestea erau multe, vreo 15 - 20. În afară de animale (șoarecele, pisica și oaia) și în afară de personagiile care nu puteau lipsi: Vasilachi țiganul, Gahiţa, nevasta lui, și Ilenuța, ibovnica, apoi mai veneau tipurile reprezentative ale epocei, care sub Vodă Callimaki erau Turcul și Muscalul, Țiganul și Evreul... și Napoleon Bonaparte!

 

- Lăutar, ia prinde a zice! - spunea păpușarul scripcarului. Și pe dată începea să cânte „ciobanul cu oaia":

Bună vreme la boieri,

La boieri și la cucoane!

Dragi îmi sunt oițele,

Dar mai dragi fetițele,

Dragi îmi sunt oile lăi

Și copilele bălăi.

Măi ciobane de la oi

Tu n’ai grijă nici nevoi

Bâr, oiță, bâr!

Intra pe urmă Vasilachi, care începea să strige:

Ilenuță, Ilenuță,

Ia poftim din cămăruță!

Și Ilenuța venea zicând:

lată-mă’s, bădiță!

Urma un dialog glumeț, uneori chiar deșănțat, și apoi se prindeau amândoi la joc. Se întâmpla să mai intre și „fata Ciubăroaiei". În culmea fericirei, Vasilachi le apuca atunci pe amândouă de după gât, zicând:

Între două

Nu mă plouă,

Dar cu una

Totdeauna!

Cum ieșea Vasilachi, intra Gafiţa cu un copil în brațe, se uita în toate părțile și întreba dacă n’o fi văzut cineva pe răul ei de bărbat. Ieșea apoi în grabă să și-l caute, și se întorcea cu Ilenuța, pe care o găsise la cârciumă, bând cu Vasilachi. Începea apoi între femei o zdravănă păruială, care nu se curma decât la sosirea „cioclului", care le despărțea. Venea Turcul:

Iese Turcul din cetate

Să-i dea babei sănătate

Neder, neder, bacalâm

Evet, evet, hoş ghioldâm,

Ia mai vino la bădița,

Gheli, Moscove, ghel!

Era o provocare la luptă, făcută de Turc Rusului. Acesta intra zicând:

lacă-tă-l și pe Hassan

Cel cu pielea în suman!

Turcul striga:

Aman, bre, aman!

și apoi se apucau la bătaie, până ce Rusul omora pe Hassan, jucând o căzăcească pe trupul mortului:

Idi, idi, Marișca

Nina, nina, parișca.

Cine joacă căzăcește,

Vara pânza nu ghilește.

Raz, dva, tri, cetire,

La hazaica na cvartire

Nu-i găină, nu-i cucoș,

Tare ași mai mânca un borș!

Și apoi deodată îl apucă mila:

A răpozat Hassan,

Ca și cel din an!

Dascălul vine de-l prohodește, cioclul îl îngroapă, ...și hop și Leiba Badragan din Târgul Cucului!

Iese dracul dintr’o bortă

Cu'n papuc și c’o ciubotă

Iese dracul din urechi

Iese dracul din curechi,

Iese dracul de sub gheață

Cu jidanul de musteață!

Și’n adevăr, vine și dracul, și-l înșfacă pe Leiba să-l ducă la baltă să-l înece. Dar îl scapă cioclul, care intră spunând:

Treabă-ți cată altă,

Diavole! La baltă!

După intrarea „calicului", a șoarecului, care deși șoarece, cântă și el:

Unde-i mâţa să mă vadă

Să-i dau coada să mi-o roadă!

intră și pisica, luându-l la goană. Și în sfârșit, reprezentația se încheia cu sosirea lui Napoleon:

Napoleon Bună-Parte

Stă colo, la el, departe,

Ochii sus a ridicat

Și spre lume a cătat.

Își cântă biruințele, în fața boierilor moldoveni, Împăratul-Păpușă. Iar când mai târziu fu trimis în insula Sfânta Elena, el se tânguia, din cutie, lui Vodă Callimaki, seara, la Curtea Domnească din Iași:

Ah! Franță, țară bună,

Bună și blajină,

Ai încăput pe-a Rusului mână!

Nu mă duceți așa departe,

Că eu vă sunt Bună-parte!

Iar Vodă Scarlat, mângâindu-și barba, s’o fi gândit la acel: „Il suis avec le plus profond respect, de Votre Majesté, Sire, le tre humble et trés obeissant serviteur!”.

Hârzobul zilelor noastre

Timpul a trecut. Societatea s-a modernizat. Spectacolele cu păpușele ascunse în hârzob țin de domeniul trecutului. Sau să le fi luat locul “spectacolele politice” care se întâmplă în hârzobul zilelor noastre – televizorul?

 

Sursa: articolul “Doamna Smaragda Callimaki” - semnat de C. Gane -  publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 15 iulie 1934 – disponibil în colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor