Povestea unui duel (fotoreportaj interbelic)

Ideea de duel îmi aduce în minte povești despre codul onoarei și despre luptele cavalerești din perioada medievală. Mă gândesc la nobili, cavaleri, ofițeri sau... poeți care își spălau onoarea provocându-și la duel rivalii sau denigratorii. Perioada interbelică a marcat - printre altele - și apusul unei lumi care păstra încă ultimele reminiscențe ale cavalerismului. Era o epocă în care cuvinte gen "dreptate” sau "onoare” aveau încă valoare și în care ofensa se putea "tranșa” printr-un duel. Deși interzise prin lege încă de la mijlocul al XIX-lea, fiind pedepsite cu amendă sau cu închisoare, duelurile au rămas și în prima jumătate a secolului trecut un mijloc des utilizat pentru "repararea onoarei lezate”.

 

Un duel ilegal

 

Ilegale fiind, duelurile se organizau pe ascuns, doar în prezența martorilor și a medicilor. Cu toate acestea, povestea unor dueluri apărea pe prima pagină a ziarelor și făcea deliciul opiniei publice. Iată un exemplu: “Dl. Leon Ghica-Dumbravă, simțindu-se ofensat printr’un discurs ținut la întrunirea conservatoare din Botoșani de dl. deputat Nicolae Filipescu, l’a provocat la duel. Dl. Filipescu și-a constituit martori pe d-nii Al. Calimachi și Michail Cantacuzino. Martorii d-lui Leon Ghica au fost d-nii M. Catargiu și Grigore Ghica. Duelul a avut loc la Hipodromul de la Băneasa. Arma aleasă a fost spada. Combatanții erau asistați de doctorii Bărdescu și Constantinescu. Lupta condusă de dl. Grigore Ghica. La a doua repriză dl. Ghica a atins pe dl. Filipescu la maxilarul drept. Martorii au oprit duelul. Adversarii nu s-au împăcat. Rana d-lui Filipescu este foarte ușoară. Ilustrația noastră de azi reprezintă scena acelui duel.” (“Universul Literar” din 15 martie 1910)

Duelul dintre d-nii Filipescu și Leon Ghica - 1911

Trebuie să recunosc însă că nu mă așteptam să găsesc în presa interbelică relatarea - însoțită de fotografii - a modului de defășurare al unui duel. Cu toate acestea, reporterul O. Cendrea a reușit să se strecoare însoțit de celebrul fotograf Iosif Berman în sala în care s-au duelat - “ca să tranșeze un grav conflict politic” – dl. deputat Șerban Tassian și dl. dr. Banu. Rezultatul? Un fotoreportaj de excepție publicat în numărul din 3 martie 1932 al revistei “Realitatea ilustrată”. Un articol pe care mărturisesc că l-am citit ușor amuzat. Dar și cu sufletul la gură:

 

Povestea unui duel - fotoreportaj interbelic

“Am citit adeseori în ziare că între domnii cutare a avut loc un duel, că s’au schimbat două focuri de revolver, totdeauna fără rezultat, că adversarii s’au împăcat – sau nu s’au împăcat - pe teren. Poate că ați zâmbit cu ironie sau ați trecut cu nepăsare peste un fapt banalizat de vreme și de notițele din ziare. Vă asigur că un duel este un spectacol foarte amuzant. E drept că momentele solemne ce abundă în desfășurarea unei lupte se întrec cu situațiunile ridicole, dar sunt și clipe în care guști adevărate emoții. (…) Așa se face că mai citiți din când în când prin ziare dări de seamă asupra duelului și așa a fost posibil să asistăm, acum câteva zile, la un duel ce avea “să tranșeze” un grav conflict politic în chestia loteriei de stat dintre domnul deputat Șerban Tassian și dr. Banu. Numai că în locul obișnuitei notițe informative, de data aceasta suntem în măsură să facem o relatare amănunțită a felului cum a decurs duelul.

De obicei, locul și data unui duel se țin de către cei initiați în cel mai strict secret. Altfel i-ar putea da prin gând parchetului să facă o descindere și să zădărnicească lupta. Așa se explică faptul că niciodată de la interzicerea lor n'au asistat la dueluri persoane care n'au strânsă legătură cu incidentul ce urmează să fie tranșat, pe calea armelor. Printr'o indiscreție am aflat însă locul unde și ora când urma ca onoarea d-lui Banu să fie spălată în sângele calomniatorului. Însoțit de reporterul fotograf al revistei noastre, d. Berman, am plecat din vreme spre locul duelului, la sala de arme a societății de tragere la semn, din strada Carol Davilla.

Dl. Tasssian în drum spre locul duelului

Misiunea pe care o aveam era dificilă. Știam că nu vom fi admiși să asistăm. Un reporter e dator însă totdeauna să încerce. Ne-am strecurat binișor prin curte și am ajuns la o ușă dosnică a sălii. Încerc s'o deschid, ușa nu cedează. Era închisă pe dinăuntru cu un zăvor. Ajutat de Berman, împing cu putere odată, de două ori și ușa se dă în lături cu un sgomot surd. Intru cu pași de lup în salt, și-l las pe Berman să m'aștepte până ce voi sonda atmosfera. Dacă pe mine mă vor tolera poate, pe fotograf e sigur că-l vor da afară.

- Domnul ce dorește? - mă întrebă unul dintre martori.

Îmi vine în minte, printr'o inspirație de moment, că-l cunosc pe simpaticul președinte al societății de tragere la semn, d. Plagino.

- Caut pe d. Plagino. Am o întâlnire cu d-sa aici.

Nu mai aștept să dea răspunsul. Am găsit puntea de salvare. Mă agăț de o veche cunoștință, dl. lt. Chinie, unul din conducătorii duelului. De acum nu mă mai întreabă nimeni de rostul prezenței mele. Încep să mă gândesc cum să-l introduc pe Berman. Deschid ușa ca să-l chem înăuntru, dar constat că dispăruse. După oarecare vreme, îl descopăr ascuns în spatele unui geamlâc spart. E în așteptare...

 
Înăuntru, pregătirile pentru luptă sunt aproape gata. Cei doi adversari stau în colțuri opuse. Nici nu se privesc. Martorii, domnii dr. Pilescu, Gruia, Popovici-Tașcă și Sculy se plimbă agitați. Gravi, solemni, cu gulere tari, de abia schimbă câte un cuvânt, în timp ce conducătorii luptei, d-nii Racovitză și lt. Chinie fac pregătirile.

 

Duelul va fi cu spada. Medicul își pregătește trusa, își pune la îndemână pansamentele. D-nii Racovitză și lt. Chinie ascut cu o pilă vârful armelor, apoi le desinfectează în foc. Se apropie momentul solemn. Combatanții își desbracă vestonul și rămân în cămașe. D. Tassian are brațele goale. E un frig de tremuri și în palton. Căci sala de arme este magazie asfaltată, cu ferestre, dar fără geamuri... În sfârșit cei doi adversari stau față în față. D. Racovitză le dă ultimele instrucțiuni:

- Luați distanță, întindeți brațele, allez!

Scenă fotografiată în timpul duelului

D. lt. Chinie apasă pe butonul unui cronometru. O repriză durează două minute. Cei doi adversari își încrucișează spadele. Ambii se mențin în espectativă. Fiecare își studiază adversarul. D. Tassian e mai în vârstă decât adversarul său. Are însă cunoștințe technice mai avansate în arta scrimei, fandează şi atacă cu mai multă precizie și știe să-și economisească forțele. Dl. dr. Banu are în avantajul său vârsta. E de altfel mai activ, atacă și se apără cu mai multă repeziciune, dar consumă mai multă energie. Repriza întâia se termină fără nici un rezultat. În pauză spadele se ascut din nou. Combatanții se plimbă agitați. Unul cere un pahar cu apă. S'a încălzit.

 

În repriza doua lupta e mai aprigă. Ambii combatanți pornesc mai energic la atac. D. dr. Banu cedează din teren. Se retrage câțiva pași. Ajunge la linia peste care nu te poți retrage. Face un efort și recâștigă o parte din terenul pierdut. Toți urmăresc lupta cu atenție. Nu se aude decât zăngănitul armelor. Deodată un sgomot de declanșator. Reporterul nostru fotografic a ieșit discret din ascunzătoare și prin fereastra fără geam, unde se găsește a prins o fază a luptei. Se termină și repriza secundă.

 

Unul din martorii d-lui Tassian observă că d. dr. Banu nu are ținuta reglementară, deoarece cămașa are mâneci. Incidentul se rezolvă repede. Mâneca cămășii e tăiată cu o foarfecă. Se ascut iar spadele, apoi cei doi adversari le încrucișează din nou.

Repriza a doua: Dl. Tassian cu mâneca cămășii ruptă 
pregătit de atac

Lupta e mai aprigă. D. dr. Banu dă asalturi violente. Se lovește însă de technica d-lui Tassian și cedează din teren. Se retrage câțiva pași. E rândul d-lui Tassian să atace. Adversarul răspunde printr'un atac fulgerător. O dâră de sânge înroșeşte antebrațul drept al d-lui Tassian. D. Racovitză nu observă și lupta continuă. Câteva secunde mai târziu sângele începe să se prelingă și din antebrațul drept al d-lui dr. Banu. Arbitrul oprește lupta. Începe rolul medicului. Face niște bandaje enorme pentru a pansa două sgârieturi. Tatonările pentru a împăca pe cei doi adversari nu duc la nici un rezultat. Însoțit de martorii respectivi, fiecare se retrage în câte o încăpere. 

 

În sală a mai rămas doar un servitor bătrân. Aranjează lucrurile la locul lor și apoi așteaptă pe boieri, să-i dea câte un bacșiș la plecare. Așa a apucat de treizecișipatru de ani, de când e în serviciul sălii de arme. Nu mi-e greu să-i desleg limba:

- De treizecișipatru de ani de când sunt aici am văzut multe dueluri. S'au luptat în fața mea frații Marghiloman, Nicolae Filipescu, Lahovary și mulți alții. S'au bătut și cu pistoalele și cu spada. Niciodată însă n'a fost vreunul omorât. Aici la noi nu se întâmplă așa ceva. Câte odată se alege câte unul cu o sgârietură. Atâta tot…

Între timp mașinile așteaptă afară. Ambii combatanți au venit cu automobilele proprii. Mașinile stau prietenește alături. La fel și șofeurii. Discută politică și-și aprind țigările. Deodată apare d. Tassian. Șofeurii se despart repede și se privesc  crunt. De formă.

Între timp mașinile așteaptă afară...

Calm, ca și cum nimic n'ar fi fost, d. Tassian se urcă în mașină și ordonă șofeurului:

- La Cameră!

Câteva minute mai târziu apare și dl. dr. Banu care își ia și martorii cu el în mașină:

- La Capșa! “

Dl. dr. Banu după duel