Destinul unei regine: Regina Maria a României

"Revue des deux Mondes" publica în anul 1935 un articol cu  titlul “Regina Maria în intimitate”, articol scris de scriitoarea elvețiană Berthe Vulliemin. Autoarea, care a  cunoscut bine România, zugrăvea cu multă măiestrie locuri și oameni din acele timpuri. Observațiile sale și convorbirile pe care le-a avut cu Regina Maria, sunt deosebit de interesante. Voi reproduce în continuare câteva pasaje care creionează pe scurt personalitatea și biografia Reginei Maria, cea numită cu dragoste de poporul ei “Mama Regină”, “Mama răniților” sau “Regina soldat”: 

Regina Maria în intimitate

 

“Ceea ce te isbește mai întâi, când întâmpini pentru prima dată pe Regina Maria, e frumusețea ei. Înfățișarea sa, căreia i se potrivește atât de bine termenul de înfățișare de regină, statura ei înaltă, albeața de lapte a tenului ei, ovalul chipului ei, cu trăsături de-o puritate clasică, nasul mic, aqvilin, buzele bine desenate și zâmbetul atât de sincer, atât de blând, ochii de-un albastru intens, deasupra cărora sunt trase sprâncene minunate, fruntea descoperită, părul de un blond de aur, astăzi de abia încărunțit, dar mai ales expresia privirii, în care strălucește inteligența bunătatea, încordarea și adesea bucuria, alcătuiesc un tot de-o atracție irezistibilă. 

Regina Maria a României

Dar pe lângă acestea - și poate și în oarecare măsură din cauza aceasta, ca și când, instinctiv, ea ar trebui să ceară iertare de această superioritate fără voie, cât farmec, câtă grație’n felul de-a primi pe oameni, cât interes știe să arate tuturor! Aici se vădește caracterul, intervin calitățile sufletului. Nenumărate sunt gesturile, de milă sau de dragoste, la care am asistat; dar gesturi atât de spontane, atât de discret făcute încât trec aproape neobservate și totuși câtă mărinimie, ce ghicire a sensibilității aproapelui, nu trădează!“

Înfățișare de regină...

“M'am născut în Eastwell, în Kent, în 1875" scrie Regina, în prima pagină a memoriilor Sale. Tatăl ei, Alfred, duce de Edinburgh și mai târziu Duce de Saxa Coburg Gotha, al doilea fiu al Reginei Victoria, se căsătorise în 1873, cu Maria Alexandrovna, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. În casa mare, cenușie, cu parcul său admirabil, cu pădurile, peluzele și orizontul său larg, tânăra prințesă Missy – așa o alintau cunoscuții - a petrecut o copilărie fericită și fără griji, în tovărășia fratelui ei mai mare și a celor trei surori mai mici. În 1887, ducele de Edinburgh, marinar de carieră, a fost numit comandant-șef al flotei britanice în Mediterana și s'a stabilit la La Valette, împreună cu familia sa. A urmat apoi Coburg și micul castel de Rosenau, orele lungi de studiu, timpul petrecut în Rusia și în Anglia.

Missy - viitoarea regină
 a României

În sfârșit, la 10 ianuarie 1893, tânăra prințesă s'a căsătorit cu Ferdinand de Hohenzollern, prințul moștenitor al României, nepotul Regelui Carol I și al Reginei Carmen Sylva și fiu al prințului Leopold. De la 1893 până la moartea Regelu¡ Carol I, în 1914, a urmat viața la Curtea României, întreruptă de câteva călătorii în străinătate. În memoriile Sale, Suverana ne povestește, cu un pitoresc din care nu lipsește melancolia, primii ani petrecuți la București, constrângerea impusă de rigiditatea austeră a “unchiului", lipsa de confort a palatului prea pompos, contrastul cu viața liberă din Eastwell, din Malta și chiar din Coburg.

Mireasă la 16 ani - într-un frumos
 costum popular românesc

În 1894, prințesa moștenitoare naște primul copil, un fiu, pe viitorul Rege Carol al II-lea. Avea să mai aibă trei fete și doi băieți: pe prințesa Elisabeta, pe principesa Maria, care în 1922 s'a căsătorit cu Regele Alexandru al Jugoslaviei, pe prințul Nicolae, pe principesa Ileana, astăzi Arhiducesa Anton de Habsburg și pe micul principe Mircea, care a murit la începutul Primului Război.Totuși, tânăra principesă a izbutit să se obișnuiască cu noua ei patrie. Cu multă satisfacție descoperă frumusețea firii, spiritul și farmecul locuitorilor. Ea începe să se intereseze de politică și prin operele sale sociale se apropie de poporul căruia avea să-i dea, mai târziu, atâtea dovezi de devotament.

A.S.R. Maria cu mici principi
 și principesele (Carol, Elisabeta și Maria)

Între acestea, în 1912, izbucnește războiul din Balcani și în iunie 1913, România, unindu-se cu forțele aliate ale Grecilor și Sârbilor, își trimite trupele în Bulgaria. Armatele înaintau aproape fără obstacol, până sub zidurile Sofiei. Scopul acestei campanii era de-a asigura României alipirea teritoriilor care înconjoară Silistra, a căror posesie îi fusese recunoscută prin conferința de la St. Petersburg (aprilie 1913). Dar in iunie, o epidemie înspăimântătoare de holeră izbucnește în rândurile armatei române și principesa moștenitoare, călcând poruncile regelui, trece Dunărea pe un pod puțin sigur și se duce să-și dea seama de lipsurile de care suferea serviciul sanitar, ca să poată lupta împotriva flagelului. Înapoiată la Sinaia, ea obține de la “unchiu" autorizația de-a organiza o tabără de ajutor. Îndată se așterne pe lucru, ajutata de fiul său prințul Carol, de surorile de caritate de la St. Vincent de Paul și de câteva alte persoane devotate. 

"Mama răniților" în haine de infirmieră

Popularitatea pe care și-a câștigat-o la acea epocă, prin devotamentul și curajul său, nu erau decât un răspuns legitim, față de sentimentul de milă care o îndemnase la această ispravă. Însă experiența aceasta, care pentru prima data o aducea în contact direct cu poporul și îi deschidea ochii asupra calităților mari ale acestuia, trebuia, după cum spune Ea însăși mai târziu, s'o lege de el pentru totdeauna. Legătura era pecetluită.

"Regina soldat"

La sfârșitul lui 1913 și la începutul lui 1914, principesa moștenitoare face o călătorie în Germania, spre a asista la înmormântarea soacrei sale, principesa Leopold de Hohenzollern și apoi rămâne o bucată de vreme în Rusia. După aceea, deodată, se produce atentatul de la Sarajevo; neliniștea, groaza, războiul. Ce avea să facă România, legată de Tripla Alianță printr'un tratat definitiv!? La 3 August 1914, bătrânul Rege Carol întrunește la Sinaia consiliul de Coroană. Dar, în acest ceas tragic, țara se desparte de dânsul și el rămâne singur, cu unul dintre miniștrii săi, spre a cere intrarea imediată a României în răsboi, alături de puterile centrale.

Într-un spital de campanie în anul 1917

În ziua aceea se hotărăște păstrarea neutralității. Însă pe măsură ce evenimentele se desfășoară pe fronturile străine, tensiunea dinăuntrul țării devine mai gravă, partizanii aliaților mai numeroși. În noaptea de 9 Octombrie, bătrânul monarh, îndurerat și obosit, moare subit. Prințul Ferdinand și Principesa Maria devin suveranii țării. La 27 August 1916, cedând în sfârșit presiunii aliaților și unui curent puternic din interior, România, la rândul ei ia armele împotriva imperiilor centrale.

La Sinaia, pe calul favorit Wheatland

Victoria finală a aliaților, în 1918, dă României Transilvania, Bucovina, Banatul și Basarabia. Visul unității naționale e realizat. Aceasta nu înseamnă însă că și unitatea însăși e fapt împlinit. Opera de adaptare, de reconstrucție și de organizare care-a urmat a fost uriașă. Regina Maria n'a încetat să-l ajute pe Regele Ferdinand în această operă impresionantă, care se complica prin lupta partidelor politice.La 20 iulie 1927 Regele Ferdinand moare și dânsul.

Regina Maria în costum național

“În vreme ce totul înflorește în jurul meu, privesc cu disperare declinul progresiv al tovarășului meu de viață și cu toată dragostea mea, toată însuflețirea mea, nu-i pot reda sănătatea, care se șubrezește zi de zi, tot mai mult, pe măsură ce boala ascunsă care-l roade ca o fiară sălbatecă înaintează în trupul acesta sărman, pe care nu-l putem scăpa... e groaznic și tragic..." - scrie în Mai, Regina Maria. Dacă în mod oficial rolul Reginei Maria avea să ia sfârșit odată cu dispariția soțului său, acțiunea ei împăciuitoare și binefăcătoare n'a încetat însă niciodată de-a se manifesta, în țara unde pasiunile politice au fost atât de puternice. Multe situații dificile au fost aplanate prin calmul și curajul acestei femei de inimă.”

La Balcic cu un buchet de crini
(florile favorite ele reginei) în brațe

Voi încheia această încercare de a surprinde ceva din portretul acestei mari regine cu cuvintele rostite de ea atunci când țara avea poate cel mai mult nevoie de cuvinte de îmbărbătare. Era în timpul Primului Război Mondial, atunci când demoralizarea armatei ajunsese la apogeu. Singură, Regina-soldat Maria mai credea în victorie. Ea transmitea armatei cuvintele care au îmbărbătat și pe cei mai șovăitori dintre oameni:

 

Regina Maria a României

 

“N’avea teamă, pământ al României! Feciorii tăi se vor întoarce și-ți vor sfărâma lanțurile. Aceasta e solia pe care ei ți’o trimit cu vocile renăscute ale primăverii. Nu vor șovăi, nu vor tremura în fața sforțării ce-și așteaptă împlinirea.”

 

Vorbele providențiale ale Reginei Maria sau împlinit: poporul român nu și-a uitat Regina și a știut întotdeauna să o admire și să o iubească.