La două decenii după terminarea Primului
Război Mondial, capitala României era
cuprinsă de ritmuri trepidante. Bucureștiul se dezvolta, se civiliza și începea
să semene tot mai mult cu marile capitale europene ale timpului. Marile
bulevarde deveniseră adevărate furnicare. Tramvaiele,
noile autobuze, automobilele sau patriarhalele birje își croiau cu greu loc
prin metropolă. Ele aduceau în viața bucureștenilor, pe lângă avantajele lumii moderne, unul dintre cele mai neplăcute inconveniente: zgomotul. Acesta era datorat traficului din ce în ce mai intens, completat însă și de strigătele comercianților ambulanți, ale
vânzătorilor de ziare sau ale lustragiilor, care cu toții se agitau, discutau,
se certau – într-un cuvânt - târguiau. Și pentru că autoritățile de ieri – asemeni celor de
azi – făceau tot ce era nevoie pentru a reda confortul cetățenilor urbei, s-a
trecut la contracararea acestui “nou dușman al vieții cotidiene". O scurtă perioadă de timp bucureștenii chiar au crezut că zgomotul
ar putea fi învins:
“Dumnezeul chiriașilor mi-a hărăzit un mic
apartament, ca o agățat ca o colivie de păsări la al șaptelea etaj al unui
imobil-cazarmă din b-dul Brătianu, la o întretăiere de străzi, unde se adună
probabil cele mai multe vehicule ale Capitalei. Seara, când căldura mă silea să
deschid larg ușile balconului, odată cu puțina răcoare ce intra în casă, strada
îmi trimitea un zgomot infernal, care ridicat până la etajul '7 se sublima într'un
imens chiot, din care se deosebeau, din când în când, strigătele răgușite ale claxoanelor.
Într’o bună dimineață m’am trezit cu
o surpriză, pe care nu mi-o puteam explica. Se părea că odaia mea nu mai e aceeiași,
că s'a schimbat ceva în atmosferă peste noapte, că imobilul meu… se mutase. Unul
din elementele principale ale vieții mele dispăruse. Era liniște. O liniște
atât de deplină încât m'am speriat. Am avut impresia unui cataclism. Nu se mai auzeau nici claxoanele, nici trompetele, nici strigătele. Am
crezut într’o catastrofă.
Aglomerație pe Calea Victoriei |
Am sărit înspăimântat din pat și am
privit în stradă. Nu, slavă Domnului, nu se întâmplase nimic. Mașinile și tramvaiele
circulau ca de obicei, oamenii alergau grăbiți spre slujbe, oltenii duceau pe
cobilițe coșurile încărcate cu zarzavaturi. Numai că totul se petrecea ca într’un…
film mut. Automobilele lunecau lin pe cauciucuri, se opreau, porneau, fără să facă uz de
claxon, oltenii își recomandau marfa cu gesturi elocvente, dar fără glas.
Explicația misterului
Explicația misterului am avut-o abia mai târziu: în ziua aceea intrase în
vigoare ordonanța șefului serviciului circulației care interzicea claxonul, țipetele
oltenilor, megafoanele și tot acel ansamblu de zgomote care transformă anumite
centre ale Capitalei într’un adevărat iad. De ani de zile, s'a pornit în toate centrele
europene o adevărată cruciadă împotriva zgomotului. S'a constatat că zgomotul
marilor orașe, e unul din elementele principale care produc desele detracări
ale nervilor ce se întâlnesc la cei ce sunt siliți să trăiască în centrele de
mari aglomerații.
Vânzătorii de ziare strigă... |
La New-York, există o încrucișare de
străzi, atât de zgomotoasă încât răgetul unui tigru nu ar putea fi auzit de la
zece metri distanță. S'a constatat la noi că la ora 8 seara pe porțiunea
bulevardului Brătianu, între strada C. A. Rosetti și Muzeul Simu, la un metru
distanță, doi oameni nu se pot auzi oricât de tare ar striga. Intensitatea
zgomotului pe această porțiune din bulevard întrece aceea a două rotative în
plină viteză. Vibrația aerului produsă de diversele zgomote, aici e egală cu aceea
produsă de o orchestră simfonică având 300 de instrumentiști!
Aceste exemple vorbesc de la sine. Nervii
bieților bucureșteni, atât de încercați din diverse alte motive, erau hârșâiți în
fiecare zi de zgomotul infernal al străzilor noastre. S'a crezut până acum că
zgomotul e ceva firesc, că face parte integrantă din viața Capitalei noastre. Toate
încercările de până acum de a stăvili zgomotul, au fost privite cu ironie:
- La noi - spuneau scepticii - toate se aranjează…
Olteni tăcuți pe străzile Capitalei |
Când s'a publicat prima măsură
împotriva zgomotului, interzicerea claxonului seara, s'a crezut că măsura
aceasta va fi tot atât de bine aplicată ca toate celelalte. Cu uimire, atât șoferii cât și publicul, au văzut cum cea mai timidă încercare de claxonare
seara a fost pedepsită pe loc cu o amendă simțitoare. Tribunalul a avut de judecat, în câteva
zile, zeci de cazuri de contravenții la noul articol din codul penal, care
prevede pedepse serioase împotriva celor care răpesc liniștea vecinilor. Oltenii au luat câteva amenzi și-au
învățat să tacă. Desigur că nu a suferit cu nimic comerțul lor! Am asistat la transformarea aceasta a unui
oraș zgomotos într'un oraș al tăcerii, cu o bucurie nespusă. Am văzut
astfel că având puțină energie și multă bunăvoință se pot realiza lucruri, pe
care până astăzi le socoteam de nezdruncinat, înrădăcinate adânc în moravurile
noastre.
Desigur că mai sunt multe de
schimbat în viața noastră civică. Abolirea zgomotului e un pas mare pe drumul
civilizației. Ar urma introducerea obligatorie, prin ordonanță polițienească a
politeței în relațiile dintre oameni. Abolirea completă a bacșișului, interzicerea
necinstei și reglementarea armoniei conjugale."
Vorba lui Tănase: "Se poate? Sigur că se poate! Trebuie să se poată!”
Sursa:
articolul “Zgomotul a fost învins?”
– publicat în revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 1 septembrie
1937 – citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor
Iată că ajung la concluzia că absolut nimic nu este nou pe lume! :) Din păcate, după aproape 80 de ani, putem spune că problema este în continuare nerezolvată ....
RăspundețiȘtergereProblema cred ca e legata si de...bunul simt al fiecaruia dintre noi. Pentru ca trebuie sa invatam sa nu agresam pe altii fara rost. Gresesc?
RăspundețiȘtergereNu gresiti deloc, asa ar trebui sa fie, dar din pacate, nu bunul simt primeaza in societatea noastra...
RăspundețiȘtergereDin pacate RoF. Poate ca educatia din scoli si, de ce nu, biserica, ar trebui sa aiba un cuvant de spus...
RăspundețiȘtergereUn articol interesant si instructiv.Pacat ca "Smecherii" de astazi, cu "BOLIZII"
RăspundețiȘtergereuneori depasesc zgomotul de atunci !!Civilizatia trebue promovata !!
De acord cu tine Michael. Bolizii, motoarele, automobilele dotate ci tot soiul de chestii la esapamant, claxonul, injuraturile, strigatele fara rost, fluieratul, sirenele - cand trebuie dar si cand nu trebuie... Cam multe, nu-i asa?
RăspundețiȘtergereNuuuu!! Nu sunt de acord (cu comentariile, nu cu articolul)! Si stiti de ce? Pentru ca astazi se urmareste doar sa avem legi in toate domeniile, legi care sa prevada tot ce se poate prevedea… insa NIMENI, dar nimeni nu urmareste ca aceste legi sa fie si respectate! Ce daca in parcuri nu ai voie sa faci galagie dupa ora 22? Daca vine o gasca de nesimtiti la ora 2 noaptea in parc, trebuie sa inchizi geamurile ca sa te poti odihni. Asta pentru ca acele… personaje (nu le pot spune oameni) nu au invatat buna cuviinta; nu stiu sa vorbeasca, ci doar sa tipe, sa urle. Si? Vine cineva sa-i traga de urechi? Nu. Asta pentru ca nu urmareste nimeni sa fie respectate legile! Q.E.D.
RăspundețiȘtergereSi scuze pentru vehementa, povestea e noua si ma deranjeaza in continuare! :((
Povestea ne deranjeaya pe toti. mai e problema traficului greu care circula noapte - "cu autorizatie de la primarie" - prin centrul oraselor. Si silentioasele "tramwaye" de azi... Si sa nu uit motocicletele furioase care gonesc noapte pe bulevarde. Dovezi ca in Romania minunile nu tin mai mult de trei zile. Daca tin macar atat! :)
RăspundețiȘtergereDaca se poate scapa de zgomot?
Se poate? Sigur că se poate! Trebuie să se poată!
Mie mi-a plăcut articolul. Și nu m-aș supăra dacă ar mai fi în vigoare astfel de legi. Ba chiar aglomerațiile de mașini pe arterele din centrul orașului, ar trebui limitate. Și amendați cei care parchează pe trotuare. Chiar ieri, o doamnă în vârstă a nimerit sub roțile unui autoturism.. Așa stând lucrurile, ar trebui limitată într-un fel sau altul aglomerația.
RăspundețiȘtergereȘi o dată cu aglomerația să reușim să reducem și zgomotul străzii - infernal câteodată. Te mai aștept pe blog!
Ștergere