Credințe legate de pasca, mielul și ouăle de Paști

Paștele este cea mai importantă sărbătoare a creștinilor. În noaptea de Înviere fiecare dintre noi purtăm în mână și în suflet o lumânare, simbol al Învierii, al biruinței vieții asupra morții și a luminii asupra întunericului și păcatului. Paștele este de asemenea un simbol al renașterii și al reînnoirii. Tocmai de aceea, această perioadă este una de primenire a caselor și a gospodăriilor.

În Săptămâna Mare se face curățenie generală în gospodării, curțile sunt măturate, șurile sunt curățate de gunoaie, gardurile sunt reparate. Casele trebuie “să strălucească de curățenie” pentru că ele "te blestemă dacă Paștile le prind necurățate". Masa pascală este un moment important pentru români. Înainte de masă membrii familiei se spală cu apă în care au pus un ou roșu, având credința că dacă vor face astfel vor fi sănătoși tot anul. Cina începe cu gustatul mâncărurilor sfințite, aduse de la biserică și continuă cu cele obișnuite. De pe masa de Paști nu trebuie însă să lipsească pasca, mielul și ouăle roșii.

Ouă de Paști - 1934

Un articol din anul 1934 al revistei “Ilustrațiunea Română” enumera câteva dintre ”Datinile și credințele de Paști” ale românilor:

“O dată cu Joia Mare se pășește în sărbătorirea Paștilor. Din acea zi sătenii nu se mai duc la munca câmpului; toți cei ai casei pregătesc cele trebuincioase pentru marea sărbătoare a Învierii. Pentru această sărbătoare, nevestele cele tinere și fetele își pregătesc cămăși noi. În unele părți ale țării, se cere ca întreaga cămașă să fie țesută și cusută în timpul postului celui mare. În Macedonia există o datină, ca fetele să-și coase cămașa când iese luna nouă înainte de Paști, căci atunci sărbătoarea Paștilor va fi cu belșug și toamna bogată în bucate.

Printre obiceiurile de Paști, în Moldova se mai menține și coptul pascăi. Iată cam care ar fi originea acestui obicei: Isus Christos, înainte de a fi prins și răstignit pe cruce, zise apostolilor săi, care până atunci mâncaseră pâine nedospită și nesărată, în decursul Paștilor, că de aici înainte la acea sărbătoare vor mânca copturi dospite și sărate. Cozonacii, mai ales în forma lungăreață, se fac de Paști pentru a aminti de sicriul în care a fost așezat trupul Mântuitorului. La ospățul de Paști un loc însemnat îl ține mielul fript, care trebuie sfințit împreună cu pasca și cu ouăle roșii în ziua de Paști. În unele locuri, pe la orașe mai ales, unde e greu să se ducă un miel întreg la sfințit, credincioșii fac un mieluț de unt, pe care-l sfințesc și pe care-l pun în mijlocul mesei de Paști. În Banat este datina, ca rămășițele și oasele mielului sfințit să fie îngropate la poalele unui măr sau păr sănătos, anume ca toată familia să fie în tot timpul anului ferită de boli.

De obiceiul ouălor roșii se leagă cele mai multe legende și credințe. Una dintre cele mai frumoase ar fi următoarea: Maica Domnului, chinuită de martiriul pe care-l suferea fiul ei Isus, răstignit, se duse cu un coș plin cu ouă, pe care vru să’l dea păzitorilor, pentru a-i îndupleca să înceteze cu torturile. Aceștia, în loc de milă, îl batjocoriră și mai tare pe Isus; în loc de apă îi deteră oțet și urzici ca să-și astâmpere setea. Maica Domnului văzând acestea, puse coșul cu ouă la picioarele crucii și începu a plânge în hohote. Sângele care picura din rănile sfântului răstignit căzu peste ouăle de la poalele crucii, împestrițând unele și umplând pe celelalte atât de tare, încât păreau că ar fi fost vopsite.

- De acum înainte să faceți și voi ouă roșii și împestrițate ca să vă aduceți aminte de răstignirea mea – a zis Isus, văzând cele întâmplate.

După ce a înviat Mântuitorul, Maica Domnului a fost cea dintâi care a făcut ouă roșii, pe care le împărțea de bucurie la toată lumea, anunțându-le fericirea ei prin cuvintele:

- Christos a înviat.

Ouăle roșii nu sunt deci altceva decât simbolul vărsării de sânge pentru răscumpărarea neamului omenesc de păcat. Petecul de cârpă cu care s'au șters ouăle de culori și de ceară, nu se aruncă, nici nu se arde. Femeile credincioase îl pun în blidul cu pască, și-l duc împreună au acesta la sfințit. Apoi îl păstrează și în timpului anului afumă cu această cârpă pe cei ce suferă de dinți, urechi, roșeață, bube sau pentru a lecui vitele.

Miei de vânzare
1934

Sosind Paștile, sătenii, atât cei ce merg la Înviere, cât și cei care rămân acasă, se spală într'un lighean în care, pe lângă apă proaspătă au pus și unul sau mai multe ouă roșii și câțiva bani de aur sau de argint. Oul trebuie să-i facă ușori, roșii și sănătoși ca oul, iar banii să le aducă mulți bani și să-i facă curați ca aurul sau ca argintul. De ciocnitul ouălor se leagă credința că toți cei care ciocnesc unul cu altul, se vor vedea și pe lumea cealaltă. Unele femei obișnuiesc să păstreze găoacele frumos vopsite ca pe o podoabă în casă. Circulă însă și superstiția că în această găoace s'ar ascunde dracul. În Bucovina, ouăle roșii pe care le-au ciocnit de Paști se folosesc în timpul anului ca leac contra mușcăturilor de șarpe iar altele la farmece de dragoste.

Alt obicei observat cu strictețe de Paști este acela al scăldatului. Tot românul caută ca Învierea să-l găsească curat sufletește și trupește. Fetele și nevestele merg în Dumineca Floriilor, în Joia Mare și în ziua de Paști dis-de-dimineață de se scaldă în râu, ca să fie drăgăstoase în timpul anului. În același timp se spală și de farmecele și de urâciunile care le-au fost aruncate de dușmani.

În Bucovina fetele spală în noaptea de Paști mai întâi, cu apă neîncepută, limba clopotului, apoi cu aceeași apă se spală în ziua de Paști pe obraz, ca să fie frumoase în timpul anului și precum aleargă oamenii la Înviere când se trag clopotele la biserică așa să alerge și feciorii la dânsele.

În săptămâna Paști, se zice că porțile raiului stau deschise, iar ale iadului închise. Cine moare în această săptămână se zice că merge de-a dreptul în rai. Nu numai cel ce moare, dar și cel ce se naște în zi de Paști, mai cu seamă când se trag clopotele, e privit ca un om norocos pentru toată viața.”

Sursa: articolul “Datine și credințe de Paști” – semnat “Lc” – publicat în revista “Ilustrațiunea română” – numărul special de Paști din anul 1934 – citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor