Presa
de tip tabloid nu este nici pe departe o găselniță a zilelor noastre. Ziare cu
un preț mic care puteau să fie vândute la bucată pe stradă și nu difuzate doar
pe bază de abonament au apărut în România încă de la sfârșitul secolului al
XIX-lea. Aceste publicații continuau să fie în primul rând o cronică a vieții
politice, dar puneau din ce în ce mai mult accent pe publicarea știrilor locale și pe relatarea unor întâmplări din categoria faptului divers.
O tragedie pe Marea Neagră
“Pe pag. I a
numărului nostru de azi dăm o ilustrație colorată, executată în atelierul
foto-zinco-grafic al «Universului», reprezentând scena tragică întâmplată pe
Marea Neagră, pe bordul unui vapor. Amănuntele sunt acestea: Vaporul
«Sevastopol» al societății rusești de navigațiune pe Dunăre, era deja aproape
de Sulina, cu un mare număr de pasageri din Constantinopole şi Egipt. Vaporul
urma să sosească Sâmbătă la Galați, dar o scenă tragică ce s'a întâmplat pe
bord, aproape de Sulina, i-a întârziat sosirea. Un marinar român,
originar din jud. Brăila, s'a amorezat la nebunie de o tânără şi foarte
bogată americană, care venea din Alexandria (Egipt) spre București, și într'un
moment de stare anormală de nervositate, bietul marinar, fost elev al școalei
militare din Iași, a destăinuit taina inimei sale bogatei americane, făcându-i
propuneri de căsătorie. Americana a refuzat însă, cu o trufie ofensatoare,
propunerea marinarului. Amorezatul s'a retras în fundul vaporului și a început
să plângă; camarazii săi însă, l'au luat în bătaie de joc, râzând mereu de
dânsul. Nenorocitul a fost atât de crud izbit de râsetele și batjocurile
camarazilor săi încât, cuprins de furie, a împușcat pe doi dintre dânșii și
apoi ca un nebun alergă sus pe bord şi a lovit de moarte cu pumnul pe tânăra
americană, iar el, înainte de a fi prins, s'a asvârlit în mare. În urma acestor
tragedii, vaporul «Sevastopol» și-a schimbat direcția și a plecat la Odessa,
pentru a anunța parchetul rusesc. Nenorocitul amorezat se numește N. I.
Grigoriu, din Brăila.” (“Universul
Literar” – 5 (17) septembrie 1894)
Drama unei familii din Iași
“După cum am promis
deja, dăm pe pag. 1 a numărului nostru de azi o ilustrație colorată
reprezentând drama sângeroasă întâmplată la Iași în ziua de Duminecă 3 Iulie
c. Căpitanul Ștefănescu era în divorț cu femeia sa, născută Capucinski. Ei
aveau 3 copii, la care căpitanul ținea foarte mult. Soții se certau adeseori și
în certele lor se amesteca și soacra, d-na Capucinski. Cu toată sfada și
neînțelegerea, adesea Ştefănescu venea şi'şi lua copiii şi'i preumbla cu
trăsura sa proprie, căci să nu uităm, Ştefănescu dispunea de un mic
capital. Duminecă pe la 8 seara Ştefănescu se duce la soția sa şi'şi ia
copiii. Iese cu dânșii la Hala de bere, unde stă până la 9 și 20 m. seara, de
vorbă cu toți prietenii. Pe la 9 și 20 pleacă de la Hala de bere, ducându'şi
cei 3 copilași de mână. Apucă în sus spre casele Capucinski. Aceste case vin în
partea de sus a stradei Lăpuşneanu. Stefănescu bate la ușă; îi iese
înainte femeia care văzându’şi copiii, mulțumește bărbatului său de faptul
că a luat și a plimbat copiii. Ce-o fi răspuns căpitanul nu se știe. Se zice că
ar fi apostrofat pe femeia lui că mult are să dureze starea asta a lui, să
umble pe la casele altora să-și ia copiii. Și nici una nici două, scoate
un pumnal și'l arată zicând: «Acesta are să ne curme viața». Femeia crezând
că'i glumă, zise: «Na, dă!» Atunci Ştefănescu ca
un turbat se repede asupra'i, îi înfige cuțitul sub țâța stângă. Dânsa cade pe
loc jos; scoate un țipet; vine soacră-sa; la vederea asta Ştefănescu se
repede la soacră-sa, o rănește în două-trei locuri la gură, dar ea fuge în
casă; văzând faptul comis își înfige și el cuțitul în inimă și cade pe dată
fără suflare lângă femeia sa. Repede lumea s'a strâns; a venit procurorul,
poliția și parchetul militar. Pe la 11 jum. noaptea, 9 soldați ridicau pe targă
spre Copou un cadavru, învelit în cearșafuri albe. Era cadavrul lui Ştefănescu
ce se transporta la spitalul militar. Cadavrele nenorociților soți au fost
înmormântate în mijlocul unei mari asistențe de lume.” (“Universul
Literar” – 25 iulie (6 august) 1894)
Prinderea banditului Dascălu
“Am dat în «Universul
politic» pe larg știrea despre arestarea banditului Licsandru Ionescu, zis şi
Dascălu. O rudă a lui cu numele Niţă Paraschiv şi alţi prieteni, fiind arestaţi
şi luaţi din scurt au mărturisit că au găzduit pe Dascălu şi au început să se
acuze reciproc ca să scape de a fi urmăriţi. Din depoziţiile şi acuzaţiunile
lor reciproce, d-nii Lilovici, Deşliu şi sub-prefectul Ionescu au căpătat
convingerea că banditul se află la Turtucaia. Se trimit în această
localitate sub-comisarul Vergulescu care cunoştea pe bandit şi Barbu Neagu.
Peste două zile se duce la Turtucaia şi d-nul subprefect Ionescu. Din cercetările
făcute aici se descoperă că Dascălu, care de obicei se purta ras, a trecut
Dunărea prin bălţile Căşcioare, Chirnogi, purtând o barbă mare şi stufoasă, a
debarcat în satul Kalmuk, unde s'a întâlnit cu un dezertor din roşiori, anume
Radu, cu care a stat două zile în sat. De aici banditul s'a angajat ca cioban
în satul Tureşmil la un anume Cara Amed. Aici s'a îmbrăcat cu căciulă şi nădragi
bulgăreşti, iar hainele cu care venise le-a lăsat acasă la stăpână-său. După 2
zile a fugit din serviciul turcului şi s'a dus la Turtucaia, unde a lucrat la o
bina. Din Turtucaia tâlharul s'a dus la Kadichioi, unde s'a angajat iarăşi ca
salahor la o bina.
Tocmai pe când lucra
aici, soseşte sub-comisarul Vergulescu, îmbrăcat în uniformă de sergent major
de geandarmi bulgari, cu 6 soldaţi. Geandarmii pun mâna pe dânsul, îl trântesc
la pământ şi'l leagă. În timpul operaţiunii acesteia, Dascălu se sbătea şi striga
într'una că n'a făcut nimic. Vergulescu, ca să'l facă să tacă, îşi ia căciula
de pe cap şi, adresându-se cătră tâlhar, îl întrebă:
- Acum mă cunoşti ?
- Vă cunosc, d-le
sub-comisar, răspunde Dascălu fără să mai reflecteze.
De la Kadichioi
bandidul e dus la Turtucaia şi de aici la Rusciuk unde s'au îndeplinit
formalităţile de extrădare.” (“Universul
Literar” – 1 (13) august 1894)
Nenorocirea din Cișmigiu
“Ilustraţia colorată
de pe pag. 1 a numărului nostru de azi reprezintă locul nenorocirei ce s'a
petrecut în dimineaţa zilei de Miercuri 22 Iunie la orele 5 şi un sfert
dimineaţa. Pe când dulgherii lucrau la îmbinarea pârghiilor, schela deasupra a
cedat greutăţii şi’a căzut peste schela inferioară, rupând-o. Amândouă s'au
prăvălit jos. 18 lucrători au fost mai mult sau mai puţin grav răniţi. Între ei
se afla şi un supraveghetor al lucrărilor. Cauza accidentului e datorită
defectuozităţii cu care s'a construit schela cu material prea slab pentru a
suporta greutatea numeroşilor lucrători ce aveau să se urce pe schelă, cum şi
materialele grele cari se ridicau cu o macara deasupra schelei. Răniţii au
fost transportaţi pe la spitale. Aproape toţi s'au vindecat. Vre-o 2—3 inşi se
mai află în cură. Lucrările întrerupte câte-va zile, au reînceput din
nou.” (“Universul
Literar” – 4 (16) iulie 1894)
Drama sângeroasă de la Mândrești
“După cum am anunţat
deja în «Universul politic», într'una din zilele trecute s'a săvârşit în
cătunul Mândreşti, comuna Puţeni, jud. Tecuci, o crimă oribilă în următoarele
împrejurări: Pe proprietatea d-lui Macry se afla un păzitor de ţarine
turc, cu numele Alep. Un băiat de sătean, scăpând o vită pe proprietatea aceea
şi ducându-se să o reîntoarcă, servitorul d-lui Macry a bătut pe băiat. Acesta
s'a tânguit tatălui său că a fost bătut greu. Tatăl înfuriat se duce la turcul
Alep şi a voit să'l bată. Turcul scoate un revolver şi trage în vânt, ca să îi
sperie. Ţăranul înaintând, a fost împuşcat şi a încetat din viaţă. Ajungând
vestea în sat de cele petrecute, s'au răsculat ţăranii şi au plecat împreună cu
primarul la turcul Alep. Acesta de frică s'a ascuns într'un beci al d-lui
Macry. Oamenii intră la el şi o luptă înverşunată are loc între ei şi turcul
Alep, asociat cu alţi doi încă. Rezultatul acestui groaznic măcel a fost că
turcul Alep a fost ucis. Ceilalţi turci, precum şi câţiva ţărani răniţi, au
fost duşi la spitalul din Tecuciu.” (“Universul
Literar” – 8 (21) august 1894)
Nenorocirea de pe Dunăre
“În Dunăre, în faţa
Bechetului nu de mult s'au înecat două caice, care împiedicau navigaţia.
Căpitanul Rădulescu a primit ordin să meargă cu torpilorul «Alexandru cel Bun»
să cureţe calea navigaţiei. La 28 Iulie «Alexandru cel Bun» a plecat din Galaţi
având pe el nouăsprezece oameni, 2 ofiţeri, căpitanul Rădulescu, locotenentul
Iosipescu şi un scafandrier civil, care trebuia să caute caicile înecate şi să
se aşeze dinamita sub ele în Dunăre. De «Alexandru cel Bun» era legat şi un
şlep plin cu dinamită şi cu fulmicoton ud în calupuri aşezat.În cursul drumului
căpitanul a dat ordin să se scoată pe şlep mai multe calupuri de fulmicoton
care conţineau 75 la sută apă spre a'l usca la soare să'l facă să aibă numai 40
la sută ca la scoaterea caicelor să fie mai uscat când se va amesteca cu
dinamita. Dincolo de Olteniţa la 29 Iulie vr'o trei calupuri s'au aprins,
se zice că din cauza ferbinţelei soarelui. Fulmicotonul ud nu face explozie, ci
numai se aprinde ca chibritul. Căpitanul Rădulescu şi locotenentul Iosipescu se
aflau pe şlep. Pe când şi unul şi altul se sileau să stingă focul, ofiţerul
Iosipescu a dat ordin la trei soldaţi să deslege barca de la şlep şi s'o lase
în Dunăre. Căpitanul însă nu observă acest ordin. Barca s'a lăsat în
Dunăre şi fiind-că unul din soldaţi o lăsase rău în Dunăre şi încet, a primit o
palmă de la ofiţer. În barcă, fiind-că focul se întindea, au sărit ofiţerul
Iosipescu, trei soldaţi şi scafandrierul cu gând să scape la mal care era la o
sută de metri. Din nenorocire torpilorul mergea şi barca luând apă s'a dus cu
oameni cu tot în fund. Din cei afundaţi apa a aruncat afară pe doi soldaţi şi
pe scafandrier, dar fiind îmbrăcaţi s'au dus iarăşi în fundul Dunărei. Toate
cadavrele au fost găsite dar mai în urmă de toate a locotenentului Iosipescu.
Cadavrele au fost înmormântate cu mare pompă şi pe spesele statului.” (“Universul
Literar” – 15 (27) august 1894 )
Manifestații studențești în Piața Universității
“După cum se ştie,
studenţimea universitară română a serbat în ziua de Sf. Mihail şi Gavril
aniversarea onomasticei lui Mihai Viteazul. Studenţii au plecat la orele 8
dimineaţa de la Universitate la biserica Mihai Vodă, unde au asistat la
serviciul religios. În aceeaşi zi s'a ţinut întrunire la Orfeu, unde au luat
cuvântul mai mulţi studenţi, cari au arătat meritele mari ale lui Mihai
Viteazul, năzuinţa acestuia de a uni pe toţi românii şi au declarat că în
fiecare an vor sărbători aniversarea marelui Domn. De la Orfeu studenţii,
împreună cu cetăţenii capitalei, cari au asistat la întrunire, s'au dus
traversând strada Câmpineanu, Calea Victoriei şi Bulevardul, până la statuia
din faţa Universităţii. Aci s'a depus o mare cunună de frunze de lauri şi de
stejari pe ale carei panglice erau scrise cuvintele : Ca semn de
admiraţiune luptătorului de neînvins al unităţei naţionale. Depunându’se această
cunună, d-nul Scarlat Orăscu, student, a zis că studenţii universitari vin ca
să depuie o cunună pe statuia eroului de la Călugăreni pentru ca să dovedească
şi ei că sunt încălziţi de aceleaşi simţăminte ca şi marele Domn al
Românilor. Apoi mulţimea, după ce a salutat сu urale statuia, s'a risipit
în linişte la ora 4 şi un sfert; iar studenţii s'au dus la Ligă, spre a depune
drapelul albastru al fetelor române din Sibiu.” ( “Universul
Literar” – 21 noiembrie (3 decembrie) 1894 )
Surse: numere din anul 1894 ale revistei “Universul literar” - disponibile în colecția Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” Cluj Napoca
Pe aceiași temă citește și:
Știrile de la ora 5 (1911)
Accidente și crime pasionale din anul 1912
Știrile de la ora 5 – în Telegraphul
Accidente și crime pasionale din anul 1912
Știrile de la ora 5 – în Telegraphul
O concluzie se poate trage: nimic nou pe lume! :)
RăspundețiȘtergereToate vechi si noua toate... cum bine a zis Poetul !
RăspundețiȘtergereAșa v-a fi mereu.Setea de scandal ,nu e nouă. Altfel știrile de la cinci nu ar mai avea ratting.Dar nu doar asta, se spune că omul este un animal curios,și înclin să cred această zicere.
RăspundețiȘtergereAșa v-a fi mereu.Setea de scandal ,nu e nouă. Altfel știrile de la cinci nu ar mai avea ratting.Dar nu doar asta, se spune că omul este un animal curios,și înclin să cred această zicere.
RăspundețiȘtergereSetea de scandal, dar si setea de a citi despre scandal. A fost si a ramas la fel de vie.... :)
ȘtergereDa, e adevărat că omul e curios, și tare adevărat că e ochi și urechi la știrile de la cinci. Te pomenești că Universul e neam cu cei din Pache Protopopescu. Dacă o fi fost și vreo Andreea, sau măcar Monica, se cheamă că totul era la fel. Na, mie mi-a plăcut povestea căpitanului Ștefănescu.. Adică nu de râs, dar era mai de senzațional!..
RăspundețiȘtergereCe-or mai fi vorbit oamenii la vremea aceea, trebuie să se fi vândut ziarul mai ceva ca pâinea caldă!
Foarte bine faci că ne arăți cât de puțin ne-am schimbat!
Toate vechi si noi sunt toate...
Ștergere