Oameni de rând sau capete încoronate suntem
cu toții – într-o măsură mai mare sau mai mică – influențați de superstiții.
Foarte mulți dintre noi credem în “semne” care ne influențează
viața sau care ne prevestesc viitorul. Dacă lucrurile prevestite de semnele "citite" în jurul nostru se împlinesc, povestim aceste lucruri aproape cu
voluptate celor din preajma noastră.
O astfel de poveste este și articolul “Superstiții
în Palat” publicat de revista “Realitatea Ilustrată” în numărul din 8 aprilie 1928. Pentru
că tuturor ne plac poveștile – care conțin sau nu un sâmbure de adevăr – o să
v-o spun și vouă:
“Superstiția e încuibată nu numai în poporul
de jos, ci de multe ori o vedem furișată chiar și în palatele regale.
Spiritismul de exemplu, știm că mai întâi s'a practicat în saloanele societății înalte. Misterele farmecului captivează mintea omenească și când o dorință
trecătoare nu se poate satisface cu mijloacele cunoscute, naturale, se recurge
la acel ceva supranatural. Oamenii înfig în haină trei ace pentru ca fata să se
poată mărita după un an cu alesul inimei sale; când ies din biserică după
cununie, miresele fac pași de câte un metru. Toate acestea sunt sacrificii
aduse zeiței farmecului.
Superstiții la nunțile prințeselor engleze
Aceasta s'a văzut cu ocazia
căsătorilor prințeselor engleze. Dacă după cununie prințesele ies cu pas mărunt
din biserică, toți rămân ferm convinși că primul născut din acea căsătorie va
fi fetiță. Dar cum, la curțile regale, e mai mare bucurie când primul născut e
băiat, miresele ieșind din biserică fac un pas mare peste prag, pentru ca
primul fruct al acestei nunți mai bine să fie prinț decât o prințesă.
Superstițiile regilor
Regele ungur, Francisc losif (notă: Regele Franz Iosif al
Austriei) când visa noaptea morți și morminte, în ziua
următoare nu se mai ocupa cu afaceri, nici de ale Statului și nici de cele familiale. Și cancelarul german
Bismarck era puțin cam superstițios. Când călătorea și-i trecea o pisică peste
drum, se întorcea înapoi. Ziua de Vineri era nefastă pentru el, fiindcă din
vremi imemoriale o știa ne-norocească.
 |
| Regele Franz Iosif al Austriei |
Inelul blestemat al Castiglionei
Cristina, regina Spaniei, purta la
colier un ochi de corb; susținea că îi aduce noroc. Acesta îl primise de la bunica
sa încă atunci când era mică prințesă de Austria. Și numai atunci îi aducea
noroc, când îl purta deasupra inimei. Dar inelul Castiglionei? Acest
misterios inel a fost purtat câtva timp și de Cristina, cu toate că întreaga
Spanie susținea că-i aducător de nenorociri. Regina însă nu credea. Și asta
fiindcă dezastruoasa înfrângere a Spaniei de către America din timpul domniei
ei o atribuia pierderii ochiului de corb.
 | |||||
| Regina Maria de las Mercedes a Spaniei |
Fermecatul inel de opal fusese al contesei
Luisa Castiglione, pe care o iubea mult Alfons al XII-lea. Regele îi și
promisese căsătorie, dar când interesele Statului i-au cerut să abandoneze pe
Lucia în favorul Mercedesei (notă: Mercedes
de Orléans), cea dintâi l-a
blestemat. Familia Castiglione avea ca relicvă un splendid inel de opal, pe
care îl luase un străbun al familiei după un răsboi câștigat, din degetul unui
maur. Maurul a blestemat (afurisit) pe proprietarul din orice timp al inelului,
proorocind moartea oricărui purtător în decurs de un an.
Acest inel l-a trimis Lucia ca dar de
nuntă regelui. Reginei Mercedes i-a plăcut atât de mult inelul, încât l-a rugat
pe rege să o lase să îl poarte ea. Alfonso i-a dat inelul, dar din acea zi, s-a
îmbolnăvit și peste câteva luni a murit (notă: Regina Mercedes a murit la Madrid la două zile după ce a împlinit 18 ani). Regele scoase inelul din degetul defunctei și-l dete bătrânei Regine Cristina, care de asemenea își dete duhul peste câteva
luni.
 |
| Regina Maria Christina a Spaniei |
Afurisita relicva fu dăruită pe urmă, surioarei mai mari a regelui,
Mariei della Piedad, care la scurte zile se nimici, în urma unei boale
misterioase. După aceste nenorociri, regale nu mai a dat inelul nimănui: l-a
tras el pe deget și peste 24 ore a murit (notă: Regele Alfonso al XII-lea a
murit în noiembrie 1885, la 28 de ani, fiind bolnav de tuberculoză). A doua soție, Maria Cristina (notă: Maria Cristina de Austria), a luat la ea inelul fermecat. Când
fiul ei Alfons al XIII-lea se îmbolnăvi, judele a pretins tare ca să se
prăpădească atât inelul cât și ochiul de corb. Regina s'a supus, inelul l-a atârnat
la gâtul statuii sfântului protector al familiei, unde se poate vedea până azi.
De ochiul de corb n'a voit să se despartă.
Superstiții la curtea daneză și la curtea țarilor Rusiei
La curtea daneză Regina Luiza era
captivată de credința într'un farmec național. În hainele fetelor sale de la “prima
confirmare", între cusături, cosea înlăuntru acul cu această ocazie.
Credința era că aducea partide bune fetelor, ceea s'a și întâmplat dealtfel.
 |
| Regina Louise a Danemarcei împreună cu fiica sa Alexandra și cu nepoata Louise |
La curțile țarilor era înrădăcinată
credința că țarului, familiei și oaspeților numai în acel caz le va cădea bine
mâncarea, când doamna de curte va împrăștia înainte de a începe masa, o mână de
sare pe spate.”
Notă: am adaptat ușor textul original astfel încât să poată fi mai ușor de parcurs.
#superstiții
#blesteme
Postări
Deosebit de interesantă povestea inelului! :)
RăspundețiȘtergereSe pare că fiecare castel medieval are superstiţile lui. Aşa, bunăoară, este Castelul Blarney, aflat în apropierea oraşului Cork ((Irlanda) construit în sec. XV, cu ziduri enorme, groase de peste 5 m. şi turnul său de 29 m. la vremea respectivă fiind cea mai puternică cetate fortificată sud-vestul Irlandei.
RăspundețiȘtergereŞi dacă nu se vehicula o veche legendă, ar fi rămas şi acum doar ruine, ca enorm de multe altele din Irlanda.
Legenda spune că regele acelui comitat - Munster, Cormac MacCarthy, deoarece nu ar fi respectat unele norme juridice ale vremii în construcția castelului, a fost chemat în judecată. Pe drum, el s-a rugat de Zeiţa celtă Cliodhna să-l ajute, iar ea, i-a spus să ia prima piatră pe care o va găsi când va ieşi din casă şi s-o sărute. Ceea ce MacCarthy a şi făcut, şi astfel a căpătat o mare elocvență câştigând cazul său în instanța de judecată. Iar piatra cu pricina - Blarney Stone, drept recunoştinţă şi mulţumire, a fost zidită la loc de cinste, în vârful turnului.
Că e ceva real sau nu, legenda este permanent vie, sau revigorată, ar fi păcat să sece izvorul, ba nu, fluviul de bani pe care îl aduce…
De peste 200 de ani, milioane de oameni inclusiv mari politicieni, oameni celebri în literatură, film sau televiziune din întreaga lume, vin aici, urcă cu greu treptele înguste, abrupte, până pe acoperișul turnului și sărută piatra Blarney Stone, doar pentru a primi darul elocvenței. Ni se spune că însăşi Winston Churchill a escaladat turnul, pentru a săruta piatra... şi, de bună seamă, i-a determinat succesul în cariera politică. Nota bene !
Aşadar, Blarney Castle a reînviat din somnul său secular şi a devenit vestit datorită acestei pietre cu însuşiri deosebite. Cine o sărută devine dintr-odată orator elocvent, căpătând evident şi inteligenţa şi cultura necesară pentru asta.
Şi pentru că, se pare că sunt enorm de mulţi oameni care îşi doresc să obţină dintr-odată „pastile de cultură şi elocinţă”, piatra cu pricina a devenit un adevărat magnet pentru turişti. Anual vin aici cu miile – mai ales americani, la acest adevărat izvor „născător” de Cicero şi Demostene contemporani.
Doar că piatra se află inclusă în zidul din vârful turnului, la înălţimea de cca 29 m. deci cât a unui bloc cu peste 10 etaje. Şi ca să ajungi acolo trebuie să ai şi condiţie fizică şi curaj – ca să nu spun inconştienţă… să te caţeri pe scări medievale de lemn, în spirală – nu tocmai confortabile, precis reînnoite că altfel putrezeau de mult. Iar ca să o poţi atinge, trebuie să faci adevărată echilibristică, să te laşi pe spate peste balustradă la marginea platformei, aproape la orizontală, obligator să fi susţinut de cineva, pentru a putea ajunge la piatra cu pricina. Iar rezultatul unei astfel de exchibiţii, e mai mult decât îndoielnic... o spun din propria experienţă…
Pentru ca ne plac povestile - despre printi si printese, despre fantome sau blesteme - de multe ori suntem mai intersati de acestea decat de adevarul istoric. De aceea aduc uneori astfel de povesti pe blog...
RăspundețiȘtergereUn alt exemplu,din zecile existente peste tot.In apropiere de Belfast există un hotel amenajat în medievalul Ballygally Castle. Fantoma celebră care face aici reclamă, este Lady Isobel Snow, care, fiind prinsă de către un soţ bătrân şi gelos, în „tandem” cu un marinar tânăr şi focos, a fost sechestrată într-o cameră mică împreună, cu bebeluşul ei, färä hranä si apä, până au murit, iar din 1625 şi-a ales să-şi petreacă aici veşnicia, şi nu oboseşte să tot bântuie, noapte de noapte coclaurile, plângând. Dar, aşa discret, pe nevăzute… nu s-a arătat nimănui până acum... să nu i se vadă durerea de secole. Dar face ea reclamă hotelului, şi aduce clienţi berechet şi bani pe-o potrivă? Şi nu puţini...
RăspundețiȘtergereSau camera 206 din hotelul Dunbrody House Arthurstown – un fost palat, unde din secolul XVIII apare prin perete fantoma Doamnei fără faţă, o nălucă ce iese din zid, pluteşte ca un voal alb, ca să dispară în câteva clipe. Se ştie că Roger Moore locuieşte doar în această cameră când vine în zonă, o rezervă din timp deoarece este extrem de solicitată. Probabil de curioşii care speră să vadă barăm o singură dată femeia fără faţă…
Imi dau seama abia acum de ce turismul romanesc sufera. Castelele noastre - alea putine cate sunt - nu sunt bantuite de fantome. Si nici macar de verii lui Dracula...
RăspundețiȘtergereMitul lui Dracula este UN CADOU fäcut românilor. Dar existä suficiente povesti care meritä sä fie fructificate pt. a stimula turismul. Dacä cineva ar fi cu adevärat interesat. DACÄ...
RăspundețiȘtergereUrmărind desfăşurarea evenimentelor, poveştile sinistre cu vampiri au invadat Europa la sfârşitul războiului austro-turc din 1716-18, când Turcia a cedat Austriei nordul Serbiei, o parte din Bosnia şi teritoriile româneşti Banat şi Oltenia. De aici s-a răspândit în Austria isteria vampirismului, credinţa în morţii care ieşea din morminte pentru a se hrăni cu sângele vieţuitorilor, sau pentru a-şi lua toată familia cu ei.
De fapt, povestile despre vampiri existä in folclorul tuturor popoarelor. Un exemplu, in Adams – Tennessee, e o legendă datând cam din anii 1800, despre isprăvile unei femei-vrăjitoare, devenită strigoi, care făcea o mulţime de blestemăţii, pe teritoriul fermei unui oarecare John Bell. Legenda este purtată din generaţie în generaţie, s-au scris 17 cărţi, s-au turnat două filme – un fel de vampir Dracula despre care românii au aflat prima oară din romanul scriitorului irlandez Bram Stoker... că dacă acesta nu-l scria, rămânea nedescoperit cel mai cunoscut Brand al României
Faptul că scrierea iniţială era dedicată cu totul şi cu totul altui personaj, nicidecum lui Vlad Ţepeş, am aflat doar în Irlanda. Cercetând manuscrisele rămase s-a constatat că Bram Stokers a fost impresionat de Carmilla - vampirul feminin, care urma să fie personajul principal al nuvelei sale, rämasä färä räsunet.
„Dracula” (1897), a devenit insä celebru şi nemuritor. În 1890 Bram Stoker a cunoscut un profesor ungur - Ármin Vámbéry, care i-a povestit despre domnitorul român numit Drăculea, deoarece tatăl său făcea parte din Ordinul militar-religios al Dragonului, întemeiat pentru apărarea creştinismului şi lupta împotriva otomanilor. Heraldul familiei nobiliare era un dragon, care în mitologia românească era un personaj malefic. Aşa că Stoker, a considerat că acest personaj istoric are mai mare rezonanţă – Vlad Drăculea – poreclit Ţepeş, prin felul în care pedepsea hoţii, trăgându-i în ţeapă.
Că este real, că este o supoziţie a cercetătorilor… cine poate ştii? Istoria are dintotdeauna şi pentru totdeauna ascunzişurile ei de nepătruns… Ceea ce nu s-a dat publicităţii dar există în documente, este faptul că acesta, pentru personajul său, vânătorul de vampiri Dr. Abraham van Helsing, l-a luat ca „model” pe doctorul Mariei Theresia, respectiv olandezul Gerard van Swieten (1700–1772) considerat la vremea respectivă „cel mai învăţat om din Viena, cel care a reorganizat şi contribuit esenţial la faima şcolii de medicină vieneză.
Uite aşa, printr-un simplu capriciu, şi un succes fulminant, fantezia sau obsesia unui scriitor s-a făcut gratuit un Brand nemuritor României. Drept recunoştinţă, în faţa Castelului Bran – presupus sau „stabilit” că ar fi fost „domiciliul lui Dracula”, există statuia lui Bram Stoker, comandată de Alexandru Misiuga - cel care a avut ideea de a renova şi transforma clădirea într-un hotel extrem de rentabil, cu multe surprize şi activităţi amuzante legate de legendă, unde vin turiştii străini, dornici de lucruri exotice.
De acord. Un cadou intr-adevar - dar un brand nemuritor. Mai suntmulte povesti care ar putea fi promovate cu succes - unele legende ale locurilor sunt extraordinar de frumoase. Spui ca ar trebui promovate daca ar fi cineva interesat sa o faca - si aici ne despartim putin. Nu sunt adeptul statului atoatefacator si responsabil de toate. Asa ne-am obisnuit, sa asteptam pe cineva care ar trebui sa faca ceva pentru tara asta. Si care din pacate nu face. Intotdeauna dam vina pe conducatori, guverne, autoritati, primari,... Din pacate e prea putin ceea ce facem fiecare dintre noi !!!!!!!!
RăspundețiȘtergereDä-mi voie sä te contrazic. DA,DA,DA, asteptäm de la Stat,de la guverne, de la primari sä facä drumuri, sosele, autosträzi, sä se poatä circula ca in Europa si nu ca in preeria Africii. Sä nu rämânä autocarul intzepenit in noroaie, sau masinile particulare DEZMEMBRATE in gropi si hârtoape. Nu telegondole si terenuri de fotbal in pante, in sate doar cu bätrâni. Cä legende frumoase avem destule, dar nu putem cära turistii in spate, cu tot entuziasmul românesc de care väd cä esti cuprins. DA, se asteaptä de la cei care TIN FRANELE TÄRII sä creeze conditzii pt. turism, cä posibilitätzi EXISTÄ. In niciun an nu s-au accesat suficient FONDURILE EUROPENE pt. cä au depus proiecte fanteziste, iar IN BUNÄ PARTE FONDURILE PRIMITE au trebuit returnate, cu amenda de rigoare, deoarece au fost folosite in alte scopuri, sau mai bine spus AU NIMERIT IN ALTE BUZUNARE, de aici aparitzia baronilor locali, regi ai asfaltului, lista celor 300 sau 500 mai dihai ca Forbes. Si tot de aici AVALANSA de arestäri a celor care pânä acum stätea cumintzi, asa ca purcelul in cucuruz si furau pe ruptele. DECI, asteptäm de acolo de unde trebuie asteptat, e normal. Sau crezi cä eu, tu, altul, putem face singuri sträzi, autosträzi, doar cu ENTUZIASMUL PATRIOTIC ? De la cap se impute pestele. Când acest cap va fi aruncat la gunoi, se vor schimba lucrurile, si se pare cä manopera a inceput cu succes.Când se vor reglamenta toate, vor fi si conditzii pt. turism, cä tara are ce oferi, Slavä Domnului
RăspundețiȘtergereO singura intrebare: cine decide cine sunt CEI CARE TIN FRANELE TARII ???
RăspundețiȘtergerePrin 1990 eram stundent si tara isi vota noii conducatori. Azi cei care au votat in '90 FSN sunt azi masa de pensionari care decide. Asadar? De vina sunt doar cei care nu fac si fura sau si cei care decid ? (polonezii, cehii, slovacii...au stiut sa decida "altfel' si traiesc altfel).
Aici ai DEPLINÄ DREPTATE. Dar, vreu sä-ti relatez ceva care poate fi un räspuns. Cândva am cunoscut o bätrânä unguroaicä, care a träit in Budapesta zilele dramatice ale revolutziei din 56. Populatzia revoltatä (nu manipulatä) a spânzurat de picioare, in parcul orasului pe comunisti, si le-au despicat burta, läsându-i sä moarä in chinuri. Când au intrat tancurile rusesti, mamele le dädeau copiilor sticle cu benzinä sä le arunce sub tancuri...desi stiau cä pot muri, si au murit multi. Iar studentii au murit PANÄ LA ULTIMUL pe muntele Ghelert, infruntând armata. Au fäcut masä comunä TOTI, pt. a-si câstiga cauza. Si de atunci au avut ALT REGIM DE VIATZÄ. La noi? Francezii, dupä LOVITURA DE STAT din 89, au fäcut o caracterizare printr-.o singurä propozitzie: "mämäliga nu face explozie". Alegerile? Atârnä greu in constintza civicä (dacä mai existä cuvântul ästa in dictzionar) un kg. de fäinä, zahär si 1 l. de ulei...
RăspundețiȘtergereAi punctat decisiv... Poate ca totusi , in timp, civismul adevarat va reanaste (sau se na naste_ si la noi. Cand te gandesti ca am pornit in aceta "minipolemica" de la o tema gen "Superstitii la palat"... :)
RăspundețiȘtergereAi un blog fain de tot! Sunt atatea lucruri frumoase de vazut aici.
RăspundețiȘtergereMa bucur ca spui asta, Ileana. Nu pot decat sa te invit sa cauti prin "rafturile'' blogului...
RăspundețiȘtergereFoarte frumos articol. Deși nu sunt superstițioasă, eu le iau ca pe niște povești. Sigur sunt atractive poveștile, legendele, sigur un loc bântuit e vizitat de visători, sigur sunt subiecte bune de film sau de carte, dar în realitate nu sunt decât povești. A fi superstițios e într-o oarecare măsură o decădere, și din păcate eu nu cred că superstițiile ajută. Cred însă că un om care se autosugestionează, poate păți cine știe ce nenorocire, psihicul este influențat de astfel de gândire. Când ți-e frică de vineri 13, de pisica neagră, de nu știu ce altceva, e cazul să te lupți împotriva fricilor tale.. Ai putea să le iei ca pe semne norocoase sau să nu le dai importanță.. Eu una așa fac.
RăspundețiȘtergere