Cuplete de altădată (despre dame cochete în cuplete)

O seară în Bucureștiul de la sfârșitul al secolului XIX-lea – așa cum o vedea în 1881 reporterul ziarului „Correspondent” din Paris, Eduard Marbeau – reporter al ziarului „Correspondent” din Paris – 1881:

 

„Seara orașul se însuflețește din nou, mulțimea se adună prin cafenelele sau grădinile cu muzică unde se aud cântate mai toate ariile operetelor sau canțonetelor ce fac vâlvă la Paris... În mulțimea aceia pot fi văzuți tinerii ofițeri ai armatei românești cu piepturile împodobite cu decorații și medalii, ca ale unor veterani.”

Grădinile de vară din București

 

Bucureștenii își petreceau serile toride de vară la Grădina Racșa (în spatele Universității de azi) sau la Stavri, la Casinoul Austro-Ungar (pe locul în care mai târziu se va construi Palatul Ministerului Afacerilor Interne) sau la Orfeu (pe strada Câmpineanu), la vestitul Union – făcut celebru de marele dramaturg Ion Luca Caragiale - sau în grădina de vară a teatrului Jignița (din strada Negru Vodă). Publicul bucureștean se delecta cu acest gen de teatru stând la masă cu o halbă de bere în față și cu un pumn de alune prăjite alături, fiindcă... ”era mai comod și lăsa loc de petrecere în aer liber.” Tot pentru muzică și petrecere se adunau bucureștenii în grădinile fabricilor de bere Luther sau Oppler. Ascultau muzică și consumau „bere proaspătă, cu kremwurşti, cu șuncă, cu unt și ridichi”. (cf. "Bucureștii vechiului regat" – George Costescu – 1944).

Citește și:  "Grădinile de vară pe la 1900”

Imaginea acestor grădini care însuflețeau viața Bucureștiului de la începutul secolului trecut nu ar fi însă completă dacă nu am adăuga un “ingredient important": cupletul. Pentru că în afară de mititei, de halba de bere și de alunele prăjite, "acel ceva..." care dădea cu adevărat farmec unei seri petrecute la terasă erau cupletele vesele cântate de marii artiști ai vremii:

Cântecul Miței Tirbușon

(cântat de d-na L. Brezeanu pe

aria romanței „Luna știe...”)

Mița știe, dar nu spune

Multe taine de amor

Petrecute și uitate

În tăcerea nopților.

   Mița știe că la dânsa

   Vin și oameni însurați,

   Senatori, chiar foști miniștri

   Vin ca să... Dar n’o să aflați.

Mița știe cum cei care

Bietul Stat la cale pun

Sunt ridicoli când... Cer scuze

Imposibil să vă spun.

   Mița știe câte drame

   În familii se petrec

   Bând șampanie cu Mița

   Mulți rămas-au... extra-sec!

Mița știe ce divorțuri

Zilnic sunt la Tribunal,

Câte căsnicii ea face

Să sfârșească în scandal.

   Mița știe cum minorii

   Pentru-o sută dau cinci mii

   Și cum unii mai besmetici

   Comit chiar plastografii.

Mița știe chiar cucoane

Măritate și cu rost,

Ce, ca niște Tirbușoane,

Prin hoteluri noapte-au fost.

   Căci sunt dame prea cochete,

   Cu jour-fix şi cu salon

   Ce spre ași face toalete

   Fac ca Mița Tirbușon.

Dar de Mița n-aibe frică

Cei căzuți în așa hal,

Ea nu va spune nimica...

E... secret profesional.

   Mița știe, dar nu spune,

   D’aia are bani buluc,

   Toalete, cai de curse,

   Echipaj cu cauciuc.

Și mai are Mița blonda

Un puț mare cu petrol;

Cine-i însă cel cu sonda,

Mița … nu-l va da de gol.

(Cyrano  – “Furnica” - 4 septembrie 1905)

 

Citește și: Cu umor despre Mița Biciclista

- Ascultă bărbate: dacă azi luaţi leafa, 

diseară mergem la teatru, la gradină…

- Dar dacă nu ne-o dă ?

- Atunci… mă duc singură!

Filozofia lui Chimiță Giugiuc

(cuplete din opereta „Doctorul damelor”

cântate pe aria "Blând ca chipul Aurorei") 

Nu vă bănuiți nevasta

N’ontrebați pe unde a fost

Fiți încrezători și basta

Barb’albastră-a fost un prost.

Și nu scotociți odaia,

Pe sub pat sau prin dulap;

Dacă vă e frică... de aia

Pipăiți-vă la cap.

Dacă vezi că ea primește

Vreun bilet, mai bine zău

Ca să taci chitic ca pește

Și nu-ți face sânge rău.

În zadar o-nchizi cu cheia

Sau o spionezi gelos;

Când o vrea și-o vrea femeia

Nu te scapă nici Kristos !

(Tarascon  – “Furnica” - octombrie 1905)

- Madam Ionescu, o mică întrebare indiscretă:

crezi în dragoste?

- Da…. Înainte de a mă mărita credeam.

- Dar acum?

- Acum cred ca şi în Dumnezeu:

există dar nu l-am văzut niciodată!

Cuplete din „Zozo”

(Cântate de simpaticul artist 

Niculescu-Buzău în piesa „Zozo”

marele succes de la Grădina Ambasadori)

Ea se numea, fetița,

Anica sai Marița.

(nu e mai mult de-un an).

Când fu lăsată-n lume,

Văzu că acest nume

Nu face nici un ban.

Și-a spus atuncea Zozo,

Că e mai ‹‹ comme il faut ››

Mai ‹‹ chic ››, mai ‹‹ olio-lio ››!

Lilly, Mimy, Margot,

Sunt get-beget din Popa Nan.

Azi damele cinstite

Consum’ răbdări prăjite

Și poartă rochii vechi.

Zozo și alte tize

Au rochii de marchize,

Briliante în urechi.

Muscali au cu galoș

Și pălărie ‹‹ cloche ››;

Se îmbulzesc gomoși,

Clienți minori sau moși,

N-au timp! vorba lui Caltaboș.

Zozo e o fetiță,

Ce nu are mamiță;

Cu ea ai avantaj:

Orfană fiind n’ai soacră,

Să-ți facă viața acră,

Buclucuri și tapaj.

De pildă soacra mea

E-o ciumă, o belea,

Când zic eu ‹‹ hăis ››, ea ‹‹ cea ››.

Pe-un an leafa mi-aș da

Cu dracul s’o pot mărita.

Mai ieri, la o serbare,

Un domn din lumea mare,

La Cazino’n salon,

Dansă fără de jenă

Cu Mița Tirbușon.

O mască Miţ’avea,

Nimeni n’o cunoștea;

Dar, când și-a ridicat

Piciorul ei cambrat,

Că-i ... Mița toți au constatat!

(Jorj Delamizil  – “Furnica” - 28 iunie 1907)