Pagini

▼

Politica privind datele cu caracter personal:

▼

Românii și ceasul cel rău

Ceasul rău - superstiții


Motto:

Din bătrâni se spune
Că sunt ceasuri bune
Și că rele sunt.
Vai de-acei ș-acele
Care-n ceasuri rele
Zic vreun cuvânt!

(Vasile Alecsandri 
– “Ceasul rău”)

PARAGRAFE:

 



Atunci când ne gândim la “ceasul rău” suntem tentați să credem că este vorba despre un interval de timp în care suntem predispuși să greșim sau să fim încolțiți de ghinion. Vechile legende populare spun însă că “Ceasurile cele rele” sunt “niște duhuri de noapte care pocesc pe cei ce le ies în cale. Ele umblă prin văzduh. Sborul lor se recunoaște după un soi de țiuit pe care îl fac. Mulți cred că atunci când îți țiuie urechile trece Ceasul rău și caută să te pocească. Dacă prinzi de veste și-ți faci cruce la ureche, atunci nu îți pot face nici o vătămare.” (Tudor Pamfile – “Dușmani și prieteni ai omului” – 1916). 
 
Se mai spune că ceasurile rele hoinăresc prin lume începând cu miezul nopții și o fac până la cel de al treilea cântat al cocoşilor.


Ceasul rău

Demonii ceasurilor rele
 
 
“Ceasurile cele rele” era imaginate (cf. Elena Niculiţă Voronca – “Studii de folclor” – 1912) ca fiind niște ființe demonice cu:

“Picioarele ca rășchitoarele,
Mâinile ca năvrăviele
Ochii ca talgerele.”
Cel care întâlnea “Ceasurile rele” se îmbolnăvea pentru că acestea:

“I-o luat cătătura,
Și i-o luat albețele,
I-o luat roșețele,
Sângele băutui-o
Carnea mosorocitui-o.”

Cum poți să te ferești de ceasul cel rău

 
Românii de ieri aveau mai multe credințe și superstiții despre ceea ce trebuie să faci pentru a te feri de nenorocirile aduse de “ceasul rău”: trebuie să bați cu degetul în lemn și să spui: "Doamne ajută!". Tot pentru a scăpa de “Ceasurile cele rele” poți să te afumi cu păr de liliac. 
 
Femeile lehuze se apără de aceste duhuri în primele zile după ce încep să iasă din casă după ce au născut dacă țin în mână un vătrai. Pentru a te apăra de “Ceasul rău” poți de asemenea să zgârii pe pământ un cerc și să te adăpostești în el. Dacă ești totuși atins de relele aduse de întâlnirea cu ceasurile cele rele, poți “să fii lecuit” cu ajutorul descântecelor. Iată cum începe unul dintre acestea:

“Ceas rău cu pocitură,
Ceas rău cu săgetătură,
Ceas rău din spaimă,
Ceas rău de-cu-seară,
Ceas rău de la miezul nopții,
Ceas rău de-cu-ziuă,
Să te duci pe munți,
Pe sub munți,
Că acolo-s a tale curți.
Că acolo-s mese așternute
Și pahare umplute
Și scaune așternute,
Pentru tine gătite.
Acolo să trăiești,
Acolo să vecuiești,
La noi să nu te gândești…”

În trecut românii credeau că  “Ceasul cel rău” se poate transforma luând chipul mamei și că astfel reușea să sperie pe copii. Pentru a descânta de “spăriet de ceas rău” femeile "pricepute" foloseau cămașa copilului sau spata de țesut:

“Cristea (notă: Isus Hristos) te-a născut,
Cristea te-a făcut,
Cristea te-a botezat
Și spată albă în mâini ți-a dat
Ca să te aperi:
De tată, de mamă,
De frate, se soră,
De mâță, de cățel,
De vită, de purcel,
Și mai ales
De ceasul cel rău
Din trupul tău.”


Nu pot să închei incursiunea în lumea ceasurilor rele decât urându-vă:
“Să fie într-un ceas bun!”

6 comentarii:

  1. JMC23 iulie 2015 la 21:43

    Prof. dr. Ivan Evseev consideră că ceea ce în folclor este definit Ceasul Rău, este de fapt ”personificarea timpului nefast încărcat cu energii negative”.
    In Ardeal poartă denumirea de Ceas Slab. Se crede că mai ales noaptea există trei Ceasuri Rele, adică aceste duhuri malefice care, dacă te prind umblând teleleu pe drumuri (venind probabil de la crâşmă) te şi pocesc. Se mai crede că primul cântat al cocoşului le pune pe fugă. Dacă îţi ţiuie urechile (semn că eşti atacat de Ceasul Rău) cel mai eficient mijloc de a scăpa este să faci semnul crucii în căuşul urechilor ( uite ce nu ştiu doctorii orelişti, că totuşi există un tratament al bolii Tinitus, şi mai ales atât de simplu... să nu-ţi vină să crezi...)
    Dar, ca să fii apărat, să nu fii surprins de Ceasul Rău, trebuie să îl contracarezi nu numai prin vrăji ci şi folosind un alt spirit al morţii personalizat în Liliac, animal care se teme de lumină şi zboară doar noaptea. REŢETA spune că trebuie să iei un liliac, să-l jumuleşti de blană (sau păr…ce-o avea…) pe care s-o pui pe foc şi să te afumi bine cu fumul ei.
    Cu siguranţă că în folclorul chinezesc nu există Ceasul Rău, se spune că printre nenumăratele DELICATESE culinare ar fi şi Liliacul.

    RăspundețiȘtergere
  2. De ieri De azi24 iulie 2015 la 08:56

    Norocul chinezilor e ca probabil nu gatesc liliacul cu par cu tot. Pot asadar sa se afume si ei pentru a scapa de relele aduse de Ceasul cel rau. Din fericire noi ceilalti, avem mai multe variante... :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonim15 martie 2016 la 12:27

    Zâmbesc. În partea mea de lume,aceste ...povesti ,de mult nu mai sunt.Și totuși...
    Eu am avut adeseori ,presentimente.De câte ori nu le-am luat în seamă, am pățit-o.Eu,ori cineva dintre ai mei ,o întâmplare nefericită, a venit,ca un hoț. Vina mea era că nu bagam de seamă avertizarea...

    RăspundețiȘtergere
  4. Unknown12 aprilie 2016 la 11:49

    Da. Dar poate ca nu or fi azi. Se zice că această zi, a zeului Marte, cel care ocrotește natura, e a răzbunării asupra celor care distrug tot ce se cheamă natură. Și, venind vorba de poeți și descântece, nu pot să nu amintesc de Ion Barbu și de "Domnisoara Huss"... O zi plina de inspirație!

    RăspundețiȘtergere