Senzațional în lumea interbelică

Vă invit să citiți în cele ce urmează cinci știri din categoria “senzaționalului”, publicate de revista “Ilustrațiunea Română” în anul 1939. În fine – cel puțin titlurile promit senzaționalul. Dovadă că modelul de presă pe publicațiile de azi îl promovează era deja prezent în presa românească cu multe decenii înainte:

Blestemul mumiei

 

“Numeroasele legende create în jurul mumiilor blestemate care aduc numai nenorociri celor care le strică liniștea uitării lor eterne, nu sunt totdeauna crezute de marele public, care adesea bănuiește că aceste misterioase morți de arheologi sunt simple coincidențe. Întâmplarea pe care o vom povesti mai jos este însă edificatoare. 

 

"Blestemul mumiei" în "Ilustrațiunea Română"

 

Expediția franceză care lucrează aproape de frontiera Somaliei engleze la descoperirea uneia din cele mai vechi civilizații egiptene, a scos la iveală mumia unei curtezane de pe vremea dinastiei Tamoh, adică veche de peste 3500 de ani. Arheologul care a găsit această mumie, tânărul savant Pierre de Luccani, a putut descifra la poarta mormântului curtezanei un cumplit blestem, pentru cei ce vor îndrăzni vreodată să tulbure liniștea celei care toată viața a păcătuit. Blestemul înscris pe piatră spune că cel care vreodată va viola acel mormânt “să piardă lumina înțelepciunii și păsările negre ale nebuniei să-i sfârtece creierul”. Aceasta să se întâmple după a șaptea lună plină de la violarea mormântului.

Arheologii, foarte puțin impresionabili, au tradus blestemul, pentru a le servi ca document lucrării ce o pregăteau despre săpăturile făcute. Tânărul Pierre de Luccani a plecat după scurt timp în patrie, unde urma să se căsătorească. Exact în ziua nunții s'au împlinit “cele șapte luni pline" prevăzute de blestem. Și iată că blestemul sa împlinit. Mumia se răzbunase. În momentul când se îmbrăca pentru a se duce la ceremonia religioasă, Pierre de Luccani a fost cuprins de un acces de nebunie furioasă, și-a rupt hainele de pe el și și-ar fi ucis servitorul dacă nu interveneau vecinii. Dus la azilul de alienați, medicii nu au putut diagnostica motivul nebuniei sale, care totuși e incurabilă. În delirul său el se crede faraonul Osir, căruia curtezana Samileh îi refuză dragostea sa.” (“Ilustraţiunea română” – numărul din 31 mai 1939)

Trei oameni care au “înviat” din morți

 

“Pe zi ce trece știinţa izbutește să pătrundă în multe taine ale naturii și să smulgă secretele cele mai bine păstrate ale zeilor. Astfel, trecând dincolo de tot ce imaginația omenească poate concepe, trei savanți de naționalități diferite, în locuri diferite și fără să știe unul de altul, au izbutit aceiași extraordinară minune: au “înviat morții". Oricât ar părea de fantastică această afirmație, totuși ea este perfect adevărată. Dar să relatăm faptele așa cum s'au întâmplat:

Prof. Ramon din
Rio de Janeiro

La Rio de Janeiro, marele savant spaniol, profesorul Ramon, un chirurg de reputație mondială, a inventat o serie întreagă de “tăieturi" pe care le face direct asupra inimilor pacienților pentru a-i scăpa de diferite boli. De curând, în curtea spitalului său, o infirmieră a fost lovită cu un pumnal în inimă de amantul său, pe care-l părăsise. Femeia a murit imediat, sau cel puțin așa se întâmpla dacă nu intervenea doctorul Ramon. La numal 2 minute de la crimă, femeia se afla pe masa de operație. Chirurgul i-a desfăcut coastele, a scos inima, i-a cusut rapid rana profundă provocată de pumnal și a început să-i maseze ușor inima. După câteva minute de eforturi, inima a început să bată din nou! Femeia înviase! O transfuzie de sânge i-a redat în scurt timp sănătatea.

Dr. Stefanopulos
din Atena

La Spitalul Central din Atena este adus un tânăr lucrător, care fusese electrocutat de o sârmă electrică de înaltă tensiune. Medicii care l-au cercetat au afirmat imediat că e mort. Din fericire a trecut pe acolo directorul spitalului, dr. Stefanopulos, elevul savantului d'Arsonval, el însuşi o somitate medicală. Dr. Stefanopulos studiase cu d'Arsonval efectele electrocutării şi voia să experimenteze unele rezultate la care ajunsese. Timp de șase ore s'a ocupat de lucrătorul electrocutat, care părea mort. După o muncă titanică și după întrebuințarea unor procedee originale, “mortul" a început să miște. După câteva zile “mortul" era pe picioare sănătos și vesel, grație unei adevărate minuni.

Prof. Weinberg
din Paris

La Paris, la Institutul Pasteur, profesorul Weinberg, creatorul a numeroase seruri și vaccinuri, a izbutit să pună la punct un “ser vital", care poate foarte bine înlocui sângele, pentru un anumit timp. O tânără femeie, care fusese călcată de metro și i se retezase un picior, pierduse aproape tot sângele. Până la spital, pe drum, își dăduse duhul. I s'au injectat imediat în vene 2 kg. din “serul vital" al profesorului Weinberg. În câteva minute, inima a început să bată ușor și pulsul foarte slab a dat semn că… femeia înviase. Din nefericire, rana i s'a infectat și pacienta a murit o lună mai târziu! Oare acestea nu sunt adevărate minuni? Și cuvintele vizionarului Wells vor deveni poate adevăr. El spunea că știinţa va reuși să învingă moartea “ca o superstiție a unei lumi necivilizate".” (“Ilustrațiunea română” – numărul din 28 iunie 1939)

Diamantul care aduce nenorociri

“Doamna Mc Clean, din această fotografie poartă celebrul diamant Hope, care a aparținut Mariei Antoaneta și despre care se zice că e purtător de nenorociri. D-na Clean l-a cumpărat cu 10 milioane franci în 1912. În fotografie, în centru, se află fiul bogătașei. Acesta a fost omorât acum câțiva ani într'un accident de trăsură, iar fata d-nei Clean, de alături, era să fie răpită acum de gangsteri, la expoziția internațională din Chicago.” (“Ilustrațiunea română” – numărul din 24 mai 1939)

Aparatul de măsurat dragostea

“În Buffalo - bineînțeles tot în Statele Unite - s'a inventat acum un “barometru al dragostei". Americanii sunt foarte curioși în materie de sentimente. Ei vor să știe totul cu exactitate. Eterna întrebare “mă iubește? nu mă iubește?" ei nu o lasă nerezolvată, la voia hazardului, întrebând petalele unei margarete, ci o stabilesc pe bază de grafice și de cifre precise. Acest aparat se compune din mai multe baterii electrogalvanice, dintr'un grafic și un ac. Două cordoane se leagă în jurul trupului celor doi candidați care vor să treacă examenul dragostei. Urmează o sărutare. În acest timp aparatul înregistrează cu exactitate sentimentele ce le-a provocat sărutul celor doi parteneri.  S-a fixat o limită de la care graficul poate urca sau coborî. În limbajul nou al barometrului dragostei, aceasta se numește “linia indiferenței”. De aici, ca în vechiul joc al margaretei, graficul indică “puțin", “mult", “foarte mult", “cu pasiune", sau “deloc". Grație acestui aparat sunt excluse din viață dramele. O probă în fața barometrului dragostei și suntem liniștiți asupra adevăratelor sentimente ale ființei iubite.

Graficul iubirii

Pentru cei timizi, există un al doilea aparat. Aici sărutarea nu mai este necesară. În fața unui microfon extrem de delicat, cel care trebuie să dea examenul dragostei citește de pe o hârtie diverse cuvinte fără importanță, printre care este strecurat numele iubitei sau iubitului. Tot prin același aparat electrogalvanic se poate calcula turburarea produsă de rostirea acelui nume și din nou nu mai avem nici o neliniște în ceea ce privește amorul nostru. Desigur că, în această problemă “electrogalvanică", nu are ce căuta poezia și literatura, dar dacă aparatul acesta ar fi existat mai de mult, Werther nu s'ar fi sinucis, Othello nu ar fi ucis-o pe Desdemona, Virginia nu ar fi murit în valuri, iar vapoarele lui Antoniu nu s'ar fi scufundat din pricina Cleopatrei, cea cu nasul capabil să schimbe mersul istoriei. Până la urmă nu știm dacă inventatorul acestui minunat aparat este un prieten al oamenilor sau al bietelor margarete, care de azi încolo vor rămâne cu petalele neatinse.” (“Ilustrațiunea română” – numărul 25 ianuarie 1939)

Lapte omenesc de vânzare

Lapte omenesc de vânzare

 

“La spitalul Baudelocque din Paris s'a instituit de câțiva ani încoace un important centru al “furnizoarelor de lapte". Sunt femei sărace, cu copii la sân, al căror lapte abundent a fost găsit perfect sănătos de medicii spitalului. Li se dau 30 de franci pe zi drept primă și surplusul de lupte ce le rămâne după ce și-au săturat propriul lor copil îl dau pentru vânzare. Sunt adesea cazuri când, din diverse motive, mamele nu-și pot alăpta copiii. Laptele de vacă, prea gras, nu este suportat de toți sugacii. E neapărată nevoie de lapte omenesc, viața copilului fiind în pericol! 

 

Dar nu toate mamele cu sânul sterp își pot permite să angajeze o doică pentru copilul lor. Și atunci ce e de făcut pentru a salva copilul? Doctorii de la spitalul Baudelocque au izbutit să rezolve aceasta problemă, inaugurând primul “centru al furnizoarelor de lapte". (…) Pentru aceasta centrul “furnizoarelor de lapte" este prevăzut cu niște aparate pneumatice care extrag laptele din sânul doicilor cu mijloacele cele mai higienice. Laptele astfel recoltat este păstrat în biberoane aseptice de câte 100 de grame care este vândut celor care au nevoie de el. Prețul de vânzare diferă de la om la om. Femeile cu situație materială bună plătesc 20 franci pe 100 grame, ceea ce revine la 200 franci kg. de lapte omenesc, adică aproape 1000 de lei. În schimb, femeile sărace primesc laptele cu 2 franci, 1 franc sau chiar gratis, când nu au posibilitatea să îl plătească. Laptele omenesc, ținut la frigorifere, este vândut zilnic la zeci de mame nefericite, care altfel ar fi fost în greu impas pentru a-și crește copilașii nevinovați, sortiți desigur morții sau maladiei din pricina unei greșeli a naturii.” (“Ilustraţiunea română” – numărul din 21 iunie 1939)