Pagini

Politica privind datele cu caracter personal:

Despre jaful (de ieri şi de azi) din pădurile României

Vă propun azi trei articole despre jaful din pădurile României. Trei “strigăte de alarmă”, lansate la un interval de nouă decenii, către politicienii români. Rezultatul acestora? Astăzi, la fel ca și acum 80 de ani, jaful continuă:
 
 
16 ianuarie 1927
  
În județul Trei-Scaune (notă: județ al României interbelice care cuprindea, în mare parte, județul Covasna de azi) stârpește pădurile de 37 ani o societate străină, cu numele Groedel, care societate are o suprafață de pădure de vreo 22.000 jugăre cumpărate de la comunele învecinate; are în afară de aceasta tot cam atâta întindere de pădure arendată de la Statul român pe niște prețuri derizorii. Această societate exploatează bogățiile țării de zeci de ani lăsând în urma exploatării munți pleșuvi nemai plantând nimic acolo unde a stârpit codrii seculari (…). Cu cine își exploatează această societate pădurile? Nu este greu de ghicit, cu nenorociții de români veniți sau mai bine zis aduși de agenți de prin județele Satu-Mare, Someș, Maramurăș. Mai sunt și secui din județul Ciuc, însă în număr mai mic. Este un contrast dintre cele mai bizare să vezi lăcustele de (acționari) grași, sănătoși atunci când nenorociții de muncitori români cari le câștigă milioane sunt istoviți de muncă, palizi, slăbiți, plini de toate bolile din cauza meseriei în care trăiesc. Cea mai mare parte dintre ei sunt tuberculotici; nici nu pot fi ei sănătoși, deoarece câștigul lor este în disproporție colosală față de munca zilnică ce o îndeplinesc pentru a îmbogăți societatea. Lucrează sărmanii câte 10 ore la zi cei de la gatere, în curent, în praf, în frig, iar cei de la pădure de dimineața până noaptea târziu. Iarna sunt expuși la friguri grozave între munții aceia înalți, lucrând în aer liber. Cu toată munca istovitoare bărbații primesc la zi între 80 - 110 lei ca plată, iar femeile primesc 30 – 40 de lei. Ce reprezintă acești câțiva lei în aceste timpuri grele, față de scumpetea îngrozitoare ce este azi. Acești muncitori primesc ca hrană ½ kilograme de slănină pe săptămână, ½ kilograme de brânză pe săptămână iar aceia care taie copaci din pădure primesc 1 kilogram de slănină și 1 kilogram de brânză pe săptămână. Primesc încă 7 kilograme de făină de pâine și 7 kilograme de făină de mălai pe două săptămâni. Toate aceste alimente le primesc de la societate la prețul pe care le cumpără și ea, după câte se spune.



Ce sunt aceste alimente pentru muncitorii dela păduri care mănâncă la zi câte două kilograme de pâine și ½ kilograme de slănină? Afară de aceste alimente ei trebuie să-și cumpere zilnic și altele tot de la cantina societății neexistând alte prăvălii pe teritoriul fabricei de cherestea. Muncitorului îi rămân astfel toate paralele câștigate cu sudoarea feții tot în buzunarele societății, rămânând el aproape fără nici un ban după muncă istovitoare de luni de-a rândul. (…) Acești muncitori trăiesc ca în sclavie, neavând parte decât de muncă și de neagră mizerie. Cei mai mulți sunt în floarea vieții, între 20 - 35 ani; îți fac însă impresia unor moșnegi palizi, slăbiți de nesfârșita mizerie, istoviți de muncă, plictisiți de viață. Ministerul Muncii este chemat să ia sancțiuni față de toate întreprinderile care storc și ultima vlagă din trupul nenorociților muncitori. Ce mare prăpastie ne desparte de occident unde altcum se apără sănătatea muncitorului.”

Sursa: articolul Un strigăt de alarmă- publicat în ziarul “Românul- numărul din 16 ianuarie 1927 


15 ianuarie 2014

Greenpeace România a solicitat astăzi Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice să ia măsuri urgente privind situația de la Agenția pentru Protecția Mediului (A.P.M.) Covasna, care consideră că prelucrarea a 1.000.000 de arbori nu are impact asupra mediului. Acest lucru permite companiei austriece Schweighofer să construiască o nouă fabrică de prelucrare a lemnului în localitatea Reci, județul Covasna, fără un acord de mediu și fără consultarea publicului, ceea ce contravine legislației. Noua fabrică Schweighofer ar urma să prelucreze anual aproximativ 1.000.000 de arbori. Compania a depus proiectul la A.P.M. Covasna, care a  decis că în acest caz nu ar exista un impact asupra mediului, nefiind necesară emiterea unui acord de mediu (…). „Este revoltător ca autoritățile române responsabile de protecția mediului să favorizeze interesele unei companii străine și să încurajeze tăierile de arbori. Compania austriacă Schweighofer prelucrează deja circa 3 milioane de arbori anual, din pădurile României; noua fabrică din Covasna urmând să prelucreze încă un milion de arbori anual,” declară Irina Bandrabur, ofițer de presă Greenpeace România. Compania austriacă Schweighofer deține în România patru fabrici de prelucrare a lemnului: Rădăuți 1,4 milioane metri cubi, Sebeș, 1,35 milioane metri cubi, Siret și  Comănești.



(sursa: articolul “1.000.000 de arbori tăiaţi anual – fără impact de mediu în viziunea autorităţilor” - Greenpeace România)




12 februarie 2020

Comisia Europeană a lansat miercuri un avertisment dur României pentru tăierile ilegale de păduri și a dat autorităților de la București un termen de o lună pentru a lua măsuri de remediere a deficiențelor - primul pas în procedura de infringement.


„Comisia a decis astăzi să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, acordându-i un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităților române un aviz motivat”, se arată într-un comunicat al Comisiei publicat miercuri. Comisia afirmă că autoritățile de la București „nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare” iar „inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal”.

În plus, Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitate și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu. De asemenea, există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate și a Directivei privind păsările, mai arată Comisia.”




6 comentarii:

  1. Când stăpânul nu-i acasă / Joacă şoarecii pe masă... aşa e zicala, de fapt sunt şobolani care rod tot, fără jenă, că e ţara nimănui, Unde TOTUL e posibil.
    Cine a aprobat contractul acestei asociaţii austriece? Pe COMISION GRAS de milioane de euro? In Austria, ca să tai un singur arbore, din propria bătătură trebuie aprobare specială. Iar Alpii asutrieci sunt acoperiţi cu păduri superbe dar... nimeni nu îndrăzneşte să-i prădeze. Pentru că există legi, care sunt respectate. Când şi la noi vor exista si se vor aplica asemenea legi... nu vor mai exista păduri. Că politicieni venali vor exista ÎNTOTDEAUNA. Sunt o specie umană care nu va dispărea niciodată. "RĂPOSATUL" a fost hulit şi EXECUTAT, dar pe vremea lui exista ORDINE ŞI DISCIPLINĂ.Şi păduri, şi fabrici competitive, şi lipsa şomajului, şi învătământ adecvat şi...şi...şi.. Acum? Există milionari şi miliardari in euro care au jefuit o ţară întreagă, ca în Codrul Vlăsiei. Cel puţin cu acest codru legendar vor rămânea românii...

    RăspundețiȘtergere
  2. Se pare ca mai nou joaca soarecii pe masa si cu stapanii acasa. Iar problema noastra cea mare nu sunt neparat austriecii. Suntem noi toti, cu mic cu mare. Cei care alegem si cei alesi...

    RăspundețiȘtergere
  3. Când există de trei ori mai multe biserici ortodoxe decât şcoli (peste 16.000), când rata da analfabetism sau semianalfabetism ne fac UNICI în Europa, când posturile TV - care peste tot în lume au misiunea să răspândească cultura în mase, la noi au emisiuni jenante, penibile, nu de noncultură ci de lipsă de decenţă (asta doar pt. a face rating), când forurile conducătoare ale ţării sunt oameni neşcoliţi, fără liceu - sau cu facultatea făcută PE BANI la o NONUNIVERSITATE, marea masă poate fi manevrată fără reticenţe. Pt. un kg. de zahăr, făină, orez, 1 l de ulei ar face orice. Că, ori aşa, ori aşa, va rămâne permanent valabilă zicala: "vin ai noştrii, pleac-ai noştrii, noi rămânem tot ca proştii". Adică cei care nu au plecat pe alte tărâmuri, nu vorbesc de balaoacheşii care ne-au făcut de râs peste tot în lume cu năravurile lor, ci de cei care s-au afirmat, făcând ca numele ţării să fie respectat. DAR... cu o floare nu se face primăvară...

    RăspundețiȘtergere
  4. Dar daca gradul de cultura al conducatorilor este determinant - cel putin asa inteleg ca spui - atunci cum se explica cele descrise in cel de al doilea articol, cel din anul 1927. Pentru ca numai de incultura nu puteau fi acuzati conducatorii de atunci ai tarii...

    RăspundețiȘtergere
  5. Alte măşti, aceeaşi piesă, alte guri, aceeaşi dramă. Şi atunci, ca şi acum, banul era cel care avea şi are primul şi ultimul cuvânt. Incultura despre care vorbeam se referă la incopetenţa celor care ar trebui să fie Crème de la Crème a societăţii. DAR, se pare că indiferent de pregătirea intelectuală, PRIMA MESERIE A LUMII este ÎNĂSCUTĂ. E greşit considerat că aceasta ar fi alta. Înainte de a exista curtezanele, Prometeu a furat focul zeilor. DECI hoţia este prima meserie a lumii. În care, din păcate, românii sunt PROFI. Începând cu vârful piramidei până la bază.Trist dar adevărat

    RăspundețiȘtergere
  6. Cred ca de data asta ai aceiasi parere ca si mine. Atat doar ca sunt putin mai optimist decat tine. Cred ca totusi - chiar daca nu in mod esential - se simte o adiere a schimbarii si la noi. Pacat insa ca o schimbare radicala va fi traita probabil doar de generatiile care vin!

    RăspundețiȘtergere