Crăciunul
american era în perioada interbelică -
la fel ca și astăzi de altfel – o împletire a tradițiilor tuturor popoarelor
care alcătuiesc “marea națiune americană”. Se poate spune așadar că americanii
sărbătoresc Crăciunul adunând într-un conglomerat plin de farmec toate
obiceiurile Pământului. Ei au adăugat însă acestei sărbători grandoarea
specifică Americii și mai ales… comercialul dus la extrem. Americanii sunt
părinții onorifici al celebrului Moș Crăciun (Santa Claus) și al celebrei lui
sănii trase de reni – urmașul strălucitor al europeanului Moș Nicolae.
 |
| Santa Claus venea încă din anul 1929 cu avionul |
Bradul de Crăciun din fața Casei Albe este
cel mai stralucitor și cel mai spectaculos din lumea întreagă și este aprins în
fiecare an de președintele Americii. În celebrul Rockefeller Center se
împodobesc brazi de zeci de metri înălțime. În
Boston principala atracție de Crăciun o reprezintă un mare festival al
colinzilor. În New Orleans un bivol – cel mai mare bineînțeles – este plimbat
împodobit pe arterele principale. America este de asemenea la originea
impresionantelor spectacole de artificii de azi: americanii își felicitau de
Crăciun vecinii îndepărtați cu focuri de arme sau cu focuri de artificii.
 |
| Crăciun strălucitor marca Hollywood |
Un articol publicat de revista “Realitatea Ilustrată” în anul 1929 ne
spune – cu umor - prin ce se deosebește Crăciunul american de cel al tuturor
celorlalte popoare ale lumii: “Prin
ce se deosebeste Crăciunul american de celelalte Crăciunuri? Toate persoanele
care au întrebuințat transatlanticele vă vor răspunde: prin “colosalul" său. Oamenii din cealaltă parte a mării au legături
de rudenie cu toate rasele pământului. Ei pot să revendice toate tradițiile. Ei
își însușesc, în bloc, obiceiurile cele mai disparate. Ei nu țin să fie originali, ci “să bată recordul". Și ei bat
și recordul Crăciunului. Crăciunul este cea mai copilărească dintre sărbători.
Dar americanii au geniul disproporției, după cum îl au și pe cel al măsurii.
Ei, pe 25 Decembrie, îl fac grandios, tot astfel cum procedează cu celelalte
364 zile ale anului. Toți anglo-saxonii
mănânca la banchetele de Crăciun, “curcan”,
pudding și “mince-pies". Dar un american nu admite să se găsească în altă
parte decât în America o pasăre atât de colosală, făină de calitate atât de
bună, struguri atât de gustoși: am cunoscut unul care se găsea la această epocă
a anului prin modesta noastră Europă și care se întorcea grăbit, până la San
Francisco, ca să caute “materiale" convenabile pentru
“mince-pies-ul", pudding-ul și curcanul tradițional.
Bietul brad german,
cu fructele sale, cu nucile aurite și lumânările lui, îi face să râdă. “Ah, e
atât de mic"- spun ei. Americanilor
le trebuie un copac întreg din pădure, al cărui vârf să atingă plafonul și care
să poarte baloane de celuloid luminate cu electricitate. Ei atârnă, tot ca
noi, jucării. Dar ce jucării și ce
bibelouri, ce giuvaeruri, ce daruri de preț atârnă dânșii! Căci la ei
sărbătoarea copiilor e și a oamenilor mari. Aceasta pentru că acolo, bătrân sau
copil, are același suflet simplu și arzător, aceeași candoare, aceiași sănătate.
Mama și tata, în costume somptuoase, petrec tot atât cât și copiii.
 |
| Femeile curcan |
Toți s'au sculat de
dimineață spre a vedea ce le-a adus Santa Claus, care a venit cu sania în
timpul nopții și a aruncat lucruri în numeroșii ciorapi atârnați pe marginea
căminului. Copiii noștri pun ghetele lângă cămin, dar ghete mici; ciorapii lor au însă o capacitate
considerabilă. Cred că și copiii americanilor împrumută la nevoie ciorapii
părinților lor. Și dacă, întâmplător, acești tineri Guliveri aveau la dispoziție
ciorapii uriașului Brobdingnac, e foarte probabil că pe aceștia i-ar fi prezentat
lui Moș Crăciun. Fiți siguri ca Moș
Crăciun, miliardar, ar fi găsit mijlocul să-i umple.”
Surse:
-
articolul “Crăciunul la diferite popoare
– Crăciunul în Statele Unite” – semnat Abel
Hermant - “Realitatea ilustrată” din 21 decembrie
1929
-
articolul “Datinile de Crăciun în
diferite țări” – “Realitatea ilustrată” din 20 decembrie
1938
Vreau să relatez povestea celui mai răspândit cântec de Crăciun, citând din cartea „Sărbători, tradiţii, ritualuri, mituri” de Julia Maria Cristea
RăspundețiȘtergere„Oberndorf - un mic sătuc de lângă Salzburg – Austria, un loc modest în care timpul parcă a rămas pe loc, zeci şi poate sute de ani. Doar locuitorii lui îl ştiau - liniştit, pastoral, arhaic- şi îl iubeau, pentru că acolo, în mijlocul naturii, în imediata vecinătate a munţilor, viaţa se desfăşura aceeaşi şi aceeaşi, zi de zi, an de an, generaţie de generaţie, apărată de impactul stresant al lumii moderne, protejată parcă de duhurile bune ale naturii. Şi poate că totul ar fi rămas aşa, ca într-o stampă veche, ale cărei culori timpul le estompează treptat, treptat, pierzându-le în uitare...
Dar iată că într-o bună zi, pe 24 decembrie 1818, o un lucru neprevăzut – aşa cum se întâmplă cel mai ades în viaţă, a făcut ca aici, din foşnetul pădurilor, cântecul vântului, liniştea fulgilor de zăpadă şi razele lunii, ce poleiau totul într-o horbotă de argint, să se nască cea mai minunată melodie dedicată Nopţii Sfinte – „Stille Nacht, heilige Nacht” (Noapte liniştită, noapte sfântă).
Cum s-a întâmplat exact, nu se va ştii probabil niciodată, nimeni nu a dat importanţă unei întâmplări banale, cu atât mai mult – urmărilor ei. Mult mai târziu s-au născut nenumărate legende – purtate din generaţie în generaţie, de la bunici la nepoţi – fiecare avându-şi aportul său creativ, ca la orice producţie populară.
Una dintre acestea – se pare că cea mai vehiculată, este că şoarecii – deloc muzicali – ar fi ros foalele orgii bisericii St. Nikolaus din Oberndorf. Ce era de făcut? Cum să se celebreze liturghia din Noaptea Sfântă fără muzică, noaptea când întregul pământ ar trebui să intoneze „Cântarea Cântărilor”?
Atunci, ajutorul de preot Josef Mohr, i-a dat o poezie scrisă de el în 1816, lui Franz Xaver Gruber (1787- 1863 ), un modest profesor de muzică dintr-un sat alăturat (Arnstdorf), care ţinea acum locul organistului titular, cu rugămintea de a improviza pe aceste versuri o melodie pentru soprană şi tenor, cor şi chitară, pentru ca sfânta liturghie să nu rămână fără muzică.
Credincioşii au ascultat minunata melodie într-o linişte evlavioasă – aşa cum se întâmplă atunci când eşti în faţa frumuseţii, dăruită oamenilor de Marele Creator.
Şi totuşi, soarta melodiei – colind, a atârnat de un fir de păr, nu a lipsit mult ca prima ei interpretare să fie şi ultima. Un preot invidios, coleg de parohie cu Joseph Mohr, a reclamat consiliului superior al clericilor, că acesta frecventează prea des cârciumile, unde cântă melodii mult prea lumeşti, făcând glume deocheate cu femeile.
Consiliul nu a găsit păcatul prea mare, dar intrigile şi atmosfera imposibilă, generată de preotul invidios i-au făcut lui Mohr viaţa atât de înveninată, încât după nici un s-a mutat într-o altă comună. Evident, fără să mai dorească să cânte melodia care i-a adus atâtea supărări.
La rândul său, Franz Gruber a considerat „Stille Nacht” o piesă uşoară, nesemnificativă, total necorespunzătoare cu aspiraţiile avute încă din copilărie, de a deveni un compozitor celebru.
CONTINUARE
RăspundețiȘtergereŞi totuşi o întâmplare a făcut ca superba piesă să colinde meridianele. Constructorul tirolez de orgă – Carl Maurer, cel care a venit să repare stricăciunile şobolanilor, a ascultat-o atunci la slujba din noaptea de Crăciun şi a rămas profund impresionat. Şi-a notat melodia, şi-a scris textul şi le-a luat cu el în Zillertal, unde în jurul anului 1830 a fost auzită de familiile de muzicieni Strasser şi Rainer, care şi-au înscris-o în repertoriu, popularizând-o prin concertele lor, în 1832 din Leipzig în toată Germania şi în 1839 la New York.
Mai departe, misionarii catolici şi protestanţi au răspândit melodia pe toate continentele. Ca un paradox, într-o carte de rugăciuni şi cântece bisericeşti din Salzburg, a fost trecută de abia în anul 1866.
Aşa, melodia şi-a luat zborul spre lumea întreagă – regi şi cerşetori, prinţi şi oameni de rând – au memorat-o, şi-au însuşit-o, au fredonat-o an de an în Noaptea Sfântă, ca pe ecoul propriilor inimi, ca o rugăciune ridicată spre cerul făgăduinţelor şi al mântuirii.
Multă vreme specialiştii în branşă s-au contrazis neştiind cui să atribuie melodia – evident nume mari precum Haydn, Mozart şi chiar Beethoven au fost implicate.
Despre Franz Gruber - modestul fiu al unui ţesător sărac, care cu enorme greutăţi a reuşit să-şi urmeze studiile pentru a ajunge profesor, nimeni nu ştia nimic. Melodia era pe buzele tuturor, devenise un bun al oamenilor, ce importanţă avea din care suflet a izvorât când ea era în sufletul tuturor?
Totuşi, regentul Prusiei – Friedrich Wilhelm IV, a dorit neapărat să ştie cine a scris cel mai frumos cântec de Crăciun pe care l-a auzit vreodată? Aşa au început cercetări de ani de zile, rămase însă fără nici un rezultat.
În 1854 când Franz Gruber – ajuns între timp organist, dirijor şi prim solist în biserica din Hallein - şi-a scris amintirile, despre felul în care a compus melodia Stille Nacht, s-a stârnit un scandal mai mare ca cel generat de preotul invidios, la debutul ei în anul 1818.
Nimeni, absolut nimeni nu l-a crezut.
Şi nu e de mirare. Melodia a devenit celebră, a fost tradusă în peste 300 de limbi, este cântată pe toate meridianele, cei mai vestiţi solişti o au în repertoriu, s-au editat milioane de discuri. Dar ea se cântă mai ales în varianta engleză, aşa că nici acum nu se ştie exact cărui popor aparţine. Iar „părintele ei” nu numai că nu şi-a solicitat beneficiile materiale, care ar fi făcut din el un om extrem de bogat, dar, din modestie, doar după 36 de ani a povestit că-i aparţine – aşa ca un simplu fapt divers, şi când toţi l-au hulit ca impostor, n-a luptat să i se recunoască drepturile.
Cercetările au continuat şi de abia în prima jumătate a secolului XX, la aproape 100 de ani de la moartea compozitorului, s-a descoperit manuscrisul original al lui Joseph Mohr, pe care, în colţul stâng preotul a scris „Melodie de Fr.Xav. Gruber”.
Completez cu câteva nume ce s-au dat în diferite ţări acestui cântec de Crăciun
RăspundețiȘtergereStille Nacht, Heilige Nacht – germană
Silent night! Holy night! – engleză
Astro del ciel, Pargol divin – italiană
Noche de paz, noche de amor – spaniolă
Kiyoshi kono yoru hoshi wa hikari – japoneză
Ô nuit de paix, Sainte nuit – franceză
Cicha noc, święta noc – poloneză
Glade jul, hellige jul! – norvegiană
Csendes az Ej – maghiară
Slavă Domnului : românii au fost cuminți!
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereUn cantec intr-adevar absolut superb - fara de care Craciunul ar fi intr-adevar mai sarac pentru fiecare dintre noi. Multumesc JMC pentr povestea cantecului - pe care eu cel putin nu o stiam.
RăspundețiȘtergereRecomand si eu cu toata caldura „Sărbători, tradiţii, ritualuri, mituri” de Julia Maria Cristea - pentru povestile mai putin stiute pe care le spune, si din care ma inspir si eu uneori.
La obiect as spune iar comentariile de excepție, felicitări tuturor!
RăspundețiȘtergereFoarte frumos și articolul și cele trei comentarii! Sărbători fericite!
RăspundețiȘtergere