“Este
ceva în
sufletul omului, un imbold optimist, care isbucnește tocmai în această zi.
Prima zi a anului. Toată suflarea omenească își spune: Anul acesta va fi
cu siguranță mai bun decât anul trecut… Anul acesta, nu se poate să nu reușesc!... Și
trăiește omul cu această speranță o zi, o săptămână,
o lună, două sau trei, până la prima deziluzie mai puternică. E iar deprimat.
Și așteaptă cu nerădare ziua de 1 Ianuarie, zi dătătoare de infinite speranțe.”
Cu
această convingere pleca reporterul revistei “Realitatea Ilustrată” în iarna anului 1929, în ajunul zilei de Revelion, pentru
a culege de la scriitori celebri ai vremii răspunsuri la întrebarea: Ce impresie vă face venirea unui an nou? Intervievații:
Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, Camil
Petrescu, Victor Eftimiu, Ion Minulescu. Răspunsurile, nu atât de ușor
obținute pe cât am putea crede - vă veți convinge de aceasta imediat – ne dezvăluie
o parte din fața mai puțin cunoscută, umană, a marilor noștri scriitori de altă
dată:
LIVIU REBREANU
-
Fiecare an nou e un prilej de iluzii,
precum fiecare sfârșit de an înseamnă o risipire
de speranțe și o revizuire a sfărâmăturilor. 1930 poate să aducă toate
surprizele. Pentru mine, ar fi cel mai simpatic dacă mi-ar aduce o carte nouă -
firește de-a mea.”
TUDOR ARGHEZI
“Când
m'am dus la domnul T. Arghezi, rugându-l să-mi răspundă la întrebarea pusă, domnia-sa mi-a râs în nas. Eram complet
dezarmat. Tot domnul Arghezi m'a scos din încurcătură, dându-mi următorul
răspuns, sub formă de scrisoare:
Stimate Domnule,
După “anchetă" s'a născut “întrebarea". În zece
zile, mi s'au pus deja două întrebări: “Ce cred despre doamna Hortensia Papadat-Bengescu?"
și “Ce influență au avut femeile asupra încercărilor mele literare?".
În primul caz am scăpat - să mă ierte distinsa scriitoare - afirmând că nu știu
să citesc. Anchetatorul mi-a și trimis volumele doamnei Bengescu… În al doilea caz,
am afirmat - să mă ierte cititorii – că sunt virgin.
La întrebarea dv.- a treia
– “Cum privesc venirea unui an nou", lăsați-mă
să reflectez, până la 25 lulie 1930.
Dați-mi voie să mă
folosesc de ospitalitatea dv. ca să previn, pe al patrulea întrebător eventual,
că dacă nu mă, lasă'n pace, îi trag o
bătaie.
Cu camaraderie,
T. ARGHEZI”
CAMIL PETRESCU
-
Ce impresie vă face venirea unui an nou?
-
Aceeași impresie pe care mi-o face întâi Septembrie.
Când eram în liceu îmi ziceam: anul acesta voi avea numai note bune. Și era
totdeauna ca în trecut. Asta, până am terminat liceul. Voi privi la fel fiecare început de an, până când voi termina iar…”
Citește și: Crăciunul în lumea teatrului de altădată
VICTOR EFTIMIU
“Domnul
Victor Eftimiu, autorul atâtor piese de teatru
care au obținut succese răsunătoare pe prima noastră scenă, ne-a spus:
-
N'am avut niciodată impresia că intru
într’un an nou, căci disciplina milenară n'a putut
învinge, în mine, sentimentul de independență. An nou? De ce? Toate zilele sunt
noi. E an nou, când încep o muncă nouă.
Firea însăși nu se supune legilor noastre, căci 1 lanuarie nu înseamnă un
început, nici pe pământ, nici sub pământ, nici în ape, nici în văzduhuri. Când
desghiață gârlele, când se vestește prima barză și toate cele de subt pământ, -
afară de frații noștri îngropați - ies la lumină. Iată Anul Nou. Cellalt? O
foaie moartă de calendar."
ION MINULESCU
-
Sunt de la “Realitatea". Am întreprins o anchetă
printre scriitorii noștri, pentru numărul special de “Anul Nou". Solicit amabilitatea
unui răspuns
de la dumneavoastră.
-
Care e întrebarea?
-
Cum priviți, ce impresie vă face venirea unui an nou?
- Asta știe Dumnezeu!
Al
doilea răspuns care mă dezarmează. Insist.
-
Totuși aș vrea să știu, cum priviți venirea unui an nou…
-
Bine, vino mâine la minister. Îți voi da răspunsul.
A
doua zi l’am căutat pe dl. Minulescu la Ministerul sănătății, al muncii, al instrucțiunii
publice. Nicăieri nu l-am găsit. Era instalat, tot în biroul d-sale din Ministerul
cultelor și artelor, care întârziase cu mutatul. Domnul Minulescu era înconjurat
de o actriță, un profesor de conservator, un director de teatru și alții... Îi vorbesc.
-
Mi-ați promis răspunsul pentru azi.
-
A! Da! Da! Șezi, te rog, puțin.
Și
domnul Minulescu mi-a scris răspunsul:
Sosirea
unui an nou o privesc la început cu bucurie,
fiindcă de obicei de fiecare an nou, mi se cer tot felul de interview-uri,
atenție care face să mă cred om mare. Și pe urmă, cu tristețe fiindcă interviewurile
de obiceiu, nu mi se plătesc, ceea ce-mi dovedește că sunt tot un om mic.”
Sursa:
- articolul “Scriitorii și anul nou” – publicat în numărul din 28 decembrie 1929 al revistei “Realitatea Ilustrată”
Şi totuşi Ion Minulescu nu a rămas insensibil la trecerea PRAGULUI dintre ani.Dovada? Poezia de mai jos (care se potriveşte fiecăruia dintre noi)
RăspundețiȘtergereRânduri pentru Anul nou - Ion Minulescu
Bine-ai venit, An nou!...
Bine-ai venit...
De când te-aştept aproape-am şi albit...
Dar fiindcă-mi intri-n casă-ntâia oară,
Te rog să nu-mi faci casa de ocară...
Nu te grăbi să-mi intri pe furiş,
C-abia sosişi...
Noroc că te-aşteptam deştept
Să te previu la timp, să fii atent,
Şi-n clipa marelui eveniment
Să-mi calci în casă cu piciorul drept...
Şi nu uita
Să-ţi laşi ciubotele afară,
Aşa te vreau!...
Te vreau la trup curat... neprihănit...
Şi tot aşa la suflet şi la minte -
Te vreau sub chipul celui arvunit
Pe treizeci de arginţi
Şi-un blid de linte!...
Şi-acum, că te-nduraşi să-mi intri-n casă,
Poftim la masă...
Dar mai nainte de-a gusta
Din vinul şi din pâinea mea,
Deschide-ţi ochii bine, ca să-nveţi
Povestea Coliviei cu sticleţi...
Şi-n urmă, dacă poţi să te-ntregeşti
Cu sfinţii din icoanele de pe pereţi,
Te rog - de pe parchete si sofa -
Să-mi schimbi covoarele de Buhara,
Şi-n locul lor tu să-mi întinzi
Numai velinţe olteneşti.
Ca să-mi rasfrâng cu ele, în oglinzi,
Podoabele mândriei strămoşeşti...
Iar pe măsuţele pătrate,
În locul florilor de crin, fanate,
Să-mi pui în strachine de lut
Crăiţe sângerii culese
În cinstea viitoarei florărese
Care, probabil, nici nu s-a născut!...
An nou...
Ai auzit ce-ţi cer?...
Nu-ţi cer să faci nimic în casa mea,
Mai mult decât ai face tu-ntr-a ta!...
Iar eu, un biet român ursit
Să fiu scuipat şi pălmuit,
Deşi n-am casă cu calorifer,
Te-adăpostesc de viscol şi de ger
Şi te cinstesc aşa cum se cuvine
Să fiu cinstit şi eu - măcar de tine!...
Te-ntâmpin ca pe-un frate-adevărat -
Un frate ce-mi va da napoi
Sticletele ce mi-a furat
Alt frate, mult mai mare decât noi!...
Te-ntâmpin numai cu atât -
Ce mi-a rămas -
Un "Ah" în gât,
Şi-un gest cu care te primesc
Ca pe-un "Specific românesc"!...
An nou!...
Fii nou de sus şi până jos!...
Copil al nimănui şi-al tuturor,
Copil din flori,
Copil gălăgios...
Desfăşură-te-ncet de pe mosor...
Încet... cât mai încet... şi liniştit...
Şi fii atent ca nu care cumva
Să ţi se rupă firu-n casa mea!...
Bine-ai venit, An nou...
Bine-ai venit!...
Mult mi-a plăcut. Muktumesc
ȘtergereAbsolut superb! Drept să vă spui, nici nu m-așteptam la altceva de la Ion Minulescu!
ȘtergereUn bibelou in versuri, asemeni tuturor poeziilor lui Minulescu. Multumesc JMC !
RăspundețiȘtergereInteresante răspunsuri. De fapt nu mă miră, pentru că se ştie că scriitorii şi marii artişti ai lumii au şi au avut viziunea lor proprie asupre vieţii şi altor lucruri, în general.
RăspundețiȘtergerePersonalitati puternice. Raspunsuri interesante la o intrebare... banala! :)
ȘtergereŞtiau ei...
RăspundețiȘtergereSpre viitor,peste greşelile trecuţilor!
Nu da, dom'Ghezi!
Tot ce-a fost ori o sa fie
ȘtergereIn prezent le-avem pe toate...
Este cineva interesat să citească o carte fascinantă, cu o poveste nemaiauzită până acum, scrisă de un autor roman actual?
RăspundețiȘtergereDe ce nu? :)
ȘtergereVăzându-mi comentariul de mai sus, mi-am dat seama că nu mă înşelam în timp ce citeam, fiindcă aveam impresia că mai citisem acest articol.
RăspundețiȘtergerePoate nu e chiar important, dar voi răspunde şi eu la această întrebare. Văd sosirea unui nou an ca pe o nouă însăilare a zilelor noastre, atâta că nu se vede niciodată dacă însăilarea e bine făcută în fiecare an.
Recitit cu drag acest articol.
perpetuul vrem să știm, nu-i rău,
RăspundețiȘtergereobositor este pentru cel ce are de răspuns,despre timpul scurs între de două ori aceeași întrebare.
Acum, în noaptea dintre ani, între ce a fost şi ce va fi, să ne amintim şi de superbul Colind al colindelor a lui Adrian Păunescu
RăspundețiȘtergereMai e vreme de colinde, Se mai poate, se mai poate,
Dacă sufletul rămâne, Cel mai mare dintre toate.
Dar colinda din colinde, N-are roluri, n-are mască,
Şi pe ea tot omul lumii, E chemat să o rostească.
Steaua, Sorcova şi Capra, Pluguşorul şi Ajunul,
Le vor învăţa copiii, Nu le va uita niciunul.
În colindă, cel puternic, Şi cel sfînt este Cuvîntul,
Cum uneşte într-o noapte, Omul, cerul şi pămîntul.
Noi prea multe ale noastre, Le-am pierdut la cotitură,
Prin colindele acestea, Revenim la starea pură.
Ca-ntr-o stampă din strătimpuri, Pe la geamuri sunt copiii,
Şi ies oamenii la ceruri, Cu toţi morţii şi toţi viii.
N-am murit ca neam al lumii, În vreo clipă viforoasă,
Cît colindele colindă, Şi copiii sînt acasă.
Cum şi astăzi ne întoarcem, Şi pe prunci îi vom deprinde
Să nu uite niciodată, Oameni, ţară şi colinde.
Vin copiii să dezlege, Din obraji fantasme roşii,
Hei, primiţi-i cu colindul, Că tresar în ei strămoşii.
Şi-i colindul semn heraldic, Şi-i cultură în mişcare,
Că prin el deschidem firea, Şi că spiritul nu moare.
Şi în sufletul prielnic, Pentru fapte osebite
Clopoţeii pun ninsoare, Cerul, florile-şi trimite.
N-a murit colindul nostru, Se mai poate, se mai poate,
Leru-i ler, florile dalbe, LA MULŢI ANI CU SĂNĂTATE.
Adrian Paunescu este inegalabil! De fapt, mi-a placut foarte mult aceasta postare. Inedit! MULTUMESC!
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult și eu. Te mai aștept pe aici... :)
ȘtergereArghezi merită premiul pentru cel mai bun răspuns! Nu aș putea spune de ce anume, poate pentru felul în care a știut să fie diplomat și amuzant. Și probabil că și eu aș fi răspuns la fel : cine mai vine cu noi întrebări, îi dau o mamă de bătaie! Superb articolul! În întregime.. Totuși Rebreanu... Prea seamănă cu un anumit politician, care se suie singur pe un soclu.. Minulescu? Cred că era și el politician. Eftimiu avea dreptate în procent de sută la sută.. Camil Petrescu? Ambiguu, nu știu, așa cum i-ai așeza unui în față un geam despărțitor. Eu l-aș fi întrebat pe Cezar Petrescu, deși pe atunci nu publicase nimic serios. Ori pe Teodoreanu..
RăspundețiȘtergere