Sfântul Nicolae: "Fericirea ți-o aduce putința de a dărui"

În România, ca și în majoritatea celorlalte țări creștine, copiii își lustruiesc cu sârg ghetuțele în seara ce precede ziua Sfântului Nicolae și așteaptă plini de înfrigurare cadourile ce le-au fost hărăzite. Sfântul Nicolae este sărbătorit de toți creștinii pe 6 decembrie și este unul dintre cei mai cunoscuți și mai iubiți sfinți. El este cel care, întrebat fiind de un bețiv în ce găsea mulțumire în vremurile tulburi în care trăia, a răspuns: “Am fericirea supremă”. “Care e aceasta?” - l-a întrebat atunci chefliul cinic. “Fericirea pe care ți-o aduce putința de a dărui" - a spus Sfântul Nicolae.”

Nicolae, episcopul din Myra

Sfântul Nicolae (n.ca.280, Patara, Licya - d. ca.345, Myra) este unul dintre cei mai populari sfinți din calendar și este prăznuit în fiecare an în 6 decembrie. Numele lui - în greacă Nikolaus - are la origine cuvintele “nike” (victorie) și “laos” (popor) și poate fi tălmăcit prin expresia „obșteasca biruință“. “Varietatea numirilor sub care e cunoscut, dovedește imensitatea influenței sale. În latinește i se spune Sanctus Nicholaus; în italiană San Nicolo sau Nicola di Bari; în germană der Heilige Nicolaus sau Niklas; în olandeză St. Nicolaas sau Niclaes iar la englezi a devenit Santa Claus, identificându-se cu Moș Crăciun. E sfântul copiilor, în special al școlarilor, al fetelor fără zestre, al marinarilor, al călătorilor și al neguțătorilor. E mare erou național al vechii Rusii, patronul districtului francez Brie, al Veneției, al Freiburgului și al multor altor orașe și cetăți, în special al celor situate pe coaste, constituind porturi marine sau centre comerciale. Dacă Sfântul Gheorghe reprezintă cavalerismul, Sfântul Nicolae e cu marea masă a poporului. El întruchipează democrația. Captivul și sclavul altor țări, dincolo de orizonturile noastre se unesc cu văduva și orfanul în preamărirea lui. Niciunui sfânt din calendar nu i s'au închinat atâtea biserici, capele și altare.”

Cel care urma să devină Sf. Ierarh Nicolae s-a născut în Patara, un oraș din provincia Lycia din Asia Mica. Părinții săi, Teofan și Nona, erau neguțători de seamă. La moartea părinților săi, secerați de ciumă, Nicolae a devenit stăpânul unei averi impresionante. Cu toate acestea, simțind o chemare puternică, Nicolae a ales să își împartă întreaga avere celor nevoiași și să se dedice preoției. A plecat din orașul natal și s-a stabilit în Myra, dedicându-și cu trup și suflet viața ajutorării oamenilor și cinstirii lui Dumnezeu.

 

La moartea bătrânului episcop din Myra credincioșii l-au proclamat episcop pe Nicolae pentru că: “timpul cât a păstorit el a fost plin de miracole: a hrănit pe cei săraci, a scăpat districtul de foamete și pe cetățenii nevinovați de la pedepse nedrepte". Niciuna dintre aceste binefaceri nu l-au putut însă pune la adăpost de furia păgânismului ce reînvia. În perioada de persecuție a creștinilor din timpul împăratului Dioclețian, Sf. Ierarh Nicolae a fost închis iar mai apoi exilat. A fost eliberat de împăratul Constantin cel Mare și și-a continuat activitatea apostolică până la moarte. Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae sunt păstrate începând din anul 1087 la Basilica San Nicola din Bari (Italia).

Legendele Sfântului Nicolae

 

Sfântul Ierarh Nicolae este considerat – datorită faptelor care i se atribuie – patronul și ocrotitorul copiilor, al fetelor fără zestre, al marinarilor, al călătorilor, al brutarilor, al neguțătorilor și al celor acuzați pe nedrept.

Una dintre legende spune că Nicolae, în timp ce era episcop de Myra, a aflat că într-o casă trăiau trei fete care nu se puteau mărita fiindcă nu aveau zestre. Se spune că prelatul a mers într-o noapte la casa lor și că le-a aruncat pe fereastră (sau pe horn…) trei săculeți cu aur, pe care să îi aibă drept zestre și pentru ca astfel să nu fie nevoite să se prostitueze. Impresionați de gestul de caritate al episcopului, oamenii din cetate au început și ei să facă cadouri celor săraci în timpul sărbătorilor de iarnă. Cei trei săculeți de aur făcuți cadou fetelor fără zestre au devenit de altfel un simbol al Sfântului Nicolae - în iconografia apuseană - sub forma a trei bile de aur. Tot atunci s-a născut și tradiția care impune celor care primesc un cadou neașteptat să îi mulțumească Sfântului Nicolae pentru el. De asemenea, pentru că se spune că unul dintre săculeții cu aur a căzut în gheata uneia dintre cele trei fete sărace, copiii au prins obiceiul de a-și așeza ghetuțele la fereastră în așteptarea darurilor.

O altă legendă spune că în timp ce se întorcea pe mare dintr-un pelerinaj în Țara Sfântă, corabia pe care se afla episcopul de Myra ar fi fost prinsă într-o furtună puternică. Căpitanul corăbiei i-a implorat atunci ajutorul iar preotul s'a rugat cu atâta căldură încât marea s'a potolit imediat. De asemenea rugăciunile episcopului au înviat un marinar care s-a înecat în timpul furtunii. Acesta este motivul pentru care Sf. Nicolae e considerat ocrotitorul marinarilor.

Tradiția creștină consemnează și o altă minune săvârșită de Sf. Nicolae: În vremea împăratului Constantin cel Mare, trei tineri au fost acuzați pe nedrept de complot. Ei au fost închiși şi urmau să fie decapitați. Se spune că în seara de dinaintea execuției, Sfântul Nicolae i-a apărut în vis împăratului, spunându-i că cei trei tineri sunt nevinovați. Înspăimântat de această viziune, împăratul i-a eliberat.

Sf. Nicolae în tradiția românească

Sărbătoarea de Sf. Nicolae este numită în popor și Sân Neculai sau Sân Nicoară. Această zi este considerată ziua de început a iernii, pentru că “Sf. Neculaiu e un moș bătrân cu barbă albă” care, în ziua ce-i este dedicată,” își scutură barba cea albă și peste pământ se așterne zăpada”. Dacă se întâmplă însă ca în această zi să nu ningă și ca “locul să fie negru”, românii spun că “a întinerit Sf. Neculai”. Conform tradiției, Sf. Nicolae este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu, “cel care stă alături de Părintele ceresc, în stânga Lui, iar în noaptea către Sf. Vasile, Dumnezeu și cu Sf. Neculai stau la masă, arătându-se lumii în lumina mare, atunci când cerurile se deschid de trei ori.”

Românii cred de asemenea despre Sfântul Nicolae că este cel care “orânduiește soarele”. George Coșbuc scria despre acestă credință: “Iar sfârșitul pământului va fi atunci când soarele va ajunge să răsară de la asfințit și să sfințească la răsărit, adică tocmai întors de cum e astăzi. Dar Dumnezeu nu voiește lucrul acesta și de aceea a pus străjer la miază-noapte pe Sân-Nicoară și la miază-zi pe Sân-Toader, ca să ție calea soarelui și să-l abată din cale.”

 

Asemeni tuturor creștinilor, românii cred și ei că Sf. Nicolae e ocrotitorul fetelor nemăritate. O rugăciune adresată acestui sfânt era des întâlnită prin Oltenia:

„Sfinte Nicolae, chiabur mare,

Pune munților hotare

Și dă ruble ferecate

Fetelor nemăritate!”

De asemenea, în tradiția românilor, Sfântul Nicolae este considerat un ocrotitor al marinarilor. Colindul ardelenesc al Sf. Nicoară ne spune despre rosturile acestuia pe ape și despre motivul pentru care acesta a întârziat la o „masă dată sfinților”:

“- Sfinte-am zăbovit,

C’am îndireptat

Două luntrii pline

Cu suflete bune;

Luntrii încărcate

Cu suflete curate.”

 

Surse:

- articolul “Moș Crăciun” – publicat în numărul din 21 decembrie 1933 al revistei “Realitatea ilustrată”

- Tudor Pamfile – “Sărbătorile de toamnă și postul Crăciunului” – Ed. Librările Socec&Comp. - 1914 

 

(articol publicat în: decembrie, 2015; ultima actualizare: decembrie, 2023)