Prima
jumătate a secolului al XX-lea a fost o epocă în care femeile și-au cucerit,
pas cu pas, poziția în societate pe care o ocupă și astăzi. Dreptul câștigat de
femei de a profesa meserii rezervate până atunci exclusiv bărbaților a fost o etapă importantă în “lupta pentru emanciparea femeilor”. Femeile avocat,
doctor, funcționar sau chiar parașutist
și taximetrist
începeau să fie o prezență constantă în societate. Serviciile
secrete nu puteau rămâne indiferente la aceste schimbări iar femeile nu au
lăsat neocupat nici acest bastion rezervat până atunci aproape exclusiv bărbaților.
De ce au avut succes în această lume dură femeile-spion? Reporterul interbelic A.
Munteanu al revistei “Realitatea ilustrată” încerca să găsească un răspuns: ”Defectele, slăbiciunile
noastre, ni le descoperă o femeie. Nu putem ascunde spiritului ei de observație
orgoliile noastre mici și prostiile noastre mari, în timp ce ea își poate acoperi
intențiile cu ușurință. Și dacă vrem să pierdem un bărbat, trebuie să ne
folosim de o femeie ca unealtă. Iată cauza întrebuințării femeilor în
serviciile de spionaj.” (1)
Prin
talentul, farmecul și inteligența de care au dat dovadă, femeile-spion au reușit
să culeagă informații care au influențat decisiv desfășurarea unor evenimente
importante ale istoriei. Mata Hari, Virginia Hall, Belle Boyd, Josephine
Baker sau românca Vera Atkins sunt doar câteva dintre femeile-spion
devenite celebre. Vă
invit să intrăm împreună în lumea femeilor-spion de altă dată și să încercăm
să devoalăm câteva dintre destinele unor maestre ale spionajului de la începutul
secolului trecut. Astăzi despre:
FRUMOASA TURCOAICĂ
Despina
Davidovici (n. 1895 – d. 1918) a fost una dintre celebrele femei-spion care a
activat în timpul Primului Război Mondial. S-a născut la Istambul “dintr'o
mamă greacă și un tată muntenegrean” (3). De o
frumusețe răpitoare, tânăra turcoaică și-a pus farmecul, inteligența și ambiția
în slujba serviciilor secrete germane. A fost cunoscută în lumea spionajului
sub numele de cod: madame Hesketh, madame Despina sau baroneasa Bellville. Se
crede că “grație informațiilor ei, germanii au putut torpila vasul Lusitania"
(3).
Originară
din Levantul plin de vrajă, fiica unor părinți avuți, a fost crescută la Stambul.
Când avea șasesprezece ani, era frumoasă, inteligentă și plină de temperament,
ca o drăcoaică. Vorbea la perfecție un număr surprinzător de limbi europene și
dorea să scape de tutela casei părintești, spre a lua partea ei din viață. Ocaziunea
nu întârzie. Un francez cu numele german Paul Storch a luat-o în căsătorie,
când ea împlinise șaptesprezece ani. Însă căsnicia nu a fost fericită, căci
frumoasa drăcoaică îl înșela foarte des. Împotriva temperamentului ei arzător,
argumentele rațiunei nu erau valabile. Nenorocitul soț înțelese că el ar fi
numai o piedică în viața Despinei, cariera ei fiind deschisă acum. Și la începutul
răsboiului mondial, se și divorțase de ea.” (1)
Divorțul
a însemnat pentru frumoasa turcoaică un alt început de drum. Un drum pus în
slujba culegerii de informații: “Pasăre călătoare, strălucind de frumusețe,
excitând curiozitatea pretutindeni, Despina Davidovici, “frumusețea turcă”, nu
se oprește prea mult într’un oraș, nici prea mult într-o țară. Serviciile
Majestății Sale Kaiserul au nevoie de documente, de informații, de conștiințe
corupte. E prietena multor ofițeri sus-puși, a multor diplomați de diverse
nuanțe. Cine se miră? Despina Davidovici e încântătoare. Remunerațiile îi
sunt mari. Dar și serviciile aduse Germaniei sunt mari. Ici, un document
prețios, colo un plan, chiar câte un cuvânt între două cupe și două sărutări.
Despina știe să mângâie capul unui bărbat care adoarme din senin – în brațele
ei știe multe.” (2)
Articolul
“Dragostea și spionajul” publicat de A.
Munteanu în
revista “Realitatea ilustrată” (numărul din 2 septembrie 1934) ne dezvăluie povestea frumoasei spioane:
“Despina
ajunse din Stambul în mai toate metropolele europene: la Paris descinse sub
identitatea unei Madame Mézié, la Londra și la Madrid figura ca M-me Hesketh,
iar când la Roma o chema din nou Davidovici, la New-York a figurat ca D-na
Despina, în sfârșit, orașul Washington o cunoștea ca baroneasa Belleville.
Pretutindeni, înfățișa viața și… obiceiurile unei femei divorțate, tinere și
bogate. Modă, lux, excentricități - constituiau amalgamul programului ei dar, cu
toate că activa în serviciul secret, nici un agent nu reușise s'o descopere
până la începutul anului 1918.
Spioană
din temperament, a lucrat astfel timp de trei ani, fără să se știe până azi ce
pagube a produs activitatea ei puterilor aliate. Însă, la începutul anului
1918, frumoasa turcoaică a fost văzută la Madrid cu un personagiu suspect, pe
care agenții Inteligence Service-ului englez îl țineau de mai mult timp sub
observație. Cu acest baron, Despina se încuiase într'o cameră a unui hotel de
lux. Până acum nimic
neobicinuit. Dar unul dintre agenții englezi a plasat un microfon foarte sensibil
la gaura cheii ușii care ducea în camera alăturată și, cu ajutorul unui
amplificator legat prin niște fire invizibile, a reușit să constate că în
camera aceea… vorbeau trei inși, nu doi.
Prin urmare, întrevederea avea un alt character decât era de presupus. Și
sunetele puteau fi percepute din ce în ce mai clar în receptorul atașat de amplificator.
Agentul care stenografia convorbirea dusă în patru limbi, înțelese imediat că
la mijloc este o întrevedere între un șef din brigada de spionaj și doi agenți
principali. Lipseau însă dovezile definitive.
Șefii
Secret Service-ului din Spania au ordonat o riguroasă supraveghere a celor
trei. Însă Despina avea un adorator chiar între oamenii de încredere ai acestui
șef și aflase despre descoperirea ei. Când agenții s'au postat în jurul
locuinței ei, ea deja fugise cu prietenii: au dispărut ca prin farmec. În mâinile
englezilor nu a căzut ca pradă decât un morman de veșminte ușoare și
transparente.
Au
trecut săptămâni și frumoasa turcoaică nu putea fi găsită nicăieri. Abia cu o lună
mai târziu, prezența ei a fost semnalată la New-York, unde sosise ca baroneasa Belleville.
Nimic suspect, cu toate că observatorii reușiră să intre chiar în serviciul hotelului
respectiv și îi supravegheau toate mișcările. Un singur rezultat pozitiv era
constatarea faptului că ea dispune de un safe la o bancă mare. Și când
baroneasa se afla într’o mică plimbare cu un yacht de plăcere, funcționarii
serviciului secret se prezentau la bancă și cereau, în numele legii, deschiderea
safe-ului. S'au găsit cu acest prilej suficiente dovezi de culpabilitate.
În
zadar așteptau însă reîntoarcerea Despinei. Cineva o încunoștiințase să nu se
mai întoarcă și ea “spălase putina", împreună
cu “prietenii" ei. Între timp, au fost
mobilizate toate forțele serviciului secret și astfel, la Washington, Despina
fu descoperită din nou. De data aceasta a fost arestată împreună cu complicii. Materialul
ridicat din safe-ul ei a fost insuficient pentru un procedeu judiciar. Despina
a recunoscut doar că nu este cetățeană americană, altceva nimic.
Împotriva
“baronului", nici un indiciu nu se putea găsi. Dar în interesul Statelor
Unite, cei doi bănuiți fură ținuti luni de zile în prevenție și supuși
diferitelor grade de torturi. Ei nu mărturiseau însă nimic. Dacă americanii ar
fi avut material din care să reiasă că Despina ar fi spionat bunăoară împotriva
Franței, atunci ar fi trimis-o francezilor spre judecare, deci la moarte. Însă
în America umanitară, nici o femeie nu a fost împușcată ca spioană.
Cineva
a reușit să strecoare Despinei o doză de otravă și ea preferase somnul de veci,
decât chinul de a fi prizonieră, ea care jertfise orice și pe oricine, numai pentru
a putea trăi după temperament. Și secretul faptelor ei a fost îngropat odată cu
ea, în pământul Statelor Unite. Despina Davidovici a fost spioană din
temperament și a iubit viața mai mult ca orice. Bărbații erau doar o anexă de o
importanță secundară, fără personalitate. A trăit ani în lux și desfrâu și a
plătit socoteala cu un dram de cianură.” (1)
Surse:
(1)
articolul “Dragostea și spionajul” publicat de A. Munteanu în
revista “Realitatea
ilustrată” (numărul din 2 septembrie 1934)
(2)
articolul “Spioni și spionaj” - semnat “B.G.” - publicat în
revista “Realitatea
ilustrată” (numărul din 6 aprilie 1933)
(3)
articolul “Sguduitoarea odisee a lui Insull” - semnat “I.S.” - publicat
în revista “Realitatea
ilustrată” (numărul din27 mai 1934)
(4)
https://en.wikipedia.org/wiki/Despina_Storch
Interesantă filă de istorie. Mulțumesc! :)
RăspundețiȘtergereMultumesc si eu pentru vizita, Gigi!
RăspundețiȘtergereSe pare că femeile în multe privinţe sunt mai şmechere decât bărbaţii, dovadă că în meseria de spioane, au avut un important cuvânt de spus pe toate meridianele. Se ştie doar că cele mai mari secrete se dezvăluie în budoare... unde acţionează din plin inteligenţa bărbaţilor...O scurtă trecere în revistă din lista suficient de lungă.
RăspundețiȘtergere- Bunăoară cea mai vestită spioana din timpul războiului civil – de secesiune, din America (1861 -1865) La Belle Rebell denumită şi Kleopatra Secesiunii, care de la vârsta de 18 ani a lucrat de partea sudului agricol împotriva Nordului industrial. A fost prinsă de mai multe ori, condamnată, graţiată, a fugit din America în Anglia şi s-a reîntors, a fost premiată pt. activitatea ei, şi a murit de un banal infarct la 54 de ani. În acest război au mai existat spioane, dar La Belle Rebell a fost celebră.
- Prinţesa manciureană Aisin Gioro Xianyu, care înfiată de o familie japoneză a primit numele de Yoshiko Kawashima. În timpul războiului dintre China şi Japonia (1937) a fost spioană în favoarea Japoniei, locuind în China sub numele chinez - Jin Bi Hui, a încercat să formeze armata proprie şi în final a fost se crede că a fost executată de chinezi în 1948. Ştire însă contestată de unele zvonuri prin care, asemenea unor importanţi liederi politici europeni, ar fi reuşit să fugă de pedeapsa capitală, şi să trăiască bine merci, pe alte meleaguri.
- Comunista evreică Ruth Werner, sub numele conspirativ Sonia, născută în 1907 în Berlin a fost o spioană importantă a KGB-ului. A colindat prin Europa în acest scop cu cei trei soţi, cel mai important şi îndelungat popas făcându-l din 1940 în Anglia, unde spiona loialitatea unui alt spion rus – profesorul englez Klaus Fuchs (născut în Berlin), care dădea ruşilor sovietici informaţii preţioase despre bomba atomică. A trăit fără probleme până la adânci bătrâneţe – se spune că a scăpat de Gestapo deoarece era apărată de”mâna lungă a lui Stalin”, mai mult chiar, a apucat să-şi scrie şi memorile - „Sonjas Rapport“, aşa, în zeflemea, care s-au editat doar în Germania în 2006.
Au fost doar 3 exemple din... sutele, din toate timpurile... Cele prezente, le vor cunoaşte nepoţii sau strănepoţii...
Femeile-spion au calitati pe care le folosesc cu brio in lumea secretelor detinute in mare parte de barbati. Care sunt oare? Sau poate ca barbatii au slabiciuni de care profita femeile-spion?
RăspundețiȘtergereChiar nu cunoşti unde este "Călcâiul lui Achile" masculin?
RăspundețiȘtergereLa jumătatea distanţei dintre talpa piciorului şi locul unde este capul (care se cam pierde în anumite împrejurări...) De... nimic nu e perfect în lumea asta...
Nici macar femeia! :)
RăspundețiȘtergerePăi dacă ar fi perfecte şi-ar mai pierde bărbaţii capul (şi averea) ca să le aibă? Încercarea de a-şi arăta perfecţiunea în toate, este atât de plictisitoare... Doar soacrele se cred ÎNTOTDEAUNA perfecte...
RăspundețiȘtergereUnele soacre fiind adevarate femei-spion, nu-i asa? :)
RăspundețiȘtergereNu UNELE ci TOATE. Mai ales soacrele mari - mamele de băieţi. Au calităţi fantastice în branşă Mai rău ca C.I.A, N.S.A, K.G.B, F.S.B, R.A.W , M.S.S şi încă MULTE alte Servicii Secrete.
RăspundețiȘtergereEste adevărat că cei mai mulți spioni au fost femei care au beneficiat de arta seducerii bărbaților pentru a-și îndeplini misiunea dar până la urmă și acestea au avut limitele lor.
RăspundețiȘtergereDe acord cu tine. Intotdeauna femeile au limite pe care nu le pot depasi! :)
RăspundețiȘtergereCa de obicei, interesant! (Zise o femeie :)) )
RăspundețiȘtergereCa de obicei, multumesc! Si tot ca de obicei: te mai astept in vizita! :)
Ștergere