Pelinul,
asemeni usturoiului, busuiocului sau mătrăgunei, era una dintre plantele des folosite de români pentru a alunga spiritele malefice, pentru a descânta
sau pentru a vindeca diferite boli.
Pelinul a fost folosit în vechime cu succes pentru îndepărtarea frigurilor: când
pelinul este “verde și mustos”, babele pricepute
“iau nouă
fire de pelin, le pisează bine, le pun în horincă și, când frigurile îi scutură,
bolnavii beau horincă de aceasta și se zice că frigurile îndată-i lasă.”
Același leac
era folosit pentru a trata și “alte boli din lăuntru”.
Uneori pelinul se punea în vin, iar vinul-pelin obținut se folosea
pentru tratarea acelorași “vătămături”. Pelinul
era întrebuințat și pentru a alunga durerile de cap: “când te doare capul și te afumi cu pelin cules la Rusalii, îți trece”.
Tinerele fete foloseau apa de pelin pentru “subțierea
obrazului”.
Gospodinele puneau rămurele de pelin în așternuturi pentru că: “purecii
neputând suferii mirosul cel greu și îmbătător al pelinului fug și astfel scapă
oamenii de mâncărimea lor.” O veche doină din Transilvania spunea că:
Pelin beau, pelin mănânc,
Pe pelin seara mă
culc;
Dimineața când mă
scol
Cu pelin pe ochi mă
spăl.
Ceaiul
de pelin este folosit chiar și astăzi pentru tratarea durerilor de cap sau pentru
scăderea febrei. De asemenea arsurile, rănile sau tăieturile pot fi
tratate cu ceai de pelin, datorită proprietăților sale antiseptice. Acest
ceai este de asemenea folosit în tratamentul unor tulburări gastrice precum
balonarea, flatulența, indigestia, lipsa poftei de mâncare sau în formele
ușoare de gastrită.
Proprietățile magice ale pelinului în credințele populare
Românii
aveau credința că pelinul are proprietăți magice. Despre rămurelele de pelin se
credea că “au puterea” de a alunga spiritele rele, precum Vântoasele sau Frumoasele, Rusaliile sau Cel-rău, ființe magice care “stricau vitele” și
care “luau oamenii care n’au ținut cum se cuvine
sărbătorile”.
Pentru a se proteja pe sine și pe cei apropiați,
dar și vitele din gospodărie, româncele “iau mai multe rămurele de pelin, dintre care o parte le leagă mai cu seamă pruncilor la
cheutoarea cămășii, o parte o pun și o poartă în sân”. De asemenea, femeile ungeau vitele din gospodărie cu pelin pentru
ca spiritele cele rele “să nu se mai poată
apropia de oameni sau de vacile cele mulgătoare ale acestora ca să le facă
vreun rău”.
Pelinul în cântecele românilor
Pelinul este probabil cea mai amară dintre plantele cunoscută pe la noi. “Prin urmare
poporul nostru, care multe și nenumărate neajunsuri, neplăceri, nevoi, batjocuri
și maltratări au avut să sufere din partea străinilor, n’a știut nici n’a
putut afla altă plantă mai amară cu care să
asemene casa străinului, ca Pelinul... “.
Și atunci, când românii care își părăseau meleagurile
natale își simțeau inima cuprinsă de jale, făceau referire la pelin în
cântecele lor:
Că
străinu-i tot străin
Ca și mursa de pelin,
Dulce-i mursa de zahar,
Dar pelinu-i tot amar,
Și străinu-i tot
dușman
Și la inimă tiran.
N’a fost frate,
nici va fi,
Pân ce lumea va trăi
Și soarele va luci!
Mamele rămase acasă își cântau dorul de copiii plecați în
lume pomenind tot amarul pelinului:
Foaie verde de
pelin,
Mi-a plecat puiul
de Luni,
Mi-a lăsat dorul
prin pruni
Și dragostea prin
alun,
N’am batistă să
le-adun!”
Tocmai
de aceea, pelinul era folosit în descântece pentru alungarea dorului de casă.
Babele descântătoare luau nouă pietre de râu și nouă rămurele de pelin pentru a
descânta de dor:
Cum spală apa toate pietrele,
Așa să spele și dorul de la cutare,
(se spune numele celui decântat).
Cu pelinu-i împelinat,
Cu pietrele îi împietrit,
Și cutare-i potolit!
Surse:
Simion Florea Marian – “Botanica poporală română - Pelinul” – “Amiculu Familiei” - numerele din 8 februarie/20 ianuarie 1881 și 22 februarie/6 martie 1881
Simion Florea Marian – “Botanica poporală română - Pelinul” – “Amiculu Familiei” - numerele din 8 februarie/20 ianuarie 1881 și 22 februarie/6 martie 1881
Gr.
G. Tocilescu
– “Materialuri
folkloristice” – Tipografia “Corpului didactic” C. Ispăsescu și G.R. Bătănescu – București – 1900.
Amărăciunea pelinului simbolizează în folclorul românesc, durerile, suferinţele şi necazurile vieţii.
RăspundețiȘtergere„De amar mi-e suflet plin
Ca o frunză de pelin.
Pelin beau, pelin mănânc
Seara pe pelin mă culc
Dimineasţa când mă scol
Cu pelin verde mă spăl
Foaie verde mărăcine
Şi-aoleu frate peline
Amărâtă-i frunza-n tine
Ca şi inimioara-n mine” (folclor)
În textul Apocalipsei lui Ioan se vorbeşte despre steaua Pelin (Absint) care căzând din cer a otrăvit apele. Istoric simbolizează pe Regele Babilonului care va devastat Israelul iar profetic – instalarea în lume a lui Satan (Ivan Evseev)
Un smoc de pelin e prins de vârful Steagului Căluşarilor (e vorba de vestitul joc popular ritual românesc, înscris în Patrimoniul Culturii Universale.) Etnologii presupun că a fost cândva ofrandă rituală făcută morţilor. Dar nu orice fel de pelin e prins de steag ci doar cel cules în ziua de Rusalii, sau de Marină (17 iulie) Acesta se păstrează un an întreg până la altă recoltă, este bun de afumat împotriva strigoilor şi strigoaicelor, şi altor duhuri rele care iau mana laptelui de la vite (T. Pamfilie – Duşmani şi prieteni) E folosit în medicina populară: „bun de afumat pe cel apucat de CEAS RĂU, sau Ducă-se pe pustii. La calmarea durerilor de cap, pus în apa de spălat la subţierea obrazului. (A. Gorovei)
Este o plantă cu multiple proprietăţi în medicina naturistă:
foarte bun tonic, detoxifiant, vindecă diverse afectiuni ale vezicii urinare, rinichilor, dermatite, ale tractului digestiv, ficatului, bilei si pancreasului, tratarea parazitilor intestinali a gastritei hipoacide, asmului bronşic. DAR, folosit necorespunzător este otrăvitor.
Ca de obicei, interesante completarile tale la articol, JMC. De retinut si avertismentul privind toxicitatea pelinului, atunci cand este folosit in exces. Multumesc!
RăspundețiȘtergereCa să fie mai completă expunerea: este INTERZIS femeilor gravide - poate provoca avort spontan, precum şi celor care alăptează - face laptele mamei amar şi copilul refuză să sugă.
RăspundețiȘtergereFelicitări Marcel pt. faptul că abordezi subiecte atât de interesante legate de etnologia poporului nostru, să fie cunoscută şi de orăşenii generaţilor actuale. E păcat să intre în uitare, sau, în acest proces actual de globalizare să se piardă... sau, mai ştii ce ne rezervă viitorul... să se omogenizeze cu credinţele SĂRMANILOR care, INVADEAZĂ cu un anume scop Europa...
M-am linistit. Nu mai am motive sa ocolesc pelinul. :) Cat despre uitare, dupa cum stii, e scrisa-n legile omenesti!
ȘtergereO delectare sa va citesc din nou. Nici nu stim ce bogatii detine acest popor minunat!
RăspundețiȘtergereO sa te mire poate, dar si eu am despoerit multe lucruri nestiute de mine din traditia poporului nostru... scriind articolele de pe blog!
Ștergere