Horia Şerbănescu intervievat la “cinci ani și jumătate”


Horia Şerbănescu (n.16 martie 1924 – d. 19 septembrie 2010) a fost fără îndoială unul dintre cei mai mari artişti ai teatrului românesc de revistă. El s-a identificat practic cu existența acestui gen teatral începând cu anul 1929, an în care a fost lansat de Constantin Tănase, pe scena celebrului "Cărăbuș". Deși știam despre longevitatea pe scenă a marelui actor, am fost surprins atunci când, răsfoind numărul din 30 ianuarie 1930 al revistei “Realitatea Ilustrată”, am găsit un interviu acordat de micul-mare artist. Surprins, pentru că Horia Traian Șerbănescu avea pe atunci doar “cinci ani și jumătate”. Deși era încă un copil în anul 1930, Horia Șerbănescu jucase deja în trei piese importante și debutase pe scena Teatrului Național din București. Nu trebuie să ne mire așadar prezența micului copil-minune în biroul directorial din redacția „Realității ilustrate”. Nici rumoarea pe care a stârnit-o prezența unui “domn atât de important”:



“Păcănitul mașinilor s'a întrerupt, sbârnâitul telefonului s'a oprit cu un sughiț, iar membrilor redacției le-au înțepenit maxilarele de mirare. O domnișoară dactilografă și-a revenit și, stăpânindu-și emoția, întreabă:
- Domnul?
- Doresc să vorbesc eu domnul director!
- Domnul director?
- Da, într'o chestiune… personală.
- Personală! – domnișoara dactilografă exprimă cuvântul cu o intonație reverențioasă pentru domnul de “cinci ani jumătate", care dorește să vorbească cu domnul director, într’o chestiune personală.
Domnul este introdus; dar violându-se eticheta obișnuită, pătrunde în cabinetul directorial urmat de toți redactorii, dactilografele, oamenii de serviciu, inclusiv vizitatorii incidentali.”

Interviul

Horia Șerbănescu
pe scena Teatrului
Național în 1929
O intrare atât de spectaculoasă în scenă nu putea să preceadă decât un interviu de excepție:

- Îmi permiteți să mă prezint: Horia Traian Șerbănescu, artist la Teatrul Național. Am jucat în piesele “Rodia de aur", “Institutorii" și “Înșir’te mărgărite". În “Rodia de aur" am jucat rolurile lui “Statu-Palmă și Barbă-Cot", iar în “Institutorii" rolul lui Maxim Györman și acum aș dori să joc într'un film românesc. Da ce? Numai în străinătate sunt copii cari să poată juca în film și la noi nu sunt? Eu vreau să joc în film și astfel să duc faima țării...
Domnul director și-a revenit și, după un efort eroic, întrerupe cascada vie a cuvintelor (chiar dacă învățată pe de rost ca un rol):
- Anume ce să duceți?
- Faima! Să duc faima țării și peste…
- Mă rog, ce e faima? – întrebă domnul director cu o naivitate prefăcută.
- Faima?! - și pentru prima dată domnul Horia Traian Șerbănescu este nedumerit:
- Ce o fi aia faimă?
După o matură și nu mai puțin sprintenă gândire, spune cu siguranță:
- Faimă?... Nu știu ce e aia!
Gheața obișnuită a interview-ului s'a rupt, iar “domnul artist" al primei noastre scene redevine copilul senin, care îmbină într'un pitoresc mișcător naivitatea și inteligența.
- Ia vino'ncoa.
Se apropie încrezător și privirile-i cată la mine fără teamă.
- Vrei să te lași interviewat?
Mă privește puțin neliniștit.
- Mmmm-da!
Și în privirile-i expresive citesc neliniștea față de… poate… noua pedeapsă.
- Uite, puiule, eu o să te întreb și tu o să-mi răspunzi, ăsta-i interview-ul. Vrei?
Oftează ușurat:
- Da.
- Cum ai spus că te cheamă?
- Horia Traian Șerbănescu.
- Așa? Dar acasă cum îți spune?
- Nicușor.
- Bine Nicușor. Acuma spune-mi mie, ce vrei tu de la noi?

Primul autograf

- Vreau să joc într'un film românesc.
- Așa!? Dar, tu ai mai văzut vreun film jucat de un copil: un băiețel așa ca tine?
- Da, cu Jackie Coogan! (citiți așa cum e scris: așa se exprimă prietenul nostru).
- Dar Sonny-boy, ai văzut?
- Aha! Filmul sonor. Cu băiețelul acela…
- Ai putea juca la fel ca el?
- Oho! Și mai bine! - ne răspunde cu o siguranță categorică tânărul nostru interviewat.
- Bine, dar tu ești mic. Ce vârstă ai?
- Cinci ani și jumătate. Peste două luni împlinesc șase!
Nici nu-mi trece prin minte să îndrept greșeala.
- La școală mergi? Știi tu să scrii și să citești?
- Nu, dar știu să mă iscălesc.
Îi dau un creion și  cu o mânuță nesigură schițează un Horia hieroglific. Astfel am obținut primul autograf.
- Ia spune-mi Nicușor, n'ai vrea să-mi declami și mie ceva din rolul tău?
- Din Statu-palmă sau din Barbă-cot?
- Cum, sunt două roluri? Și le-ai jucat pe amândouă?
- Păi domnul Sahighian, regisorul, a văzut că Liviu nu spune așa bine, și atunci…
- Care Liviu?
- Băiețelul care-l juca pe Statu-palmă, că eu jucam pe Barbă-cot. Și atunci am jucat eu și pe Statu-palmă; e un rol mai mare.
- Așa! Dar fotografii ai?
- Am.
Și după ce le scoase din buzunar, îmi puse un teanc în față.
- Spune-mi, care vrei să ni le dai nouă?
Îmi aleg la întâmplare una.
- Nu asta cu Barbă-cot. Asta cu Statu-palmă. Aș vrea să apară în revistă.
De abia acuma pricep eu că ăsta-i rolul lui favorit.
- În Barbă-cot spuneam puțin. Dar în Statu-palmă vorbesc mult.


În ochii copilului se citește dragostea nețărmurită pentru scenă. Sunt impresionat. Cât va mai dăinui dragostea aceasta?
- N'ai vrea să ne spui și nouă ceva din rolul tău?
Se codește puțin. Nu din timiditate. Face câțiva pași înapoi și cristalul glasului său răsună între pereții cenușii. Ne explică părțile care îi par obscure pentru noi:
- Știi, asta o spun Măscăriciului (un personagiu din “Rodia de aur" N. R.) dar n'a fost balaur. Era un cărăbuș.
- Dar în “Institutorii" ce rol joci?
- Al lui Maxim Györman. Dar nu e așa frumos. Spun mai puțin ca în rolul lui Barbă-Cot. În Statu-Palmă spun mult.
- Eh! Statu-Palmă: asta-i lovitura! Bine Nicușor, dar cu filmul cum rămâne? Mai joci?
- Daaaaaaaaaaaa!





- Dar o să trebuiască să mergi cu vaporul. Știi ce e aia vapor?
- Nu știu, dar am auzit eu de vapor.
- Uite, Nicușor, vaporul e o barcă mare, mare de tot, cu mașinării.
- Așa? Atuncea merg.
- Uite, o să trebuiască să pleci în America!
- Plec.
- Dar cu mama și cu tata ce faci?
O secundă gândeste nedumerit. Apoi cu desinvoltură:
- Dar ce, o să-i iau codiță după mine?
- Uite, dragă, întâi o să facem niște filme aici în România, la București și la Sinaia. Știi, “Realitatea Ilustrată" alege cea mai frumoasă fată și la concurs o să se facă un film și o să-ți dăm și ție un rol. Vrei?
- Vreau! - răsună ca o jubilare în cameră.”


Între timp s-a răspândit în redacția “Realității Ilustrate” vestea prezenței micului-mare actor al Teatrului Național. Redactorii, dactilografele, lucrătorii tipografi își găsesc pretext să intre în “biroul directorial”. Nu trece mult timp și:

"O domnișoară dactilografă îi aduce la cunoștință că e așteptat în vestibul de o persoană.
- O doamnă? - întreabă el cu seriozitate. Atunci e mămica!
- Poftește-o înăuntru, Nicușor.
Dar mămica e grăbită și nu poate primi invitația.
- Trebuie să plec. La revedere!
Dă mâna tuturor fără excepție și, ca în poveste, Statu-Palmă-Barbă-Cot nu mai e.
Statu-Palmă-Barbă-Cot a plecat.
- La revedere! Să mai vii pe la noi, Nicușor!"


Noi, cei de azi, știm și răspunsul la întrebarea ușor malițioasă a redactorului revistei “Realitatea ilustrată”: “Cât va mai dăinui dragostea aceasta?Horia Șerbănescu urma să fie o prezență importantă timp de 8 decenii pe marile scene ale țării, în studiourile de radio, pe marile și pe micile ecrane.



17 comentarii :

  1. Constanța Ferentz11 februarie 2016, 15:04

    Îmi aduc aminte! Nu era revelion,la radio , în care să fie absent! Era intradevar făcut pentru "scândura " teatrului. Câți și-or aminti de el astăzi? Așa de puțini sunt cei care își mai amintesc de personajele, întotdeauna ,magistral interpretate de domnia sa... Felicitări autorului acestui remember. Ca de obicei,o premieră pentru această pagină.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost o surpriza placuta si pentru mine interviul di "Realitatea Ilustrata". Merita "cules" si redat... actualitatii.

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Un copil la fel de vesel ca si ACTORUL Horia Serbanescu, nu-i asa?

      Ștergere
  3. felicitari!mi-a placut actorul,il urmaream cu placere in filme si piese de teatru.
    merita sa ne amintim de el!

    RăspundețiȘtergere
  4. pot doar spune old is gold

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte mult mi-am placut Horia Serbanescu. Intotdeauna inclina capul can spunea poanta. Era mucalit, vesel si BUN! FOARTE BUN!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevar, un mucalit desprins parca din piesele lui Caragiale.

      Ștergere
  6. Mulţumesc frumos, pentru această mare surpriză, mi-aţi făcut o mare bucurie să citesc despre Horia Şerbănescu, unul din titanii teatrului şi filmului românesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai mult decat atat: despre copilul Horia Serbanescu! :) Te mai astept pe blog, Mihaela!

      Ștergere
  7. Ce fericire sa rezlizezi in viata visele de copil ! Sa ecerciti o meserie toata viata cu dragoste! Deosebit actor ! Imi aduc aminte cum eram lipiti fe TV sa ne uitam la poantele lui! In vremea "cea de rastriste" cand programul tv era atat de ciuntit ca asteptam marțea ptr a vedea piesa de teatru, sambara teleenciclopedia di miercurea telecinemateca! Multumesc inca o data pentru aceste superbe articole pe care le adaposteste blogul dvs.cultural !

    RăspundețiȘtergere