Străbunica și “grape-fruit”-ul

Deși este considerat azi un fruct la fel de banal ca și portocala sau lămâia, grepfrutul nu este prezent “de când e lumea” în galantarele magazinelor românești. Grepfrutul (în engleză grapefruit, în franceză pamplemousse) -  fruct care își are  originea în insula Barbados - a început să fie cunoscut în Europa și în America pe la începutul secolului al XIX-lea. Acest hibrid obținut prin încrucișarea dintre pomelo și diferite soiuri de portocali a început însă să fie cultivat pe scară largă abia pe la începutul secolului trecut.

Grepfrutul - fructul minune

 

În România acest “fruct minune” a devenit o prezență obișnuită în rafturile magazinelor și în renumitele coșuri ale “oltenilor” abia în perioada interbelică. Revista “Realitatea Ilustrată” consemna într-un articol publicat în anul 1937: 

 

“Nu sunt decât câțiva ani de când a apărut în vitrinele magazinelor de delicatese de pe Calea Victoriei și de pe Boulevard o trufanda cu înfățișare străină, un fruct nou, nemaivăzut la noi, de un galben auriu care nu se aseamănă nici cu portocala, nici cu lămâia, având o formă perfect rotundă, mirosul picant, aspectul apetisant. Rari erau amatorii care cumpărau acest fruct și, neștiind cum să-l mănânce, îl aruncau după prima gustare, găsindu-l amar și neplăcut. 

 

De atunci părerea amatorilor de “grape-fruit” de Jaffa s'a schimbat cu totul. Interesându-se cum trebuiește mâncat, ei au procedat după anumite reguli ale gastronomiei, tăind fructul în două, desfăcând miezul de jur împrejur, lăsându-l în coaja lui, presărându-l cu mult zahăr, stropindu-l cu rom  și având răbdare să aștepte o oră înainte de a mânca din el cu lingura. Succesul grape-fruit-ului astfel consumat a fost desăvârșit. Nu există astăzi cel mai modern magazin de alimente care să nu-l aibe de vânzare, așa cum înainte se vindeau peste tot lămâile și portocalele. Chiar și “oltenii” își umple coșurile cu acest produs al livezilor din Jaffa, vânzându-l pe la periferii prin casele oamenilor mai modești, ca pe un articol de mare consumație.” (1)

Cel mai apreciat soi de grepfrut din această perioadă era cel provenit din Jaffa, probabil și pentru că rutele de aprovizionare ale magazinelor occidentale cu acest fruct treceau prin România: “Deși răspândit în toate țările europene și americane, nicăieri “grape-fruit"-ul nu se mănâncă mai PROASPĂT ca la noi, venind cu vaporul după 5 zile de la culesul lui din livezile palestiniene, în plină iarnă, când suntem atât de dornici de un fruct proaspăt. Noi românii suntem privilegiați între toate țările europene în ce privește consumul acestui fruct nou. Aurit și pătruns de soarele mediteranian, dătător de sănătate și de energie, grape-fruit-ul de Jaffa ne sosește plin de calitățile neîntrecute ale rodului copt în Țara Sfântă.” (1) 

Străbunicele noastre au fost repede convinse de calitățile acestui fruct: “Nu e masă la care grape-fruit-ul să nu-și găsească întrebuințarea, fie mâncat simplu, cu zahăr și rom, după modul explicat, fie în diverse preparații de budinci, torturi, creme, foursecuri, înghețate, liqueururi; adesea se servește între feluri, fie ca salată picantă, cu sare și piper, fie ca sos acrișor la tomate sau la legume delicate, cum sunt mazărea sau spanacul. Mulți îl mănâncă înainte de masă, ca aperitiv, fiind un bun stimulent al apetitului și ușurând digestia. Dimineața, pe stomacul gol, înlocuiește acele laxative dăunătoare intestinelor. Seara, la culcare, e un admirabil regulator și calmant, împrospătând totodată gura și parfumând-o plăcut. Peste zi astâmpără setea în urma mâncărurilor grele care se digeră anevoios. Grape-fruit-ul are totodată avantajul că menține silueta și, luat regulat de 2-3 ori pe zi, limpezește tenul stricat din cauza proastei circulații a sângelui și a insuficientei digestii. Zeama de grape-fruit întrebuințată ca loțiune pentru față și pentru mâini amestecată cu câteva picături de glicerină albește și catifelează pielea, neavând nevoie de nici un adaos de parfum, fiind apa de toaletă de noapte cea mai inofensivă și mai eficace. Cu drept cuvânt grape-fruit-ul a fost supranumit fructul minune, produs al științei omenești, rodit în pământul sfânt, aurit de soarele mediteranian, plăcut vederii și gustului, trebuincios și binefăcător, ieftin, apetisant, sănătos. Dacă printre cititorii acestui articol mai există cineva care n'a gustat încă din fructul minune, acum când e în plin sezon și când nu există alt desert mai plăcut și mai ieftin, să nu întârzie să încerce “grape-fruit”-ul de Jaffa.” (1)

 

Rețete cu grepfrut (grapefruit)

 

Nu voi încheia articolul fără a adăuga la mica mea carte de bucate care se adună pe blog câteva rețete de salate și de cocktailuri în care grepfrutul este ingredientul principal, rețete culese din “carnețelul străbunicii” (de fapt din reviste publicate în perioada interbelică…). Voi începe cu o rețetă despre care străbunica consemna că e “a celui mai bun desert pe care l-am gustat vreodată”: 

“COUPE Ả LA MODE" 

“În fiecare pahar de înghețată puneți 6 felioare de grapefruit. Se așterne pe deasupra un strat destul de gros de zahăr, adăogându-se apoi o lingură mare de sirop de cireșe. Pe deasupra se toarnă o cantitate respectabilă de înghețată de vanilie și se împrăștie apoi pe ea fisticuri (sau alune) tăiate mărunt.” (4) 

COCKTAIL DE GRAPEFRUIT 

“Se toarnă într’un vas o cantitate egală de gin și de zeamă de grapefruit. Se pune în acest lichid o bucată de gheață artificială, se bate bine și se servește. Dacă n'aveți gin sau dacă nu-l preferați, puteți prepara cocktail-ul cu zeamă de grapefruit și cu zeamă de prune, ba sunt sigur că amestecând grapefruit-ul cu țuică va fi tot atât de gustos. Cred, în același timp, că acest cocktail este bun fără zahăr, sunt însă unii care adaugă zahăr, sirop de zmeură sau lichior dulce.” (2) 

“FIZZ" DE GRAPEFRUIT 

“Se servește fiecărui invitat într'un pahar mare: trei linguri mari de zeamă de grapefruit și o lingură de lichior. Se adaugă apoi după gust, gheață și zahăr și se umple paharul cu sifon.” (2) 

SALATĂ DE GRAPEFRUIT No.1 

“Se curăță bine sferturile de grapefruit; se amestecă într'un castron cu o altă legumă, verde. Se toarnă sare și piper, apoi zeamă de lămâie. Se poate garnisi și cu sos de pătlăgele roșii. Amestecul de grapefruit cu tomate, grapefruit cu mazăre fiartă, grapefruit cu cartofi, este tot atât de gustos, servit cu foi de salată verde; pe deasupra puteți turna untdelemn sau oțet, după gust.” (2) 

SALATĂ DE GRAPEFRUIT: No.2 DULCE 

“La această salată putem face tot felul de combinații: feliile de grapefruit pot fi amestecate cu bucăți de piersică, apoi amestecate cu lichior și cu felii de pere. Această salată se pune la gheață și când e rece se servește cu frișcă îndulcită. Feliile de grapefruit puse într'un vas de cristal, amestecate cu zahăr, porto, ananas și portocale, la care se adaugă mult zahăr și lichior, sunt o minune. Sunt o grămadă de combinații care pot fi făcute de o gospodină îndemânatecă, și sunt sigur că sugestiile mele o vor îndemna să descopere mereu alte combinații.” (2) 

SALATĂ DE GRAPEFRUIT CU ROM ȘI FRIȘCĂ 

“Se desface un grape-fruit în felii și se taie bucățele; se taie felii o portocală, o pară, un măr, o mandarină, se amestecă cu diferite boabe de fructe din dulceață, se opărește cu jumătate de pahar de sirop, se stropește cu un păhărel cu rom sau cu liqueur, se garnisește cu frișcă bătută și cu boabe de vișine din vișinată.” (3)

Alte rețete culese până acum din “carnețelul străbunicii” le puteți găsi dând click pe unul dintre titlurile următoare: Rețetele străbunicii, Rețete (care distrug orice diete), Aromele Crăciunului de altădată, Rețete vegetariene a la… Furnica, Rețete și deserturi ușoare de la … 1907, Rețete și rochii cochete.

 

Surse:

(1) “Realitatea Ilustrată” - numărul din 27 ianuarie 1937
(2) “Realitatea Ilustrată” - numărul din 18 martie 1936
(3) “Ilustrațiunea Română” - numărul din 20 ianuarie 1937
(4) “Realitatea Ilustrată” - numărul din 23 decembrie 1937