Povestea românului care a doborât un Zeppelin

În vara anului 1916, Primul Război Mondial era în plină desfășurare. După doi ani de neutralitate, România a intrat în război de partea Antantei în 27 august 1916. Forțele austro-ungare nu au întârziat să riposteze. Încă din prima noapte de război un Zeppelin – ultima minune tehnică a vremii – survola și bombarda Bucureștiul: 

 

 

“Astă-noapte, pe la orele 1:30, clopotele Mitropoliei au început să sune alarma. Rând pe rând li s’au asociat clopotele tuturor bisericilor Capitalei. Totodată gardiștii fluierau prelung. (...) Un Zeppelin, însoțit se pare și de un aeroplan, a apărut asupra Capitalei noastre. El venea din direcțiunea Dunărei. Dușmanul fu întâmpinat de o canonadă extraordinară; din capul locului s’a putut constata că suntem excelent pregătiți. Lovituri de tun, de mitraliere, de puști, etc. au întâmpinat din primul moment oaspetele nostru.” (“Adevărul” - numărul din 27 august 1916)

Acest prim atac nu s-a soldat cu distrugeri însemnate și nici cu victime. Putem afirma însă că acest prim atac aerian asupra capitalei a avut un “uriaș succes de public”: numeroși bucureșteni s-au instalat confortabil pe acoperișurile caselor pentru a privi zborul Zeppelinului imediat după ce clopotele bisericilor au alarmat populația. Atacurile aeriene s-au repetat în nopțile care au urmat. Au apărut și primele victime. Ziarul “Adevărul” consemna în numărul din 14 septembrie 1916: 

 

Traseul urmat de Zeppelin în noaptea 
de 26 spre 27 septembrie 1916

 

“Zeppelinul și-a făcut din nou apariția astă noapte după ora 12 și după ce a planat câtva timp deasupra Capitalei aruncând câteva bombe s’a îndepărtat în urma tirului artileriei și mitralierelor noastre. Cinci copii au căzut victime acestui atac și câteva case au fost avariate.”

Primul Zeppelin doborât în România

Noaptea de 26 spre 27 septembrie 1916 a adus prima victorie a artileriei noastre antiaeriene în lupta cu Zeppelinul: tunarul Scipione Şerbănescu, originar din Giurgiu, a reușit să lovească cu două lovituri de tun „monstrul” care plana deasupra Capitalei. În anul 1933 eroul artilerist Scipione Şerbănescu – “un om mărunțel, sigur de sine și vorbăreș nevoie mare” - povestea redactorului revistei “Realitatea Ilustrată”:

Scipione Şerbănescu - românul care
a doborât un Zeppelin  în anul 1916

“- Păi să vedeți cum a fost. La depozitul central de munițiuni de la Cotroceni, postul nostru a fost prima formație de artilerie antiaeriană. Pândeam de multă vreme dihania, dar nu știu cum, parcă nu aveam noroc. Tocmai în momentul când trăgeam focul - eram șef de tun și ochitor - Zeppelinul făcea câte un salt și ieșea din raza reflectoarelor. În noaptea de 26 spre 27 septembrie 1916, făceam de serviciu la tun, împreună cu d. căpitan Vasile Ionescu din Huși, cu d. Marin Matei, actualmente funcționar la primărie și infirmierul sergent Bucur Ștefan. Aprinsesem tocmai o țigare, pe care mi-o adusese pe furiș furierul Mănescu — căci în curtea depozitului nu era voie să fumăm - când clopotul Mitropoliei anunță apropierea dușmanului.

Mi-am preparat tunul - un model general Negri de 75 mm. – și am început să urmăresc jocul reflectoarelor pe cerul senin. Balonul venea cu motoarele stinse și căutarea lui era foarte grea. La un moment dat l-a prins un reflector de la fortul Cățelu. Imediat a fost prins în raza celorlalte reflectoare și am văzut că dihania se îndrepta glonț spre noi. Îți jur, domnule, pe copilul meu că niciodată în viața mea n’am fost mai liniștit ca atunci când l-am ochit. Știam că dacă va arunca o singură bombă în curtea depozitului, însemna o catastrofă. Am fi sburat cu toții în aer, ca să vedem mai de aproape pe dușman. 

 

Am îndreptat țeava tunului spre el, pe când se afla încă deasupra Gării de Nord. După ce-am tras primul foc, am urmărit efectul. Dumneata ai văzut vreodată un om care a mâncat prost și icnește din când în când? Așa a icnit și Zeppelinul, când l-a lovit proiectilul meu în burtă. S’a înălțat un moment, nehotărât, cu botul în aer, gata, gata să scape din crucea reflectoarelor, dar în momentul acela i-am trimis a doua salutare, care l-a găurit ceva mai jos. S’a văzut foarte clar cum toată namila s’a cutremurat. Când a văzut că nu e rost să se mai apropie de noi, a întors coada între picioare și a fugit rușinat în direcția Alexandriei.

Scipione Şerbănescu în anul 1933
- conductor de tramvai -

Comandantul meu a raportat generalului de brigadă loviturile în plin și a doua zi de dimineață postul nostru anti-aerian era întărit. Știam că vom fi atacați. Într’adevăr, la 27 Septembrie a sosit o escadrilă de avioane cu misiunea precisă să sfarme cuibul nostru. Veneau ca la nuntă. Sosind din aceeași direcție, ele se îndreptară direct spre depozitul de munițiuni, dar uitaseră se vede că au de a face cu Scipione Şerbănescu. I-am primit de departe cu o ploaie de șrapnele atât de deasă și atât de apropiată încât nu numai că n’au mai avut curajul să se apropie de depozitul de munițiuni, dar au părăsit și Capitala fără să arunce o singură bombă, și au coborât în câmp la Chitila unde au tras cu mitralierele în femeile și copiii de pe țarini. La 30 Septembrie s’a aflat prin niște prizonieri bulgari, că Zeppelinul lovit de mine s’a prăbușit în apropiere de Târnova. Dar cum lipsea o confirmare oficială, afacerea a rămas baltă.” (“Realitatea Ilustrată” - numărul din 25 mai 1933)

Confirmarea prăbușirii Zeppelinului german

Succesul artileriei române din noaptea de 26 spre 27 septembrie 1916 avea să fie confirmat, 17 de ani mai târziu, de ofițerul secund Reinstrom de la bordul Zeppelinului. Acesta povestea presei germane în anul 1933 “cum a fost lovit Zeppelinul și cum s’a prăbușit în apropiere de Târnova”:

 

“- După ce am trecut Dunărea, inginerul de pe bord a examinat dirijabilul și a constatat că din două celule se pierduse tot gazul și că dirijabilul mai prezenta și în alte părți pierderi destul de însemnate. Zeppelinul fusese lovit de două ori în plin și afară de aceasta mai primise și alte lovituri mai puțin însemnate. Dat fiind că dirijabilul se cobora din ce în ce mai mult, am fost nevoiți să aruncăm peste bord toate obiectele care nu erau indispensabile. Din cauza spargerii celulelor, dirijabilul pierduse 10.000 metri cubi de gaze. Trebuia să aruncăm mereu obiecte peste bord, spre a preîntâmpina prăbușirea. Am sacrificat până și parașutele și începusem să demontăm chiar instalația de radio-telegrafie. Știam că nu vom mai putea ajunge până la Timișoara. Pe la ora 4 dimineața, când ne aflam la vreo 6 km. de Târnova, dirijabilul s’a prăbușit deodată cu mare iuțeală, de la o înălțime de 1000 metri. Zeppelinul se prăbușea aproape vertical și cu vârful înainte. Când dirijabilul s’a lovit de pământ, ne-am pierdut cunoștința. Când ne-am revenit în fire, am ieșit de sub dărâmături și priveam buimăciți la ceea ce a mai rămas din frumoasa noastră navă.”

Un Zeppelin deasupra Ateneului - 1929
(de această dată pașnic)

"Răsplata" pentru românul care a doborât un Zeppelin

 

După război, la Scipione Şerbănescu nu s-a mai gândit nimeni: “Originar din Giurgiu, s’a prezentat primăriei din acel oraș pentru împroprietărire, dar cum loturile fuseseră împărțite a rămas fără nici un petec de loc. A îmbrățişat câteva meserii, până s’a stabilizat la S. T. B. (notă: Societatea de Transport București), conductor conștiincios și cu vechime.” (“Realitatea Ilustrată” - numărul din 25 mai 1933)

 

Citește și: România văzută din Zeppelin

Lucrurile păreau să se rezolve însă în anul 1933. Revista “Realitatea Ilustrată”  consemna: “Scipione Şerbănescu a cerut audien'ă Regelui ;i a fost primit la mare;alatul palatului. :i-a expus doleanțele și a fost ascultat cu cea mai mare bunăvoință. Iar astăzi omul speră că i se va face și lui dreptate, căci alături de ceilalți eroi cari și-au făcut datoria pe front, Scipione Şerbănescu a înscris și el o pagină de glorie în cartea armatei române, prin loviturile lui de tun, care au dus la prăbușirea Zeppelinului.

 

 

- O bucățică de pământ, domnule, și un „năsturaș” (notă: o decorație), ca să aibe cu ce se mândri copilul, după ce-oi închide eu ochii.

...Scipione Șerbănescu continuă însă să perforeze biletele de tramvai și refuză cu îndărătnicie postul de controlor, ce i s’a oferit.”