"" DE IERI ȘI DE AZI: Cum iubesc femeile...

Recomandări:

Cum iubesc femeile...

Se publică tomuri de sute de pagini care încearcă dă deslușească moravurile și mentalitățile care caracterizează o societate. Nefiind un profesionist în ale sociologiei, mă amuz descoperind mentalități proprii ale societății românești din “La belle époque”, frunzărind presa acelor ani. Rubricile de “poșta redacției” (citește și: Frumusețe la Poșta redacției), paginile cu sfaturi pentru doamne și domnișoare” (citește și: Sfaturi copilei mele) sau “anchetele” realizate prin gazete (citește și: E bun divorțul, ba e rău…) redau într-un mod “autentic” mentalitățile existente în societatea acelor ani, având avantajul că păstrează mult din parfumul epocii. 



Una dintre marile probleme ale străbunicilor noastre (citește și: Străbunica și bunele maniere) era, negreșit, alegerea viitoarei nurori. O problemă importantă și delicată pentru că “negreșit fiul, cel care va face fala și gloria familiei, va trebui să ia o fată cu avere, din părinți buni și cât de sus puși, ca printr’ânșii să-și creeze și el relații bune și o pozițiune invidiată. Afară de asta prea puțin le pasă lor de rest; aș vrea să mi se arate zece mame din societate care să se fi învoit la căsătoria fiului lor cu o țărancă sau cu o orfană săracă, numai fiindcă el o iubea la nebunie și n'ar fi fost fericit departe de dânsa. Nici chiar mama aceea care n'are decât un băiat, pe care îl vede ca pe ochii din cap, nu-i capabilă de astfel de sacrificii”. Pentru a-și putea îndruma fii să facă cea mai potrivită alegere, străbunica avea nevoie de ajutor. Acest ajutor putea fi găsit, bineînțeles, în rubricile de specialitate destinate femeilor care erau publicate prin gazete. Vă propun azi un astfel de articol, semnat de Laura Vampa”, publicat la rubrica “Salon” din revista “Familia”, în numărul din  20 iulie/1 august 1897:

Cum iubesc fetele noastre


Voi să dau seamă cam în câte feluri ar putea fetele să conjuge verbul “iubire”. Negreșit că acest verb are să fie conjugat de fiecare fată după temperamentul, caracterul și în sensul ideilor pe care le-a primit de la conducătorii ei sau ți le-a format singură”.

Fata ușurică


Sglobie, nebunatecă, iubește pe toți care o complimentează și o măgulesc, pe toți cei frumoși, eleganți, care dansează bine, care au “usage du monde”, se lasă să fie curtată de toți, primește bilete dulci, și chiar ceva mai mult, să fie sărutată între două valsuri, se logodește și strică mereu logodnele, în sfârșit, are o reputație nu tocmai recomandabilă; numai să auziți pe prietenele și cunoscutele ei cum o vorbesc când nu-i ea de față. Ei bine! Fata asta necugetată, măritându-se, va fi cea mai bună femeie, dacă va găsi un bărbat care să o’nțeleagă și să știe cum să se poarte cu dânsa. El o va forma cum va voi, o va învăța să judece și să fie serioasă și ea își va iubi profesorul până la ardoare. Va fi o mamă nepricepută, însă duioasă. Dimpotrivă, dacă bărbatul său va neglija să se ocupe de ea, atunci fata ușurică va fi femeie necredincioasă, și nepăsătorul soț n'are să aștepte mult până să-i crească două coarne”.



Fata cuminte


E totdeauna econoamă bună, ordonată și harnică. Adesea e cea mai mare dintre copii, a crescut pe frățiorii ei mai mici, a ajutat pe mama la treburile casei, în sfârșit, a învățat să se devoteze din anii cei mai fragezi. E așa de serioasă în societate că nici nu îndrăsnește nimeni să-i facă ceea ce se cheamă curte, deși e simpatică și chiar frumoasă uneori. Ca femeie va fi credincioasă, devotată, iubitoare, econoamă, mamă bună, gata la orice sacrificii, cu toată ingratitudinea și nerecunoștința celor iubiți. Întotdeauna va fi înșelata de bărbatul ei - deși o să aibă multă prietenie pentru dânsa, fiindcă n'o să aibă a se teme că îi va măsura tot cu aceeași măsură”.

Fata calculată



Asta de obicei dacă nu e frumoasă, cel puțin știe să se facă. Are toate armele cu care poate să cucerească bărbatul. Se îmbracă bine, e instruită de salon, vorbește cu multă grație, dansează elegant și are unele ochiade și mișcări din corp care sfredelesc inima. E foarte cuminte de față cu toată lumea, dar nu disprețuiește ceva ștrengării mai pe la întuneric. Ține mult să aibă o reputație imaculată. Idealul ei e să apuce un drăguț de bărbat, fie chiar și bătrân, care s'o scalde în aur și belșug. Negreșit, bărbatul său îi va servi și de paravan, în dosul căruia… Dar să ne oprim aici. E egoistă, cheltuitoare numai pentru plăcerile ei, neîndurătoare și tirană”.

Fata inteligentă



Fata inteligentă nu iubește niciodată înfocat. Stimează, admiră, apreciază, dar nu iubește. Cel pe care îl va alege trebuie să se potrivească în idei cu ea, să aibă calități frumoase, să fie inteligent ca și dânsa. Va fi credincioasă și o adevărată prietenă pentru bărbatul ei. Dar… vai de el! de nu va fi astfel precum l-a înțeles ea, căci după o desilusiune, ș-apoi alta, își pierde stima ei, în curând adio și prieteniei și așa mai departe”.


Fata simțitoare



Fata asta nu știe din viață decât florile, musica, poesiile lui Alfred de Musset, romanele lui Georges Obnet, Georges Sand, d-nei de Staël. Fata asta va iubi un tânăr frumos, elegant, pe cel dintâi care-i va întoarce capul. Și-l va iubi ca pe un idol, negândit, nejudecat, cu tot focul inimei ei, care nu-i decât iubire. Niciodată nu va vedea defectele lui, niciodată nu se va întreba dacă o iubește. Îl va iubi orbește, el va fi lumea ei, părinții, prietenii. Fără de el nu va mai fi nimic pentru dânsa. Trădarea lui ar omorî-o și o omoară într'adevăr! Astfel de femei, mor ofticoase”.

Fata inteligentă și simțitoare


E mărgăritarul rar, pe care nu-l poate mânji nimic, oricât de înjositor ar fi. Nu găsesc nimic cu ce s'o compar; astfel ar fi trebuit să fie un Dumnezeu, dacă ar exista. E inteligentă și-și dă seama de toate, nu iubește decât ce-i frumos și nobil, curat și înalt. Dar frumosul, nobilul și înaltul acela, așa precum îl înțelege ea cu inteligența ei fină și simțirea extrem de delicată, nu poate să existe decât în mintea ei. Vai de dânsa dacă își fixează dragostea asupra vreunui bărbat oricât de inteligent și simțitor ar fi. Niciodată nu va corespunde subtilităților și celor mai mici nuanțe ale inimei și creierului ei. Ceea ce va iubi în bărbatul ei e binele pe care ea îl va face, încurajarea pe care i-o va da în momente de restriște, sfaturile bune pe care el le va urma și îi vor folosi, mângâierea care va alină durerile lui. Îndată însă ce el va fi nepăsător la toate astea, îndată ce va disprețui tot ceea ce inima ei cheltuiește pentru dânsul, s'a sfârșit! E suferința care începe pentru dânsa. Și, orice, o mică neatenție, o privire nepăsătoare, poate involuntară, o mișcare de nimic, sunt niște lovituri de cuțit pentru inima ei. E capabilă de cel mai mare devotament și rezistență, oricărei mizerii materiale, dar foarte slabă și învinsă de orice contrarietate morală. Temperament nervos, care oțelit mereu poate s'o aducă la furie și chiar la nebunie”.


Concluziune


Domnișoarelor, feriți-vă de prea mare sensibilitate,
dacă vreți să fiți fericite!”


Sursa: Străbunica (alias “Laura Vampa” – autoare a articolului “Cum iubesc fetele noastre” - publicat la rubrica “Salon” din revista “Familia” – în numărul din 20 iulie/1 august 1897


14 comentarii :

  1. Concluziune plus: nu prea simţitoare, cât mai puţin inteligentă şi nici cuminte, că-i bai! :) În rest, sociologic glumind, suntem tot la vremea aceea. ;)
    Numai bânduri bune!

    RăspundețiȘtergere
  2. Remarcabil! Mulțumesc! Republic cu acordul dumneavoastră! Cu respect!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu precizarea sursei si link catre blog... care va sa zica! :)

      Ștergere
  3. mi-a placut foarte mult,mai ales ca e valabil si in zilele noastre.
    vorba cea"alta Marie cu aceeasi palarie"

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte interesant. Dar... Dar e un fel de categorisire, în genul celor care le poți citi prin Facebook, adică tu le spui culoarea ochilor tai și ei îți debitează o groază de bazaconii! Sau, prin ziare, niște nu știu ce sondaje sau cum se cheamă, că eu, nici în clipele de prostie crasă, nu aș răspunde la întrebările lor. Dar, stai să vezi, dacă răspunzi la întrebări, alegând dintr-o groază de a, b, c, d, ... Vine momentul evaluării, și trebuie să vezi ce și cum, adică îți citești profilul. .! —nu știu ce părere ai tu, dar pe mine mă umflă râsul! Și asta e bine. Măcar să ne amuzăm, ce altceva mai putem face? Bunicile, ori străbunicile, au dispărut,,, dota"a rămas doar pe o hârtie plină de timbre (am și eu una din1927 de la cununia lui mama-mare), cu multe iscălituri, martori, notar, popă, mire socri... Chestii de genul asta.
    Mulțumesc pentru această călătorie prin lada din podul străbunicii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar totusi eu nu cred ca ne-am schimbat chiar atat de mult. Doar forma e alta - in esenta suntem aproape aceiasi, nu crezi? De aceea poate textele lui Caragiale par atat de actuale! :)

      Ștergere
  5. Valorile de atunci nu isi mai gasesc corespondent! Reperele sunt altele, dar cautarile sunt aceleasi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar parca totusi, tipurile umane nu difera foarte mult de cele de atunci!?

      Ștergere
  6. ... se vorbea de suferință ,sensibilitate,iubire ,inteligentă, de sentimente mai mult sau mai puțin nobile ,.... se vorbea , destul de mult pentru acele vremuri și explicit ...chiar foarte ! AZI ...LUMEA ÎL SUNĂ pe Dl. VOROPKEVICI ,... îi dă toate... numerele,de la poartă,de la mașină,de la pantofi, de la .... , și află ... ce FRUMOASĂ este ȚEAPA ! LAURA VAMPA ...ERA LAUREATĂ la scoala vieții și BORDEL DE LUX ...LEGALIZAT !DA, 10 psihologi de azi nu fac cât ...VANDA ! EXCELENT MATERIAL , MULȚUMESC !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oamenii raman aceiasi - din pacate sau din fericire. Asa ca nu ne plictisim... :)

      Ștergere
  7. Cât despre „va trebui să ia o fată cu avere şi situaţie” au existat şi excepţii - INFUZII DE SÂNGE PROASPĂT, care să primenească ereditatea putredă, datorată căsătoriilor din interes, între rude de sânge (la nivel statal - ex. dinastiile Habsburg, Windsor, Romanov, sau chiar mai mic - burghez) UNA dintre ele AUTOHTONĂ, este în Ciuleandra de L. Rebreanu inspirată după fapte reale.
    Referitor la ce-şi doresc femeile, un şugubăţ a scris cândva: Femeia are nevoie de un singur bărbat, care să-i îndeplinească toate dorinţele.
    Bărbatul are nevoie de mai multe femei pt. a-i îndeplini o singură dorinţă

    RăspundețiȘtergere