Europa văzută prin ochii unui ursar

Un articol publicat de revista “Ilustrațiunea Română” în 19 octombrie 1938 mi-a atras atenția. Articolul conține un interviu luat lui Vasile Lăcătuș, un bătrân ursar din România care a străbătut în perioada interbelică aproape întreaga Europă, în căruța lui cu coviltir. Însoțit de femeie și de copii, de bătrânul lui urs și de cei doi căluți, ursarul a străbătut numeroase sate dar și mari orașe europene. Și a cules impresii. “Europa, văzută cu ochii lui Vasile Lăcătuș, are un aspect foarte interesant” – concluziona reporterul interbelic. Nu pot decât să fiu de acord cu el și să încerc să vă conving și pe voi că avea dreptate:

 

Un ursar în Germania interbelică

 

“Vasile Lăcătuș își șterse pentru a doua oară tacticos mustățile, mai sorbi o dată din tulburelul cenușiu ca braga pe care ni-l servise ca pe un vin excepțional cârciumarul din Răzoarele și își continuă cu șarm povestirea începută:

 

- Neamțul, dom’le, nu-i om rău, dar e tare aspru. Cum am intrat în țara lui am văzut că nu e rost de câștigat o pâine. Din sat în sat ne duceau cu jandarmii în spate, ca pe hoți. Asta mi-e crucea dacă am câștigat ceva sau dacă mi s'a lipit ceva de palmă. Cică să nu le stricăm neamul! Drăcovenii de-ale lor, nemțești! O lună de zile n'am putut lua un frănculeț, că se țineau cu pușca după noi și nu ne lăsau nici să ne uităm pe drum, la cer sau la iarbă. Ce-am căutat noi să ne dăm bine pe lângă el, muierea le-a arătat covoare, fata a vrut să le ghicească, eu am dat să scot ceva din chimir, ei deloc! Și asa, dom’le, am trecut prin țara neamțului și ne-au dus până la graniță pe jos, dar nici nu am văzut locurile, nici n'am câștigat un ban!...

Interlocutorul nostru e un “rom” voinic și urât, cu obrazul ciupit de vărsat, cu ochii mici și nasul cârn, din neamul acela de robi din care în altă vreme se recrutau călăii. Cu toate acestea Vasile Lăcătuș, pe care l-am întâlnit la un botez combinat cu nuntă ce-l petreceau “romii" din Răzoarele, e un simpatic reprezentant al neamului său. Cu căruța lui cu coviltir în care i se adăpostește familia, cu cușca ursului și cu cei doi căluți, Vasile Lăcătuș a străbătut toată Europa ca să-și agonisească banii necesari clădirii unei gospodării în sat la Răzoarele, de unde a plecat să cucerească lumea! 

 

Acum, după aproape șase ani de peregrinări, s'a întors în țară și cu banii adunați a început să-și clădească o mândrețe de casă, numai din cărămidă roșie și cu niște brâie de s'neală, de s'au cutremurat toate inimile “romilor" din Răzoarele, care de ciudă și care de mândrie. Europa, văzută cu ochii lui Vasile Lăcătuș, are un aspect foarte interesant. De aceea, după petrecerea nunții și botezului, l-am invitat la un pahar de tulburel, să-și depene amintirile.

Despre Franța și despre francezi

 

Cea mai bună impresie i-a lăsat-o Franța și francezii:

 

- Ăia oameni, spune cu admirație Vasile Lăcătuș. Nu mofluzi ca nemții. Cum intram într’un sat, se făcea negru în jurul nostru de lume. Muierea începea să ghicească franțuzoaicelor cu ghiocul, fata îi zicea cu tamburina și eu cu ursul. Ploua cu gologanii - din ăia albi și mici - în căciula dancilor… Venea jandarul, ne întreba de “aussweis" și pe urmă se uita și el la urs, râdea, dădea gologanul și trecea înainte… Ăia oameni. Numai în orașele alea mai mari nu ne dădea voie la centru, ci numai pe la margini. Era acolo lume berechet și care cum ne vedeau ne dădeau de toate... Numai de mămăligă am cam dus dorul… Eram într'o noapte lângă un oraș mare, lângă marea aia mare, de-i zicea Marsăi (Marseille probabil!?). Poposisem noi pe unde începeau casele, căci cunoșteam legea. Și cum stam noaptea sub lună cu muierea și ne uitam la stele, ne-a mirosit a mămăligă cu pește sărat... Toată noaptea n'am dormit de poftă, par'că eram muiere borțoasă…

Și în amintirea crustaceelor, “romul" care a străbătut Europa scuipă de trei ori într'o parte, apoi își continuă povestirea, arătându-ne pe larg moravurile tuturor jandarmilor din țările civilizate.

 

Suedia văzută din căruța cu coviltir

În Suedia, unde a ajuns cu căruța lui cu coviltir, onoarea de “familist" a lui Vasile Lăcătuș era cât p'aci să sufere o gravă atingere. Pe o șosea, pe când ei călătoreau spre capitala țării, i-a oprit o mașină în pană. Un tânăr și un domn mai în vârstă se străduiau să repare motorul. În cele din urmă, disperați, l-au rugat pe Vasile Lăcătuș să-i remorcheze în urma căruței până la primul garaj, pentru câteva coroane. Desigur că târgul a fost acceptat. Dar pe drum, străinii care erau oameni veseli, s'au oprit, au fotografiat căruța, calul, ursul și mai ales pe fata și pe nevasta țiganului. 

Până la garaj, cum au făcut și cum de s'au înțeles, au izbutit să le convingă pe cele două frumuseți brune să-l lase pe Lăcătuș și să fugă cu ei. Erau doi americani bogați, dornici de aventuri inedite… Dar Lăcătuș a “ginit" la timp mișcarea și când a văzut cum se îngroașe gluma, le-a luat pe cele două “femei fatale" și le-a dat “un toc de bătaie de auzeau și câinii de la Giurgiu". Apoi a părăsit orașul ca să le piardă americanii urma. Și “muierile, ca muierile, și-au văzut mai departe de treabă".

- Dar alți “romi" ai mai întâlnit prin străinătățuri? – întrebă careva.

- Întâlnit, dar nu mai erau “romi". Care cum s'au pricopsit au uitat de șatra de unde au purces!

Din cârciumă se auzeau acordurile tremoltate și scârțâite ale vioarei și deasupra noastră se deschidea bolta viorie a unui cer blând și bun, cum numai peste țara românească se găsește.”

 

Sursa: articolul “Cu ursul și ghicitul” publicat în revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 19 octombrie 1938 - citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor