Regii au fost şi ei copii: Regele Mihai (o dimineață la Peleș)

M.S. Regele Mihai s-a născut în data de 25 octombrie 1921 în castelul Foișor din Sinaia. La numai șase ani, copilul căruia îi plăcea să cânte la pian, să joace șah, să-și călărească poneiul și să conducă mașinuțe a devenit rege al României. O copilărie fericită veți spune, dar nu a fost deloc așa. Micul Rege a domnit atunci doar trei ani, din luna iulie 1927 și până în iunie 1930. În tot acest timp a crescut despărțit de tatăl său și trebuia să își îndeplinească îndatoririle de suveran al României.

În anul 1929, încă prea mic pentru a se ocupa cu adevărat de "problemele statului", Regele Mihai era un copil care alerga fericit pe aleile Castelului Peleș. Era însă și un copil urmărit mereu de ochii presei pentru că, nu-i așa, românii trebuiau să știe ce le face suveranul. Tocmai pentru a satisface această curiozitate, la începutul lunii noiembrie a anului 1929, reporterul A. Dumbrăveanu pășea în zorii zile pe aleile din fața reședinței regale de la Sinaia. Datorită articolului scris în urma acestei vizite - publicat în numărul din 2 noiembrie 1929 al revistei “Realitatea Ilustrată” - vom putea, după aproape nouă decenii, să reconstituim povestea unei zile din copilăria regelui Mihai:

 

 

“La orele șapte dimineața trecem de garda Peleșului îndreptându-ne spre palat. Ceasul din turla castelului a bătut de șapte ori și în fața tunurilor de pe terasa gărzii ostașii schimbă posturile și ridică, cu trupurile și cu mâinile prinse pe cureaua armei, drapelul. Soarele cuprinde, în superb peisagiu, rugina toamnei, care aici la Sinaia, în parcul celor două castele domnești, e mai frumoasă ca oriunde. La ora aceasta, potecile cântate de Carmen Sylva sunt pustii și nici șopotul Peleșului nu se aude. Doar la intrarea din stânga castelului câțiva valeți aleargă de colo până colo, zoriți, și dispar după câteva clipe.”

REGELE

“Pe aleea ce leagă Peleșul de Pelișor apare venind domol un grup de trei persoane. Paza regelui: un domn grav, inspectorul general Costescu e în cap, urmat de două persoane la fel de serioase. Grupul se împrăștie în jurul terasei și inspectorul Costescu rămâne lângă intrarea în castel. Pe alee vine gârbovit un vânzător de ziare, cu geanta plină. Urcă scările intrării, ca la un simplu client căruia îi lasă dimineața gazeta preferată.

Regele Mihai în anul 1929
pe aleile din fața castelului Peleș

Liniștea s'a risipit dintr’o dată: pe scările de la intrarea din stânga a apărut Regele Mihai, cu capul gol, cu pantaloni scurți și cămașa care-i lasă gâtul descoperit, și privește spre gardă:

- Bună dimineața Majestate.

- Bună dimineața Costescu.

După răspunsul dat în grabă, Regele coboară treptele, două deodată, și fuge pe alee. E marșul lui de dimineață. Fuge spre aripa gărzii, în goană mare, în bătaia soarelui de toamnă. În câteva clipe a ajuns acolo. Urcă repede scările și salută santinela, care a luat “pentru onor", cu mâna dusă militărește la frunte. Raita pare că-l obligă să facă în fiecare dimineață front în fața drapelului, după care se întoarce, tot în fugă, la castelul Peleș.”

BICICLETA

“În ziua aceasta Regele are în program sportul. Trei zile pe săptămână sunt dedicate învățăturii și trei zile sportului. Tennis nu va face azi fiindcă-i lipsește partenerul, dl. col. adjutant lacobici, care de câte ori se joacă cu Suveranul trebuie să facă adevărate acrobații ca să-i prindă mingile. Fiindcă Regele Mihai i le trimite, vânjos și amuzat, la înălțimi și distanțe ce necesită adevărate eforturi. Nici călărie nu va face azi, fiindcă lipsește dl. colonel Scheletti, profesorul respectiv, mândru că are un elev de opt ani care stă pe cal ca un colonel trudit o viață întreagă în șa.

Regele pe bicicletă
pe aleea ce duce la Pelișor

Dar Miss, guvernanta Regelui, care a venit pe terasă, dă ordin să i se aducă bicicleta. Eugen, lacheul regelui, i-o aduce din castel și i-o predă, voind să-l ajute să urce. Regele însă a făcut o mișcare spre a se debarasa de el: ține o mână pe ghidon și se aruncă pe bicicletă. Mișcarea ar stârni invidia unui ciclist cu experiență. Întâi încet, apoi din ce în ce mai repede, Regele pedalează, ajunge la Pelișor, înconjoară castelul, apoi o ia înainte spre Furnica, unde sunt grajdurile regale. În urma lui, abia ținându-și sufletul, aleargă Miss și Eugen… Când a ajuns sus, lângă poartă, regele râde. Sunt toți în urma lui și Miss trece prin clipe de tortură, fiindcă aici vine momentul ce i se pare cel mai periculos: panta de la Furnica merge în linie dreaptă, dar e înaltă. Regele, căruia Miss i se adresează în englezește, cu mâinile pe ghidon, cu picioarele fixate pe pedale, își dă drumul din vârf și merge, cu cea mai mare viteză posibilă, până la garajul din vale… Când Miss îl zărește jos, cu capul întors spre ea, zâmbește mulțumită… Suveranul pedalează vânjos și trece din nou pe aleea Peleșului. Coboară cu suplețe, după ce a încetinit treptat mersul bicicletei.

- Frumos ați mers Majestate! - i se adresează un funcționar.

- Eu pot și mai frumos.

- Știm, Majestate.

Cu bicicleta - care-i ajunge până la brâu - rezemată de picioare, regele privește spre Miss și spre lacheul care încă nu se arată. Funcționarul ghicește, uitându-i-se în ochi, ce vrea Regele…

- Briceag ai?

- Am Majestate. Pe cel mic sau pe cel mare?

- Amândouă.

Funcționarul, care e considerat drept un depozit de bricege al Suveranului, scoate din vestă două bricege, pe care nu le ține decât pentru trebuințele regelui Mihai. Le întinde: mâna Regelui le ia pe amândouă. Eugen, valetul, a sosit între timp.

- Eugen, ia bicicleta.

Alături e un tufiș. Regele s'a dus într'acolo. A deschis cuțitul și taie o cracă. Funcționarul se minunează:

- Bravo, Măria Ta!

- Eu pot să tai și una mai mare.

- Știu, Majestate.

În mâinile Regelui, cu ajutorul briceagului, craca devine încetul cu încetul o nuielușe cu vârful încrustat. Apoi închide briceagul la loc și-l repune în depozit.

- Mergem la tâmplărie?

- Nu se poate azi, Majestate… Nu permite Alteța Sa…

Regele nu mai insistă deși tâmplăria e marea sa pasiune. Odată, acum vreo doi ani, pe când transforma o cracă într'o nuielușă, operație de predilecție în fiecare dimineață, a auzit din gura unui valet cuvântul tâmplărie. Și timp de trei luni s'a rugat să fie dus acolo. I s'a satisfăcut dorința. A vizitat atelierul, s'a minunat în fața strungului și a ferăstrăului. Le-a examinat cu de-a mănuntul și n'a mai vrut să plece.

- Vreau să învăț și eu.

- E greu.

- De ce?

- Fiindcă Măria Ta n'ai timp să înveți. Cere timp…

- Eu vreau…

Spunea pe un ton care era o rugăminte ce nu-i putea fi refuzată. Dar fiindcă nu putea fi lăsat acolo, i s'a promis că, mai târziu, când va fi mai mare, va învăța și  tâmplăria. De atunci așteaptă… La tâmplărie ar vrea să se ducă în fiecare zi. Argumentul hotărâtor pentru a-l împiedica e invocarea numelui principesei mame.”

AUTOMOBILUL DĂRUIT DE UNCHIUL NIKI

“Cu nuielușa în mână, Regele scormonește pietricelele de pe alee. Apoi, aducându-și parcă aminte de ceva uitat:

- Eugen, automobilul.

- Imediat Majestate.

Automobilul pe care-l aduce valetul e unul ceva mai mare decât cele ce se văd expuse în vitrinele jucăriilor pentru copii. În el pot intra două făpturi de mărimea regelui. E darul “unchiului Niki” (notă: principele Nicolae al României, cel de-al doilea fiu al regelui Ferdinand I și al reginei Maria), plătit cu șaizeci de mii de lei, în primăvară. Dar să nu se creadă că e o simplă jucărie de copil: regele Mihai se urcă în el, pune mâna pe volan, întoarce o cheie și pornește pe alee, ca pe orice automobil. Mașina e condusă de electricitate și regele mânuiește volanul cu o ușurință uimitoare: la Pelișor, la o curbă, a făcut un viraj elegant și a început să urce pe un drum care merge în pantă. După automobil se țin iarăși Miss și valetul…

Regele Mihai manevrând "Gândacul roșu"
automobilul dăruit de Principele Nicolae

Aleea de la Pelișor duce în suiș, apoi coboară în coastă, unde sunt două gropi cu nisip. E locul preferat de rege în plimbările sale cu automobilul. Suveranul pune automobilul în viteza a doua - ca și cel mai cunoscător conducător - și pornește vertiginos la vale, trecând cu o acrobație uimitoare cele două hopuri ale gropilor. Automobilul se sguduie și Suveranul saltă de două ori în sus râzând din toată inima… În urma lui aude laude:

- Bravo Majestate!”

 

Continuarea articolului aici: 

Sursa: articolul “Regele Mihai în fața obiectivului” – semnat A. Dumbrăveanu - publicat în numărul din 2 noiembrie 1929 al revistei “Realitatea Ilustrată” – citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor