Societatea
românească interbelică - asemeni celei de azi - era o lume a contrastelor. O
lume a luminilor strălucitoare dar și una a umbrelor. O societate în care
conviețuiau elitele culturale și politice ale vremii cu personajele pitorești
ale clasei de mijloc, alcătuită din mici patroni și din meseriași, din muncitori și din funcționari. O lume a vitrinelor strălucitoare din centrul orașelor, dar și o
lume a mahalalelor insalubre – diversă și pestriță și ea.
Am încercat de-a lungul
timpului să devoalez - ajutat de articole apărute în presa interbelică - figuri
tipice ale lumii de atunci. Poate vă mai amintiți de Vasile-lustragiul,
de Piticul
din Târgul Moșilor, de Baba
Cocoșoaica sau de micuții lăutari Fănică,
Mitică și Lenuța. V-am povestit despre vitrinele
strălucitoare dar și despre lumea
cerșetorilor și a mizeriei. Despre marii
maeștri ai scenei românești dar și despre teatrul
de mahala.
Vă
invit astăzi la o călătorie în timp, până în anul 1932, și la o vizită printr-una dintre mahalalele rău famate ale Bucureștiului interbelic. O
mahala care își merita cu adevărat numele și renumele: Mahalaua Dracului.
Pentru a ne simți în siguranță vom fi însoțiți în această “escapadă interbelică” de reporterul “Gr.” al revistei “Ilustrațiunea Română”
și de un bun prieten al acestuia, inspector de
poliție:
“Am plecat cu un bun
prieten de-al meu, inspector de poliție, să vizitez
Mahalaua Dracului. Se făptuise cu o zi înainte un furt în strada Vasile Lascăr.
Interese profesionale m-au condus și pe mine “la fața locului". După “cartea de vizită” pe care clientul poliției o lăsase “la locul
operației”, prietenul meu și-a identificat “marfa”.
- Dacă te interesează un aspect cu totul inedit al Capitalei,
vino cu mine mâine dimineață să-ți arăt cartierul
cel mai rău famat al Bucureștilor.
- Am auzit de acest
cartier încă de la asasinarea lui George Caïr (notă: George Caïr - scriitor
și om politic, prieten apropiat al lui I.L. Caragiale și colaborator
la revista “Moftul român”, asasinat în anul 1924), dar nu înțeleg ce legătură faci între
această spargere și Mahalaua Dracului?
Cu zâmbetul specific copoilor polițienești care sunt pe urmele
infractorilor dar își păstrează secretul până la arestarea lor, mă făcea să
înțeleg că deplasarea până în cartierul cu pricina nu e lipsită de legătură cu
furtul comis și că după amprentele digitate luate de pe clanța unei uși l-a
identificat pe răufăcător, un vechi enoriaș al poliției.”
ÎN LUMEA
LOR…
“Se terminase de mult
covorul de asfalt. Cartierul nou, ridicat între Arcul de Triumf și B-dul Ghica
se pierduse în urmă. Ca să ajungem în Mahalaua Dracului trebuia să trecem un
brâu de locuri virane care încinge noul cartier ca șanțurile de apărare ale
vechilor cetăți medievale. Peste câteva minute am ajuns. Dacă n'aș fi fost
prevenit despre aspectul sinistru al acestui ungher al Capitalei, aș fi avut
convingerea că mă aflu pe meleagurile unui trib indian. O mizerie indiscretă și
lipsită de pudoare se oferea întreagă, în toată hidoșenia ei. Pe ulițele înguste și desfundate - mărginite de
case care-ți inspiră neliniște, cu ochiurile ferestrelor lipite cu hârtii de toate
culorile, cu ziduri leproase - se contopeau laolaltă în fumul prafului copii,
gunoaie, câini, femei, oase, porci și stârvuri de animale. Nici un bărbat nu se
vedea, în afară de cofetarul ambulant al cartierului.
Cofetarul ambulant al mahalalei |
- Să trăiești, Babă
Paraschivo! – se adresă prietenul meu unei bătrâne care gonea cu bățul un porc
străin ce-i intrase în ogradă.
- Bună ziua, maică.
- Zamfir i-acasă?
- Nu e, maică. N’a
mai dat de ieri p’aici.
Zamfir “Gură de oțel” era omul care făcuse cu o zi înainte o
vizită nepoftită în str. Vasile Lascăr, de unde plecase cu “un sac de impresii”
de mare preț, dar lăsând imprudent în urma lui, o
“carte de vizită" care nu dă greș. Deprins cu
mincinoasele răspunsuri negative ale babei, omul datoriei intră în casă. Trebuie
să mărturisesc că i-am admirat curajul și că mi-au trebuit eforturi eroice să-l
urmez.
Am privit îndelung
această încăpere care se numea casă și care semăna mai degrabă cu un abces
crescut pe suprafața pământului bolnav. Baba nu mințise de astă dată. Zamfir se
pusese la adăpost. Am plecat mai departe ascultând explicațiile Ciceronului
meu, care cunoștea topografia și oamenii locului ca în palmă, și mă întrebam
dacă cele ce aud sunt fanteziile unui inspirat sau mărturiile unui om care
le-a trăit aievea.”
CELEBRITĂȚILE
MAHALALEI
“- Aici, în casa asta, a fost prima școală de hoți de
buzunare. Frații “Doctoru” dețineau cele două catedre. Unul preda furtul portmoneelor din
buzunar, iar celălalt furtul din gențile cucoanelor. Sistemul lor pedagogic nu
era lipsit de ingeniozitate. Primul a inventat un manechin cu clopoțel.
Problema care se punea ere să furi portmoneul din buzunarul manechinului fără
să sune clopoțelul. Al doilea își suspenda o poșetă de cucoană de braț. Aici
operația se făcea în doi. Primul “urmărit” trebuia să deschidă poșetă din fugă, iar al doilea “urmăritor” s’o golească tot din fugă.
Școala de hoți a fraților "Doctoru" |
Căsuța de dincolo era
reședința “Sobarului”, asasinul lui Caïr.
În spatele cârciumii șade “Cuțitarul”. Pe vremuri era și el profesor de “chirurgie”.
El a creat o adevărată pepinieră de criminali precoce. A
strâns împrejurul lui o sumedenie de copii pe care i-a învățat abecedarul
crimei. Cum să lovești “la ficați”, “la mir” și alte operațiuni de “mare chirurgie”.
Casa "Sobarului" - asasinul lui George Caïr |
Cârciumarul “Bancherul”
își trage porecla de la îndeletnicirile
lui cămătărești. El finanțează “întreprinderile băieților”, “mărită mărfurile”, împrumută bani în
timpul “crizei”, face credite la băutură și întreține
oamenii cât stau la răcoare.”
Cârciuma "Bancherului" |
“Piticul”, meșter
în “uite popa, nu e popa”, este “Nestorul” comunității.
El s'a specializat în infracțiuni de “maximum 15 zile închisoare"
și a suferit până acum 53 de condamnări. Tot el este acela care hotărăște cota
de beneficiu dintr’o “lovitură”, în raport cu
osteneala fiecăruia. El e casația. Ceea ce a hotărât el, trebuie executat.
Nimeni nu poate deslega ordinele lui. Cei ce nu se supun suferă rigorile unui cod
special. La cinci participații nu ridică nici un beneficiu.
Citește și: Mandravela
– răspântia blestemată
Și
așa ne-am plimbat, din uliță în uliță, și aproape fiecare casă purta stigmatul
degenerescenței morale. M'am întrebat câte asemenea cartiere rău-famate nu are
Bucureștiul în întunericul periferiei lui. Nu e lună în care să nu auzi de un
nou asasinat, de o nouă tâlhărie organizată… E adevărat că de la asasinarea lui
Caïr nici o ispravă mai
de seamă, nici o lovitură cu răsunet nu s'a mai făptuit în Mahalaua Dracului,
dar nu e mai puțin adevărat că locatarii nu și-au schimbat felul lor de
existență și mahalaua nu a abdicat de la tradiția ei, care i-a adus celebritatea.
Am plecat spre casă, întunecat, gândindu-mă că la cele două categorii sociale
de oameni, a acelora care se culcă la 4 dimineața și a celorlalți, care se
scoală la acea oră - ar trebui să mai adăugăm o a treia, a acelora care nu știu
când dorm și când lucrează.”
Sursa: articolul “Mahalaua Dracului – O frescă a periferiei
Capitalei”
– semnat “Gr.” – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 3 august
1932
Micul Paris?
RăspundețiȘtergerePoate ar fi bine sa citeasca si tfl-ii istoria asta!
Chiar si Parisul are petele lui negre, nu crezi? :)
Ștergere"Nu e luna in care sa nu auzi de un nou asasinat, de o noua talharie organizata". Din doua - una: ori la vremea respectiva vestile - chiar si cele rele- circulau destul de greu, ori "progresul" s-a inregistrat si aici: "mai mult, mai repede, mai bine"
RăspundețiȘtergereVestile sigur circulau mai repede in lumea mahalalelor de altadata. Probabil insa ca in presa ajungeau mai greu decat azi. Desi, nu sunt convins nici de asta... :)
ȘtergerePe bună dreptate, Bucureştiul era numit Micul Paris. Prima şcoală de hoţi de buzunare din Mahalaua Dracului - Fraţii „Doctoru”, este foarte asemănătoare cu cea descrisă de scriitorul francez Hector Malot în celebrul roman Singur pe lume (1878).
RăspundețiȘtergereÎndeletnicirea foarte bănoasă a fost preluată şi peste Canalul Mânecii... Londra anilor 1837-39 şi celebra Şcoală de hoţi a evreului Fagin, este descrisă de Charles Dickens în romanul de succes Oliver Twist
Să se mai spună că Principatele Române nu au fost pe deplin INTEGRATE în Europa, chiar din acele timpuri
Că acum... borfaşii români fac ravagii în toată Europa. Şi-au creat o reputaţie de MARE PRESTIGIU...
Exportul de "meserie" se făcea ieri, la fel cum se face și azi! :)
RăspundețiȘtergerePe unde o fi fost aceasta Mahalaua Dracului? A dat ceva idei in text insa nu pot sa spun ca le-am inteles.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereStelian Tănase spune: "Locuiesc din 1982 pe mîna stîngă a bulevardului Filantropia, cum vii din Piaţa Victoriei. E al treilea cartier de veche tradiție bucureșteană în care traiesc dupa Obor și Bariera Vergului. In capătul vestic al străzii mele se găseşte o grădiniţă care a fost o şcoală cîndva celebră, „Şcoala din mahalaua Dracului”. Am regăsit-o în cărţi de memorialistică. Bulevardul nu mai are aspectul vechi – cu cinematografe, prăvălii, restaurante faimoase, ateliere de reparaţii. Odată a fost un cartier eminamente negustoresc, dar și cu funcționărime și profesori etc."
ȘtergereEste zona care incepe in spatele Spitalului Filantropia, spre institutul de Hematologie, intre Titulescu si Banu Manta, in spatele blocurilor se ascunde un cartier de case, unele mici, cu curti ingrate, pastreaza inca aerul de mahala. Se construieste mult, zona este destul de pestrita iar apropierea de Pta Victoriei o face foarte cautata.
ȘtergereMulțumim pentru precizări, Noamy! Te mai aștept pe blog.
Ștergereehe...nici infractorii nu mai sunt ce erau odata...
RăspundețiȘtergereO casă pe care se păstrează anul 1913 inscris pe fațadă, este la Petru Maior 71, de vânzare acum cu preț bun. Roiesc in jur unii care vor să facă un bloc cu p+2+m. Uriaș pentru acest colț al foștilor căruțași ai începutului de secol.
RăspundețiȘtergere