Vremuri grele (de ieri? de azi?)

VREMURI GRELE

M'am oprit la casa scundă
De la margine de sat,
Palizi și cu ochi’n lacrimi
Doi copii stăteau la sfat:

- Grea-i viața! - zise unul
Grea și plină de păcate,
Tata a murit în luptă,
Și murim de foame, frate!
Cel mai mic cuprins de spaimă,
Trist începe să îngâne:
- Mama noastră e bolnavă
Și în casă nu e pâine!

 

 

Noaptea, când venea pe dealuri,

M'am oprit lâng'un isvor,

Povestea încet pe iarbă

Un țăran c'un cerșetor:

- Grele vremuri - spuse bietul

Cerșetor - și-s răi stăpânii!

Ori și unde voi să intru

Mă amenință cu câinii!

- S'a mărit fârtate, birul,

Vai de noi - șopti țăranul -

Ne sugrumă sărăcia

Și cu greu se face banul!”

Și-n anu-acesta demnitarii 
Ce sufăr foame și tânjesc,

Primi-vor iar bacșișuri grase,

Căci e-obiceiul pământesc!

 

Luat-am bățul pribegiei

Și-am pornit înspre oraș,

Două umbre se'ntâlniră -

Erau doi sărmani slujbași:

- N'am un ban pentru chirie -

Zise unul alb ca varul,

De trei ani aștept zadarnic,

Nici un spor, și-i mic salariul.

Celălalt zâmbi ironic

Greu lovit de-al sorții val:

- Boala-mi roade'n piept, păgână.

Voi muri într'un spital!...

M'am oprit apoi la ușa

Bietului poet sărac,

Unde gândurile'n aur

Și’n smaralde se prefac.

Și dacă băncile și-acuma

În falimente-au să sporească

Atunci directorii de bancă

Ajunge-vor ca să cerșească!

 

- Stau cu muza mea de vorbă

Și tăcerea e de piatră.

Sunt flămând - cânta poetul -

Și nici foc nu am în vatră.

Laurii i-ași vinde-acuma

Pentr-un pol, sărman poet, -

Bate iarna la fereastră,

Blana mi-e la amanet."

(Justin Ilieșiu – “Realitatea Ilustrată” - 8 ianuarie 1928)