La pas prin dulcele târg al Ieșilor

Am străbătut până acum la pas și am cules impresii din câteva dintre marile târguri bucureștene de altădată. Articolele reporterilor interbelici au surprins “fotograme” în furnicarul Pieței Bibescu Vodă (citește articolul “Prin Piața mare”),  în Târgul Vitan (citește articolul “Prin Târgul Vitan de altădată”) sau prin celebrul Târg al Moșilor (citește articolul “Piticul din Târgul Moșilor”). 

 

Vă invit acum să ne desprindem din agitația Capitalei și să vizităm un mare târg organizat într-un “oraș de provincie”. Și ce destinație mai potrivită am fi putut să găsim decât “dulcele târg al Ieșilor”. Vom pătrunde așadar, însoțiți de reporterul “C. L.” al revistei “Ilustrațiunea Română” (probabil e vorba despre C. Luca Iași – cel care a semnat și alte articole publicate în rubrica “Anchete Ieșene”), în lumea “vestitului Halm-boccegiul”, veteran al Halelor Mari ale Iașului prin anul 1936:

 

Noaptea “se împrospătează” marfa

“Începând de la miezul nopții, huruitul căruțelor ce aduc din satele din împrejurimi cele necesare stomacului uriaș al Iașului nu mai încetează. Rând pe rând se descarcă legume, fructe, păsări, etc. Pe asfaltul de pe marginea străzii se ridică adevărați munți de ceapă, varză, cartofi, piramide de praz legat în snopi sau coșuri cu fructe, ce sunt luați în primire de negustorii în-detaliu. E un du-te-vino și o larmă asurzitoare. Și cu cât se apropie ziua, cu atât animația crește. Negustorii de mărunțișuri încep să-și înșire marfa pe tarabe: ciorapi (9 lei perechea, marfă salvată de la foc); mărgele de sticlă, inele de cositor, oglinzi de buzunar, piepteni, brice, săpun, etc., aranjate într'un fel de talmeș-balmeș. Și când soarele a început să-și împrăștie primele raze de lumină, totul e aranjat, așteptând venirea cumpărătorilor. Ici și colo, câte un zarzavagiu întârziat, cu ochii umflați de somn “împrospătează” marfa, stropind-o cu câteva căldări de apă. Din preajma tarabelor, de pe sub scânduri, iese câte un pierde-vară în zdrențe, zgribulit din cauza răcelei de peste noapte,  și deranjat din somn de proprietarul ce-și deschide “prăvălia”, se scarpină de zor, scuipă înciudat printre dinți și se îndepărtează în căutarea altui adăpost.

La pas prin Halele Mari ale Iașiului interbelic

Încetul cu încetul, hala s'a umplut de lume și începe “reclama”. Un zarzavagiu roșu ca sfecla țipă cât îl ține gura:

- Cine cumpără de la mine, toată vara-i merge bine! Poftiți coniță: Trei vinete - doi lei, opt ardei la un franc!

Vecinul de alături nu se lasă mai pe jos ci îi face concurență:

- Poftiți! Două la leu și zece la franc! La desfacereeee! Azi cu bani și mâine fără bani! Aici la pomanăăă!

Printre coșuri și-a făcut apariția și vestitul Halm-boccegiul. Aruncat pe umăr poartă un vraf de prosoape, flanele, fulare, etc. E singurul și cel mai vechi negustor ambulant care își exercită “comerțul” numai prin hală. Dacă vre'un rival se încumetă să-i facă concurență îi face un tărăboi de-și ia bietul om lumea în cap, numai să nu-l mai audă. Acum se îndreaptă spre un țăran:

- Să trăiești, bade Vasile!

- Și'mneata! Mulțămesc!

Țăranul îl cercetează curios cu privirea. E nedumerit de unde îl cunoaște bătrânul (căci a nimerit-o când i-a spus pe nume).

- Vine iarna, bade Vasile, și vreau să-ți dau o flanea bună să mă pomenești.

Țăranul pipăie flaneaua, apoi se interesează de preț:

- Câte parale?

- O sută douăzeci de lei... pentru dumneata.

- Ira, treizeci de lei jupâne, că doar nici eu nu fur banii.

După ce se tocmesc timp de o oră, Hahn, prefăcându-se necăjit, îi aruncă flaneaua:

- Ți-o dau cu doi poli, numai fiindcă te cunosc și-mi ești “prieten”, altfel nu i-aș da-o nici lui frate-meu, cu banii ăștia!

Și bătrânul se îndepărtează în căutarea altui “prieten”.

Halm-boccegiul

Într'un colț, un grup de hamali cu coșul la spinare și frânghia pe braț, așteaptă mușterii cu coșurile încărcate de târguieli, spre a-i ajuta la dus acasă. Unul, în așteptarea “boerului”, și-a așezat coșul sub cap, drept perină, și cele câteva țuici băute “pe inima goală” spre a-i trece “vătămătura” l-au transportat în împărăția lui Morfeu. Alături, întinse pe o scândură, atârnă opinci din piele de porc nerase.

 

Tocmeală la cumpăratul opincilor

 

- Șaisprezece lei și ia-le! - se adresează vânzătoarea unui țăran.

- Nu! Doisprezece. Nici nu face mai mult. Nu vezi că-s subțiri ca foaia de țigară?

- Așa subțiri cum le vezi, dar dacă nu te-or ține un an de zile, eu îți dau banii îndărăt.

În cele din urmă târgul se încheie cu 13 lei, țăranul scoate o cârpă unde are banii “înodați" și achitând pleacă voios, deoarece le-a luat “chilipir", ba încă “cu garanție" pentru un an.

Ateliere pentru reparatul ghetelor "în două minute"

La marginea halei, lângă locul rezervat pentru staționarea carelor țărănești, sunt instalate sub cerul liber vre'o 5 “ateliere” de cismărie.

- Executăm “în două minute” cele mai dificile reparații - mă lămurește unul din “patronii” atelierelor.

Pe scaune așteaptă desculți clienții a căror încălțăminte e “în lucru” și care uneori sunt nevoiți să aștepte câte două ceasuri isprăvitul reparației “în două minute".”

 

Sursa: articolul “Anchete ieșene – Hala-Mare”, semnat “C. L.”, publicat în numărul din 14 octombrie 1936 al revistei “Ilustrațiunea Română”