Prima berărie din București

Deși berăriile bucureștene deveniseră o prezență obișnuită în România sfârșitului de secol al XIX-lea, răspunsul la întrebarea “unde a fost cea dintâi berărie din București?” nu este unul ușor de dat. “Nu cunoaștem noi lucruri mai însemnate din trecutul Capitalei noastre, darămite locul unde strămoșii noștri se cinsteau cu bere!” - afirma scriitorul interbelic Ioan Massof în debutul articolului “Bere în București” (publicat în revista "Realitatea Ilustrată” - numărul din 6 decembrie 1938). Iar noi nu putem să îl contrazicem. Cu toată dificultatea însă, Ioan Massoff a încercat să găsească răspunsul la această importantă întrebare:

 

Cea dintâi berărie din București

 

“Se pare însă că berea s’a vândut la noi, întâia oară, într’un fel de dugheană de pe strada Câmpineanu de astăzi, în jurul Hanului lui Filaret, care se afla pe locul unde se găsește astăzi Teatrul Național (notă: vechea clădire a Teatrului Național din București, de pe Calea Victoriei, distrusă în urma bombardamentului din 26 august 1944). Afirmația aceasta o facem după o întâmplare, un simplu fapt divers povestit de istoricul V. A. Urechia, care are meritul de a se fi îndeletnicit și cu amănunte din trecutul nostru, amănunte de însemnătate pentru viața socială:

Cică, într’o noapte din luna Mai a anului 1811, răspântiașul, adică gardistul care făcea de pază lângă Hanul lui Filaret, a găsit pe jos doi ofițeri ruși (notă: întâmplarea a avut loc în timpul ocupației rusești a Bucureștilor).

- Ați băut multă votchi, gospodin! – zice omul Agiei (poliției)

- Niet votchi, piva! Nu rachiu, ci bere! – zise unul din ofițeri, pe care-l ajuta răspântiașul să se ridice în picioare.

- Auzi colo, să se îmbete cu băutura nouă, de la Johan Neamțu! – gândi răspântiașul. Cu votchi, da, mai înțeleg, dar cu zeama neamțului! Măre, gustul filonichie (adică alegere) nu are!

- Te văd! Te văd! – strigă răspântiașul, după cum era dator să strige, ca să se sperie hoții, rezemând și pe al doilea muscal de cișmea, de care sprijinise și pe cel dintâi. Te văd! Te văd!

Iată întâmplarea povestită de V. A. Urechia, istoric cu multe păcate, dar și cu meritele lui, între altele după cum spusei pentru că n’a trecut cu vederea lucruri mici, din care se pot trage încheieri nelipsite de interes: Așadar, dacă cei doi ofițeri beți turtă au fost găsiți de omul poliției cam prin Piața Teatrului de astăzi – sigur între “Adriatica” și “Cercul Militar” – nu’ncape îndoiala că locul unde s’a comis beția era prin apropiere, picioarele ofițerești neputând să reziste unui drum mai lung după înghițirea licoarei lui Iohan. Acesta trebuie să fi avut prăvălia peste drum de aripa dinspre strada Câmpineanu a Teatrului Național, unde de ani de zile au fost sediul unor bodegi, unele din ele, ca aceea ținută de Caragiale, intrate în istoria literară.

Domnița Ralu și berea

“Băștinașii însă nu prea căutau băutura nouă din cârciuma lui Johan, zis Neamțu, deși această băutură era bine cunoscută pe vremea aceea în occident. Rușii, amatori de băuturi de orice soi, n'au stat prea mult pe gânduri, pentru a încerca “piva”, care-ți dă o beție cu totul specială. De bună seamă că domnul Johan zis Neamţu a venit cu formula de prin țări străine și a pus-o în practică la noi, unde a dat de cereale din belșug. Dar berarul neamț ambiționa să ajungă furnizor al Curții Domnești. Gândul acesta i-a fost cu noroc și să vedeți de ce: După plecarea rușilor din țară, a venit la domnie Vodă Ion Caragea, a cărui fiică a fost celebra Domniță Ralu, cea care a organizat primul spectacol teatral în București, chiar în casele părintești, după cum se arătase și în alte privinți, având felurite inițiative. 

 

Berăria Bristol de pe Bulevardul Carol din București

 

Când berarul Johan s'a dus la palat cu un paner cu douăsprezece sticle de bere, de față era și frumoasa Ralu. În timp ce Vodă și ceilalți s-au strâmbat la gustul amar al băuturii, Domnița a zâmbit, fiind de părere că e foarte bună și rugă pe berar să-i mai aducă ceva sticle, pentru a le putea servi oaspeților ei. Neamțu, care-și dădea seama cât i-ar putea fi de folos o “propagandă” a Domniţei, i-a adus bere și, în scurt timp, susținut de consulul Prusiei, dar și de Domniță, a obținut monopolul fabricării berii. Obiceiul de a bea bere răspândindu-se, Johan făcea dever bun, reușind să strângă și parale bune. Dar concurența îl pândea. Căci, în scurt timp, s'a arătat un altul, dornic să prepare bere, unul Gheorghe Crepțul. A fost și procesul în jurul acestei chestiuni, moștenitorii lui Johan obținând câștig de cauză. 

Dar, încetul cu încetul, fabricarea berei a căzut în... domeniul public. Totuși, chiar acum câteva luni, mi se pare că se stârnise, prin reclame în ziar, o adevărată bătălie a berii. Cine a izbândit de data aceasta, mărturisesc că n'am aflat. Că așa e în firea omului: să nu vadă ce-i înaintea ochilor...”

 

Citește și: Românii și tutunul