Pagini

Politica privind datele cu caracter personal:

Cronică interbelică (Li și Loo se însoară cu Florica și Ioana)

Bucureștiul interbelic – asemeni Bucureștiului de azi – era o lume a contrastelor. O lume în care noile block-house-uri se înălțau la câțiva pași de bordeiele sărăcăcioase care împânzeau mahalalele orașelor. O lume în care vitrinele luxoase “din centru” făceau repede loc băcăniilor sau crâșmelor dubioase de la periferii. O lume în care conviețuiau elitele culturale și politice ale vremii cu personajele pitorești ale lumii multicolore a micilor patroni și meseriași, muncitori și funcționari, dar și cu lumea mahalalelor – diversă și pestriță și ea. 
 
 
Această lume pestriță era completată de străinii care deveniseră o prezență aproape comună pe străzile Bucureștiului: “Capitala noastră prezintă astăzi coloritul integral al marilor metropole europene. Aproape că nu există națiune de pe glob care să nu-și aibă plantat vlăstarul său pe tărâmul Bucureștilor. Chiar și cele mai îndepărtate țări, n'au întârziat să-și trimită aici măcar câte un reprezentant care, fără multă șovăire, ne-a îndrăgit, s'a împământenit, s'a contopit și s'a asimilat cu restul locuitorilor. Așa se face că poți să vezi, oricând, pe străzile Capitalei câte un japonez, un marocan, un negru, un mongol, sau cine știe ce altă nație de om.

Desprinsă dintre miile de povești de viață ale refugiaților de pe teritoriul României Mari, povestea destinelor a doi chinezi  - Li De Tien și Loo Chin-Ting, care își doreau din tot sufletul să devină Ion Tudose și Vasile Chițu – are un farmec aparte. Reporterul revistei “Realitatea Ilustrată” - “K.I.M.” - consemna în debutul articolului publicat în numărul din 18 noiembrie 1936:
 
Anchetele pe care le-am făcut în numerele trecute ale Realității Ilustrate cu  privire la viața coloniilor străine din România ne-au pus pe urmele acestor unici reprezentanți ai imperiului chinez la noi în țară, și care, s'ar putea spune, formează colonia chino-română din București. Zic chino-română pentru că cei doi, Li și Loo, sunt căsătoriți cu românce și deci colonia nu mai poate fi exclusiv chineză. Odiseea vieții eroilor acestui reportaj este plină de întâmplări triste sau vesele, petrecute în timpul pribegiei lor din Chantung, prin Rusia spre România.” 

Pentru că știu că sunteți curioși, nu îmi mai rămâne acum decât să vă invit să citiți despre odiseea celor doi tineri chinezi stabiliți în România anului 1936, așa cum a fost ea consemnată în revista interbelică:

Din fii de nobili, vagabonzi


Li De Tien și Loo Chin-Ting s'au născut în anul 1896 în ținutul Chantung din China. Fii de nobili, până la vârsta de 20 ani Li și Loo au învățat carte și fiind întotdeauna în aceeași clasă, s'au împrietenit. La începutul anului 1916, din cauza uneia dintre nenumăratele revoluții care distrug de secole lumea chineză, cei doi prieteni au rămas fără părinți și ca să scape cu viață s'au refugiat în Rusia, pe care au cutreierat-o, din oraș în oraș, trăind din practicarea tuturor ocupațiunilor posibile: hamali în porturi, lustragii, șoferi, acari de cale ferată, măturători, agricultori, etc. Nevoile și gândul că vor găsi undeva aiurea ceva mai bun pentru existența lor, îi aduce pe cei doi tineri chinezi, prin anul 1917, în Basarabia și de aici, prin anul 1918, în Moldova. Circul Prosperi”, care cutreiera pe atunci țara, îi lansează drept mari dansatori din Peking. O dată cu falimentul acestui circ se sfârșește însă și cariera lor de dansatori. Reveniți la vechile lor preocupări - hamali, lustragii, etc. – Li și Loo colindă România, trecând din oraș în oraș până în anul 1926, când pun piciorul în București, de unde nu se mai îndură să plece.






Li și Loo se însoară cu Florica și Ioana

 
„Sătui de pribegie și încântați de ospitalitatea Capitalei noastre, Li și Loo se hotărăsc, prin anul 1932, să se însoare. Socoteala lor era destul de onorabilă însă greu de pus în aplicare; se lipește așa de greu o albă de un galben! Totuși eroii noștri nu se dau bătuți cu una cu două. Știind să vorbească destul de bine românește, nu se sfiesc deloc să se ofere, ori de câte ori se ivește prilejul:
- Ști domn'e’şora, eu vrem să te ia pe dumota de fimee...
Dar oferta nu se prinde, cu toate desele ei repetări mimice și vocale. Într'o zi însă Li cunoaște undeva o româncă inimoasă, din Râmnicu Vâlcea. O cheamă Florica Dumitrescu și e mai tânără ca el cu trei ani. Li n’o slăbește deloc cu propunerile-i matrimoniale. Astfel, încet încet seducția se strecoară în inima Floricăi. 
 
- Ei! Și ce dacă-i galben! Și ce dacă-i cu picioarele strâmbe? Ce, nu-i om și el, săracu? – își dă cu părerea fata și admite să fie „fimeea“ lui Li.
Până aci a fost greul luptei rasei galbene pentru cucerirea femeii românce, până la crearea precedentului. Așa că Loo, când a cunoscut-o, în Cișmigiu, pe Ioana Saicătiu, nu i-a fost greu s'o convingă.
- Ce, Florica nu e tot româncă? Ce, s’a scufundat pământul dacă s’a măritat cu un chinez?
În virtutea acestei logici, Ioana Saicătiu, ardeleancă din Dej, a purces cu voioșie și cu suflet curat la contopirea rasei galbene cu cea albă.”


Loo are un copil


„O dată căsătoriți, Li și Loo, gândindu-se la ziua de mâine, la viitorul familiilor lor, au pus bazele unei fabrici” de flori chinezești. Industria a prins, concurență neexistând, și căminele lor au prosperat. Dar între timp, Loo devine tatăl unui copil, pe care-l botează Paul. 
 
Evenimentul acesta produce grave perturbări în bugetul industriei de flori chinezești, astfel că Li și Loo se despart, fiecare lucrând pe cont propriu, tot flori, bineînțeles. În timpul de față, când nimeni nu mai este sigur pe ziua de mâine, chiar și cei mai înstăriți oameni se pot trezi sărăciți peste noapte, dar niște bieți chinezi, care nu pot trăi din altceva decât din vânzarea unor flori de hârtie, de care lumea la un moment dat se satură și nu mai cumpără. Așa se explică faptul că de un timp Li și Loo trăiesc din nou în mizerie. Industria florilor agonizează pe zi ce trece, în timp ce nevoile lor cresc. Flăcăul lui Loo are trei ani și mănâncă mai mult ca înainte, iar Florica Li De Tien, dovedindu-și rostul pământesc, i-a spus lui Li, de curând, că-i face și ea un copil.”




Li, vrea să se cheme Ion Tudose, iar Loo, Vasile Chițu


„Așadar au trecut 19 ani de când Li și Loo sunt în România. Li stă pe strada Turtucaia, nr. 111, iar Loo pe strada Sergent Mușat, nr. 46. Amândoi sunt căsătoriți la ofițerul stării civile din Capitală, amândoi plătesc impozite, amândoi și-au întemeiat familii și... amândoi și-au ales câte un nume românesc. (Li, vrea să se cheme Ion Tudose, iar Loo, Vasile Chițu). 


Cu toate acestea, nu izbutesc încă să devină cetățeni români. Toate cererile lor de încetățenire sunt respinse, în fiece an. Singura lor speranță a mai rămas eventuala bunăvoință a d-lui Sergiu Dimitriu, secretarul general al Ministerului de Interne. Poate, poate, d-sa se va înduioșa de drama lor familială și le va veni în ajutor. Au îndrăgit într'atât Bucureștii, încât le-ar veni nespus de greu să-și ia boccelele și să plece iar, în pribegie.”

2 comentarii:

  1. Frumos articol Sper că au reușit sa convingă pe secretarul ministerului de interne, nu de alta dar ar fi fost păcat să rămână niște copii fără tată.

    RăspundețiȘtergere