23 AUGUST 1944 - Istoria nu face daruri nimănui

Înlăturarea Dictaturii

După câștigarea bătăliei de la Stalingrad, armatele sovietice au început să avanseze și, în martie 1944, ajunseseră pe teritoriul României. Din martie până în august 1944, Frontul de Est a fost stabilizat pe linia Chișinău-Iași-Târgu Frumos. În 23 august 1944, Regele Mihai I a decis demiterea și arestarea mareșalului Ion Antonescu - conducătorul statului la acea vreme - a dispus încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu cu aliații și de colaborare militară cu Uniunea Sovietică.

Revista “Realitatea Ilustrată” consemna astfel momentul: „24 AUGUST 1944: "Înlăturarea Dictaturii, a călușului criminal ce zăgăzuia libera manifestare a unui popor, ce plătise din plin trădarea unor slugi cățărate pe grumazul lui. Glasul emoționat și ferm al M. S. Regelui Mihai a răsunat puternic în inima miilor de români adunați în jurul aparatelor de radio. 

 

Câteva zeci de minute mai apoi, un chiot uriaș răsbătea din piepturi desrobite, iar în ochii tuturor scânteia lacrima, pe care ți-o dau numai bucuriile mari, ale regăsirii nesperate. Un Rege tânăr, cu dragoste de Țară, urmaș demn al Voevozilor descălicători și al Domnilor întregitori - ajutat de o mână de bărbați de Stat, vigilenți și curajoși - înlăturase primejdia ce ne păștea: pierderea independenței naționale și afundarea României în tagma dușmanilor omenirii și ai civilizației.” (revista "Realitatea Ilustrată - numărul din 16 - 30 septembrie 1944)

Franklin Delano Roosevelt, Iosif Vissarionovici Stalin, Winston Churchill

23 August 1944 în presa europeană

Presa din țările occidentale relata entuziastă știri despre desfășurarea evenimentele de la București și despre decizia României de “a capitula”. Chiar dacă în acele zile (19 – 25 august 1944) se ducea și bătălia pentru eliberarea Parisului, presa de limbă franceză consemna note referitoare la importantul eveniment petrecut în România:

Ce soir - 25 august 1944 (st. sus), L'Echo d'Alger-  26 august 1944 (dr. sus)
L'Humanité - 26 august 1944 (st. jos), Combat - 23 august 1944 (dr. jos)

Bombardamente asupra Bucureștiului

În zilele imediat următoare Armata română început lupta împotriva Wehrmachtului, fostul aliat. Forțele germane au lansat în 24 august un bombardament asupra Bucureștiului, distrugând o parte din Palatul Regal și, complet, Casa Nouă (o reședință construită în vecinătatea Palatului Regal). Regele Mihai, însă, se refugiase, împreună cu Regina-mamă Elena, în Oltenia, la Dobrița.

“ORICINE își mai aduce aminte vaietele și invectivele propagandei hitleriste, după fiece raid al aviației aliate. De la comunicatul cartierului nazist și până la cel mai umil reporteraș al lui Goebbels, se „protesta“ împotriva bombardării populației civile de la sate și orașe, căutându-se a se scoate din Aliați niște criminali de rând ai celor fără apărare. Poporului nostru i s’a ținut același limbaj. În loc să încetăm un răsboi nefiresc eram împinși să protestăm și să cerem contenirea bombardamentelor, pentru că la adăpostul sentimentalismului nostru, hitleriștii să-și poată desăvârși manoperile de subjugare a Europei.

Palatul Regal (stânga) și Spitalul "Ghica" al asigurărilor sociale
după bombardamente

Realitatea era însă alta și ea avea să vină să ne deschidă ochii. Să ne convingă de arhibanalul adevăr: cei care au pornit răsboiul orașelor deschise, călăii populației civile din Varșovia, Rotterdam, Anvers, Belgrad și toate orașele sovietice sunt aviatorii hitleriști. Comandamentul german a fost cel care a dat ordin pentru „coventry“-sarea Londrei. Ori de câte ori, trufia și bestialitatea prusacă a avut prilejul, nu s’a sfiit să-și dea grozăvia pe față, asasinând mii de vinovați și distrugând disprețuitor vestigiile culturale ale popoarelor Europei.

Imagini din Capitală după bombardamente

Trei zile și trei nopți, Capitala României și populația ei a avut durerosul prilej de a se convinge de visul, despre adevărata față a hitlerismului. Pentru că am avut curajul să ne regăsim matca firească, aruncând peste bord toți trădătorii de neam, hitleriștii au vrut să ne pedepsească. Și în consecință, aviația cu crucea încârligată a tăbărât asupra unui oraș fără apărare, masacrând o populație care i-a hrănit și adăpostit generoasă. Dușmanii civilizației europene, asasinii femeilor și copiilor sunt chipeși ofițeri ai cuptwaff-ei. Ne-au mărturisit-o însăși faptele lor monstruoase. Priviți imaginile, adunate în această pagină și care reconstituiesc pentru viitorime, cele 72 ore de groază, de moarte și infern trăite de populația unei capitale: Opera română, Palatul regal, Spitalul dispensar “Ghica” al Asigurărilor sociale, două tramvaie de pe bulev. Filantropia, hotelul Princiar, întreaga Calea Victoriei, cu Teatrul Național, pasagiul Comedia, palatele Adriatica și Generala, str. Sărindar unde au ars case de locuit și hoteluri, Calea Văcărești, str. Dudești, Căuzași, Bateriilor, Apolodor, Cazărmii, Isvor - toate populate de oameni nevoiași, cu biete gospodării, - iată vestigiul de neclintit al bombardamentelor “strategice” făcute de aviația germană, oriunde s’a abătut.

Hitlerismul este însă viteaz numai cu cei fără apărare. De când capitala noastră este apărată deopotrivă de avioane române, sovietice și anglo-americane, au pierit ca prin farmec vajnicii semănători de moarte și distrugeri ai lui Hitler. Este un răspuns pe care și-l dau singuri.” (articolul “Populația Capitalei terorizată de aviația hitleristă", publicat în numărul din 16 - 30 septembrie 1944 al revistei “Realitatea Ilustrată”)

Armata Roșie ocupă Bucureștiul

Până la 28 august au fost curățate de germani Capitala și împrejurimile; au fost luați prizonieri un număr de 56.000 de militari germani. Armata Roșie a intrat în București la o săptămână după evenimente, găsind orașul eliberat de germani, armata română gata de luptă de partea ei și un guvern dispus să-i fie aliat.

O strângere de mână camaraderească pecetluiește 

frăția de arme româno-sovietică (stânga)

Populația capitalei aruncând flori în calea eliberatorilor (dreapta)

După demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, generalul Constantin Sănătescu a fost însărcinat cu formarea unui guvern din care făceau parte atât reprezentanții partidelor democrate cât și politicieni comuniști și ofițeri ai armatei. Acest guvern a negociat armistițiul cu URSS, prin care s-a obligat să plătească despăgubiri de război, să admită pierderile teritoriale din est din 1940 și să acorde funcții importante comuniștilor. Revista “Realitatea Ilustrată” consemna:

„Semnele eliberării totale, se apropie. Pentru câștigarea victoriei totale, guvernul și blocul național democratic au făcut apel la popor să susțină războiul împotriva lui Hitler și să se unească în jurul Tronului și al guvernului democrat. În manifestul adresat Țării se spune răspicat: “Țara întreagă voiește să pună capăt războiului distrugător, unui război de la început pierdut. Țara întreagă dorește pace; dar voința de pace a României nu însemnează nici dezarmare, nici teamă. Orice piedică pusă în drumul înfăptuirii năzuințelor spre pace și libertate a poporului român, va deslănțui o luptă fără milă și cruțare din partea tuturor  forțelor armate și populare, împotriva celor care ar încerca să mențină țara noastră în război cu națiunile unite, prelungind astfel suferințele. Guvernul, adresându-se vouă, tuturor cetățenilor Țării, vă cere să faceți zid în jurul Majestății Sale Regelui Mihai I și în spiritul unei discipline naționale și unei desăvârșite uniri, să-i dați tot sprijinul pentru înfăptuirea comandamentelor supreme ale ceasului de față: asigurarea păcii și instaurarea unui regim democratic de largi drepturi și libertăți publice pentru toți cetățenii Țării."

Tancurile mareșalului Malinovsky pe străzile capitalei (st. sus)
O eroină a glorioasei armate sovietice (dr. sus)
Manifestări organizate de Partidul Comunist în București (jos)

"Spre fericirea și salvarea poporului român"

"Spre fericirea și salvarea lui, poporul român a înțeles clipa de răscruce a existenței sale. Solidar cu Regele și Guvernul care l-a eliberat din lanțurile autocrate și sângeroase, poporul român pășește ferm spre viitor, alături de fireștii lui aliați și prieteni, singurii ce l-au ajutat în vremurile grele: Marea Britanie, Statele Unite, Franța și Uniunea Sovietelor.

Ce este blocul național-democrat? O uniune politică de luptă națională a celor patru mari partide democratice: național-țărăniștii, național-liberalii, social-democrații și comuniștii. O uniune patriotică am putea spune, care-și culege sufrajiile și solidaritatea din straturile cele mai de jos și mai vaste ale poporului, axată pe o singură lozincă: salvarea țării de năpârcile hitleriste, pace și colaborare cu Națiunile Unite. La Uniunea politică a celor patru partide democratice - unde personalitatea d-lor Iuliu Maniu, Constantin I. C. Brătianu, Constantin Titel-Petrescu și Lucrețiu Pătrășcanu sunt o chezășie ce nu mai cere comentarii - s’a alăturat viteaza noastră Armată, generoasă în risipirea sângelui ei chiar și față de cei care, în mod nesincer, i-au declarat prietenie. Dl. general Constantin Sănătescu este simbolul viu al acestei Armate române, gata să-și verse sângele pentru alungarea cotropitorilor din satele și orașele românești."

Iuliu Maniu, Constantin I. C. Brătianu,
Constantin Titel-Petrescu şi Lucreţiu Pătrăşcanu

"Istoria nu face daruri nimănui. Am scăpat cu față curată, din împrejurări grele. Se cuvine să apreciem, cu seriozitate, gravitatea ceasului de față. La pilda de jertfă neprecupețită, de patriotism leal și solidaritate cu Națiunile Unite, suntem datori să răspundem cu aceeași măsură, muncind și dăruind totul pentru salvarea noastră a tuturora.” (editorial publicat în numărul din 16-30 septembrie 1944 al revistei “Realitatea Ilustrată”)

 

Notă: toate cele 4 personalități politice menționate în articol au pătimit în “anii luminoși” care au urmat în închisorile comuniste:  Iuliu Maniu – condamnat la închisoare pe viață, deținut la penitenciarul din Sighet, unde a murit în 5 februarie 1953; Constantin I. C. Brătianu – închis în penitenciarul din Sighet, unde a murit în 20 mai 1950; Constantin Titel-Petrescu - condamnat la muncă silnică pe viață, închis la Jilava și la Sighet, s-a îmbolnăvit grav de scorbut și de tuberculoză și s-a stins din viața în 2 septembrie 1957; Lucrețiu Pătrășcanu - condamnat la moarte și executat în noaptea dintre 16 și 17 aprilie 1954.

Două camaraderițe din Armata Roșie al căror zâmbet sincer
pecetluiește prietenia dintre România și U.R.S.S.

Ce a urmat după pătrunderea în București a “Armatelor Roșii Eliberatoare”, știm cu toții. “Zâmbetul sincer al camaraderițelor din Armata Roșie” ne pecetluise deja destinul. La 80 de ani după evenimentele din august 1944 putem să confirmăm că afirmația reporterului interbelic a fost una corectă: Istoria nu face daruri nimănui.